Arhive lunare: Februarie 2012

Între 10 şi 509, franceză şi latină, litere şi cifre, Roma şi Arabia toată

Întrebare: ce înseamnă “DIX”?

Răspuns 1 (de la un geograf): Un loc? Un oraş din Statele Unite? Un râu? Un baraj? Un munte? Un stadion de football? O bază militară? Un lac din Elveţia?

Răspuns 2 (de la un fan al artiştilor contemporani): O persoană? Un muzician? Un jurnalist? Un învăţat? Un expresionist? Un actor? Un fotbalist? Un atlet?

Răspuns 3 (de la un militar): O personalitate? Un guvernator? Un  general? Un lucrător socialist? Sau un vas cu aburi? Cel american? Scufundat într-o coliziune (tragică)?

Răspuns 4 (de la un afacerist): O abreviere? Danish Internet Exchange Point? Deutscher Immobilien Index? DIX Ethernet?

Răspuns 5 (de la un istoric sau un învăţat latin): Un număr cardinal roman: 509! (RĂSPUNS CORECT!!!!)

 

Acestea sunt semnificaţiile posibile a cuvântului “DIX” date de Wikipedia. Semnificaţia de numeral roman apare numai la sfârşitul listei, după o înşiruire de “places”, “people”, “ship” şi “acronyms”…. asta este soarta ce-o au numeralele bătrânilor latini: înghesuirea într-o secţiune intitulată “others”, alături de o muzicuţă, o trupă şi…. un drog (nazist)! 

Dacă enciclopedia tratează numărul 509 cu dosul, dicţionarul supliment, Wiktionary, este mai primitor: DIX-ul roman este în frunte, pe când dix-ul francez este lăsat la urmă… mai întâi a fost Roma, apoi Parisul! Dar numai ca vechime…. acum, instituţiile şcolare învaţă elevii mai întâi cum numără francezii (a), apoi cum numără romanii (b). Însă dacă istoria şi educaţia decid în favoarea Franţei, matematica, numai de data aceasta este în favoarea Romei: “dix (10) < DIX (509)”!!!!! 

Celor ce nu înţeleg compararea valorilor numerice, le dedic o cortină de calcul:

Dix-ul cel mic, umbrit de DIX-ul cel mare!

 OBSERVAŢII PE DESEN: (1) Majusculele latine au şi valoare de număr, şi valoare de literă; minusculele franceze au numai valoare de literă…… 

(2) Legiunile numeralelor romane sunt de 50,9 ori mai numeroase ca armata muşchetarilor francezi. 

(3) Măreţia Romei antice eclipsează toate miciile lumii; însă doar până la prăbuşirea imperiului…. 

(4) Cezarul roman de deasupra “I”-ului este “Radarul”, cel care conduce campania militară împotriva subaprecierilor numerice; fără grijă: steagul alb al păcii îi este la în(de)mână!

 

Notă: (a) Cum numără francezii:

Un (1), deux (2), trois (3), quatre (4), cinq (5), six (6), sept (7), huit (8), neuf (9), dix (10)…. cinq cent neuf (509) 

(b) Cum numără romanii:

Unus (I), duo (II), tres (III), quattor (IV), quinque (V), sex (VI), septem (VII), octo (VIII), novem (IX), decem (X)….. quigenti novem (DIX)

Un comentariu

Din categoria Gramatica ilustrata

Mâinile care nu-şi au loc niciunde, nicicum…..

Mâinile nu stau niciodată unde şi cum trebuie.

Oriunde şi-n orice fel le-ai ţine, afectezi pe cineva.

 

Dacă eşti la masă şi ţii mâinile jos, sub ea, jigneşti.

Pe cine?

Pe cei cu mâinile pe masă!

 

Dacă eşti într-o instituţie şi ţii mâinile sus, sperii.

Pe cine?

Pe cei “certaţi” cu legea!

 

Dacă eşti într-o adunare şi ţii mâinile întinse, loveşti.

Pe cine?

Pe cei înghesuiţi din jurul tău!

 

Dacă nu eşti îtr-o adunare şi ţii mâinile pe abdomen, îngrijorezi.

Pe cine?

Pe cei cu prea mult spaţiu din depărtare!

 

Dacă eşti pe stradă şi ţii mâinile în buzunar, insulţi.

Pe cine?

Pe cei fără buzunare!

 

Dacă eşti într-o mediu de studiu şi-ţi ţii mâinile pe tâmple, îndurerezi.

Pe cine?

Pe studioşii pe care tocmai i-a apucat migrena!

 

Dacă eşti într-un mediu de distracţie şi-ţi ţii mâinile pe obraji arătând gânditor, plictiseşti.

Pe cine?

Pe distraţii care nici nu vor s-audă de cuget!

 

Dacă eşti în aer liber şi-ţi ţii mâinile pe umeri, tulburi.

Pe cine?

Pe fermierii temători de găinari!

 

Dacă eşti în aer închis şi-ţi ţii mâinile pe urechi, amuţeşti.

Pe cine?

Pe cei care vorbeau cu tine şi cred că nu vrei să-i asculţi!

