Arhive pe etichete: epitet

Model de rezvolvare a Variantei 6, subiectul oficial al evaluării naţionale la limba şi literatura română 2011 – 2012 pentru elevii clasei a VIII-a

Rezvolvarea Variantei 6, extrasă drept subiectul oficial al examenului naţional de la sfârşitul clasei a VIII-a, de către un elev de clasa a IX-a (subsemnatul . n.n.V.M.T.):

Continuă lectura

12 comentarii

Din categoria Proiecte scolare

Percepţia iubirii în “Vorbeşte-ncet”

Sentiment afectiv implicând puternice trăiri emoţionale, Iubirea – în sensul legăturii erotice dintre două fiinţe umane de sex opus – a constituit obiectul cercetării şi introspecţiei a unui număr imens de scriitori de-a lungul istoriei literaturii, majoritatea căutând (metaforic vorbind) să-i găsească “izvorul”, să-i parcurgă “cursul” şi să-i descopere “capătul”.

În creaţia lirică “Vorbeşte-ncet” având structura unui sonet (14 versuri grupate în două catrene şi două terţine cu rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic), poetul Mihai Eminescu se concentrează nu atât asupra sentimentului iubirii în general cât pe trăirea sentimentală particulară a unui ‘eu liric’ masculin faţă de o entitate feminină ideală.

Continuă lectura

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (2)

Poezia “Vorbeşte-ncet” are caracteristici comune cu alte creaţii lirice eminesciene, dar şi deosebiri.

Asemenea sonetului “Vorbeşte-ncet”, poezia “Lacul” creează o imagine aproape imaterială a iubitei şi asociază sentimentul de dragoste cu un cadru intim, izolat, care permite reveria, un peisaj lent. Totuşi, cele două poezii se deosebesc prin cadrul spaţio-temporal (inexistent în “Vorbeşte-ncet”) şi “soarta” sentimentelor de dragoste (în “Lacul” sunt nesatisfăcute, pe când în “Vorbeşte-ncet” dar nu primesc răspuns).

O poezia chiar mai asemănătoare cu “Vorbeşte-ncet” este “Atât de fragedă”, în care se regăseşte motivul angelităţii feminine, conturat prin figuri de stil: comparaţii (“te-asemeni/ Cu floarea albă de cireş”, “ca un înger dintre oameni/ În calea vieţii mele eşti”, “Pluteşti ca visul de uşor”), metafore (“Abia atingi covorul moale”, “Mătasea sună sun picior”), epitet cromatic (“floarea albă”). Cu toate acestea, ca şi în “Lacul”, în atât de fragedă” putem vorbi de o irealizare a imaginii (Ioana Emilia Petrescu), realizată prin sugestia perfecţiunii, himericului, inaccesibilităţi iubitei, neîmplinirii sentimentelor de dragoste.

Continuă lectura

11 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (1)

“Vorbeşte-ncet” este o creaţie lirică scrisă de poetul Mihai Eminescu, având structura unui sonet. Scrisă în anul 1876, poezia a fost publicată postum (după 1889).

Sonetul este o poezie cu formă fixă alcătuită din 14 versuri, grupate în două catrene şi două terţine, având rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic.

 

Tema poeziei este dragostea, abordată printr-un monolog adresat. Mărcile lingvistice ale acestui tip de discurs sunt formele verbale la persoana I (“să pot”, “să te privesc”, “n-aş cere”) şi persoana a II-a (“vorbeşte”, “arată”, “rămâi”), formele pronominale la persoana I (“îmi”, “mea”, “meu”) şi persoana a II-a (“tăi”, “tău”, “ta”, “tu”, “tine”), substantivele la cazul vocativ (“Idol scump şi dulcea mea lumină”).

Eul liric, prezentat în ipostaza unui îndrăgostit, se adresează elogiativ iubitei sale, exprimând sentimente profunde: iubire, admiraţie, emoţie. Femeia apare ca o fiinţă angelică, cuminte, blândă, iar bărbatul ca o persoană fidelă, tandră, idealistă. Sentimentul de dragoste care îi aproprie pe cei doi este perceput ca o nevoie absolută, şi totodată un lucru inefabil.

Continuă lectura

16 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

O pagină de literatură (2): Analiza poeziei “Lacul”, de Alexandra Lupu

Articolul hotărât “-l” din substantivul comun ”lacul” sugerează unicitatea şi singuralitatea lui, el devenind prin intermediul acestui procedeu artistic centrul universului.

Inversiunea “lacul codrilor albastrii” semnifică iluzia unor codrii fantastici peste care iradiază în mod feeric culoarea albastră.

