Concluzii preliminare referitoare la originea cântecului “Treceţi, batalioane române, Carpaţii”

Am o poezie. Cine cunoaşte provenienţa ei?

Ce s-a întâmplat la 9 și la 10 mai 1877, conform surselor epocii

Datele din articol sunt pe stilul vechi (S.V.).

Textul ședințelor Camerei Deputaţilor din 9 mai 1877 şi textul şedinţei Senatului din 9 mai 1877, s-au publicat În Monitorul Oficial nr. 118/27.05.1877, respectiv, Monitorul Oficial nr. 109/14.05.1877.

În Monitorul Oficial din 14 mai 1877, textul şedinţei Senatului este urmat de textul unor şedinţe anterioare. Şedinţa Senatul din 23 aprilie 1877 începe cu o referire la mesajul principelui Carol I din 14 aprilie 1877:

Dl. Dimitrie Ghica: „Este glasul Domnitorului, şi când vine să se adreseze cu asemenea mesaj unui Corp Legiutor, este de demnitatea noastră să răspundem cu acelaşi diapazon, cu acelaşi patriotism. (Aplauze).”

În cuprinsul şedinţei, se concepe un răspuns pentru principele Carol. În două zile, răspunzând textului primit din partea Senatului, acesta trimite un nou mesaj, cu citirea căruia începe şedinţa Senatului din 25 aprilie:

Dl. Manolaki Kostaki: „Binevoiţi a comunica discursul Măriei Sale în privinţa răspunsului la Mesajul Tronului.”

Ce spune principele Carol I în acest mesaj din 25 aprilie 1877?

„… vom fi siliţi a respinge forţa prin forţă, căci mai înainte de toate suntem datori către Ţară de a-i apăra hotarele.”

La 29 aprilie Adunarea Deputaţilor şi la 30 aprilie Senatul, în urma actelor de agresiune turceşti, au declarat starea de război între România şi Poarta otomană şi au cerut guvernului să ia toate măsurile ce se impun pentru a asigura existenţa de sine stătătoare a ţării.

La 7 mai, într-o şedinţă a Consiliului de miniştri, prezidată de domnitorul Carol I, s-a discutat oportunitatea proclamării imediate a independenţei.

Într-adevăr, independenţa României a fost votată la 9 mai 1877 de ambele camere (după 13:30 de Camera Deputaţilor, după 15:00 de Senat), iar entuziasmul populaţiei a început încă din acea după-amiază, prin manifestaţile a mii de studenţi din  Bucureşti, Craiova şi Iaşi.

10 Mai, Ziua Independenței, în cuvintele celor care au făurit-o

Însă în mesajele adresate domnitorului Carol I la 10 mai 1877, la împlinirea a 11 ani de domnie, citim fraze precum:

„Visul de aur, dorinţa intimă a tuturor Românilor, Măria Voastră, glorios şi mândru pe Tronul României, l-aţi realizat. Independenţa ţării este un fapt îndeplinit!” (primarul oraşului Roman. v.M.O. p.3217)

„Aniversarea de azi a adus o înaltă inspirare naţiunei ca prin reprezentanţii săi ….. proclamarea unui act ce este coronarea tuturor acelor din epoca renaşterei noastre…” (Calinic, mitropolitul Ungro-Vlahie, v.M.O. p.3218i)

„Măria Voastră aţi condus cu mână riguroasă destinele naţiei, proclamând independenţa Statului Român, act din cele mai măreţe” (comitetul judeţului Dorohoi, preşedinte comitet I.G.Calcantraur, membri Grigore Ioan Gorovei şi I.Tăutu, v.M.O. p.3218)

„Comitetul permanent al judeţului Fălciu în numele judeţului supune la picioarele Tronului respectuoasele urări pentru aniversarea suirii Măriei Voastre pe tronul României şi simţămintele lor pentru măreţul act al independenţei... Să trăiască guvernul şi Corpurile Legiuitoare, care au ştiut ma ibine decâto ricând să corespundă dorinţelor ţării întregi.” (preşedinte: D. Popescu, v.M.O. p.3220)

Multe din mesajele trimise principelui Carol se încheie cu „Trăiască România Independentă”.

TEXTUL ŞEDINŢELOR PARLAMENTARE DIN APRILIE 1877, publicate în M.O. nr. 109/14.05.1877, partea neoficială

TEXTUL ŞEDINŢEI CAMEREI DEPUTAŢILOR DIN 9 MAI 1877, publicat în M.O. nr. 118/27.05.1877, partea neoficială

ADUNAREA DEPUTAȚILOR

^____

SESIUNEA EXTRAORDINARĂ

^____

Ședința de la 9 Mai 1877

Președinția D-lui președinte C. A. Rosetti, asistat de Dl. secretar M. Ghelmegeanu.

Ședința se deschide la 1 ½ ore după amiază.

Prezenți 84 domni deputați.

Nu răspund la apelul nominal 61, și anume:

Fără arătare de motive:

               Domnii T. Boiu, A. Gr. Bonachi, P. Constantin, D. Cozadini, G. Gamulea, D. Miclescu, G. Miclescu, F. Alumenu, L. Lățescu, A. Agioglu, D. Anghel, T. Bagdad, N. Bujoreanu, G. Dimitrescu, D. Castrolan, N. Cișman, L. Costin, Gr. Cozadini, D. Crăciunescu, D. Pruncu, G. Exarhu, L. Eraclide, C. Fleva, C. Fusea, P. Cazoti, A. Gheorghiu, G. Ghițescu, P. Arbore, N. Guran, I. Ionescu, I. Iurașcu, G. Magheru, G. Morțun, N. H. Nicola, N. Nicorescu, C. Peșiacov, E. Protopopsescu, M. Roseti, Sc. Rosetti, C. Soarec, D. Sofronie, E. Stătescu, L. Sterea, A. Știrbey, A. Varnali, M. Vladimirescu, P. Zamfirescu, H. Zugrăvescu, A. Holban, A. Călinescu, Gr. Isăcescu, V. Ghergheli, Sc. Pastis, M. Burileanu, I. Carabatescu, C. Climescu, G. Tacu, A. Vizanti, D. Leca, A. Stolojan, A. Teriachiu.

Sumarul ședinței precedente se aprobă.

Se trimit la comisia socotelilor Statului dosarele conturilor încheiate de guvern pentru operațiunile exercițiilor 1872 și 1873, precum și declarațiile generale pronunțate de curtea de conturi asupra acelor exercițiuri.

Se înscriu la ordinea zilei raporturile de lege relative la deschiderea unui credit suplimentar de lei 892.400 asupra exercițiului 1877, pentru plata soldei și hranei oamenilor (grade inferioare) care s-au chemat în luna Aprilie din rezervă la armata permanentă și teritorială, și asupra proiectului de lege relativ la deschiderea unui credit extraordinar de lei 1.985 bani 60 pentru plata diurnei și cheltuielilor de transport ale membrilor juriului concursului ținut la Iași și București pentru posturile medicale vacante.

D. președinte [C. A. Rosetti – n. red.]: D. N. Fleva are cuvântul spre a anunța o interpelare.

D. N. Fleva: D-lor, am onoare a adresa guvernului următoarea interpelare:

1) Dacă guvernul a comunicat oficial tuturor puterilor ruperea legăturilor noastre cu Turcia și, prin urmare, independența absolută a României.

2) Dacă, în starea de război în care ne găsim, în urma provocării Turciei[1], D. ministru de Externe a rechemat pe agentul român din Constantinopol[2] și dacă s-a comunicat, în mod oficial, puterilor această stare de război și dacă s-au luat toate măsurile necesare”.

