Marilena Rotaru: Scrisoare deschisă Consiliului Național al Audiovizualului. Despre corecta informare

„De 43 de ani de când practic jurnalismul de televiziune m-a preocupat rostirea adevărului, corecta informare, modul în care, prin misiunea acestei meserii, trebuie să educ, să formez, să modelez publicul. Cu această convingere am reușit să realizez, în condițiile cenzurii de dinainte de decembrie 1989, interviul cu Sergiu Celibidache (1979), trei documentare dedicate pictoriței Margareta Sterian (între 1979 și 1984; unul dintre ele premiat de ACIN și la un Festival Internațional de Film, deși nu fusese difuzat), Centenarul Cellei Delavrancea (spectacol cu public, în decembrie 1987), Dan Grigore și invitații săi (spectacol la Sala Radio în mai 1988). Toate acestea au văzut lumina ecranului numai după 1989. În 1985 mi se topeau șpalturile unui roman în curs de apariție: ”La Est de Firenze”, carte în care prim planul îl constituie cenzura din televiziunea acelor ani și din întreaga viață a românilor acelei epoci. Și această carte a fost tipărită după 1989, în 1995. …

Prezumtiva stenogramă (2) „RUMANIA: Take Him Away” – Revista americană Time din 1 septembrie 1947

EVRIKA! În final, graţie istoricului Jacques de Launay – autor al operei „Mari Decizii ale celui de-al doilea război mondial” (cu volumul 2, 1942-1945), tradusă în 1988 în România (Ed.Ştiinţifică şi Enciclopedică, traducere din franceză de Marcel şi Dan GHIBERNEA), am aflat lucruri deosebit de importante referitoare la prezumtiva stenogramă, pe baza cărora pot concluziona că aceasta nu este autentică, ci speculativă. 

Un comentator semnând „Marian” a făcut o precizare importantă referitoare la prezumtiva stenogramă, pe blogul lui George Damian:

„Sursa înregsitrarii este revista americana Time, datata 1 septembrie 1947 (la o saptamâna dupa fastuoasa serbare populara ce a aniversat 23 august).În mod evident, revista Time nu era accesibila românilor în perioada stalinista, si deja uitata (ca si regele) în perioada ceausista. Dupa ’89, nu prea s-a dat atentie.Sursa cea mai apropiata în timp este tot internetul, unde a aparut în 2007, pentru a fi dezgropata mai alaltaieri.” (aici)

Am verificat acest lucru şi am descoperit că Marian avea dreptate:

În revista americană Time din 1 septembrie 1947, a apărut un articol intitulat „RUMANIA: Take Him Away”.

Pe site-ul Time poate fi accesată doar introducerea (pentru cei care nu au o subscripţie plătită):

Spre ce dorim să se îndrepte România

SPRE CE DORIM SĂ SE ÎNDREPTE ROMÂNIA?

sau

ALEGEREA ÎNTRE REGAT ŞI REPUBLICĂ

“Valoarea regalităţii stă, de 145 de ani încoace, deasupra alternativelor politice şi a sistemelor de guvernare.Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi tradiţiile (poporului român) […..]” – Regele Mihai I al României 

În acest articol nu voi încerca să vă dau argumente de nici un fel (istorice sau funcţionale) pentru transformarea României în Regat, şi nici nu voi încerca să-i ridic un piedestal Regelui Mihai. Vreau doar să te fac pe tine, cititorul meu, să fii conştient de un lucru: Monarhia constituţională este o alternativă reală la Republica Semi-prezidenţială din prezent.

Cea mai meschină formă de cenzură

(fiind pe stradă, un trecător urmăreşte, în trecere, discursul unor politicieni la un televizor):

– Ia uite ce greşeli face (sic!) ăştia…..

(trecătorul se mai uită puţin şi, când este gata să plece, vede doi ofiţeri de poliţie apropriindu-se de el):

– Bună ziua! îl salută poliţiştii

Un tânăr onorând un mare Rege (25 octombrie 2011)

LUMEA, MUZICA ŞI ANUL REGELUI:

UN TABLOU ÎNTREGIT AL MAJESTĂŢII SALE

NIHIL SINE DEO.

NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU.

Anul acesta, pe 25 octombrie, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a împlinit 90 de ani. Aceasta este o vârstă onorabilă şi nu sunt mulţi acei oameni cei care ajung la ea. Majestatea Sa a fost binecuvântat de Domnul cu o viaţă lungă. Când m-am gândit la acest lucru, am dorit să-i urez Regelui Mihai “bucurie şi satisfacţie pentru o viaţă împlinită şi echilibrată”. Şi totuşi, nu am putut să nu adaug “[….] cu tot tragismul ei”. De fiecare dată când îl văd pe Majestatea Sa simt, în adâncul sufletului meu, o părere de rău. De ce îmi pare rău? NU pentru că Regele Mihai nu şi-a putut împlini destinul (acela de a fi Rege). NU pentru că timp de 44 de ani (1948 – 1992) Majestatea Sa nu s-a putut reîntoarce pe pământul patriei sale, hoinărind prin Europa ca un rege fără de ţară. NICI MĂCAR pentru că un om care şi-a iubit ţara precum Regele Mihai este acum jignit de cei pentru care interesele naţionale sunt pe locul doi. Fireşte, REGRET toate aceste lucruri, dar cel mai rău îmi pare că poporul român nu vede în Maiestatea Sa ceea ce ar trebui să vadă: un exemplu de demnitate şi hotărâre, de cumpătare şi curaj, de statornicie şi iubire, un om de stat adevărat.