Arhive pe categorii: Omul Joi

Un altfel de paradox: Neopaşoptismul

“Valoarea regalităţii stă deasupra alternativelor politice şi a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi tradiţiile (poporului român).” – Majestatea Sa Regele Mihai I al României

După metodologia lui Sorin Alexandrescu (Ed. Univers, 1998, Bucureşti): Ne aflăm în aceeaşi situaţie ca la 1866:

„Patrie şi destin. Principesa Moştenitoare a României” (Diana Mandache)

După o perioadă de domnie fanariotă: a grecilor (1711/1716 – 1821) şi a sovieticilor (1945-1958, cu efect prelungit în 1968-1990), a urmat o domnie a regulamentelor organice: sub „constituţia” lui Kiseleff (1821-1848), respectiv, a regimul naţional-comunist Dej şi Ceauşescu (1958-1989). O revoluţie i-a «scuturat» (1848/1989), dar a urmat o perioadă până ce să ne „unim” şi să alegem un Cuza: 1859 (Alexandru Ioan Cuza) / 1996 (Emil Constantinescu). Primul „Cuza” a împlinit vorba lui Sir John Acton, „Puterea corupe şi corupe în mod absolut”: deşi se angajase să cedeze după 6 ani puterea unui principe străin, în 1865 a dat o lovitură de stat, astfel că în 1866 a fost „ajutat” să-şi onoreze promisiunea.  Pe atunci aveam elită, chiar dacă…. masonică 🙂 [o spun cu toată dragostea şi aprecierea, dar nu şi „fraternitatea” 🙂 ] Continuă lectura

23 comentarii

Din categoria Monarhia salveaza Romania, Omul Joi

A abdica spre a-ţi face datoria

Discutam, la sfârşitul lunii trecute (iulie 2013), cu prietenul şi ruda mea, Răsvan, despre 23 august 1944.

Amândoi ne-am referit la Neagu Djuvara (care a împlinit de curând 97 de ani!), care a trăit acele evenimente „din lăuntrul lor” (el se consideră, cu excepţia Majestăţii Sale, Regelui MIhai I, „singurul supraviețuitor din grupul care a făcut 23 august”).

Redau, mai întâi, idei dintr-un interviu către RFI din 2011: 23 august ’44 a fost „o abdicare catastrofală, dar necesar㔓(am luat parte la ea, deci), nu pot să (o) condamn. Sunt de atunci atâtea comentarii împotrivă… ca și când s-ar fi putut face altceva decât un armistițiu în momentul acela! Sunt foarte multe voci de atunci care își închipuie că Antonescu ar fi putut să facă o pace mai bună, adică un armistițiu mai bun”. Totuşi, 23 august ’44 nu poate fi transformat „într-un act eroic”, care să fie „glorificat an de an” – cum au făcut chiar comuniştii! Nu cred că e ceva de aniversat, nici chiar pentru „simpatizanţii actului„. 

Următoarea trimitere a fost făcută de Răsvan (care mi-a recomandat această carte, iar eu am cumpărat-o în câteva zile) – din „Există istorie adevărată” (Neagu Djuvara, Humanitas, ed. a V-a, 2011). Acolo, istoricul aplică metoda „counterfactual conditions” asupra momentului cedării Basarabiei şi Bucovinei de nord (iunie 1940); închipuindu-i-şi ce s-ar fi întâmplat dacă atunci nu ar fi fost cedat teritoriul, ci s-ar fi optat pentru rezistenţă:

Continuă lectura

12 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie, Omul Joi

Spre ce dorim să se îndrepte România

SPRE CE DORIM SĂ SE ÎNDREPTE ROMÂNIA?

sau

ALEGEREA ÎNTRE REGAT ŞI REPUBLICĂ

Valoarea regalităţii stă, de 145 de ani încoace, deasupra alternativelor politice şi a sistemelor de guvernare.Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi tradiţiile (poporului român) […..]” – Regele Mihai I al României 

În acest articol nu voi încerca să vă dau argumente de nici un fel (istorice sau funcţionale) pentru transformarea României în Regat, şi nici nu voi încerca să-i ridic un piedestal Regelui Mihai. Vreau doar să te fac pe tine, cititorul meu, să fii conştient de un lucru: Monarhia constituţională este o alternativă reală la Republica Semi-prezidenţială din prezent.

