Arhive pe etichete: Mihai Eminescu

Bancnotele unei republici

Un enunţ-cheie, 500 de lei – Mihai Eminescu. Cea mai valoroasa bancnotă a republicii ilustrată cu figura unui antirepublican convins” este argumentat în comentariile ce se pot citi aici: „Eminescu il numea pe Carol I “cel Ingaduitor”, cu o conotatie negativa – anume ca permite prea multe liberalilor. Liberali care pana pe la 1880 aveau inca o puternica aripa republicana. Eminescu ar fi dorit un regim mai autoritar si, in orice caz, s-a exprimat clar impotriva ideilor republicane. Scria in Timpul, ziar conservator, e adevarat, dar nu cred sa fi scris vreun articol politic doar de complezenta. [….]” sau printr-un citat din „Timpul” în articolul „Eminescu şi republica” (Dan Ghenea): „Din momentul în care s-a instituit domnia ereditară în locul celei elective şi s-a pus puterea supremă a statului la adăpost de înverşunatele lupte de partid, s-a pus, în principiu cel puţin, la adăpost de patimele şi de asprimea intereselor momentane şi trecătoare însăşi ideea statului, adică ideea armoniei intereselor naţionale. Asta este în esenţă deosebirea între monarhia constituţională şi republică. În republică domneşte îndeosebi interesul individual, în genere interesul de partid. Partidul şi numai partidul alege pe capul statului, el formează voinţa statului în articole de legi, epoca poartă pe deplin caracterul unui grup de interese predomnitoare.” (Timpul, februarie 1880)

DAN GHENEA

1 Leu1 leu – Nicolae Iorga, profesor al Principelui Mostenitor Carol si apoi al Regelui Mihai.5 Lei

5 lei – George Enescu, descoperit si protejat de Regina Elisabeta, careia i-a purtat mereu recunostinta

10 Lei10 lei – Nicolae Grigorescu, pictorul oficial al Razboiului de Independenta, beneficiind de sprijinul Reginei Elisabeta.

50 de lei – Aurel Vlaicu,50 Lei remarcat de Principele Mostenitor Ferdinand, a primit un post de inginer la Arsenal; a primit din partea Regelui Carol I un premiu de 50 000 de lei (suma echivalenta cu cea acordata castigatorilor Premiului Nobel) pentru demonstratia sa de folosire a avionului ca mijloc de comunicatie militara (a zburat intre Bucuresti si Piatra-Olt pentru a simula transmiterea unei directive de lupta).

100 Lei100 de lei – I.L. Caragiale, numit director al teatrelor de catre ministrul Titu Maiorescu, un apropiat al Reginei Elisabeta. Este solicitat, in 1888 sa se ocupe de programul teatral prezentat, la Peles,  Printului de Wales…

Vezi articol original 179 de cuvinte mai mult

Reclame

Un comentariu

Din categoria Bancnote strazi si timbre

„Luceafărul” ca ‘alegorie a geniului’

„Luceafărul” este un poemn scris de poetul Mihai Eminescu, considerat o „culme” a creaţiei sale, fiind publicat în aprilie 1883 (ultimul an de activitate al poetului).

Povestea poemului este inspirată din basmul „Fata din grădina de aur” (cules în limba germană de Richard Kunisch) [*], iar mesajul alegoric, din viziunea filosofului Arthur Schopenhauer asupra omului de geniu (exprimată în „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, 1818).

După cum mărturiseşte poetul într-o însemnare pe marginea manuscrisului, „înţelesul alegoric” pe care i l-a dat poveştii este că „dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit”.   

Continuă lectura

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Proiecte scolare

Percepţia iubirii în “Vorbeşte-ncet”

Sentiment afectiv implicând puternice trăiri emoţionale, Iubirea – în sensul legăturii erotice dintre două fiinţe umane de sex opus – a constituit obiectul cercetării şi introspecţiei a unui număr imens de scriitori de-a lungul istoriei literaturii, majoritatea căutând (metaforic vorbind) să-i găsească “izvorul”, să-i parcurgă “cursul” şi să-i descopere “capătul”.

În creaţia lirică “Vorbeşte-ncet” având structura unui sonet (14 versuri grupate în două catrene şi două terţine cu rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic), poetul Mihai Eminescu se concentrează nu atât asupra sentimentului iubirii în general cât pe trăirea sentimentală particulară a unui ‘eu liric’ masculin faţă de o entitate feminină ideală.