D. M. Kogălniceanu: Suntem gata a răspunde chiar astăzi.

D. președinte: Aveți cuvântul, D-le Fleva, spre a vă dezvolta interpelarea Dv.

D. N. Fleva: D-lor deputați, sunt momente solemne în care orice resentiment trebuie să tacă, orice pasiune, orice ură, orice recriminare să de aloc la aventuri mai mari, la idei, la aspirații care trebuie să cuprindă toate cugetele române. Voi să vorbesc de acele momente solemne care trebuie să unească pe toți fiii patriei și în care este vorba de mărirea și regenerarea adevărată a unui popor. O soartă mai fericită a făcut ca, în timpii noștri, România să trăiască nu luptându-se zi cu zi cu sabia în mână pentru existența ei, precum erau siliți să facă strămoșii noștri. Dar tocmai pentru aceea mormentele lor sunt deschise și ochii lor sunt ațintiți asupra noastră, ca să vadă dacă știm să păstrăm ceea ce ei au păstrat cu sângele lor, și nu numai să păstrăm, dar încă dacă, în momente solemne și de pericol, suntem gata să ne expunem ca dânșii, spre a face mărirea și fericirea patriei noastre!

Oricine ar lua istoria contemporană a României, nu numai în mișcările ei interioare, dar chiar în patronarea ei de către puterile Europei, dacă mă pot exprima astfel – fiindcă voi recunoaște de la această tribună că fericirea României, în cea mai mare parte, este datorată patronajului ce puterile mari ale Europei ne-au acordat – oricine ar studia, zic, această istorie contemporană s-ar convinge că Europa a acordat patronajul său națiunii române, pentru că vedea într-însa o unitate de vederi, o unitate de rasă, aceeași limbă, în fine, toate acele elemente necesare existenței unui popor, și pe care poporul român le poseda mai presus de cât mai multe chiar din celelalte popoare civilizate ale Europei.

Această istorie ne dovedește că, chiar în ideea acelora care ne-au patronat și cărora le suntem adânc recunoscători, patronajul lor a fost o încercare ca să vadă dacă și la noi este vitalitatea populației  latine. Ceva mai mult, o încurajare – și pot zice o părintească încurajare – ca să ajungem la acel grad de dezvoltare, care singur poate să facă mărirea unui popor, independența lui absolută, precum libertatea poate aduce singură mărirea și prosperitatea unui individ. Zic, D-lor, o părintească încurajare, căci dacă România, prin tratatul de la Paris, a căpătat câteva numai din punctele care sunt elementul ei de viață, D-voastră încă știți că acei care au condus afacerile noastre în toate timpurile pas cu pas au făcut revendicări, ca ză nu zic impietări, au făcut la acel tratat derogări[3] care, cu toate acestea, au fost primite și recunoscute de Europa, pentru că nu erau efectul ambiției unor oameni, nici ambiției tronurilor, ci erau efectul ambiției legitime a unui popor care voia să ajungă la ținta oricărui popor în lume, la independența lui (Aplauze). Și dacă națiunea română n-a făcut încă un pas înainte în această cale, acum un an, după cum ne-a spus onor D. ministru de Externe, în acele momente în care pacea Orientului era periclitată, aceasta n-a făcut-o nu pentru că ea nu dorea și atunci, ca totdeauna, ca să fie de sine stătătoare, dar pentru că ea a voit mai bine să comprime în sufletul ei orice tendință decât de legitimă, decât să dea pretext inamicilor noștri să zică că punem dorințele noastre mai presus de interesele Europei, că suntem niște agenți care voim să turburăm pacea lumii întregi.

Ei! D-lor, momentele acelea au trecut, și fără să aducă după dânsele acea pace atât de dorită. Din nenorocire, neutralitatea, dacă nu cea mai… culpabilă, dar cea mai nepăsătoare a României, n-a putut să oprească războiul, pe care noi nici o dată nu l-am dorit. Acest război s-a încins, și s-a încins aducând cu sine nu stindardul opresiunei sau al cuceririi, ci stindardul eliberării popoarelor care sunt oprimate. Datorăm progresului și luminilor secolului în care trăim ca suveranii să vină astăzi a recunoaște că nu popoarele sunt destinate pentru dânșii, ci că ei sunt destinați pentru popoare (Aplauze prelungite); că națiunile care suferă au dreptul la altă viață decât aceea pe care le-au creat-o apăsătorii lor (Aplauze). Aceasta este un mare progres, D-lor, și dacă acest secol de lumini n-a ajuns încă la acel grad de perfecțiune, care este pacea universală, visul națiunilor și al folosirilor, dar a făcut un pas mare înainte, pentru că astăzi foarte rar se întâmplă că numai ambițiile să verse sângele oamenilor, și toți recunosc că acest sânge nu trebuie să se verse și să alimenteze pământul decât numai pentru a face să se nască învierea și libertatea popoarelor (Aplauze prelungite).

Astfel, în contra voinței, în contra dorinței noastre, războiul s-a declarat. Și în acest război am rămas expuși fără a fi sprijiniți de nimeni; ne aflăm lăsați la noi înșine. Ne aflăm, D-lor, în o poziție nu de părăsire, pentru că acei care ne iubesc nu ne-ar părăsi vreodată. Eu unul nu voi crede niciodată că Franța, care ne iubește și care în nenumărate rânduri ne-a arătat iubirea ei, ne va lăsa în părăsire. Nu cred că Anglia, care trebuie să ne iubească, ne va lăsa în părăsire. Rusia și Germania au dat todeauna probe de interes pentru noi; asemenea, nu cred că Austro-Ungaria ar putea să aibă vreun drept ca să ne urască; nu cred, în fine, că Italia, al cărei suflet a palipat totdeauna pentru România, a cărei inimă a bătut todeauna pentru această colonie latină, ne va abandona vreodată. Nu cred, D-lor, că Puterile vor părăsi cauza noastră; dar ce voiți? Nici una din aceste Puteri nu poate să meargă cu iubirea ei pentru noi până acolo încât să se sacrifice pe dânsa și interesele ei proprii, căci ideile de sacrificiu și de simțăminte se întâlnesc foarte rar în viața națiunilor. Dacă în viața privată am văzut uneori individe sacrificându-și averea pentru alții și mergând la călugărie, aceasta nu o putem pretinde în viața publică a națiunilor. Noi nu suntem dar părăsiți de astă dată, ci suntem numai lăsați noi înșine, și aceia care în această conflagrație ne-au lăsat singuri fără a-și întoarce privirea asupra noastră, și-au zis: „Îi lăsăm pentru ca să vedem dacă sunt în adevăr o națiune și pot ajunge să trăiască și fără patronajul nostru” (Aplauze).

Dacă însă în aceste momente am lăsați noi înșine de către toate Puterile Europene, era însă, D-lor, o Putere care era mai strâns legată de noi și care era datoare să se intereseze ca aceste legături să nu se rupă, căci putea chiar ea să se pericliteze. Această Putere era Turcia. Turcia însă a nesocotit interesele ei! Destinul a făcut așa încât chiar aceia care erau legați de noi să nu cunoască îndestul interesele lor; și zic destinul pentru că trebuia să fie ceva care să facă pe acei oameni să nu mai judce și să uite interesele lor proprii, și acel ceva care nu este, nu găsește definițiea lui în rațiunea filosofilor, nu este decât ceea ce superstițioșii numesc destinul. Ei bine, destinul Turciei a făcut ca dânsa să sacrifice nu numai interesele sale proprii, dară a făcut ca să pună prejudecățile și absurditățile ei deasupra acestor interese, lovind necontenit în demnitatea noastră, în existența noastră ca națiune liberă și autonomă. Aceasta a făcut ca noi astăzi să declarăm că sunt rupte toate legăturile care ne-au ținut alăturea de dânsa; căci, D-lor, noi nu am avut și nici că avem alte legături cu Turcia decât acelea făcute de iluștrii noștri Domni în timpii gloriei puterii otomane, făcute pe atunci pe când se numeau Capitulații chiar tratatele încheiate între alte State mari din Europa cu puterea otomană. Ei bine, aceste legături au existat până astăzi între România și Turcia. În puterea lor, Statul român era autonom și se obliga numai la o dare anuală ca indemnizație pentru protecția la care are drept în timp de pericol (tributul – n. red.). Ei bine, nu cred că, în virtutea unor asemenea legături, Turcia era în drept să zică că România face parte din Statele Sultanului, că supușii ei sunt supuși otomani, și să concedieze pe ambasadorul (sic!) nostru, ca și cum ar destitui pe un funcționar al ei.

Turcia ne-a tratat necontenit și ne tratează ca și cum încă am fi în timpul lui Mahmud și Baiazet, fără ca să țină în seamă că Românii de astăzi sunt mai aproape de Ștefan cel Mare și Mihai Viteazul decât Turcii de astăzi de eroii lor; căci, dacă în timpii cei vechi părinții noștri au știut să lupte dânșii în timpii de mărire, astăzi Românii vor lupta cu aceeași bărbăție și mult mai lesne pentru instituțiile și independența patriei lor (Aplauze).

Turcia însă, cu cât cădea mai jos, cu atât era mai rău dispusă în contra noastră, și în cele din urmă ei credeau că la încăpățânarea și disprețul lor noi o să răspundem căzând în genunchi înaintea Sultanului și cerându-i iertare.

Iată, D-lor, ce ne-a venit de la Înalta Poartă, care avea cele mai mari interese ca să fie totdeauna în legături de amiciție și bunăvoință cu noi.

Atunci România, care s-a considerat și se consideră ca o națiune liberă și independentă, lăsată în voia și puterile ei, a făcut o convenție cu Rusia; și România nici că putea să facă altfel, deoarece Rusia voia să treacă cu armata sa în scopul umanitar al eliberării popoarelor cresștine subjugate de jugul otoman. Ei bine, Turcia ce face în vederea acestei convenții? În loc să recunoască situația dificilă în care se găsea și fără să-i fi făcut noi cea mai mică provocare, ea ne bombardează satele și orașele noastre, ne arde averea și căminele noastre și face ceea ce s-a făcut în timpii cei mai barbari; după ce ucid sentinela română care moare la postul ei, nu respectă nici măcar în victimă îndeplinirea sacră a datoriei ei și, după ce o ucid, barbarii înfig într-însa iataganele și o sfâșie, ca fiarele sălbatice, în bucăți (Aplauze).

Ei bine, D-lor, eu astăzi m-am hotărât să fac această interpelare pentru ca, în fața luptei soldatului român la fruntarii, în fața barbariei turcilor, să ne întrebăm ce facem noi? Nu suntem datori încă o dată să afirmăm și să declarăm în fața Europei că România este o națiune care va ști să moară pentru apărarea drepturilor ei și că, liber de orice legătură cu Turcia, Statul român este absolut independent? (Aplauze)

Ce? Vom prezenta oare noi Europei aceste contradicții umilitoare că, pe când soldații noștri se sacrifică cu atâta curaj la fruntarii, noi, reprezentanții legali ai națiunii, să stăm în șovăire și să nu avem curajul de a proclama sus și tare independența patriei noastre? (Aplauze)

O zic aceasta, D-lor, nu pentru că nu suntem independenți înăuntru, dar pentru ca să nu mai lăsăm loc la nici un echivoc în afară, pentru că Statul nostru nu a făcut până azi nici un act de acelea prin care să fie considerat ca absolut independent.

Statul nostru, cum zicea de ună zi un eminent orator de la tribuna Senatului, a fost considerat în relațiile lui internaționale ca un Stat suveran, însă nu suveran absolut, ci semi-suveran, cum se zice în dreptul internațional, adică un Stat care are toată suveranitatea lui internă, dar care, din cauza legămintelor sale de alianță inegală ce avea cu o altă Putere, nu se putea numi absolut independent.

Iată pentru ce motive am făcut această interpelare.

Voiam ca guvernul să-mi răspundă, într-un mod categoric, dacă voturile Camerei de la 29 Aprilie [privind „starea de război” cu Imperiul otoman – n. red.] au avut consacrarea lor oficială; dacă, cu alte cuvinte, guvernul a comunicat tuturor Puterilor garante, tuturor Puterilor cu care suntem în relații amicale, acest vot și dacă a dat adevărata interpretare; dacă, de când războiul s-a declarat între noi și Turcia, Statul nostru figurează ca Stat absolut independent; dacă România este astăzi, în fața Puterilor, liberă, după cum toți Românii o doreau și după cum fericirea a făcut ca noi, tinerimea de astăzi, să o vedem proclamându-se, fericire după care părinții noștri suspinau încă de 200 de ani. (Aplauze)

Mai voiam să mai știu încă de la D. ministru de externe dacă starea de război dintre noi cu Turcia este declarată în mod oficial tuturor Puterilor, pentru că știți foarte bine că starea de război obligă chiar pe amici la oarecare reguli pe care acei ce le calcă nu fac decât a călca dreptul ginților. Voiam să știu dacă amicii noștri, dacă Puterile garante sunt în cunoștință despre starea oficială de război între noi și Turcia; și eram autorizat la aceasta cu atât mai mult cu cât auzisem că sunt unii comercianți străini, unii întreprinzători care căutau să se folosească de o stare de echivocitate pentru ca să procure inamicului muniții, provizii, mijloace de distrugere în contra noastră, mijloace pe care avem dreptul să le oprim întrucât ele trec pe sub tunurile noastre. În privința aceasta am fost satisfăcut când am văzut declarația D-lui ministru de externe, prin care făcea cunoscut că, dacă libertatea navigației pe Dunăre era garantată prin tratatul de la Paris [din 1856 – n. red.], din nenorocire, în starea actuală de război, tratatul de la Paris nu a avut efecte nici în privința Dunării, după cum nu a avut efecte nici în privința noastră, nici în privința Imperiului Otoman. Voiam să știu dacă în această situație excepțională libertatea navigației Dunării era lăsată numai în contra noastră și oprită în avantajul inamicilor noștri, dacă Statul Român a oprit Dunărea și din marginea noastră ca să nu avem neajunsuri.

Mai este ceva asupra căruia voiam să atrag atenția D-lor miniștri și care face parte din această interpelatare.

Starea de război este o stare nenorocită, din care însă națiunile nu pot ieși, căci duelul între oameni își găsește, D-lor, mijlocul lui de eliminare la tribunale; duelul dintre națiuni, însă, până astăzi, din nenorocire, nu are nici un alt tribunal decât armele la care să apeleze. Aceasta va dura însă până când civilizația și luminile, până când progresul va face că triumfe noțiunea dreptului asupra forței care astăzi, în ceea ce privește națiunile, nu și-a avut consacrarea.

Prin urmare, vream să știu, D-lor, dacă guvernul a luat toate măsurile necesare când o națiune se pune în stare de război. O zic aceasta și din punctul de vedere pentru că nicăieri nu se poate întâmpla mai lesne neajunsuri decât într-o țară care din natura ei este ospitalieră, care s-a bucurat în pace de libertatea ei și n-a făcut turburări; nicăieri nu se poate întâmpla, zic, mai lesne decât într-o asemenea țară ca străinii răuvoitori să vină să facă pe spionii în mijlocul nostru, ceea ce ar putea, în împrejurările de față, să aducă nenorociri mișcărilor armatei române. Asemenea indivizi răuvoitoru trebuie urmăriți și pedepsiți cu asprime; o zic aceasta pentru că, din nenorocire, am aflat că s-a întâmplat, chiar la unul din orașele noastre de pe marginea Dunării, a se găsi asemenea spioni. Întreb, aș vrea să știu, dacă s-au introdus înaintea autorităților militare sau civile?

Înțelegeți, D-lor, că cu aceasta nu vin să fac nici o incriminare politicii guvernului de astăzi. Am, din contră, cea mai deplină încredere în abilitatea și patriotismul guvernului în ceea ce privește interesele României; oamenii ce-l compun au luptat în viața lor pentru această țară și ei nu pot avea altă dorință, altă mângâiere decât de a îndeplini opera lor și a nu se coborî în mormânt înainte de a fi liberată patria și a o fi văzut renăscând din cenușă ca fenixul și ridicându-se mare și mândră după cum au dorit. (Aplauze)

Sfârșesc, D-lor, prin a atrage atenția D-voastră asupra unui lucru care preocupă pe unii din noi. Suntem, se zice, o națiune mică și trebuie să avem nu numai curajul, dar și prudența reclamată de împrejurări. Noi voim independența, dar vrem să fim ca Belgia, voim ca independența și neutralitatea românilor să fie garantate de toate puterile Europei. Ei bine, acelor care fac această observație și care vor să stăm în nemișcare, le voi răspunde că nimeni nu garantează pe insolvabili (Aplauze). Belgia avea aceeași poziție ca și noi la 1830, ea fusese anexată Olandei pentru Sfânta Alianță, care voia să facă din Olanda un bulevard în contra Franței democratice, să ridice o barieră Belgiei.

Aceasta s-a făcut de potentații Europei după bătălia de la Waterloo, de sfânta alianță a împăraților în contra Franței, care duce cu dânsa stindardul democrației în Europa. Credea Sfânta Alianță că anexarea Belgiei o să pună o barieră ideilor care făceau invazie în Europa. Ei bine, în contra sfântei alianțe a tuturor împăraților s-a ridicat o alianță mai sfântă și mai puternică, alianța tuturor belgilor (belgienilor – n. red.) care au voit eliberarea patriei lor și Europa a consfințit independența Belgiei (Aplauze). Cerem dar ca, fără cea mai mică șovăire, guvernul să ia în mână cauza națiunii române și sunt sigur că nu va fi nimeni să combată independența României când va vedea un guvern lucrând în numele și pentru o națiune hotărâtă a-și apăra cu bărbăție drepturile ei strămoșești. (Aplauze prelungite)

D.M. Kogălniceanu, ministru de externe: Domnilor deputați, în afară de pozițiunea mea de ministru, ca român am aplaudat la limbajul românesc, energic, patriotic, al onor. domn Fleva. Aceasta odată zis, trebuie să mă întreb pe mine dacă mie, ministrul Trebilor din Afară și prin a cărui slabă voce România astăzi vorbește în străinătate, îmi este permis să-l urmez pe domnia-sa și să consult mai mult inima decât rațiunea rece.

Onor. domn Fleva a zis un cuvânt pe care mi-l voi apropia. Domnia-sa, vorbind despre spionii care cutreieră țărmii noștri dunăreni, față în față și chiar în mijlocul armatei noastre, a zis că un cuvânt, o literă poate să compromită soarta armatei române. Voi zice și eu la rândul meu: un cuvânt, o literă zisă sau scrisă în mod imprudent de acela care are onoare a dirige interesele țării față cu străinătatea poate să compromită mai mult decât soarta oștirii României, poate să compromită soarta națiunii române.

Vă voi ruga, dară, să binevoiți a ține seamă de această rezervă care sunt dator să o pun sentimentelor mele și să binevoiți a nu aștepta de la mine, nu voi zice entuziasm, dară nici chiar căldură și nici fraze altele decât acelea care se reclamă de gingășia chestiunei. Ceea ce am zis, împrumutând o frază a unui mare diplomat străin, când am răspuns la interpelarea domnului Stolojan, aceea zis și astăzi: că la Gurile Dunării nu sunt numai interese locale; sunt interese europene, e centrul de gravitate al Europei. Aci e norocirea României, dară aci este sau mai bine zis ar putea să fie și nenorocirea României.

Domnilor, când s-a votat convențiunea cu Rusia, precum și cu ocaziunea interpelării domnului Stolojan, am vorbit nu numai ca ministru, dară poate că am vorbit și ca român. Astăzi însă sunt dator să vorbesc numai ca ministru, și negreșit ca ministru al României.

Domnilor, și Camera și Senatul, la interpelările domnilor Stolojan și Fălcoianu, au recunoscut că suntem în stare de război, au recunoscut că suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă și că acele legături sun rupte mai întâi de către Înalta Poartă. Aceste două voturi au hotărât situațiunea și nu mai aveau nevoie de un comentariu mai mare. În stare de război, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenți; suntem națiune de sine stătătoare. (Aplauze). Avem domn de sine stătător. (Aplauze). Însă, domnilor, aci se oprește travaliul nostru? Aci se oprește misiunea noastră? Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, și mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace? Mai întâi de toate, domnilor, să ne facem întrebare: ce am fost înainte de declararea războiului? Fost-am noi dependenți către Turcia? Fost-am noi provincia turcească? Fost-am noi vasali ai Turciei? Avut-am noi pe sultanul ca suzeran? Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată. Noi nu am fost vasali. Sultanul nu a fost suzeranul nostru, însă, era ceva: erau niște legături sui generis; niște legături care erau slabe când românii erau tari; niște legături care erau tari când românii erau slabi. (Aplauze generale).

Încercările Turciei, pretențiunile Turciei în contra noastră, dacă în adevăr nu sporeau, cel puțin se repetau necontenit; și mai mult în scris, căci în fapt nu se puteau face, pentru că Turcia slăbea din ce în ce mai mult, și numai când slăbea socotea de cuviință a-și arăta puterea către noi, pe care ne credea slabi, în acest mod rezistența Turciei ni s-a manifestat mai cu seamă în acești din urmă 20 de ani, nevoind să intre în înțelegere cu noi spre a preface acele legături sui generis, care nu mai sunt ale secolului actual și care, dacă nu mai erau de folos pentru noi, nu mai erau de folos nici pentru Turcia. Rezultatul a dovedit aceasta. (Aplauze).

Domnilor, eu nu voi să fac procesul Turciei; aceasta este treaba oamenilor de stat, și care sunt în guvern, și care au fost, și care astăzi iau parte în Parlamentul otoman. Ei sunt datori să vază că au greșit când au răspuns pururi și într-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi în trista necesitate de a îndrepta armele noastre în contra armelor turcești îndreptate asupra noastră; aceasta ne-a adus în trista necesitate ca, precum pe noi ne pâra Poarta și ne învinovățea că am trădat interesele imperiului, că am rupt buna-credință, să declarăm și noi la rândul nostru că, fiindcă tunul raționează și pune în aplicațiune amenințările cuprinse în nota din 2 mai a lui Savfet Pașa[4], asemenea și noi am făcut recurs la tun, și tunul nostru răspunde tunului otoman. (Aplauze). Ne întrebați acum ce suntem? Suntem în stare de război cu turcii; legăturile noastre cu Înalta Poartă sunt rupte și când va fi ca pacea să se facă nu crez că un singur român va mai consimți ca România să reintre în pozițiunea ei de mai nainte, rău definită, hibridă și jignitoare atât intereselor României, cât și intereselor Turciei. (Aplauze).

Așadară, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața reprezentațiunei naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă. (Aplauze îndelung repetate). Însă, domnilor, acum încep greutățile, fiindcă noua noastră condițiune cu definirea independenței noastre într-un mod mai determinat și mai absolut trebuie să fie acceptată de Europa. Aci este chestiunea, aci se reclamă patriotismul, aci se reclamă prudența, aci se reclamă sânge rece. Eu, cât pentru mine, nu m-am îngrijit deloc de notele lui Savfet Pașa (aplauze), dară foarte mult m-am îngrijit de acele cuvinte, zise la tribuna Parlamentului din Londra, că România face parte integrantă din Imperiul Otoman și că armata otomană poate trece Dunărea. Aceste cuvinte m-au îngrijit. Dară ce să facem! Să stăm morți? Nu, domnilor, căci morților nimeni nu le poate ajuta; nimeni nu comptează cu morții. (Aplauze prelungite). Noi trebuie să dovedim că suntem națiune vie, trebuie să dovedim că avem conștiința misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să facem și noi sacrificii pentru ca să păstrăm această țară și drepturile ei pentru copiii noștri, și această misiune în momentele de față este încredințată fraților și fiilor noștri, care mor la hotare. (Aplauze prelungite).

Dară, odată aceasta făcută, trebuie nu numai guvernul, dară și Camera și Senatul, și națiunea să pledeze naintea Europei, naintea marelui areopag, acel areopag naintea căruia însăși Rusia se adresează și-și pledează cauza sa; să ne adresăm și să pledăm cu fermitate și cu înțelepciune buna noastră credință și buna cauză a independenței noastre (Aplauze). Trebuie să dovedim că, dacă noi voim să fim mai independenți decât am fost până acum, aceasta este pentru că nu mai voim să depindem de certele altora, nu mai voim să depindem de greșelile pe care le face Poarte, fiindcă, fără a acuza, sunt dator să constat că acest război a provenit din cauză că Turcia nu a vrut să țină seamă de o hotărâre unanimă a Europei, care a constatat că Poarta nu a dat creștinilor acele îmbunătățiri pe care le-a promis prin Tratatul de la Paris, nu le-a făcut măcar o condițiune de om. Ei bine, pentru că Poarta a făcut asemenea greșeală, trebuie oare să plătim noi? Pentru că, domnilor, dacă războiul încă nu a venit, au venit însă greutățile lui, greutățile armatelor mari venite pe pământul nostru, și aceasta din greșeala Turciei. Iată dară pentru ce voim să fim independenți, ca să nu mai atârnăm de capriciul sau de greșelile cutărui sau cutărui vizir din Constantinopol. Trebuie să dovedim că reclamăm independența pentru că și noi ca națiune avem dreptul să trăim cu viața noastră. Când toată Europa predică sentimentele de justiție, este cu drept ca aceste sentimente să se răspândească și asupra noastră și să ne lase să trăim cu viața noastră proprie, răspunzând numai pentru greșelile noastre și primind chiar pedepse pentru greșelile noastre, iar nu pentru ale altora. Trebuie să arătăm Europei că nu voim ca noi care, timp de 20 de ani, am lucrat și am dat un având de progres și de civilizațiune acestei națiuni, nu voim să vedem aceste travaliu al nostru ca să fie depus în cumpănă afară din hotarele noastre.

Așadară, trebuie să dovedim că, dacă voim să fim națiune liberă și independentă, nu este pentru ca să neliniștim pe vecinii noștri, nu este pentru ca să fim un popor de îngrijiri pentru dânșii; din contra, și încă mai mult decât până acum, să arătăm că suntem o națiune hotărâtă să ne ocupăm de noi, să ne ocupăm de națiunea noastră, să ne ocupăm de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stări morale și materiale, iar nicidecum ca să îngrijim, ca să neliniștim pe cineva. Noi voim să fim bine cu toate puterile, și cu Rusia, și cu Austria, cum am făcut cu Rusia etc., iar nu să rămânem în acele legături ca până astăzi, care nu mai au rațiunea de a fi.

Mă rezum, domnilor; voim să fim independenți, pentru că voim să trăim viața noastră proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la Gurile Dunării de Jos să fim un bulevard contra războiului. (Aplauze).

Vor fi greutăți foarte mari, pentru că din nenorocire interesele europene de multe ori se încrucișează, dară cu prudență, cu patriotism, urmând o politică energică, dară pururi ținând seamă de greutăți, precum am făcut de 20 de ani, cum am făcut totdeauna de când eram 2 mici provincii și astfel am ajuns să fim ceea ce suntem astăzi; dacă, zic, vom pune o asemenea energie și dacă energia noastră va fi nedezlipită de înțelepciune, eu cred că vom ajunge ca, atunci când pacea se va face, România să fie și ea națiune de sine stătătoare și să nu i se mai zică de nicăieri că face parte din Imperiul otoman.

O mai declar încă o dată, nu crez eu că dreptatea Europei, că chiar interesul Europei ar voi să ne mai întoarcem în condițiunile de mai înainte, jignitoare și nouă și chiar păcii Europei întregi.

Domnilor, crez că este de prisos să răspund mai pe larg la întrebarea ce mi se face prin această interpelare, dacă am notificat puterilor ruperea relațiunilor noastre cu Înalta Poartă; căci circulara guvernului este în mâna tuturor puterilor și nici un guvern nu și-a făcut iluziuni despre dânsa. Au putut să se găsească ziare care au făcut aprecierile lor după cum au crezut ele, dară circulara aceea este categorică și constată că legăturile noastre cu Înalta Poartă sunt rupte, că suntem în stare de război și că starea noastră de război este făcută de însăși Turcia, nu numai pe teritoriul nostru, dară și în apele noastre.

Încât se atinge de ceea ce avem să facem, noi ne vom face datoria. Vocea țării și datoria acelora care sunt pe aceste bănci vor face și mai mult, și ceea ce vor face ei va face Dumnezeu, va face puterea care niciodată nu ne-a lipsit. Atâta numai, că trebuie să ținem seamă totdeauna că noi suntem stat mic, dară european, și nu ne este permis să facem nimic în contra marilor interese europene și mai cu osebire în contra sentimentelor de dreptate și în contra bunei-voințe ce Europa ne-a arătat de 20 de ani, și care crez că nu ne va lipsi și de acum înainte.

Încă o dată vă declar, domnilor, în numele guvernului, că noi ne privim ca în război cu Poarta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, că guvernul va face tot ce va fi cu putință ca starea noastră de stat independent și de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace, pe care și guvern și dumneavoastră și țara întreagă o dorește să o vază cu o oră mai înainte. (Aplauze prelungite).N. Fleva: D-le președinte, cer cuvântul pentru a mulțumi și a arăta deplina mea satisfacție în privința celor zise de D. ministru de externe.

N-am cerut și nici nu voi cere nici o dată de la un guvern să facă mai mult decât a făcut acum. Să însoțească energia cu înțelepciunea, să ducă cu dânsul inima celor tineri și imntea celor bătrâni și împreună cu toți să ducă țara la limanul pe care tot Românul l-a dorit, adică la libertate și independență, care să fie o garanție de pace și de progres atât pentru țară, cât și pentru Europa întreagă.

D-lor, în urma cuvintelor D-lui ministru, ca să nu vă obosesc mai mult, mi-am permis să fac următoarea moțiune motivată și cred că toți D-nii deputați vor primi să o voteze în unanimitate, fără a-i face vreo obiecție:

„Camera, mulțumită de explicațiile guvernului asupra urmărilor ce a dat votului ei de la 29 Aprilie anul curent,

Ia act că războiul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficiale.

Și, contând pe dreaptatea Puterilor garante, trece la ordinea zilei”. (Aplauze prelungite)

D.M. Kogălceanu, ministru de externe: Domnilor, la moțiunea făcută de onor. domn Fleva n-am ce zice decât două cuvinte: domni-sa a binevoit, în dezvoltarea interpelațiunii sale, a zice că pe această bancă ministerială sunt din acei bărbați care au lucrat la aducerea stării actuale a lucrurilor, la renașterea României. Așa este, se află pe această bancă din acei bărbați care din tinerețe au lucrat pentru ca să ajungem unde am ajuns; dară se află pe această bancă și juni, care vor duce mai departe ceea ce bătrânii au început.