Epitetele cromatice “nuferi galbeni” şi “cercuri albe” colorează elementele cadrului spaţial (aştrii), iar lacul cel albastru preia rolul bolţii cereşti, ceea ce înseamnă că toate acestea sunt oglindirea universului cosmic.

În partea a doua a poeziei se dezvăluie scenariul erotic (1) dintre eul liric şi persoana îndrăgită de el (2), în cadru delimitându-se frecvenţa verbelor la modul conjunctiv, timp prezent (“să cadă”, ”să sărim”, “să scap”, “să plutim”, etc.), întrebuinţate la un mod ce arată o acţiune posibilă deoarece tabloul e unul imaginar şi de basm.

Peisajul al doilea conţine ultimele două versuri ale strofei a doua şi cuprinde strofa a treia, unde pronumele personale ”eu” (sinele) (3), ”el” (lacul) (4) şi “ea” (fiinţa îndrăgită) se contopesc în pronumele personal la numărul plural “noi” (5), motivul simbolizând mitul etern al androginului (6). Astfel, unirea dintre cadrul natural şi universul nemăsurat se completează cu cea a cuplului de îndrăgostiţi şi lacul cel albastru (7).

În imaginea dinamică “ea din trestii să răsară”, eternul feminin e reprezentat ca o zeitate lacustră (acvatică*) (8), dar mai ales ca o entitate imaterială, fiindcă, în viziunea romantică a eului liric, iubirea e înţeleasă în mod spiritual (9).

Secvenţa “unduioasa apă sune” prezintă un joc de cuvinte, realizat prin cuprinderea cuvântului “duios” în adjectivul “unduioasa”, imaginea artistică auditivă sugerând o sonoritate placută şi armonioasă.

Partea a treia, unde frecvenţa verbelor la modul indicativ, timpul prezent (“nu vine”, “suspin”, “sufăr”, etc.) descrie o acţiune concretă şi reala, se regăseşte în partea a patra şi ultima strofă a poemului.

Melancolia provocată de spulberarea visului e redată în imaginea reluata a intâiului cadru natural, însă sub o formă diferită de cea a primului tablou.

Dacă, în primul peisaj, eul liric era copleşit de gingăşia nuferilor de pe lac (“nuferi galbeni îl încarcă”, în a patra strofă,  autorul îi prezintă ca o frumuseţe convenţională şi rece (“încărcat cu flori de nufăr”).

 

Notă: (1) Alexandra ne atrage atenţia “să nu se gândească careva la prostii”: “erotic =  privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei” (DEX).

(2) Luaţi aminte că nu trebuie să vă gândiţi în mod automat la Veronica Micle ca “marea dragoste” a lui Eminescu. Alexandra precizează: ”nu avem dovezi că se referea la ea”.

(3) “Eu” este o marcă a eului liric, “subtilitate a naibii de grea dacă nu lucrezi în acest domeniu deoarece sintagma nu reprezintă autorul, ci partea artistică şi visătoare a fiecarui omuleţ ce citeste acest poem minunat şi simplu” (Alexandra). Mai pe înţelesul tuturor: Nu Eminescu e cu barca pe lac, ci sinele său lăuntric, însoţit de al tău!

(4) Întrebare pentru cititori (de la Alexandra): “Numai mie mi se pare că lacul e o divinitate acvatică ce e adulată ca un fel de dumnezeu?” (Precizare: “e doar o părere”)

(5) Sinele, lacul şi persoana îndrăgită: “tustrei -> ce triadă!” (Alexandra)

(6) “Mitul androginului” este unul greco-păgân, conform căruia bărbatul şi femeia erau la început uniţi într-un singur om, însă, invidios pe unitatea androginului, Zeus i-a despărţit, condamnând fiecare din ei la o eternă căutare a perechii pierdute. 

(7) Precizare pentru languroşi: “eu (marcă a eului liric a Alexandrei) mă gândesc acum la ceva urât, dar nu doresc să stric acest moment în care sufletelele sensibile visează umed chestii siropoase”.

(8) Observaţie personală: Deşi, într-adevăr, autorul poeziei ne lasă cu impresia “ei” ca o fiinţă supranaturală, cum spunea şi profesoara de română (Adina Puhache): “Cine ştie, poate eul liric chiar se aştepta la o femeie obişnuită să iasă din trestii şi să-i sară în barcă”.  

(9) Pentru cei ce n-au înţeles: în cazul de faţă (al iubirii înţelese în mod spiritual), este vorba de o “dragoste de aia cu trăiri intense în forul interior”(Alexandra).

3 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie