Percepţia iubirii în “Vorbeşte-ncet”

Sentiment afectiv implicând puternice trăiri emoţionale, Iubirea – în sensul legăturii erotice dintre două fiinţe umane de sex opus – a constituit obiectul cercetării şi introspecţiei a unui număr imens de scriitori de-a lungul istoriei literaturii, majoritatea căutând (metaforic vorbind) să-i găsească “izvorul”, să-i parcurgă “cursul” şi să-i descopere “capătul”.

În creaţia lirică “Vorbeşte-ncet” având structura unui sonet (14 versuri grupate în două catrene şi două terţine cu rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic), poetul Mihai Eminescu se concentrează nu atât asupra sentimentului iubirii în general cât pe trăirea sentimentală particulară a unui ‘eu liric’ masculin faţă de o entitate feminină ideală.

Prezentat în ipostaza unui îndrăgostit, eul liric se adresează elogiativ iubitei sale, exprimând sentimente profunde: emoţie, admiraţie, iubire. Femeia apare ca o fiinţă cuminte, blândă, angelică, iar bărbatul ca o persoană fidelă, tandră, idealistă. Sentimentul de dragoste care îi aproprie pe cei doi este perceput ca o nevoie absolută, şi totodată un lucru inefabil. Sugestia perfecţiunii, himericului, inaccesibilităţii iubitei şi neîmplinirii sentimentelor de dragoste creează o irealizare a imaginii, regăsită şi în altă poezie eminesciană, “Atât de fragedă”.

Tema poeziei, dragostea, este abordată printr-un monolog adresat. Mărcile lingvistice ale acestui tip de discurs sunt formele verbale la persoana I (“să pot”, “să te privesc”, “n-aş cere”) şi persoana a II-a (“vorbeşte”, “urmează”, “rămâi”), formele pronominale la persoana I (“îmi”, “mea”, “meu”) şi persoana a II-a (“tăi”, “tău”, “ta”, “tu”, “tine”), substantivele la cazul vocativ (“Idol scump şi dulcea mea lumină”). Lipsa unui dialog poate lăsa impresia unor sentimente mai degrabă singulare (din partea eului liric), în contrast cu o relaţie în care iubita este implicată afectiv, precum cea descrisă în “Floare albastră”.

Ideile, sentimentele şi atitudinile autorului sunt exprimate cu ajutorul figurilor de stil: metafore (“lamura de miere”, “izvor de mângâiere”, “dulcea mea lumină”, “scumpe înger sfinte”), comparaţii (“vorba ta-i ca lamura de miere”, “pot fi minuni, ca tine nu-i niciuna”), epitete (“încet”/”-ncet”, “scump”/”scumpe”, “dulcea”, “cuminte”), enumeraţie (“milă, dragoste, durere”).

Deşi poezia eminesciană se încadrează în tiparul sonetului, ea încalcă regula ca nici un cuvânt să nu se repete (cu excepţia prepoziţiilor şi conjuncţiilor). Totuşi, cuvintele şi structura repetată (“scump”, “vorbeşte”, “încet”) sunt esenţiale în construirea poemului. Epitetul “scump” exprimă valoarea iubitei pentru îndrăgostit, sugerând atât preţuirea de care se bucură cât şi gingăşia ei. Epitetul “încet” creează cele mai expresive imagini, căpătând un sens diferit după acţiunea cu care este asociat. Alăturat verbului “(a) vorbi” în construcţia “vorbeşte-ncet”, asupra căruia autorul insistă de trei ori (în titlu, în primul vers, în versul al 12-lea), se referă la intensitatea tonului şi ritmul vorbirii, find un îndemn adresat iubitei de păstrare a intimităţii sentimentelor de afecţiune, dar şi o încurajare de pierdere în acel loc şi în acel timp. Împreună cu verbul “(a) privi”, în construcţia “să te privesc încet”, capătă sensuri multiple, referitoare la durată (îndelung), atitudine (cu duioşie), calitate (cu atenţie, amănunţit).

Imaginea lentorii subliniate de titlu şi prin dubla repetiţie (“vorbeşte-ncet”) este uşor paradoxală, deoarece încurajarea făcută nu primeşte răspuns pe tot parcursul poeziei şi nici nu este o urmare a unui fapt împlinit (iubita nu vorbeşte deloc în toată poezia), adică nu are o cauză anume. Asocierea iubirii cu un cadru intim, izolat, permiţând reveria, se produce şi în “Lacul” – creaţie lirică eminesciană -, deosebirea constând în prezenţa descrierii unui cadru spaţio-temporal (inexistentă în “Vorbeşte-ncet”).

Contrastul dintre apropiere şi depărtare (“rămâi în braţul meu întotdeauna”/ ”urmează înainte”), iubire şi suferinţă (“ochi tăi (….) arată […] dragoste, durere”), un glas lin şi-o tăcere absolută (“vorba ta-i ca lamurare de miere”/ “îmi spun fără cuvinte”) reflectă percepţia iubirii ca o contradicţie deopotrivă devastatoare şi minunată între două lucruri care nu se exclud în mod necesar unul pe celălalt.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii

4 răspunsuri la „Percepţia iubirii în “Vorbeşte-ncet”

  1. Pingback: Recapitulare (6) Se lasă o răceală ca din vârf de munte | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Statistica lunară (16) Blogul naivităţilor mele | tudorvisanmiu

  3. Pingback: Statistica lunară (17) Şcoala…. altfel (I) | tudorvisanmiu

  4. Pingback: Statistica anuală (2) 2013 in review | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s