Arhive lunare: August 2015

Ion Zamfirescu, „Regele și școala”

Constantin Aslam a scris despre Ion Zamfirescu, profesorul de filosofie al Regelui Mihai, că este „ultimul maiorescian”. Iată ce scrie profesorul Zamfirescu într-un articol din 1940: „Apropierea Regelui de învăţători constitue o coborâre pragmatică în mijlocul acestor realităţi. Ea vrea să ne indice tuturor o cale de urmat: şcoala primară să însemne, în satul românesc, nu o instituţie cu criterii din afară, profesând o ştiinţă fără patrie şi o disciplină de viaţă fără rădăcini etnice, ci o instituţie care să trăiască în duhul locurilor româneşti, perpetuând semnificaţiile active ale vechei noastre autonomii săteşti; iar învăţătorul să se simtă, în cadrul unei asemenea şcoli, nu funcţionarul temporar adus acolo de fatalităţi administrative, ci slujitorul responsabil al unor permanenţe de cultură şi de tradiţie românească.”

Clasa palatină

Ion Zamfirescu, Regele și școala, București, Imprimeria Națională, 1940 (extras din Artă Tehnică și Grafică, Buletinul Imprimeriilor Statului, caietul 12), 8 pagini

Ideea de regalitate și ideea de școală se susțin reciproc. Ele intră una în doctrina celeilalte. Marile ere ale regalităţii au coincidat cu epoci de întemeere şi de înălţare ale şcoalei. Fenomenul nu este sporadic ci care proporţii universale. Pe frontispiciul multora dintre cele mai mari instituțiuni de învățământ ale lumii se află înscris numele unui ctitor regal. Oriunde au fiinţat cu adevărat, reprezentând un curent de spiritualitate şi o demnitate exegetică, universităţile şi şcolile superioare au constituit foruri devotate ale coroanei. În deosebire de celelalte forme de guvernământ, monarhia a avut întotdeauna calitatea de a vedea departe şi de a-şi înfăptui opera ei omenească în perspectiva cuprinzătoare a eternităţii. Prin însăşi natura ei, oarecum atemporală, moarhia a fost destinată să oficieze în domeniile statornice ale…

Vezi articol original 2.424 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Omagiu Regelui Ferdinand, la 150 de ani de la naştere

regele-a-murit-traiasca-regele-18496133Muzeul Naţional de Istorie a României: 

Expoziţia “Regele a murit, trăiască Regele!”, deschisă între 30 octombrie 2014 – 1 martie 2015.

un bun romanMuzeul Naţional Cotroceni:

Expoziţia “Un bun român – Ferdinand I al României”, deschisă între 27 mai – 20 iulie 2015.

Academia Română:

Expoziţia “Regele Ferdinand I Întregitorul – 150 de ani de la naştere”, deschisă între 6-31 iulie 2015, vernisată în prezenţa ASR Principelui Radu al României.

Puteţi viziona aici turul virtual al expoziţiei. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Adevărata opulenţă

Un tânăr muzeograf de la Muzeul Peleş ne-a relatat, astăzi, în cadrul unui tur ghidat, un episod din experienţa sa de ghid:

Deşi în timpul expunerilor sale se limitează la consideraţii obiective, la un moment dat, în cadrul unui tur, un vizitator şi-a exprimat, în repetate rânduri, o reacţie de repulsie faţă de „opulenţa” regilor României care ar fi construit, chipurile, castelul „în timp ce poporul murea de foame”.

Replica ghidului nu s-a lăsat aşteptată: „Dacă vreţi să vedeţi opulenţă, mergeţi la Casa Poporului. Castelul Peleş nu a fost construit în timp ce oamenii mâncau pe cartelă…”.

Casa-Poporului

Un comentariu

Din categoria Universale

A. Schopenhauer: „Fiecare veritabil gânditor personal se aseamănă unui monarh.”

„În împărăţia realităţii, cât de frumoasă, fericită şi plăcută ar fi ea, nu ne mişcăm totuşi decât sub influenţa gravitaţiei, asupra căreia trebuie să triumfăm în mod constant.

În împărăţia gândurilor, din contră, suntem spirite acorporale, eliberate de gravitaţie şi necazuri.

De aceea nu se află pe pământ fericire comparabilă celei pe care un spirit distins şi fecund o găseşte în sine în ceasurile binecuvântate.”

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Fără toată Transilvania recuperată, după 23 august 1944, nu ar fi fost „acelaşi lucru”

De la 23 august 1944 până la 30 decembrie 1947, naţiunea română a fost alături de Regele Mihai: prima dată, prin supunerea totală faţă de ordinul regal, la 23 august, apoi, printr-un spirit care ar fi făcut posibilă o rezistenţă în numele Regelui, inutilă, însă, care ar fi dus la un van război civil.

Dl. Lulea Marius Dorin [*] scrie, într-un articol despre 23 august 1944:

„Mareşalul încercase până în acel moment, contrar celor declarate ulterior pentru justificare de către regele Mihai I, să încheie pace cu aliaţii, dar o pace care asigure continuitate poporului român şi nu una urmată de o aspră ocupaţie sovietică. […] Ce s-ar fi putut întâmpla dacă acel eveniment nu ar fi avut loc sau ar fi fost amânat? Cu siguranţă nimic mai rău de atât, deoarece a fost cea mai cumplită ocupaţie pe care acest teritoriu a cunoscut-o şi care are consecinţe şi astăzi.”

Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Universale

Consiliul Regal, implicat în decizia din 1 august 2015, este deosebit de Consiliul Familiei Regale

Monarhia Salvează România

Decizia din 1 august a.c. aparţine exclusiv Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României. Totodată, un organism consultativ susţine pe şeful Casei Regale a României în luarea deciziilor.

Istoricul Diana Mandache a adus, ieri, în discuţie, modul de funcţionare al Consiliului Regal:

„Structura administrativa a Casei MS Regelui, cel putin in 1993 era compusa dintr-un Consiliu Consultativ Particular al MS Regelui si un Consiliu Politic cu rol executiv care pe baza propunerilor Consiliului Privat lua hotararile necesare pentru rezolvarea problemelor care erau prezentate Suveranului. Acum observam ca a fost denumit Consiliu Regal (probabil e vorba de Consiliul Privat) si a avut un rol consultativ, asa cum declara Luca Vlad presei privitor la pozitia componentilor consiliului. Indiferent de perioada istorica discretia a ramas regula de aur si nimeni din aceste structuri administrative regale nu este autorizat sa dea informatii pe marginea acestor activitati in public.”

CLARIFICĂRI

[Adresez mulţumiri d-lui. Ioan-Luca Vlad pentru explicaţiile acordate]

Consiliul…

Vezi articol original 491 de cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Nepotul Regelui

Monarhia Salvează România

1992

filip-lucian-iorgaFilip-Lucian Iorga, istoric, Consultant al Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, 2007-2008:

„Am scris o carte împreună cu Principele Nicolae, Drumul spre casă (Editura Curtea Veche, 2014), în care nepotul Regelui se prezenta românilor. Am avut şansa să petrec mult timp cu el şi i-am admirat curajul, dragostea de ţară şi dorinţa de a-şi îndeplini dificila misiune de Principe al României. Pentru mine, rămâne un prinţ autentic pe care am avut şansa să-l cunosc. A fost o mare plăcere să lucrez la această carte şi am urmărit cu bucurie interesul, curiozitatea şi deschiderea cu care publicul a primit-o.”

Diana Mandache, istoric:

„O fire caldă, caritabilă, structurată, un om bun și inteligent, implicat în susținerea unor proiecte minunate în România – cărțile pentru copii, ciclism, ecologie, el  a reușit să câștige inimile multor români. A reușit să învețe limba română destul de bine într-un timp scurt și nimic nu…

Vezi articol original 410 cuvinte mai mult

Scrie un comentariu

Din categoria Universale