 

Dacă eşti în orice fel de aer şi-ţi pui mâinile la ochi, orbeşti.

Pe cine?

Pe cei care îşi protejează cu rigurozitate analizatorul vizual de murdărie.

 

Dacă eşti într-un loc unde nu se poate mânca şi tu ţii degetele în gură, înfometezi.

Pe cine?

Pe cei cărora le ghiorţăie maţele!

 

Nu mâinile jos, nici sus, nici depărtate, nici lipite, nici în haină, nici acolo, nici dincolo, nici încolo, nici încoace, nici oriunde, nici oricum, nicăieri, în nici un fel…..

Dar cum?

O singură poziţie poţi să iei fără prejudicia sensibilităţile aproapelor:

Mâinile unite în rugăciune

“Doamne, îngrijeşte-Te de membrele mele…..”

3 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Cina cea de taina

Nepreţuirea celor valoroase, nepreţioşenia celor neînsemnate

Există unele opere de artă a căror valoare inestimabilă le face nepreţuite, încât se bucură de nepreţuirea celor ce le admiră….

….. aşa cum există alte opere de artă a căror valoare estimabilă le face preţuite, încât se bucură de preţuirea celor ce le admiră…. 

Care dintre acestea să fie mai valoroasă?

 

Pentru a afla un răspuns, ne vom raporta mai întâi la una dintre cele mai mari opere de artă ale lumii: omul.

Un om preţuit este “apreciat, stimat”, pe când un om nepreţuit “se bucură de afecțiunea deosebită a cuiva”, este “foarte drag; foarte scump”.

Astfel, dacă preţuieşti pe cel apreciabil, stimabil, îl nepreţuieşti pe cel faţă de care ai sentimente puternice de afecţiune. 

Care dintre aceştia este mai valoros?

 

Cum nu ne putem decide între respect şi ataşament, ne întoarcem din nou la obiecte:

Un obiect preţuit este unul care a fost examinat cantitativ şi calitativ, căruia i-a fost stabilit preţul, pe care s-a pus o etichetă de valoare şi care a fost scos la vânzare….

….. în schimb, un obiect nepreţuit este unul căruia nu i se poate stabili preţul, a cărui valoare este incalculabilă în bani şi care este scos la admiraţie semi-grauită (costă biletul de muzeu)….

 

Pe când preţuitul poate fi vândut/cumpărat, nepreţuitul poate fi numai “închiriat” privirilor unor oaspeţi, pentru o perioadă limitată de timp.

De preţuit se bucură un privat, de nepreţuit se bucură un public.

Preţuitul aparţine unei case, nepreţuitul unui muzeu.

Dacă preţuitul ar fi scos la licitaţie, ar goli numai buzunarele oamenilor de afaceri, pe când nepreţuitul ar goli seiful unor naţiuni întregi.

 

Nepreţuitul este preţios, preţuitul este nepreţios.

Ceva cu adevărat valoros are parte de nepreţuire, altceva cu neadevărat valoros n-are parte decât de nepreţioşenie.

 

Celor ce nu înţeleg valoarea decât în bani, le ofer o capodoperă de mare nepreţ:

“Nepreţuit!?! Cum, n-are preţ?”

OBSERVAŢII PE DESEN: (1) Persoana mascată este un spărgător de muzee infam, jefuitor de patrimoniu şi capodopere la mare preţ. De data aceasta, s-a înfundat: cum să vândă o nepreţuită? 

(2) Tabloul din desen este o “versiune preţuită” a nepreţuitei “Mona Lisa”, adică o copie făcută de un artist amator…… unii au zis că este o operă îngrozitoare şi au preţuit-o, alţii au zis că este minunată şi au nepreţuit-o. 

(3) Cum în jurul fiecărei creaţii artistice circulă o legendă, şi tabloul de faţă are una: cezarul pictat arată cu degetul spre osândit, condamnându-l la o soartă de mare nepreţ: după cum vedeţi, infractorul nu şi-a ales bine locul….. 

(4) Într-adevăr, în tablou e RADARUL – oriunde aţi sta, vă urmăreşte cu privirea; pe semne, nimeni n-a înţeles cum e cu preţurile….. 

(5) Piesa de final: întrerupătorul. Cum ar fi ca în miez de noapte să se aprindă iar hoţul să fie prins? Un moment nepreţuit! 

Un comentariu

Din categoria Gramatica ilustrata

Cinci Aviatori

ÎNCEPUTURILE AVIAŢIEI ROMÂNEŞTI….. 

În anul 1906, luna martie, ziua a 18-a, nenea Vuia îşi ia zborul…… acesta va fi cel dintâi zbor autopropulsat cu un aparat mai greu decât aerul (avionul “Vuia I”). 

După cum citiţi, la începutul secolului XIX, România avea avioane, dar piloţi…. Acest lucru a fost rezolvat de stimabilul avocat Mihai Cerchez care, la 20 noiembrie 1909, înregistra la Tribunalul Ilfov o…. societate! În aceea zi de toamnă s-au pus (pe hârtie) bazele Aerodromului Chitila, primul teren de zbor din România, iar la 11 iunie 1910, s-au pus şi alte baze (inaugurale). 

Şi atunci au început să se înalte piloţi români…. în văzduh!

 

PRIMELE BREVETURI DE ZBOR 

În primăvara lui 1911, sunt admişi, de la Şcoala pentru Ofiţeri de Geniu, primii aviatori: Ştefan Protopopescu (18 aprilie), maiorul Macri Ioan (18 aprilie), Gheorghe Negrescu (2 mai), şi alţii (căpitan Fotache Ionescu, locotenent Stelian Boiangiu, Nicolae Druţu)…..

Dintre aceştia, sublocotenenţii Protopopescu şi Negrescu se vor dovedi a fi cei mai buni. Pe hârtie, ei au devenit primii piloţi brevetaţi din România, în anul 1911 (Primul: Protopopescu – 9 iulie; Al Doilea: Mircea Zorileanu – 15 iulie; Al treilea: Negrescu – 17 iulie), însă pe cer, deveniseră aviatori încă din august 1909 (pilotând de la Chitila la Cotroceni două aparate Farman III) 

După brevetare, Protopopescu şi Negrescu şi-au primit prima “misiune”: Raidul Bucureşti – Turnu Severin (octombrie 1911). Pe lângă acest zbor, în lipsa camaradului său, Protopopescu a mai efectuat, la Constanţa, un experiment legat de “telegraful fără fir” (august 1912), descoperind un mod de utilizare a undelor radio prin intermediul aeroplanului, şi primul zbor fără escală, de la Bucureşti la Constanţa. 

La Chitila, s-au dat şi luat cele dintâi…. licenţe de zbor! Dar în văzduh s-au licenţiat…. cei dintâi aviatori!

 

DE LA COTROCENI LA PARIS 

În anul 1912, din lipsă de fonduri, şcoala de pilotaj Chitila şi-a pus lacăt la uşă…. permanent. Cu trecerea timpului, se va dărâma şi uşa, iar din aerodrom va rămâne doar un câmp. 

În luna aprilie a aceluiaşi an, Negrescu şi Protopopescu au fost încadraţi ca piloţi instructori la nou înfiinţata şcoală militară de pilotaj de pe aerodromul Cotroceni. 

În acest loc, cu doi ani înainte, pe când aerodromul era numai un câmp, îşi lua zborul un mare inventator: Aurel Vlaicu (17 iunie), la bordul avionului “Vlaicu I”. 

În domeniul ingineriei aviatice, nenea Vlaicu a fost printre primii, dar la cinci ani după ce îşi luase zborul, l-au urmat alţii….. 

Între anii 1913-1914, studiau la Școala Superioară de Construcții Mecanice și Aeronautice din Paris aceeaşi Negrescu şi Protopopescu care, întorşi în ţară în 1915, au devenit primii ingineri militari de aviaţie ai Armatei Române. 

La Cotroceni, a luat drumul norilor inventivităţii….. un civil (Vlaicu), la Paris, au luat drumul fumului ingineresc…. doi militari (Negrescu, Protopopescu).  

 

DEŞI….. 

Pe hârtie, Vlaicu a fost un aviator civil, dar, în realitate, a întreprins şi misiuni în slujba armatei române. 

Pe timp de pace, la 27 septembrie 1910, ca “mesager al aerului”, a executat un zbor între Slatina şi Piatra Olt, iar, la întoarcere, a predat Principelui Ferdinand primul mesaj oficial adus pe calea aerului din România. 

Pe timp de război, în 1913, în timpul celui de al Doilea Război Balcanic, a efectuat misiuni de recunoaştere militară deasupra Bulgariei, fiind avansat la gradul de căpitan, dar fără gradaţie. 

Prin realizările lui Vlaicu, România a devenit a doua ţară din istorie (după Franţa) care întrebuinţa aeroplanul în scopuri militare. 

Vlaicu Aurel: civil pe pământ, soldat în ceruri….

 

AU ÎNCEPUT ÎMPREUNĂ, DAR AU LUAT DRUMURI DIFERITE 

Primul Război Mondial a fost unul dintre ultimele lucruri care i-au ţinut împreună pe Protopopescu şi Negrescu, amândoi luând parte la luptă drept comandanţi de escadrilă. 

După belic, în interbelic, Protopopescu a devenit constructor de avioane: trece la conducerea Arsenalului Aeronautic şi se apucă de proiectat avioane (primele modele autohtone construite într-o unitate industrială românească): Proto 1 (1922), Proto 2 (1923) şi Proto 3 (1924). 

În schimb, Negrescu înălţa noi aviatori în văzduh, la comanda Şcolii de pilotaj de la Cotroceni, sau se înălţa pe sine, în misiuni (precum cea din Turcia, 1935). A stat mai mult la bordul avionului decât la masa de lucru, deşi a fost la comanda aceluiaşi Arsenal Aeronautic (după Protopopescu) sau a făcut parte din comisiile de recepţie pentru material volant. 

Diferenţa? Protopopescu construia avioane, Negrescu construia aviatori….

 

RĂMAS BUN….. 

În anul 1913, luna septembrie, ziua a 13-a, la bordul avionului “Vlaicu II”, în încercarea de a traversa Carpaţii, la Băneşti, lângă Câmpina, cădea din cer un pionier….. Aurel Vlaicu. 

În aceea zi de toamnă, Vlaicu era la manşa avionului cu gândul stabilirii unei punţi aeriene între românii de pe ambele părţi ale Carpaţilor. Poate aeroplanul l-a trădat, poate inima i-a cedat, dar, după prăbuşire, sufletul i s-a înălţat şi a fost găsit zâmbind…. 

Primul la locul accidentului n-a fost medicul legist, ci sublocotenentul Negrescu. 

Într-o altă toamnă, la 1 octombrie 1929, trecea în nefiinţă Ştefan Protopopescu. Asemenea lui Vlaicu (care a murit la 31 de ani), Protopopescu şi-a încheiat drumul pe acest pământ mult prea devreme (la 39 de ani)….. 

Rămas bun, aviatori…..

 

DESPRE ALTE AVIOANE 

Avioanele tip Vlaicu au fost mari invenţii la vremea respectivă datorită formei originale de săgeată, care le dădea aerodinamică. 

O lecţie de patriotism: Deşi născut în Austro-Ungaria, şcolit la Budapesta şi München şi angajat la firma germană Opel, în anul 1908, Vlaicu a refuzat sprijinul oferit pentru realizarea avionului de neamţul Oskar Orsinus (cu condiţia de cedare a drepturilor către fabrica germană), motivând că “…. mai bucuros aş da invenţia ţării româneşti”. 

“Vlaicu I” a fost construit, a zburat în Regat şi a fost “premiat” cu urale din partea românilor. “Vlaicu II” a fost construit în Regat, a zburat la Viena, a primit cinci distincţii la concursul de aviaţie internaţional (clasând România pe locul 3, după Franţa şi Austro-Ungaria) şi a fost “premiat” cu aclamări din partea întregului Mapamond.

“Vlaicu III” (primul avion din lume fabricat integral din metal, comandat de compania Marconi pentru experimente cu unde radio aeriene) a fost construit în Regat, dar nu de Aurel ci de prietenii săi (Magnani & Silişteanu), n-a reuşit nimeni să-l zboare, a fost expediat în timpul ocupaţiei germane la Berlin (1916), expus în timpul unei expoziţii aviatice (1942) şi n-a mai fost văzut de atunci…….

 

….. ŞI ALŢI AVIATORI 

În anul 1925 a fost înfiinţată “Industria Aeronautică Română” (I.A.R.), în vederea producerii autohtone de avioane pentru Aeronautica Regală Română, iar în anii ’30 au început construcţiile unor modele originale. 

Inginerul briliant al I.A.R. se numea Elie Carafoli, iar el a stat în spatele proiectării modelelor IAR 11, 14, 15 şi 80. 

Însă fiecare creaţie nouă are nevoie de testare. Romeo Popescu a zburat cu prototipul I.A.R. 11 (1931) iar la manşeta primelor I.A.R. 13 şi 14 a fost Eugen Pârvulescu (1932-1933). 

Însă nu toate testările au succes…… în dimineaţa de 9 decembrie 1931, pe ruta Bucureşti-Feteşti, în apropierea localităţii Lehliu, căpitanul aviator Popescu a fost forţat de o dereglare a motorului I.A.R. 11 să aterizeze forţat, însă atingerea unui gros strat de zăpadă a dus la răsturnarea avionului, strivind pilotul sub fuselaj….. 

Zborul de testare – pericolul e mare, dar “efortul merită”, se zice….

 

UN OM AL RECORDURILOR: ÎNĂLŢIME ŞI VITEZĂ 

Romeo Popescu a deţinut două recorduri atinse cu un avion: cel naţional de înălţime (10.518m) şi cel mondial de viteză (329 km/h), care l-a costat viaţa….. 

La viteză, în urma lui fusese francezul Sadi Lecointe (1924, cu un avion Nieuport-Delage): 306,7 km/h.   

La înălţime, deasupra lui a fost Alexandru Papană (16 iulie 1935, cu un avion I.A.R. 16): 11.631m.

 

CEL DIN URMĂ ZBOR AL IUBITORULUI DE AVIAŢIE 

În anul 1940, la 53 de ani, generalul Gheorghe Negrescu este pensionat forţat, la ordinul mareşalului Ion Antonescu, fiind considerat un simpatizant al Mişcării Legionare. 

Timp de 25 de ani, toate legăturile lui Negrescu cu aviaţia au fost tăiate, întâi în timpul războiului (1940 – 1944), apoi a perioadei comuniste, până la sfârşitul regimului Gheorghe Gheorghiu-Dej când, în sfârşit, în anul 1965, îi este permis să ia reintre în contact cu aviatorii….. 

A murit în anul 1977, la 90 de ani.

 

SFÂRŞIT DE ARTICOL: O FOTOGRAFIE

La Aerodromul Chitila

 Pe scaunul pilotului: Gheorghe Negrescu

Pe scaunul pasagerului: Aurel Vlaicu

Primul la stânga: Ştefan Protopopescu

Lângă el, în negru: Eugen Pârvulescu

Stând culcat: Romeo Popescu

 

Ultimul la dreapta: Nichita Pasaev,

mecanic rus, recrucat de Cerchez din Franţa

 

ÎN PREZENT

….. numele lui Ştefan Protopopescu este purtat de o stradă din Bucureşti

….. numele lui Gheorghe Negrescu este purtat de unitatea militară Flotila 70 Aviaţie şi de Şcoala cu Clasele I-VIII din Fruntişeni

….. numele lui Aurel Vlaicu este purtat de localităţi (în judeţele Hunedoara, Mureş şi Botoşani), instituţii (Şcoala cu Clasele I-VIII din Constanţa, Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie, Şcoala de Aplicaţie pentru Forţele Aeriene, Universitatea din Arad), un aeroport (Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa), o staţie de metrou şi o stradă din Bucureşti

………. iar chipul lui Aurel Vlaicu este purtat de bancnota de 50 de lei

….. numele lui Romeo Popescu este purtat de o stradă din Bucureşti

….. numele lui Eugen Pârvulescu şi Nichita Pasaev nu sunt purtate decât în „hainele amintirilor”.

Un comentariu

Din categoria Militari Necunoscuti

Doi Amirali

VICEAMIRALII CONSTANTIN BĂLESCU (n.1864 – d.1929) & VASILE URSEANU (n.1848 – d.1916)

ASEMĂNĂRI

Amândoi au ocupat funcţia de viceamiral în Marina Militară Română

Amândoi s-au născut în ianuarie (C.Bălescu – 12 ian; V.Urseanu – 9 ian.)

Amândoi au studiat la Şcoala Navală din Brest (C.Bălescu:17-19 ani; 1881 – 1883; V.Urseanu: 24 – 26 ani; 1872 – 1874) şi au revenit în România după doi ani, fiind încadraţi în Corpul Flotei Române

Amândoi au servit la bordul bricului “Mircea” (prima navă-şcoală românească) (C.Bălescu sub V.Urseanu – 1883), pe care amândoi l-au comandat (V.Urseanu – 1883; C.Bălescu – 1898)

Amândoi au supravegheat lucrările de construcţie ale unor nave de război străine (C.Bălescu, la Newcastle, Anglia şi Le Hâvre, Franţa; V.Urseanu, la şantierul naval “Thames Iron Works” din Londa)

Amândoi au servit la bordul crucişătorul “Elisabeta” (nava amiral a Flotei Militare Române, 1888-1918) (C.Bălescu sub V.Urseanu: 1889-1892; 1897 – ofiţer secund), pe care amândoi l-au comandat (V.Urseanu – 1889-1898; C.Bălescu – 1901)

Amândoi au fost Comandanţi ai Diviziei de Mare (V.Urseanu – 1896-1898; C.Bălescu – 1905-1907)

Amândoi au murit în acelaşi deceniu (C.Bălescu – 1929, 65 de ani, V.Urseanu – 1926, 79 de ani)

 

O DEOSEBIRE….

C.Bălescu a rămas în marina activă până la pensionare (1920, 65 de ani), V.Urseanu s-a retras în rezervă (1900, 52 de ani) cu 19 ani înainte de retragerea definitivă (1919, 71 de ani). De ce? Nu a existat nici un motiv determinat de cauze oficiale, însă cert este că, din rezervă, amiralul Urseanu a putut să-şi dezvolte cealaltă mare pesiune, de după marină: ASTRONOMIA!

 

EVENIMENTE ISTORICE LA CARE AU LUAT PARTE….. 

V.Urseanu

Războiul de Independenţă (1877-1878) (acţiuni militare la comanda bateriilor “Elisabeta” şi “Mircea” & misiune diplomatică lângă principele sârb Milan Obrenovici);

Războiul Sârbo-Bulgar (1885) (la comanda unei părţi din flotila de război a României pentru protejarea navigaţiei pe Dunărea de Sus);

Călătorie pe Marea Mediterană, Nordului, Baltică şi Oceanul Atlantic (1890-1891) (la comanda crucişătorului “Elisabeta”, cea mai lungă călătorie efectuată de o navă de război română în acele timpuri)

Inaugurarea Canalului Kiel (21 iunie 1895) şi Porţile de Fier (27 septembrie 1905)

Al Doilea Război Balcanic (1913) (mobilizat pe lângă Marele Cartier General)

 

C.Bălescu

Călătorie în jurul lumii (1882-1883) (la bordul navei şcoală franceze “Reine Blanche”)

Gestionarea crizei “Potemkin” (1905) (la comanda crucişătorului “Elisabeta”, în funcţia de Comandant al Diviziei de Mare)

Al Doilea Război Balcanic (1913) şi Primul Război Mondial (1914-1918) (ca şef al Secţiei Marine, Ministerul de Război (1913 – 1914); preşedinte al Comitetului Executiv al Marinei (1914 – 1916) şi  Comandant al Marinei Militare Române (1918 – 1920))

 

VIAŢA PRIVATĂ

– C.Bălescu s-a căsătorit cu Emilia Cătăţeanu (1889, Galaţi) şi au avut 4 copii

– V.Urseanu a fost căsătorit de două ori, prima oară cu o doamnă a cărui nume nu a rămas pentru posteritate, iar a doua oară cu Ioana Puricescu (1870 – 1941)

 

CASA VASILE URSEANU 

Proiectată de arhitectul Ion D. Berindei (1908-1909) şi construită în anul 1910, pe bulevardul Colţei (actualul Lascăr Catargiu), Casa Vasile Urseanu, pe atunci Preşedinte al Societăţii Astronomice Române, este actualul Observator Astronomic Popular din Bucureşti. 

„Studiul astrelor a devenit o a doua mea pasiune, după marină. După cum vedeți, mi-am construit casa în formă de yacht, cu cupolă de observator, ca în același timp, când fac observații cu luneta pe bolta cerească, să am senzația că plutesc și pe mare!” – Vasile Urseanu 

Casa Vasile Urseanu era neobişnuită din două motive: avea formă de navă şi o cupolă astronomică de 5 metri instalată în punctul ei cel mai înalt, dotat cu o lentilă Zeiss foarte performantă. 

„După o viaţă de muncă şi credinţă au dăruit acest lăcaş ca să fie adăpost de artă şi prilej de înălţare sufletească” – cuvintele lui Camil Ressu, de sub tablourile soţilor Urseanu 

După moartea amiralului, soţia lui, Ioana Ursescu, a donat casa Primăriei Municipiului Bucureşti (1933), care a deschis, pe lângă observatorul public, pinoteca oraşului Bucureşti.

CRIZA CRUCIŞĂTORULUI KNEAZ POTEMKIN

Când? Iunie 1905

Unde? În portul Constanţa

Ce? Crucişătorul “Elisabeta”, nava amiral a Flotei Militare Române, şi crucişătorul “Kneaz Potemkin Tavriceski”, cel mai puternic vas al Marinei Ruse din Marea Neagră

Cine? Cei 700-800 de marinari ai cuirasatului “Potemkin”, conduşi de sergentul Matuşenko, şi a torpilorului “Flag”; comandorul portului Constanţa, Nicolae Negru; echipajul crucişătorului “Elisabeta”, comandat de Constantin Bălescu; autorităţile române şi ţariste

Cauza crizei? Revolta mateloţilor de pe crucişătorul “Potemkin”.

Cauza revoltei? Motivul imediat: hrana foarte proastă

Contextul?Înfrângerea Rusiei în războiul cu Japonia şi Revoluţia Rusă din 1905

Intriga? Apropierea cuirasatului “Potemkin”, cu drapelul revoluţiei ridicat, de oraşul Constanţa, lipsit de mijloacele necesare de apărare împotriva acestuia

Desfăşurarea acţiunii?  1) Locotenentul N.Negru urcă la bordul lui “Potemkin”, acostat în larg, pentru negocieri neoficiale; ameninţat fiind de Matuşenko cu bombardarea oraşului, comandorul Constanţei reuşeşte să-l calmeze ameninţându-l cu riposta flotei de război române (care, chipurile, era în port, fapt neadevărat) şi promiţându-i că va aduce pe cont propriu provizii echipajului, pentru câteva zile (lucru care nu s-a întâmplat).

2) Încep tratativele oficiale dintre autorităţile române şi echipajul navei Potemkin; condiţiile pentru o rezolvare paşnică a situaţiei erau: 1.predarea echipajului; 2.împiedicarea şederii lor în ţară; 3.cedare crucişătorului către marina română; ruşii nu acceptă, tratativele se întrerup

3) Distrugătorul “Elisabeta” trage focuri asupra torpilorului “Flag”, ce încercase să pătrundă în port

4) Flag şi Potemkin se retrag spre Feodosia, în căutare de alimente şi cărbuni; nu reuşesc să intre nici în acel port

5) Nava Potemkin se reîntoarce în Constanţa şi acceptă predarea numai sub condiţia ca echipajul să nu fie predat autorităţilor ţariste şi să li se acorde azil politic; autorităţile române sunt de acord, în ciuda protestelor venite din partea Rusiei

6) “Potemkiniştii” debarcă de pe vas, primesc cetăţenie română şi fie rămân în Constanţa, fie se stabilesc în diverse oraşe (Galaţi, Brăila, Bucureşti, Călăraşi, Focşani, Iaşi, Bârlad), fiind angajaţi în diverse funcţii (mecanici, lucrători în porturi sau agricultori). 

Iar cu Potemkin ce s-a întâmplat? Rusia îl ia înapoi acasă 🙂 

Şi mai e ceva? Da: Românie primeşte laude pentru returnarea navei (de la ţarul Nicoale al II-lea) şi pentru azilul acordat marinarilor (de la Vladimir Ilici Lenin)

 

GRADE

C.Bălescu: sublocotenent (5 ani; 1887 – 1891); căpitan (6 ani; 1891 – 1896), maior (4 ani; 1896 – 1899), locotenent-comandor (5 ani; 1899 – 1903), căpitan comandor (5 ani; 1903 – 1907), comandor (7 ani; 1907 – 1913), contra-amiral (6 ani; 1913 – 1918), viceamiral (3 ani; 1918 – 1920). 

V.Urseanu: sublocotenent (4 ani; 1868 – 1871); locotenent (4 anil 1871 – 1874), căpitan (5 anil 1874 – 1878), maior (5 anil 1878 – 1882), locotenent colonel (6 anil 1882 – 1887), colonel (13 anil 1887 – 1898), general de brigadă/contra-amiral (17 ani): în activ (3 ani; 1898 – 1900) & în rezervă (14 ani; 1900 – 1913), vice-amiral în rezervă (17 ani; 1913 – 1919)

ÎN PREZENT….

…. numele lui Constantin Bălescu este purtat de către Puitorul de Mine 274, de Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale din Constanţa şi o stradă din Bucureşti 

….. numele lui Vasile Urseanu este purtat de către Observatorul Astronomic şi o stradă din Bucureşti

LECTURI SUPLIMENTARE

  • Wikipedia – Vasile Urseanu, Constantin Bălescu
  • Cu privire la Potekmin am consultat articolul «Crucişătorul „POTEMKIN” la Constanţa», Ion Bulei, Revista Istorie şi Civilizaţie nr. 19 / aprilie 2011, pp.4-8
  • Despre „Pinacoteca Bucureşti” (ce va redeveni observator astronomic în 1950) puteţi afla mai multe începând pe Wikipedia.
  • Imagini ale Casei „Vasile Urseanu” în prezent pot fi văzute pe blogul „Bucureştii noi şi vechi”.
  • Despre Observatorul astronomic „Amiral Vasile Urseanu” puteţi citi pe site-ul oficial al observatorului: Prezentare şi Istoric. Pe acest site se poate găsi şi o biografie a amiralului (apărută în revista ANDROMEDA, Buletin ştiinţific, Seria a II-a, Anul II, nr.1-2/1970 – editată de Observatorul Astronomic Popular din Bucureşti).

11 comentarii

Din categoria Militari Necunoscuti

Numerologia romănă vs. Numerologia arabă. De ce 1, 2, 3, nu I, II, III? Fascii de calcul contra calculatorului

ISTORIA NUMEROLOGIEI ROMANE

În Roma antică a luat cândva naştere un sistem de numerotare. Noi îl numim astăzi “roman”. Dar cum a apărut el? Ei bine, aşa-numita “numerologie romană” a avut la bază sistemul grecesc de numerotaţie acrofonic, compus din simboluri independente de alfabet, fiind preluat şi parţial modificat de poporul etrusc ca, mai apoi, să capete forma actuală la preluarea de către romani, sub influenţa unui sistem de calcul cu beţe din lemn (v. nota 1, originea fiecărui simbol).

RĂSPÂNDIREA NUMEROLOGIEI ARABE

Sistemul de numerotaţie indo-arabic porneşte, cum ne închipuim, de la un grup de 10 simboluri care, într-o perioadă îndelungată şi sub diferite influenţe, au căpătat forma actuală. Adoptat iniţial de matematicienii indieni, sistemul a fost preluat de perşi şi, după aceea, de arabi, înspre vest. De la transmiterea acestui sistem în Europa în secolul X de arabii nord-africani şi la adoptarea lui în întreaga lume nu au fost decăt trei paşi: comerţul, cărţile şi colonizarea.

DE CE UN SISTEM DE CALCUL ARABIC ŞI NU ROMAN?

Întrebare: De ce s-au trecut de la numele romane, de fapt litere majuscule din alfabetul latin (I, X, L, C, D, M), la numerele arabe, un total de 10 cifre (0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9)? Motivele sunt multiple şi parţial evidente; voi enumera patru:

1) Dificultatatea de citire a numerelor romane datorită diferenţei de componente între cele de acelaşi ordin: Diferit de numerologia arabă, în care cifrele, zecile, sutele, miile, etc. au tot timpul acelaşi număr de componente, în numerologia romană, un număr cu o valoare de cifră poate fi mai lung decât unul de zeci, unul de zeci poate fi mai lung decât unul de sute, unul de sute mai lung decât unul de mii, şi aşa mai departe.

2) Numerologia romană este limitată la o valoare maximă (3999 – MMMCMXCIX). După aceea valoare, orice număr ori trebuie alcătuit din foarte multe componente (Ex: 4888 – MMMMDCCCLXXXVIII), ori, pentru a-i scurta scrierea, trebuie atribuie litere unor noi numere (5000, 10.000, 50.000, 100.000, etc.), însă cum alfabetul latin are numai 26 de litere (din care 7 deja sunt în uz), la acestea ar mai fi trebui adăugate noi simboluri (după cinci trilioane). O extensie a actualelor numerale romane a fost încercată de mai multe ori, însă oricum şi-a dovedit impracticticabilitatea. Aşadar, în afară că lungimea unor numere mai mari de ordinul miilor ar fi enormă, s-ar fi ajuns, chiar şi într-o societate limitată numai la miliarde, la creerea unui adevărat alfabet numerologic ce ar fi complicat viaţa cotidiană deoarece, deşi ar fi fost compus numai din litere latine, ordinea acestor litere ar fi fost diferită de cea din alfabetul literal.

3) Singurele operaţii de calcul care se pot face cu numere romane sunt adunarea şi scăderea: deoarece sistemul de calcul roman este unul inventat “pe masă” şi nu “pe hârtie”, operaţiile de adunare şi scădere se pot face numai adăugând la sau înlăturând din numărul de “beţişoare”, operaţia de înmulţire sau împărţire necesitând aruncarea sau înlăturarea “de pe masa de calcul” a unor cantităţi mari de “lemne”, care ar fi imposibil de făcut. Totuşi, operaţiile de adunare şi scădere necesită operaţii complementare de schimbare a formei numerelor (eliminarea noţiunilor substractive: Ex: IV – IIII), atât înaintea calcului cât şi după acesta, ceea ce ar lua foarte mult timp.

4) Sistemul de calcul roman este incompatibil cu sistemul binar al calculatorului. Gândiţi-vă: sistemul binar foloseşte numai cifrele 0 şi 1, atât pentru litere cât şi pentru restul cifrelor. Acestea sunt toate compuse dintr-un singur simbol grafic, ceea ce nu este valabil şi pentru numerele romane. De aceea, ipotetic vorbind, un sistem binar roman ar fi imposibil de realizat (în lipsa unei cifre romane pentru 0). Chiar dacă s-ar fi implementat un simbol şi pentru “0” (să spunem, Z), ar mai fi problema transpunerii valorilor numerice în literele “I” şi “Z”: de exemplu, numărul “IV” ar putea fi înţeles de sistemul de calcul ca fiind alcătuit din “I” şi “V”, deci 6, motiv pentru care ar necesita programarea unui sistem de reguli în prealabil. Deci, romanii n-ar fi avut PC.  

CONCLUZIA: Odată ce populaţia a ajuns dependentă de valorile numerice şi nevoită să folosească numere foarte mari, numerologia romană şi-a dovedit impracticabilitatea, fiind greu de citit, limitată la o anumită valoare (datorită dimensiunii numărului) şi incompatibilă cu sistemul de calcul uman sau chiar binar (folosit de calculatoare). Din toate punctele de vedere (de scriere, matematice, istorice), aceasta a fost depăşită de numerologia arabă, mult mai simplă, uşor de citit şi folosit, nelimitată la nici o valoare (teoretic vorbind).

TOTUŞI, numeralele romane nu au dispărut complet, fiind încă folosite în scrierea secolelor (istorie), titlurilor nobiliare, regale sau papale (titulatură), mărcilor orei pe ceas sau a unei luni calendaristice (timp), numărul unui volumul dintr-o serie de cărţi sau a unui capitolul (literatură), precum şi în numeroase alte domenii, sau chiar în cadrul sistemului de învăţământ, pentru structurarea unei lecţii (atunci când cifrele, literele mici şi mari sau epuizat).

Notă: (1) În cadrul acestui sistem, “I” reprezenta nu o literă ci un singur băţ (1), două beţe unite la capăt în formă de “V” întors aveau valoarea cinci (5) iar un simbol compus din două astfel de simboluri căpăta o formă de “X” şi avea o valore dublă (10).

Numărul “50” a avut mai multe simboluri, de “N”, “N” întors, “K”, trident sau săgeată, devenind un “T” întors în timpul împăratului Augustus şi, la transcrierea pe hârtie, căpătând drept corespondent litera “L” (50).

Numărul “100” a avut şi el mai multe simboluri, de “X” tăiat pe o linie verticală pe mijloc, de “X” căreia i se adăuga într-o parte o linie suplimentară, de “H”, sau de oricare alt simbol ce iniţial reprezenta numărul 50 plus încă o linie. Totuşi, simbolul de “X” şi “I” suprapuse a ajuns să predomine, fiind apoi scris ca un “I” între două capete de săgeată () iar, apoi, un “I” între două “C”-uri, primul din ele întors. Astfel, prin abreviere, simbolul final a ajuns “C”, deoarece corespundea cuvântului centum (100).

Numărul “500” era marcat ca un “C” întors suprapus cu o treime de “X” sau cu un semn de perpendicularitate vertical, ajungând, în timpul lui Augustus, să semene cu un “D” întretăiat şi, în final, să fie convertit la simbolul final “D” (500).

Numărul “1000” era marcat ca un “X” încercuit sau o semicruce încercuită, ajungând, în timpul lui Augustus, să fie asociat cu litera grecească “phi”. Cu trecerea timpului, a ajuns să fie reprezentat de un trident sau un “C” şi “D” suprapus, dar apoi, de semnul infinitului, iar, mai târziu, de un “X” căreia i se adăugau în stânga şi în dreapta câte o linie suplimentară. Totuşi, sub influenţa cuvântului mille, a fost convertit la simbolul final “M” (1000).

4 comentarii

Din categoria Universale