O greşeală de natură politică: Islam, sinonim cu Islamism

Mass-media este o mare dezinformatoare şi încurcătoare a privitorilor şi ascultătorilor.

Jurnaliştii sunt prea superficiali atât în căutarea informaţiei cât şi în difuzarea ei, gafând în folosirea terminologiei de specialitate.

 

Greşeala făcută pe stradă devine greşeala făcută la televizor, răspândindu-se ca greşeala făcută în domeniul educaţional şi, în cele din urmă, greşeala pe care ori o acceptă drept corectă Academia Română, ori o refuză şi ne condamnă pe noi la folosirea unui termen incorect.

 

În articolul de faţă, este vorba de o eroare de natură politică, nu religioasă.

Dacă lumea creştină amestecă din ce în ce mai puţin religia cu politica, lumea arabă, în totalitatea ei, nu vede posibilă despărţirea lor.

Musulmanul de orice fel aparţine Islamului, pe când musulmanul care îmbină mahomedanismul cu afacerile politice este adeptul islamismului.

 

Parabola Orbilor

Br.Şe.: Am observat că ai căutările tale. Spune-mi tinere, ce te frământă pe tine?

V.M.T.: Viitorul.

Br.Şe.: Adică, ce anume? Futurologia, informatica…..

V.M.T.: Nu. Spre ce se îndreaptă omenirea.

Br.Şe.: Tinere, am parcurs un număr vast de informaţii din fiecare domeniu şi îţi pot spune că omenirea nu se îndreaptă deloc pe drumul cel bun. Ştiu că tu eşti tânăr, ai idealuri, însă lumea nu-i deloc cum ţi-o imaginezi….. Ai auzit de Parabola Orbilor?

Pricepuţi rău: Escrocul, Aghiuţă şi….. Profesionistul?

Priceperea este o însuşire pozitivă, până la un punct. A te pricepe în general înseamnă “a da dovadă de iscusinţă, a fi în stare să duci al capăt un lucru”. A te pricepe într-un domeniu înseamnă “a avea cunoştiinţe suficiente pentru a-ţi întreprinde activitatea”. Iar dacă sectorul tău de activitate este cel al escrocilor, priceperea ta numai e bună deloc.

Pe lângă de sensul de “şmecher”, substantivul “priceput” mai poate avea şi un alt sens negativ, de “abil, dibaci” în decepţionarea oamenilor. Nu degeaba se spună că necuratul este iscusit şi îndemânatic: sarcina lui este să amăgească oamenii şi o face cu pricepere de drac.

De Paşti….

Clopote şi moaşe sfinte

Creştinii valahi sub ocupaţie străină

“Dintre toate vexaţiunile îndurate de la ocupant, două au fost acelea care au impresionat mai puternic populaţia bucureşteană: ridicarea (oprirea) clopotelor de la biserici şi furarea Sfântului Dumitru. Toate celelalte apăsări au trecut aproape nebăgate în seamă, pe când cele două atingeri aduse sentimentului religios au ridicat populaţia” (Constantin Balcabaşa)

Răstignire

Săritul Caprei

În fiecare an, cel puţin o dată pe semestru, la ora de educaţie fizică trebuie să dăm o probă numită….. “săritul caprei”.

 

Conform definiţiei din dicţionar, “capra” este femela aparţinând genului de mamifere rumegătoare paricopitate, cu părul lung şi coarne.

Nici un elev nu ar accepta să sară peste un astfel de animal: blana îi e moale şi nu-l poate răni, dar şi de-i cade-n coarne………

Duminica Floriilor

“De azi intru în Săptămîna Mare, în săptămîna patimilor Domnului nostru Isus Cristos. Mă întreb dacă mintea mea este pregătită să-L întîmpine şi să-L urmeze […] dacă simţurile mele sunt pregătite să îndure chinul Său […] Nu mă regăsesc nici în mulţimea care-L aclamă mergînd înaintea Lui, nici în gloata veselă care vine în urmă. Sunt, poate, undeva, o umbră între templul zarafilor şi smochinul uscat, aşteptînd, orb şi schiop, vindecarea” – Răsvan Cristian Stoica (Duminica Floriilor)   

Disperarea Desperării

Când o persoană îşi pierde orice speranţă sau nădejde într-un anumit lucru, poate chiar calmul şi răbdarea, spunem despre el că…. a disperat; iar….  starea sufletească cauzată de această pierdere bruscă o numim….. disperare.

Latinii erau cu o vocală mai elocvenţi: acţiunea o numeau despero, forma de infinitiv prezent la diateza activă a acestui verb de conjugarea 1 (desperare) fiind etimonul care-a dat în limba română forma alternativă (a despera) şi derivatul ei (desperare).

Astfel, dacă considerentele etimologice încurajează folosirea ca formă principală a formelor DEspera, Desperare, prefixele derivării întăresc această convingere: di înseamnă doi, de indică “eliminare, îndepărtare, separare”. Cum deznădejdea nu o putem atribui unei speranţe de două ori mai mari, ci lipsei ei aproape în totalitate, forma corectă este Desperare şi nu Disperare.

Nu desperaţi, vorbitori de limbă română, limba ce-o vorbim este veche de-aproape o mie de ani (sec.XI) şi, încet, încet, ori o să se-aşeze normele gramaticale ale vorbirii corecte, ori o să ne pierdem toţi speranţa şi-o să-nvăţăm latină!

Rodul Binelor Maniere

Impoliteţi trecute drept virtuţi (considerente – gelozie/paranoie) : Bărbatul intră primul în restaurant (pentru ca privirile oameniilor din local să se îndrepte spre el, iar apoi să se retragă la sosirea doamnei) şi în taximetru (pentru ca nu cumva şoferul să nu fugă cu partenera sa) 

Obiceiuri cu sorginte medievală (considerente – miros): Bărbaţii dau flori femeilor (darurile oferite îndepărtau izurile neplăcute ale doamnelor în contextul condiţiilor precare de igienă corporală), Oaspeţii nu se descalţă la intrarea în caza gazdei (pentru a nu emana odoarea neplăcută a picioarelor goale sau înşoseţite în locuinţă); (considerente – statură) Bărbaţii îşi dau jos pălăria când salută pe cineva (pentru prezentarea la înălţime naturală)