Disperarea Desperării

Când o persoană îşi pierde orice speranţă sau nădejde într-un anumit lucru, poate chiar calmul şi răbdarea, spunem despre el că…. a disperat; iar….  starea sufletească cauzată de această pierdere bruscă o numim….. disperare.

Latinii erau cu o vocală mai elocvenţi: acţiunea o numeau despero, forma de infinitiv prezent la diateza activă a acestui verb de conjugarea 1 (desperare) fiind etimonul care-a dat în limba română forma alternativă (a despera) şi derivatul ei (desperare).

Astfel, dacă considerentele etimologice încurajează folosirea ca formă principală a formelor DEspera, Desperare, prefixele derivării întăresc această convingere: di înseamnă doi, de indică “eliminare, îndepărtare, separare”. Cum deznădejdea nu o putem atribui unei speranţe de două ori mai mari, ci lipsei ei aproape în totalitate, forma corectă este Desperare şi nu Disperare.

Nu desperaţi, vorbitori de limbă română, limba ce-o vorbim este veche de-aproape o mie de ani (sec.XI) şi, încet, încet, ori o să se-aşeze normele gramaticale ale vorbirii corecte, ori o să ne pierdem toţi speranţa şi-o să-nvăţăm latină!

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Lex Politic

Un răspuns la „Disperarea Desperării

  1. Pingback: Recapitulare (5) M.(atrix).T.V. | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s