Un singur cuvânt am să vă mai zic astăzi: ne vedeți pe noi reci, fără entuziasm, raționând cu sânge rece. Ei bine, în ziua când Europa va recunoaște aceea la care toți trebuie să lucrăm, va recunoaște hotărârea noastră și ne va pune sub scutul unui viitor tratat de pace european -, în ziua aceea, pe această bancă nu veți mai găsi bătrâni; ne veți găsi pe toți tineri și plini de entuziasm. (Aplauze prelungite)

-Necerând nimeni cuvântul contra moțiunii, se pune la vot prin apel nominal, și rezultatul este cel următor:

Votanți……………. 79

Abțineri……………  2

Au votat pentru moțiune 79 și anume:

D-nii N. Atanasiu, St. Bechianu, D. Berindei, G. Berindei, C. bobeica, P. Buescu, Sc. Călinescu, I. Câmpineanu, R. S. Campiniu, A. Candiano-Popescu, Gr. Cantacuzino, G. Cantili, D. Cariagdi, N. Catargi, A. Celebidachi, P. Cernătescu, G. Chițu, I. Codrescu, C. Colibășeanu, N. I. Constantinescu, E. Costinescu, I. Diamandescu, N. Dimancea, I. Docan, D. P. Economu, M. Ferechide, Sc. Ferechide, N. Fleva, D. Frunză, I. C. Fundescu, N. Furculescu, D. Genescu, P. Gheorghiadi, P. Ghica, G. Ghițescu, G. Gîță, D. Giani, C. Giuvar, P. Grădișteanu, C. T. Grigorescu, G. Hasnaș, T. Ioan, G. Livezianu, N. Lupașcu, G. T. Macri, V. Maniu, G. P. Maniu, D. Mărgăritărescu, Fr. Milescu, G. Misail, Chr. Moșescu, S. Nicolau, St. Parușef, R. Pătărlăgeanu, I. Poenaru-Bordea, G. Polizu, E. Predescu, D. Pruncu, G. Pruncu, G. Rădescu, G. Radovici, N. Rosetti, M. Schina, G. Seferendache, Gr. Serurie, R. Ștefănescu, V. A. Urechia, E. Vergati, G. Vernescu, I. Vilacrose, N. Viișoreanu, Gr. Vulturesc, T. Călinescu, V. Vidrașcu, Z. Urlățeanu, G. Goga, M. Ghelmegeanu, A. Sihleanu, C. A. Rosetti.

Iată cei abținuți sunt D-nii N. Ionescu[5] și N. B. Locusteanu.

D.președinte: În urma acestui unanim vot, am onoare a aduce aminte Adunării că mâine, 10 Mai, este anul al unsprezecelea în care Principele Domnitor a pus piciorul în România. Prin urmare, cred că Adunarea întreagă va merge mâine la Măria Sa ca să-l salute de bună voire, să salute în anul al 11-lea această reînviere a României (aplauze prelungite). Măria Sa primeşte toată Camera mâine la ora unu.

Voci: Să mergem toţi.

D.ministru de externe: D-lor deputați, Camera a cerut a se institui decorațiunea română, prevăzută și prin Constituția noastră[6]. Dacă va fi vreo dată când această decoraţiune se cuvine să fie instituită este astăzi când aceastădecoraţiune este menită să răsplătească pa acela care la hotare îşi varsăsângele pentru ţară şi să-i acopere multe răni dobândite pentru apărarea ei. De aceea, rog pe onor. Cameră să binevoiască a lua de urgență proiectul ce i s-a prezentat în zilele trecute[7].

Voci: Chiar acum să trecem în secțiuni.

1. președinte: Vom trece dară, D-lor, în secțiuni, conform voinței Camerei spre a ne ocupa de proiectul de lege relativ la decorațiunea română. Sper că în o jumătate de oră vom termina și ne vom întoarce iarăși în ședință. Mai înainte fac cunoscut Camerei că ni se observă că n-am pus la vot unanima voință a Camerei de a merge să felicite pe Măria Sa.

Voci: Vom merge toți.

D.președinte: Camera dar a încuviințat în unanimitate.

Ședința se suspendă pentru o jumătate de oră.

La redeschiderea ședinței, D. vicepreședinte D. Cariagdi ocupă fotoliul președenției.

D.E. Costinescu, raportorul comisiei financiare, dă citire următoruui raport și proiect de lege:

Domnilor,

D.ministru de Finanțe prezintă onor. Adunări proiectul de lege pe lângă mesajul Nr. 1.000 din 29 Aprilie a.c., relativ la deschiderea unui credit extraordinar de lei 204.400 pentru retribuirea agenților de constarea și de urmărirea veniturilor Statului, despre care tratează legea votată în ședința de la 20 Decembrie 1876 și 26 Aprilie 1877.

Comisia financiară luând în examinare menționatul proiect de lege, îl aprobă modificând art. 2, spre a face ca acest credit să se acopere din fondul alocat în buget pentru deschidere de credite suplimentare și extraordinare.

Vă rog, D-lor deputați, a da și aprobarea Dv. alăturatului proiect de lege astfel modificat.

Raportor, E. Costinescu

PROIECT DE LEGE

Art. 1. Se deschide pe seama ministrului de Finanțe un credit extraordinar de lei 204.400 pentru retribuirea agenților de constatare și urmărirea veniturilor Statului, despre care tratează legea votată în ședința de la 20 Decembrie 1876 și 26 Aprilie 1877.

Art. 2. Această sumă se va regula prin conturi și se va acoperi din fondul alocat în bugetul anului curent pentru deschidere de credite suplimentare și extraordinare.

-Neluând nimeni cuvântul în discuțiile generale, se pune la vot luarea în considerare a proiectului de lege și se primește.

Art. 1 și 2 se adoptă fără discuții.

-Se pune la vot proiectul de lege în total și rezultatul scrutinului este cel următor:

Votanți…………………………………….. 65

Majoritatea regulamentară……………. 37

Bile albe petru…………………………… 62

Bile negre contra…………………………  3

1. președinte [Dimitrie Cariagdi – n. red.]: Adunarea a adoptat proiectul de lege.
2. N. Dimancea: D-lor deputați, în ura votuui Dv., prin care s-a creat o nouă situație României, suma de 914.000 lei ce era trecută în cheltuieli în bugetul Statului ca dare către Turcia nemaiavând nici o rațiune a mai figura în buget cu această destinație, subsemnații, bazați pe prerogativa ce ne acordă Constituția, propunem din inițiativa Camerei alăturatul proiect de lege, prin care suma de 914.000 lei t rece la cheltuielile armatei pe anul curent.

PROIECT

Art. 1. Suma de 914.000 lei ce figurează în bugetul anului curent ca dare către Poartă se șterge de la acel capitol.

Art. 2. Această sumă se afectează la cheltuielile întreținerii armatei pe anul curent.

1. Dimancea, N. Fleva, Tănase Călinescu, Sc. Călinescu, M. Ghelmegeanu, N. Lupașcu, G. Rădescu, P. Bueșcu, V. Maniu, D. Genescu, G. Radovici, E. Costinescu.

Adunarea decide a se transmite de urgență la comisia financiară.

1. M. Ferechide, raportorul comitetului de delegați ai secțiunilor, dă citire următorului raport și proiect de lege:

Domnilor deputați,

Comitetul delegaților compus de D-nii:

Ghica pentru secțiunea I

Gr. Vulturescu …………… II

Fr. Milescu ………………. III

Subsemnatul ……………. IV

Berindei ………………. V

Candiano-Popescu .. VI

Livedeanu …………… VII

a luat în considerare în unanimitate proiectul de lege pentru înființarea unei decorații naționale.

În sânul comitetului, delegații secțiilor I, II, III, VI și VII au arătat că secțiunile care-i delegaseră pe D-lor au adoptat în majoritatea părerea că decorația acesteia să se dea numai militarilor iar nu și civililor. Însă, în urma explicațiilor date de D. ministru de externe și D. președinte al consiliului, avându-se în vedere necesitatea de a se recompensa nu numai serviciile militare, dar și cele civile, și că adesea Statul nu are alte mijloace de a se le recompensa decât numai prin acordarea unei distincții onorifice, majoritatea comitetului delegaților a admis că decorația se poate acorda, ca în proiectul guvernului, și civililor, și militarilor.

Modificările introduse în proiectul guvernului de Comitetul delegaților sunt următoarele:

1. Titlul decorației se modifică în acela de „Steaua României”.
2. Numărul ofițerilor se reduce de la 300 la 200.
3. Pensiile atribuite persoanelor care primesc decorația se suprimă, menținându-se numai gradului inferior, acela al cavalerilor, fie civili, fie militari.

Am onoare să amintesc Dv., D-lor deputați, că înființarea unei decorații naționale este prevăzută chiar de Constituția noastră prin art. 93, al. II și că numai contestații neîntemeiate ridicate în contra drepturilor României au întârziat până astăzi înființarea ei. Prin urmare, a vota astăzi această lege este a îndeplini o dorință manifestată de constituantă acum unsprezece ani.

Raportor, M. Ferechide

PROIECT DE LEGE

(….)[8]

1. vicepreședinte: Discuția generală este deschisă.

(Va urma)[9]

[1] În urma semnării convenției ruso-române la 4/16 aprilie 1877, urmată peste o săptămână de trecerea trupelor ruse prin România, guvernul otoman a aprobat trupelor sale din sudul Dunării să atace România – pe care a tratat-o, până în 1878, ca pe o provincie rebelă. La 29 și 30 aprilie 1877 (S. V.), Camera Deputaților și Senatul au votat moțiuni prin care recunoșteau „starea de război” cu Imperiul otoman (n. red.).

[2] Ioan Grigore Ghica (1830-1881), numit agent diplomatic pe lângă Poartă la 16 mai 1872, a fost rechemat la 4 aprilie 1877 (n. red.).

[3] „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris” din 1864.

[4] Marele vizir al Imperiului Otoman în perioada mai – octombrie 1878.

[5] Fostul ministru al Afacerilor Străine, care a demisionat la 25 martie 1877 (S.V.).

[6] Art. 93: „El [Domnul] va confera decorațiunea română conform unei anume legi”.

[7] Înfiinţarea „decoraţiunii militare naţionale” a fost propusă în şedinţa Adunării Deputaţilor din 28 aprilie 1877, inițiatori fiind: Alexandru Candiano-Popescu, G. Missail, G. Rădescu, Celebidache, N. I. Constantinescu, Gr. Vulturescu, Sefendake, Pantazi Ghica, Gr. Cantacuzino, V. A. Urechia, S. Nicolau, C. Collibășeanu, I. Poenaru-Bordea, D. Frunză, Dr. Polizu, Al. Știrbei (Monitorul Oficial, nr. 109 din 14/26 mai 1877, p.3229).

[8] Urmează proiectul de lege pentru instituirea Ordinului „Steaua României”, cu 7 titluri și 56 de articole.

[9] Continuarea a fost reprodusă într-un număr ulterior (n. red.).

TEXTUL ŞEDINŢEI SENATULUI DIN 9 MAI 1877, publicat în M.O. nr. 109/14.05.1877, partea neoficială

SENATUL

^____

SESIUNEA EXTRAORDINARĂ

^____

Șumarul ședinței de la 9 Mai 1877

Președinția D-lui vicepreședinte Manolaki Kostaki, asistat de D-nii secretari Cămărășescu Nicolae și Bellu Ștefan.

Ședința se deschide la 3 ore după amiaza.

Prezenți 36 D-ni senatori.

Nu răspund la apelul nominal 28 D-ni senatori și anume:

Bolnavi: P. S. S. Mitropolitul Primat, P. S. S. Episcopul de Huși, D. Catargi Lascăr.

În concediu: P. S. S. Episcopul de Râmnic, P. S. S. Episcopul de Roman, P. S. S. Episcopul Dunării de Jos.

Nemotivați: P. S. S. Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Dnii Adamachi V., Boerescu V., Cantacuzin Gr. G., Carp P., Corbu C,. Deleanu C., Diaconovici I., dr. Droso N., Gâlcă I., Haralambie N. (colonel), Hermeziu I., Lupescu G., Morțun Em., Opran Pera, Racoviță C., Rosetti G., Dimitrie Sillion C., Teohari Ahil, Voinov N., Dimitriu G., Leca G. și Caramanlfu Constantin.

Sumarul procesuui verbal al ședinței precedente se aprobă.

Se supun la cunoștința Senatului următoarele comunicări:

Telegrama D-lui senator Drosu prin care arată că nu poate veni a lua parte la lucrările Senatului din cauză că comunicațiunea (circulația transportului – n. red.) este întreruptă.

Telegrama D-lui senator Diaconovici cu același obiect.

Senatul ia act de acestea.

Adresa D-lui președinte al consiliului prin care comunică că Măria Sa Domnitorul, cu ocazia solemnității zilei de 10 Mai, va primi Senatul în acea zi, la 1 oră după amiaza, la palatul din capitală.

Se ia act.

D.ministru de război comunică Domnescul Mesaj în alăturare cu proiectul de lege relativ la admiterea în armata română în timp de război a ofițerilor de origine română.

Se înaintează în dezbaterea secțiunilor.

D.vicepreședinte suspendă ședința și D-nii senatori se retrag în secțiuni spre a cerceta proiectele de legi urgente.

La redeschiderea ședinței, D. senator Orăscu adresează D-lui ministru al Afacerilor Străine o interpelare în privința rezultatului moțiunii din 30 Aprilie [privind declararea „stării de război” – n. red.].

D-sa amintește de cruzimile exercitate de turci asupra orașelor și satelor române de pe marginea Dunării și întreabă ce măsuri a luat guvernul.

După răspunsul D-lui ministru al afacerilor străine, ia cuvântul D. Dimitrie Ghica, care, în urma dezvoltărilor ce dă în această privință, depune următoarea moțiune:

„În urma explicațiilor date de D. ministru al afacerilor străine în privința moțiunii votate de Senat în ziua de 30 Aprilie,

Senatul, luând act de poziția creată României de Imperiul Otoman, consideră Statul Român independent și invită pe guvern a lucra ca independența ei să fie recunoscută și garantată de marile Puteri Europene, a căror dreptate și sprijin au contribuit în tot timpul la dezvoltarea României”.

Se pune la vot prin bile această moțiune și se adoptă cu unanimitate de 32 voturi.

D.vicepreședinte ridică ședința, după ce mai întâi invită pe D-nii senatori a se aduna la 8 ore spre a ține o ședință de seară.

Ședința de seară

Președinția D-lui vicepreședinte Manolaki Kostaki, asistat de D-nii secretari Cămărășescu Nicolae și Bellu Ștefan.

Ședința se deschide la 9 ½ seara.

Prezenți 36 domni senatori.

Nu răspund la apelul nominal 21 D-ni senatori, și anume:

Bolnavi: P. S. S. Mitropolitul Primat, P. S. S. Episcopul de Huși, D. Catargi Lascăr.

În concediu: P. S. S. Episcopul de Râmnic, P. S. S. Episcopul de Roman, P. S. S. Episcopul Dunării de Jos.

Nemotivați: P. S. S. Episcopul de Buzău, Dnii Adamachi V., Boerescu V., Carp P., Corbu C,. Diaconovici I. (doctor), dr. Droso N., Gâlcă I., Haralambie N. (colonel), Hermeziu I., Lupescu G., Morțun Em., Opran Pera, Racoviță C., Rosetti G., Dimitrie Sillion C., Teohari Ahil, Voinov N., Dimitriu G., Leca G. și Caramanlfu Constantin.

Se supune la cunpștința Senatului telegrama Dlui senator Ahil Teohari, prin care arată că așteaptă la stațiunea Patria reparația liniei spre a putea veni la Senat.

Se ia act de acestea.

D.senator Zisu roagă pe birou a invita de urgență prin telegramă pe toți D-nii senatori absenți spre a lua parte un număr de senatori cât se va putea mai mare la dezbaterea proiectelor de lege importante ce au a se depune de guvern.

D.senator Lahovari roagă pe guvern ca, în urma rezoluțiilor luate acum în urmă de Corpurile Legiuitoare după ruperea legămintelro de Turcia, suma din buget afectată sub titlu de Dare către Înalta Poartă să se întrebuințeze pentru întreținerea armatei.

Î.P.S. S. Mitropolitul Moldovei și Sucevei, luând cuvântul, exprimă via părere de rău că nu a putut lua parte la solemnul vot al Senatului din ședința de ziuă! P. S. S. declară că se asociază din inimă la acest fapt însemnat și cheamă binecuvântările cerului asupra prosperității în eternitate a României independente.

(Aplauze unanime și emoționate răspund la pioasele cuvinte ale Prea Sfinției Sale)

D.ministru de externe depune domnescul mesaj în alăturare cu proiectul de lege pentru crearea decorației „Steaua României”.

Senatul, cerând a dezbate imediat în secțiuni acest proiect de lege, D-l vicepreședinte suspendă ședința și D-nii senatori se retrag în secțiuni.

La redeschiderea ședinței, D-l senator Cămărășescu, raportor al secținilor, dă citire raportului și proiectului de lege relativ la decorația „Steaua României”.

(Urmează raportul și proiectul de lege)

D.vicepreședinte declară deschisă discuția generală.

Susține luarea în considerare D-l Orăscu.

Proiectul luându-se în considerare, D. raportor dă citire art. 1 din proiect, precum și amendamentului propus de comitetul delegaților în cuprindere:

(….) (textul amendamentului – n. red.)

Se procede la votarea legii în total:

Votanți……………………… 36

Majoritate absolută………. 19

Bile albe……………………. 24

Bile negre………………….. 12

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Nemaifiind nimic la ordinea zilei, D. vicepreședinte ridică ședința la 12 ore din noapte.

TEXTUL URĂRILOR DE 10 MAI PENTRU DOMNITORUL CAROL, publicate în M.O. nr. 109/14.05.1877, partea neoficială

 

______________

.”

SECVENȚE

La şedinţa Adunării Deputaţilor din 9 mai 1877, preşedintele C.A. Rosetti, în urma votării moţiunii pentru independenţă, „am onoarea a aduce aminte Adunării că mâine, 10 Mai, este anul al 11-lea în care Principele Domnitor a pus piciorul în România. Prin urmare, cred că Adunarea întreagă va merge mâine la Măria Sa ca să-l salute de bună voire, să salute în anul al 11-lea această reînviere a României (aplauze prelungite). Măria Sa primeşte toată Camera mâine…”. Voci: „să mergem toţi”.

Înfiinţarea „decoraţiunii militare naţionale” a fost propusă în şedinţa Adunării Deputaţilor din 28 aprilie 1877, iniţiatorul ei fiind Alexandru Candiano-Popescu alături de alţi deputaţi (v. M.O., p.3229).

Ministrul de externe, M. Kogălniceanu, a susţinut instituirea acestei decoraţii printr-o lege discutată în Camera Deputaţtilor la 9 mai 1877: „Camera a cerut a se institui decoraţiunea Română, prevăzută şi prin Constituţia noastră. Dacă va fi vreo dată când această decoraţiune se cuvine să fie instituită este astăzi când aceastădecoraţiune este menită să răsplătească pa acela care la hotare îşi varsăsângele pentru ţară şi să-i acopere multe răni dobândite pentru apărarea ei.”

__________

POLEMICI

Interviu IQads despre cercetarea istorică și pasiunea pentru istorie

IQads m-a invitat la un interviu în care vorbesc despre cercetarea istorică și despre parcursul biografic care m-a îndreptat înspre pasiunea pentru cunoașterea trecutului.

«Cercetarea cere mult timp și efort, oferind, la urmă, satisfacții pe măsură: când scrii și ai sentimentul unei înțelegeri de ansamblu asupra subiectului. Partea cea mai grea este, cred, să te oprești. Aș folosi metafora cuiva care merge într-o călătorie și la un moment dat este chemat acasă să povestească ce a văzut: dacă te întorci prea devreme, nu ai ce spune, dar te întorci prea târziu, nu mai ai cui povesti. Cercetarea istorică nu este niciodată definitivă, mereu este perfectibilă și de aceea fiecare carte pe o publici implică un efort care trebuie bine calculat».

Tudor Vișan-Miu: Suntem o țară în care se vorbește mult despre trecut. Totuși, cred că ne lipsește respectul pentru istoria noastră. Iar asta se vede în felul în care ajung să se degradeze clădiri de patrimoniu, să se piardă cărți și documente unice

Susținere doctorat: „Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea: tradiții instituționale și modele europene: 1927-1947”

Studiile mele doctorale, începute acum trei ani, se încheie cu susținerea publică a tezei, „Curțile regilor Mihai I și Carol al II-lea: tradiții instituționale și modele europene: 1927-1947”. Cei interesați să participe vor avea plăcerea să-i asculte pe domnii Cosmin Budeancă (coordonatorul tezei), Alin Ciupală, Sorin Liviu Damean, Silviu B. Moldovan și Viorel Panaite (directorul școlii doctorale și președintele comisiei) și, cu voia dvs., subsemnatul. Sunt îndatorat ca mulțumirile cuvenite acestora să le completez cu cele pentru domnii care, pe durata studiilor, m-au sprijinit ca îndrumători: Sorin Cristescu, Filip-Lucian Iorga și Andrei Florin Sora.

Lansare: Mareșalii Palatului (Timișoara, La Două Bufnițe)

Miercuri, 1 februarie 2023, ora 18.30
Librăria independentă La Două Bufnițe (Timișoara, Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin)

Lansare de carte: Mareșalii Palatului (Ateneul din Iași)

Vă invităm Duminică, 15 Ianuarie, de la ora 18:30, în Foaierul Ateneului Național din Iași, la lansarea cărții „Mareșalii Palatului – Demnitari ai Curții regilor României, 1866 – 1947”, aparținând autorului Tudor Vișan-Miu. Eveniment prezentat de prof. univ. dr. habil. Nelu-Cristian Ploscaru.

Lansare – Gheorghe Crutzescu, „Podul Mogoșoaiei”, 2022

Cartea diplomatului Gheorghe Crutzescu, reeditată de Editura Humanitas în anul 2014, a primit, anul acesta, o nouă ediție, la Editura Rolcris. Mă încântă, desigur, să iau cuvântul la evenimentul de lansare, împreună cu istoricii Alina Pavelescu și Anita Sterea și cu editorul Cătălin Strat.

Deși a publicat lucrarea acum aproape 80 de ani, Gheorghe Crutzescu (1890-1950*) a reușit să ne plimbe pe Calea Victoriei într-un fel în care să ne introducă și în atmosfera vremii lui, și în trecutul premodern al locurilor prin care ne poartă. Prin stilul fermecător își merită eticheta de „Cea mai frumoasă carte despre Calea Victoriei”.

Lansarea are loc la Muzeul Naţional al Literaturii Române.

*Este meritul editorului de a fi clarificat data morții, petrecută în Franța.

Lansare de carte: Mareșalii Palatului (Muzeul Național al Literaturii Române)

Joi, 13 octombrie 2022, a avut loc evenimentul de lansare a cărții “Mareșalii Palatului. Demnitari ai Curţii regilor României, 1866–1947” de Tudor Vișan-Miu, volum apărut la Editura Corint, în colecția “Istorie cu blazon”. Lansarea s-a desfășurat în Sala Perpessicius a Muzeului Național al Literaturii Române, găzduit în casa generalului Leon Mavrocordat, Mareșalul Curții Regelui Carol I.

Cine a fost Ioan C. Petrescu, „descoperit” de Casa Historic?

Mai multe documente și obiecte din colecția lui Ioan Constantin Petrescu (1825-1902) s-au constituit în loturi ale licitației „România între Principate și Regat”, organizată de Casa de licitații Historic (3 părți). Întrucât personajul, relativ necunoscut, este prezentat de Historic ca o personalitate descoperită recent, se cuvin câteva clarificări și explicații.

Noua mea carte la Corint: Mareșalii Palatului

„Mareșalii Palatului”, noua mea lucrare de autor, spune o poveste a Curții Regale privită prin ochii celui mai înalt demnitar al ei. 

Bacalaureatul Regelui Mihai (1940)

bacalaureatul-regelui-mihaiDescarcă