Continuă lectura

11 comentarii

Din categoria Monarhia salveaza Romania, Omul Joi

Istoria unor bărbi ruseşti: Bine că Băsescu nu-i Petru cel Mare

Bărbile au fost şi încă sunt o mare mândrie pentru mulţi. Istoria bărbilor este una stufoasă, mai ales a celor ruseşti. În Rusia de demult se credea că barba îţi dă maturitate. Ţarul Ivan al IV-lea a fost unul groaznic, dar barba lui era uimitoare.
Însă a fost un ţar care s-a amuzat nespus pe seama “podoabelor faciale” ale supuşilor săi – în primul rând, i-a pus să o radă; pe unii i-a bărbierit cu forţa, dar dacă nu voiau nici în ruptul capului, plăteau o…. taxă pe barbă! Glumeţul care a introdus această taxă era un mustăcios pe nume Petru cel Mare, iar ruşii din timpul său şi-au apărat barba cu multă mândrie: nu numai că şi-au cam golit buzunarele, umplând visteria ţarului, dar au şi purtat o medalie care să ateste public că barba lor era…. ridicolă. Continuă lectura

5 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie, Omul Joi

Mărul din gât

„Viată moartă cu un craniu”, Paul Cezanne, 1895-1900

Merele sunt fructele preferate ale omului. Probabil sunt şi primele din care a muşcat… chiar dacă o îmbucătură din fructul cules din pomul interzis a avut drept consecinţă izgonirea sa din Grădina Edenului. Omul nu are resentimente faţă de mere: mănâncă multe şi cu poftă.
Merele sunt, într-un fel, ca sentimentele: au forme, culori şi gusturi diferite. Nu vei găsi niciun măr identic cu altul. Asemănător, da, dar identic, nu. Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Iubirea Inefabila, Omul Joi

Jindul unei mese pline…

Scaun de Van Gogh, 1888

… ŞI A UNUI SCAUN GOL

 Cum arată o masă plină? Ei bine, cel mai probabil nu arată într-un singur fel… în afară de faptul că are o formă, o culoare şi, în general, un aspect unic, masa este o piesă de mobilier pe care poţi să pui orice obiect care nu o sparge. Pe masa din sufragerie poţi să întinzi bucatele, pe masa din birou poţi să-ţi pui maşina de scris, pe masa din atelier poţi să-ţi pui uneltele de lucru, pe măsuţa de lângă canapea poţi să-ţi pui picioarele, iar pe masa de la şcoală îţi pui manualele şi caietele, iar dacă nu-ţi place ora respectivă, poţi să-ţi pui capul, dar nu este indicat: poţi pierde cunoştiinţe esenţiale.

Însă cum ar arăta o masă goală?…………………………………………………………………… Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Omul Joi

Fărâme de timp

Timpul… de ce trebuie să meargă el mereu înainte, niciodată înapoi? În ultima vreme ne lipseşte tuturor: nu ştiu de când am trecut într-o lume a vitezei, dar odată ce am făcut această trecere, totul se mişcă mai repede: informaţia, maşinile, oamenii, chiar şi ceasornicul parcă face “tic-tac” mai iute.
Deşi ne întoarcem ceasurile cu o oră înainte în timpul iernii, tot parcă acele 60 de minute se risipesc imediat, iar apoi, în fine, în vară trebuie să-l dăm şi cu o oră înainte. Câteodată, câştigăm chiar o zi întreagă, în februarie, datorită unui fenomen interesant (1), însă tot parcă nu ne ajung acele 24 de ore (2). Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Omul Joi