Continuă lectura

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (1)

“Vorbeşte-ncet” este o creaţie lirică scrisă de poetul Mihai Eminescu, având structura unui sonet. Scrisă în anul 1876, poezia a fost publicată postum (după 1889).

Sonetul este o poezie cu formă fixă alcătuită din 14 versuri, grupate în două catrene şi două terţine, având rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic.

 

Tema poeziei este dragostea, abordată printr-un monolog adresat. Mărcile lingvistice ale acestui tip de discurs sunt formele verbale la persoana I (“să pot”, “să te privesc”, “n-aş cere”) şi persoana a II-a (“vorbeşte”, “arată”, “rămâi”), formele pronominale la persoana I (“îmi”, “mea”, “meu”) şi persoana a II-a (“tăi”, “tău”, “ta”, “tu”, “tine”), substantivele la cazul vocativ (“Idol scump şi dulcea mea lumină”).

Eul liric, prezentat în ipostaza unui îndrăgostit, se adresează elogiativ iubitei sale, exprimând sentimente profunde: iubire, admiraţie, emoţie. Femeia apare ca o fiinţă angelică, cuminte, blândă, iar bărbatul ca o persoană fidelă, tandră, idealistă. Sentimentul de dragoste care îi aproprie pe cei doi este perceput ca o nevoie absolută, şi totodată un lucru inefabil.

Continuă lectura

16 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

O pagină de literatură (2): Analiza poeziei “Lacul”, de Alexandra Lupu

Articolul hotărât “-l” din substantivul comun ”lacul” sugerează unicitatea şi singuralitatea lui, el devenind prin intermediul acestui procedeu artistic centrul universului.

Inversiunea “lacul codrilor albastrii” semnifică iluzia unor codrii fantastici peste care iradiază în mod feeric culoarea albastră.

Epitetele cromatice “nuferi galbeni” şi “cercuri albe” colorează elementele cadrului spaţial (aştrii), iar lacul cel albastru preia rolul bolţii cereşti, ceea ce înseamnă că toate acestea sunt oglindirea universului cosmic.

În partea a doua a poeziei se dezvăluie scenariul erotic (1) dintre eul liric şi persoana îndrăgită de el (2), în cadru delimitându-se frecvenţa verbelor la modul conjunctiv, timp prezent (“să cadă”, ”să sărim”, “să scap”, “să plutim”, etc.), întrebuinţate la un mod ce arată o acţiune posibilă deoarece tabloul e unul imaginar şi de basm.

Peisajul al doilea conţine ultimele două versuri ale strofei a doua şi cuprinde strofa a treia, unde pronumele personale ”eu” (sinele) (3), ”el” (lacul) (4) şi “ea” (fiinţa îndrăgită) se contopesc în pronumele personal la numărul plural “noi” (5), motivul simbolizând mitul etern al androginului (6). Astfel, unirea dintre cadrul natural şi universul nemăsurat se completează cu cea a cuplului de îndrăgostiţi şi lacul cel albastru (7).

În imaginea dinamică “ea din trestii să răsară”, eternul feminin e reprezentat ca o zeitate lacustră (acvatică*) (8), dar mai ales ca o entitate imaterială, fiindcă, în viziunea romantică a eului liric, iubirea e înţeleasă în mod spiritual (9).

Secvenţa “unduioasa apă sune” prezintă un joc de cuvinte, realizat prin cuprinderea cuvântului “duios” în adjectivul “unduioasa”, imaginea artistică auditivă sugerând o sonoritate placută şi armonioasă.

Partea a treia, unde frecvenţa verbelor la modul indicativ, timpul prezent (“nu vine”, “suspin”, “sufăr”, etc.) descrie o acţiune concretă şi reala, se regăseşte în partea a patra şi ultima strofă a poemului.

Melancolia provocată de spulberarea visului e redată în imaginea reluata a intâiului cadru natural, însă sub o formă diferită de cea a primului tablou.

Dacă, în primul peisaj, eul liric era copleşit de gingăşia nuferilor de pe lac (“nuferi galbeni îl încarcă”, în a patra strofă,  autorul îi prezintă ca o frumuseţe convenţională şi rece (“încărcat cu flori de nufăr”).

 

Notă: (1) Alexandra ne atrage atenţia “să nu se gândească careva la prostii”: “erotic =  privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei” (DEX).

(2) Luaţi aminte că nu trebuie să vă gândiţi în mod automat la Veronica Micle ca “marea dragoste” a lui Eminescu. Alexandra precizează: ”nu avem dovezi că se referea la ea”.

(3) “Eu” este o marcă a eului liric, “subtilitate a naibii de grea dacă nu lucrezi în acest domeniu deoarece sintagma nu reprezintă autorul, ci partea artistică şi visătoare a fiecarui omuleţ ce citeste acest poem minunat şi simplu” (Alexandra). Mai pe înţelesul tuturor: Nu Eminescu e cu barca pe lac, ci sinele său lăuntric, însoţit de al tău!

(4) Întrebare pentru cititori (de la Alexandra): “Numai mie mi se pare că lacul e o divinitate acvatică ce e adulată ca un fel de dumnezeu?” (Precizare: “e doar o părere”)

(5) Sinele, lacul şi persoana îndrăgită: “tustrei -> ce triadă!” (Alexandra)

(6) “Mitul androginului” este unul greco-păgân, conform căruia bărbatul şi femeia erau la început uniţi într-un singur om, însă, invidios pe unitatea androginului, Zeus i-a despărţit, condamnând fiecare din ei la o eternă căutare a perechii pierdute. 

(7) Precizare pentru languroşi: “eu (marcă a eului liric a Alexandrei) mă gândesc acum la ceva urât, dar nu doresc să stric acest moment în care sufletelele sensibile visează umed chestii siropoase”.

(8) Observaţie personală: Deşi, într-adevăr, autorul poeziei ne lasă cu impresia “ei” ca o fiinţă supranaturală, cum spunea şi profesoara de română (Adina Puhache): “Cine ştie, poate eul liric chiar se aştepta la o femeie obişnuită să iasă din trestii şi să-i sară în barcă”.  

(9) Pentru cei ce n-au înţeles: în cazul de faţă (al iubirii înţelese în mod spiritual), este vorba de o “dragoste de aia cu trăiri intense în forul interior”(Alexandra).

3 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

O pagină de literatură (1): Analiza poeziei “Lacul”, de Alexandra Lupu

Ante scriptum: Poezia “Lacul” este una dintre creaţiile lirice cel mai des amintite în cadrul sistemului de învăţământ, fiind studiată la începutul clasei a VIII-a, într-un an în care limba şi literatura română au o mare importanţă pentru elevi deoarece la sfârşitul anului se dă un examen decisiv pentru admiterea la liceu.    

Aflată în clasa a VIII-a, eleva Alexandra Lupu de la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Iaşi, a fost în mod expres preocupată de însemnătatea acestei poezii eminesciene dedicate unui superb peisaj lacustru, rescriind de vreo două-trei ori o analiză întinsă pe vreo “3,5 – 4 pagini de caiet studenţesc”.

În luna ianuarie, pentru ca efortul depus să nu se piardă într-un cadru instituţional adesea nepăsător pentru munca elevilor, Alexandra mi-a propus să public analiza pe blogul meu, în mare parte din două motive: unul serios (cel anterior) şi unul amuzant (prenumele lui M.Eminescu coincide cu cel al fratelui meu geamăn).

Lipsa de concentraţie m-a făcut să sar peste comentariu însă, după ce l-am descoperit în luna februarie, l-am luat în considerare la începutul lunii martie şi, iată-ne aici, în faţă cu analiza de către o elevă ieşeancă a unei poezii superbe scrise de un poet botoşănean naţional

 

7.03.2012

 Analiza Poeziei “Lacul”

                de Alexandra Lupu 

Textul “Lacul”, scris de Mihai Eminescu, are ca teme centrale iubirea şi natura, ele fiind conturate din perspectiva directă şi subiectivă a eului liric cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice (1).

Poezia, ce se delimitează, în funcţie de registrul verbal, în trei părţi, are drept prim cadru strofa întâi şi primele două versuri ale celei de-a doua strofe, în cadrul cărora frecvenţa verbelor la modul indicativ, timpul prezent (“încarcă”,”cutremură”, etc.) arată o acţiune ce se poate întâmpla doar într-un univers real.

În acest tablou natural predomină imagini artistice vizuale (“nuferi galbeni”,”cercuri albe”),  redate dintr-o perspectivă panoramică, în mijlocul cărora se află peisajul circular al lacului şi codrilor, înfăţişaţi sub forma unor cercuri concentrice simbolizând perfecţiunea şi infinitatea.

(restul urmează în curând)

 

Notă: (1) Alexandra ne atrage atenţia că această introducere este “un fel de “cliseu” cu care se incep de obicei aceste analizari ‘speciale’”

Un comentariu

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie