Arhive lunare: Ianuarie 2012

Gunoi şi Câini

Peste zăpada crizei ce s-a aşternut, au călcat, fireşte, tălpi, roţi şi lăbuţe.

Tălpile lasă urme şi, câteodată, gunoi, în urma lor.

Roţile lasă urme şi, tot timpul, murdăresc zăpada cu emisii din ţeava de eşapament, în urma lor.

Lăbuţele lasă urme dar, niciodată, nu aruncă gunoi pe jos sau înegresc zăpada.

Din contră, ei “adună” gunoiul, scormonindu-l pentru a lua “masa”, şi îngălbenesc zăpada, din chemarea naturii.

 

Un oraş în criză hidronomică la -0 grade Celsius este unul îngropat în zăpezi cernătorite şi gheţuri postumezite.

Peste acestea trec pantofi şi roţi, printre gunoi şi câini

La final, rămâne un steag scufundat în zăpadă… patriotismul a îngheţat.

Iar morcovul, cărbunele şi nasturii ce alcătuiau faţa omului de zăpadă politic rămân uitate, după zdrobirea purtătorului…

 

Moş Gerilă, tu eşti capitalist?

2 comentarii

Din categoria Pamant si patrie

Paradoxul Ion Luca (2) Wikipedia profesează corectitudinea precum Caragiale muzica şi Enescu teatrul…. sau vice-versa? Google, tu eşti sculptorul Brâncuşi?

Te iubesc precum sclavul…. lumina şi orbul…. libertatea!” – Rică Venturiano, un monşer tare încurcat

 

Ziua aproape a trecut…. se aşterne noaptea. O furtună mare se înteşte….. dar nu una cu ploaie, ci una de nedumeriri şi mistere. Căci Wikipedia, campion al adevărului, ne lasă nedumeriţi total…..

 

Cea în limba română ne prezintă două surse contradictorii: caragialeogul Şerban Cioculescu îi dă data de naştere drept “în noaptea de 29 spre 30 ianuarie” sau “în zorii zilei de 30 ianuarie”, însă pe baza certificatului de botez descoperit în anii 1970 în arhivele statului, se precizează că monşerul nostru s-a născut la “ziua întâi ale lunii lui februarie, anul o mie opt sute cinci zeci şi doi”, dar cum pe atunci era în vigoare calendarul iulian iar diferenţa de zile dintre acesta şi cel gregorian este de 12 zile, Caragiale s-a născut la 13 februarie! (v. nota de subsol) 

 

Şi pe Wikipedia în limba română, şi pe cea în limba engleză, a avut loc un război al modificărilor de date. Ba monşerul Ion Luca s-a născut pe 30 ianuarie, ba pe 1 februarie, ba pe 13 februarie, ba de 18 ianuarie, ba pe două, trei sau patru zile, în acelaşi timp!

 

Prietenii noştri wikipedişti italieni zic că signor Car. s-a născut pe “30 gennaio 1852”.

Aliaţii noştri wikipedişti germani zic că Ein rumänischer Patriot a apărut pe lume pe “1/13 Februar 1852”.

Amicii noştri wikipedişti francezi îl fac conceput pe M.Falstaff la “1 Février 1852”.

Cunoscuţii noştri wikipedişti spanioli îl zămilesc pe Sr.Nastratin la “30 de enero de 1852”.

Oaspeţii noştri wikipedişti polonezi îl ivesc pe Pan Zoil la “30 stycznia 1852”.

Prea îndepărtaţii noştri wikipedişti portughiezi îi dau viaţă lui Senhor Policar la “1 de fevereiro de 1852”.

Nu prea dragii noştri wikipedişti maghiari îl bagă în lume pe úr Ion la “1852. január 30

Cam străinii noştri wikipedişti turci îl născocesc pe Sayin Luca la “13 Şubat 1852

Iar semi-slovacii noştri wikipedişti cehi îl bagă în malaxorul existenţei pe Pan I.L.C. la “30. ledna 1852”.

 

Deci, în general, Wikipediile de pe tot cuprinsul Europei şi al Mapamondului dau date diferite.

Şi totuşi, monşeri curioşi, când s-o fi născul omul ăsta?

“Asta n-o so ştiţi voi nici acum, nici în 100 de ani, nici într-o mie…..”, ne face cu ochiul mustăciosul pălărier cu pience-nez pe nas.

 

Propunerea mea? SĂ-L SERBĂM PE ION LUCA ÎN TOATE CELE 4 ZILE!

 

Mai ales că pe 18 ianuarie se comemorează prima reprezentaţie a piesei “O noapte furtunoasă” (18 ianuarie 1879, Teatrul Naţional din Bucureşti)….. dar pe stil nou sau pe stil vechi? VICE-VERSA!

4 comentarii

Din categoria Paradoxul Ion Luca, Pe cine omagiaza Google

Paradoxul Ion Luca (1) Cum Google a fost mai deştept ca Wikipedia. La Mulţi Ani, Caragiale, te-ai născut de 4 ori!

Ante scriptum: Această postare este irelevantă în contextul părţii a 2-a, cu excepţia mailului trimis echipei Google.

Anul 2012 este unul important pentru România, în special pentru arta teatrală. Asta pentru că în acest an se împlinesc 160 de ani de la naşterea şi 100 de ani de la moartea marelui Ion Luca Caragiale. Dar când? 

Wikipedia este o sursă de mare încredere. În special cea în limba engleză, mult mai strictă în ceea ce priveşte sursa informaţiei şi în organizarea ei. Căteodată, este o mai bună sursă de informaţie chiar şi în ceea ce priveşte subiecte de interes pentru România! Dar în cazul de faţă, nu le-a reuşit, ba chiar au făcut-o lată de tot. 

Conform Wikipediei în limba română, Caragiale s-a născut pe 30 ianuare (stil nou) şi 18 ianuarie (stil vechi), iar conform celei In limba engleză, pe 13 februarie (stil nou) şi pe 1 februarie (stil vechi). La 30 ianuarie, engleza s-a conformat românei….. dar apoi, iar au ţinut-o pe a ei (cum puteţi vedea în imaginile de mai jos). 

 

Ion Luca Caragiale Google Doodle.                        Scrisul “Google” pare caligrafiat cu peniţa, între „l” şi „e” se află bustul desenat a lui Caragiale, iar din afara chenarului iese un plic, aluzie la piesa “O Scrisoare Pierdută”.

Google, în schimb, n-a stat pe gânduri şi la serbat pe monşerul Ion Luca, în ciuda dezinformării primite de la un tânăr internaut român….. acela eram eu! 

Povestea cum s-a rezolvat? Încă nu s-a găsit deznodământul, fiindcă încă e dimineaţă, iar până seara, mai e drum lung. Caragiale ar fi scris o comedie pe seama acestei încurcături, sunt sigur de asta!

Oricum, voi amuzaţi-vă pe seama mailului meu, trimis de pe Gmail, mai întâi (dacă nu stăpâniţi bine engleza, apelaţi al Google translate, mult mai chizbuit decât Wikipedia în traducerea personalităţilor noastre):    

 

To: proposals@google.com

Subject: Ion Luca Caragiale Doodle

Date: 29 January 2012, Sunday

 

To the Google Staff: 

This year, on 13 February 2012, the world will celebrate 160 years from the birth of Ion Luca Caragiale, a famous Romanian playwright, best known for his satirical humor, who often signed his works as I.L. Caragiale.

In the same year, in  9 July 2012, the world will commemorate 100 years from his death.  

This will be a special occasion, and a great opportunity for Google to commemorate this great personality.

 

„Image 2”

My proposal (image 1):

– the G is represented by the iconic brown hat worn by Caragiale (see image 2);

– the two o-s are represented by a pair of pience-nez glasses, also worn by Caragiale (see image 3);

– the g is represented by a nose with a caragialeish moustache, and under it is a laughing mouth;

– the l and e are represented by a tie, an emblem of the high class society, a frequent motif in Caragiale’s plays 

 

I thank for you taking into consideration my proposal and I hope that you will decide on 13 February 2012 to celebrate the great personality which Ion Luca Caragiale was.

„Image 3”

It will mean for Romania, in a time of social dissatisfaction, economical problems and political instability, very much, and will put into the eyes of the world a playwright who made thousands of mouths laugh and whose innovative spirit from his plays I am sure suits the creative spirit of Google.

Studying the Google list of doodles, I can say that Google didn’t celebrate any personality on 13 February or holiday (except the Olympic games), so by celebrating Caragiale it won’t “discriminate” another personality or event. 

I congratulate and thank Google for the project of promoting personalities which otherwise would remain unknown to the majority of the Internet connected-world. Keep going on!    

 

Signed,

A Romanian

2 comentarii

Din categoria Paradoxul Ion Luca, Pe cine omagiaza Google

Povestea Roşiei Montane

A existat cândva în judeţul Alba, Munţii Apuseni, o comună numită Roşia Montană….  în componenţa ei, intra un sat, tot montan şi la fel de roşu – asta pentru că stătea în Valea Roşie, prin el trecea râul Roşia, iar acest râu era bogat în minerale, în special fier, care fier înroseşte tot. Toţi ar da să aibă un rău din care să bea… dar problema cu acest râu era că avea şi prea mult zinc, şi prea mult fier, şi prea mult arsenic, deci treaba era roşie de tot şi nu puteai bea din apa aceea…..   

La Roşia Montană existau şi zăcăminte de aur, care aur e foarte auriu, strălucitor şi valoros, deşi, noi oamenii, nu prea ştiam ce să facem cu el… îl topeam şi-l făceam lingou, bijutirie, statuie, uneori coroană, sau poleiam pereţii cu el. De ce? Ei bine, n-am nici o idee, dar aşa făceam pe atunci. În fine, chestia cu acel aur era că e foarte timid şi stătea ascuns în stâncă, iar oamenii lacomi trebuiau să sape ca să dea de el. Acest lucru dura ore bune, de fapt, ani, şi nu unu, doi, ci zeci, sute.  Pentru miner, nu era problemă – dădea cu târnăcopul în piatră o ziulică întreagă, scotea grăunţe de auraş şi se ducea la culcare – însă acel miner avea un şef care noaptea nu prea izbutea să doarmă. Se găndea tot timpul cum să scoată aurul mai repede din piatră.   

Într-o zi, a auzit şeful de la un intim de o substanţă numită “cianură”, care putea să topească piatra în câteva minute dar să lase aurul intact. Exploatarea cu cianuri era o metodă rapidă şi eficientă. Şeful ar fi aplicat-o imediat, dacă zăcământul i-ar fi aparţinut în totalitate, însă poticnirea venea din faptul că nu avea nici contract cu Mama Natură sau Tatăl Timp, nici cu Baba Dochia sau Meşterul Manole, nici măcar cu Coana Alba şi Împăratul Traian: el luase Alburnus Maior în arendă şi, pe deasupra, era şi străin, adică venea din străinătate, şi nu putea face tot ce vroia în ţara unde venise. 

Şi-atunci, ce să facă? Prima piedică îi era legea, căci nu avea aprobare de la Înţeleptul Politichiu. Şi-atunci, căci aşa se făcea pe vremea aceea, şi-a luat un avocat să-l reprezinte, adică un cunoscător al legislaţiei. Dar cum constituţia era cam şubredă pe vremea aceea, adică se schimba cam de la fiecare mandat – căci politichii nu erau pentru totdeauna – şeful s-a gândit să grăbească lucrurile cu o mică remuneraţie. Am uitat să-ţi spun că, în acele timpuri, politichii nu puteau să-şi după la îndeplinire sarcinile dacă nu primeau şi o sumă de bani în schimb, pe căi neconstituţionale. Populaţia de pe atunci numea această practică “dare de mită”. Şi-acum, poate o să ma întrebi: “Dar ce, erau câini?”. Eu îţi voi răspunde: “Nu, nu erau câini, ci o specie pe cale de dispariţie, dar nu a lor, ci a banilor”. Dar ideea că, până la urmă, cu un ban, cu doi, cu o mie, poate chiar mai mult, şeful a reuşit să primească toate aprobările de la politichii, iar avocatul a rămas şomer. În general, mai toţi afaceriştii multimilionari sau multimiliardari fără un trecut murdar renunţau la serviciile avocaţiilor lor după ce aflau că în inimile politichiilor, legea nu-i din piatră…. 

Deci, de prima piedică, şeful trecuse. Acum era în conformitate cu legea. Însă, vezi tu, pe atunci, populaţia ţării noastre nu avea deloc încredere nici în legi, nici în clasa politică. Întâi, s-au revoltat ecologiştii, apoi academicienii, apoi economiştii, apoi reprezentanţi ai mai tuturor claselor sociale. De ce? Păi, exploatarea cu cianuri nu era o treabă frumoasă – construiai un bazin de dimensiuni enorme, cu care să împrejmuieşti zăcămintele aurifere, turnai cianuri, se topea stânca şi adunai aurul – dar consecinţele erau îngrozitoare:

– În primul rând, era argumentul ecologic: în urma acestei practici rămânea în inima ţării un bazin imens plin cu cianuri, care cianuri sunt foarte toxice şi nu se evaporă niciodată; apoi, dacă se fisura acel bazin, impactul asupra mediului ar fi fost catastrofal.

– În al doilea rând, era argumentul economic: deşi s-ar fi obţinut rezerve foarte mari de aur pentru România, cea mai mare parte din câştiguri o lua corporaţia şefului, care era străină, iar după ce termina exploatarea ne lăsa de izbelişte. Apoi, această tehnică de cianurizare nu corespundea normelor de exploatare durabilă, adică dacă ar fi fost pentru o vreme create mii de locuri de muncă – care nu se prea găseau în România de atunci – exploatarea s-ar fi terminat în decursul a 10 ani dar, după aceea, ar fi rămas şomeri şi cei veniţi la muncă, şi cei care munciseră înaintea lor;

– în al treilea rând, era argumentul istoric şi cultural: exploatarea ar fi dus la distrugerea sitului arheologic vechi de 2000 de ani, moştenit de la strămoşii noştri romani;

– în al patrulea rând, era argumentul antropologic: exploatoarea ar fi necesitat strămutarea populaţiei locale, demolarea clădirilor, bisericilor şi mutarea cimitirelor de la Roşia Montană. Pentru că nu putea face strămutarea cu sila, compania a încercat să momească localnicii cu avantaje sociale şi financiare, însă unii dintre ei nu au cedat în faţa acestora, nevrând a abandona pământul părintesc, a renunţa la moştenirea culturală a zonei şi a tulbura locul de veci al înaintaşilor lor;

– în al cincilea rând, era argumentul politic: exploatând cu cianuri un zăcămint aurifer dintr-o zonă cu o vechime de două milenii di mijlocul unei ţări membre a Uniunii Europene şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, stat aderent la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi creat un precedent nedorit, contrar atâtor pacte şi tratate pentru protecţia mediului;

– iar în al şaselea dar nu în ultimul rând, era argumentul moral: oameniilor nu li se părea corect ca, pentru îmbogăţirea lor personală, o întreprindere străină să exploateze resursele minerale a unui stat iar conducătorii acelui stat, din aceleaşi considerente economice, să le permită să face acest lucru, în ciuda cunoaşterii a tuturor celor cinci argumente anterioare, precum şi multe altele de altă natură……

 

“Incredibil! Şi cum s-a terminat toată povestea?”, îmi spui.

Iar eu. tac….

 

Răspunde-mi tu: Cum se va termina povestea exploatării cu cianuri a bazinului minier de la Roşia Montană?

Dacă acest “proiect” trece, spune-mi: Ce le vei spune celor care te întreabă ce ai făcut TU pentru a-l împiedica?

Dar, şi mai important, dacă barajul ce ar conţine cianurile se fisurează, CE VEI FACE CÂND ROMĂNIA VA FI AUTOAREA UNEIA DINTRE CELE MAI MARI CATASTROFE ECOLOGICE DIN ISTORIA CONTINENTULUI?

 

Răspunsul nu mi-l vei da mie, nici ecologistului, nici economistului, nici istoricului, nici intelectualului, nici geografului, nici geologului, nici politicianului, nici judecătorului, ci părinţilor, fraţilor, surorilor, copiilor tăi, dar, până la ei, ţie însuţi.

Găseşte un răspuns chibzuit la cele trei întrebări de mai sus, până nu e prea târziu în ţara ta, în oraşul tău, pe strada ta, în casa ta….        

3 comentarii

Din categoria Casa pierduta

Să nu urăşti. Creanga, piatra şi vântul. Iubeşte. Lumina şi căldura

“Să nu urăşti. […] Pentru ce ţi-ai complica şi chinui vieaţa cu patimă, care te poate împinge la acţiuni greşite ori excesive? Urăşti oare creanga care te răneşte? Piatra care te face să aluneci? Vântul care îţi biciuie faţa? Rupi creanga; azvârli piatra; întorci spatele vântului, – şi atât.” – C.Banu, “Grădina lui Glaucon” (XVII)           

Furtuna zice…

 Furtuna zice: Eu cunosc

Pe oameni că le sunt duşmană!

 Iar bruma zice: Îi cunosc

Şi eu, că ‘n suflet le fac rană!

 Dar soarele râdea: ‘i cunosc

Mai bine eu, că le dau hrană! 

( Poezie de Carmen Sylva)

După ce v-aţi lovit de viscol, stânci şi vreascuri, soarele cel zâmbăreţ vă mângâie!

 MORALA

Să nu urăşti.

Celui ce îţi bicuie faţa cu vorbe sau cu palme, îi întorci spatele.

Pe cel ce îţi pune beţe în roate, îl ţii cât mai departe de tine.

Iar de cel ce te răneşte, să rupi toate legăturile.

 

Să iubeşti.

De cel care te iubeşte, să legi cât mai strâns toate legăturile.

Pe cel ce îţi dă îmbrăţişarea călduroasă a prieteniei, să-l iei în braţe şi tu.

Celui ce îţi ţine sfeşnicul pentru a-ţi lumina drumul, să îi aprinzi şi tu o lumină ca să nu păşească nici el în întuneric.

3 comentarii

Din categoria Anotimpuri, Arta Literaturii

Inspiraţiunea Bătrânului din Cişmigiu. O lecţie de creativitate, într-o zi pentru inventivitate.

Un bătrânel simpatic stă pe o bancă în Cişmigiu. E nemişcat. După ce l-a urmărit şi a observat că nu se mişcă de minute bune, stând cu capul aplecat, o doamnă vine şi îl întreabă: 

– Domnule, la ce vă uitaţi cu atâta concentrare?

– La gureşeii porumbei cum mănâncă firmiturele de pâine.

– De ce?

– Ca să mă inspire.

 

Doamna nu înţelege răspunsul şi pleacă. Orele trec şi se face după-amiază. Văzând bătrânelul neclintit un sfert de ceas, cu capul ridicat, un copilaş vine şi îl întreabă: 

–  Domnule, la ce vă uitaţi?

– La cerul senin, la norii ce plutesc în văzduh şi la soarele ce luminează totul.

– Dar… de ce?

– Ca să mă inspire.

– Şi la ce vă trebuie inspiraţie?

– Inspiraţia ajută la creativitate.

 

Copilaşul nu înţelege ce vroia să spună moşneagul şi pleacă. Orele trec şi soarele stă să apună. Observând moşuleţul vreo 1000 de secunde, cum stă stană cu capul ‘nainte, o bătrânică mai tânără ca el vine şi îl întreabă: 

– Domnule, la ce vă uitaţi cu atâta admiraţie?

– La astrul de foc şi lumină cum coboară de sus şi cum lumea se scufundă încet în frig şi întuneric.

– Care este motivul?

– Ca să mă inspire.

– Şi de ce această nevoie de inspiraţiune?

– Inspiraţia ajută la creativitate.

– Dar creativitatea, de ce să aveţi nevoie de ea? Sunteţi scriitor?

 

Bătrânelul zâmbeşte, se uită la bătrânică şi îi răspunde numai la prima întrebare: 

– Creativitatea ajută la inventivitate.

– Dar la ce folos dacă pierdeţi timpul şi nu aveţi când să o folosiţi?

– Inventivitatea nu trebuie folosită atât în scopuri practice cât pentru a visa, a vedea dincolo de peisajul pitoresc. Observând o privelişte frumoasă, devii inspirat. Poţi să te uiţi la ea şi să încerci sentimente nenumărate. Stând cât mai mult în faţa acestei privelişti, devii creativ. Începi să faci asocieri plăcute cu alte imagini frumoase pe care le-ai mai văzut în timpul vieţii tale, care te bucură. După ce ai terminat această rememorare a frumosului ce l-ai văzut odată, devii inventiv. Începi să visezi locuri pe care nu le-ai văzut niciodată, să-ţi închipui un paradis…. pentru mine, acest paradis seamănă mult cu planeta noastră: are grădini încântătoare, mări fermecătoare, văzduhuri desfătătoare, fiinţe fascinante…. între ele, mai este ceva dincolo de Pământ, stele mângâietoare, nebuloase hipnotizante, o lumină strălucitoare de toate culorile…..

 

Iar apoi, o pauză lungă……………………………………………………………… după care bătrânica îi răspunde: 

– Dumneavoastră, domnule, nu aţi trăit degeaba şi aţi găsit înţelepciune la bătrâneţe.

– Nu, nici vorbă de asta, ea m-a găsit pe mine….

 

Şi atunci, în sfârşit, soarele apune, iar pe cer urcă luna şi stelele……  

5 comentarii

Din categoria Anotimpuri

De Ziua Unirii, avem un Cuza, un Kogălniceanu şi un Alecsandri! Despre leadership, diplomaţie şi mesaje inspirate din suflet

Trecut-au 153 de ani de când Moldova şi Valahia s-au unit….

Trecut-au 150 de ani de când Bucureşti a devenit capitala României….

“Să fii trecut în zadar?”, ne întrebăm….

 

Trecut-au 22 de ani de la Revoluţiune….

Trecut-au 12 de zile de la protestele din piaţă şi din ţară….

Timpul trece, avansează, schimbă, dar nu tot timpul cu folos, pe direcţia cea bună sau în bine.

 

În vremuri imemoriale, s-a dorit ca “Iarba cea rea din holde să piară! Să piară duşmanii, duşmănia-n ţară! Iar între noi să nu mai fie decât flori şi armonie”. Lozinca-i genială, însă buruiana tot n-a ascultat de ea, vrăjmăşia a rămas iar între noi sunt încă şi mărăcini, şi discordie.

 

La Iaşi, centru politic al Uniunii, naţiunii române i s-a dorit să primească “un Cuza, conducător adevărat, un Kogălniceanu diplomat şi un Alecsandri inspirat”. 

În locul lor, avem un Traian, conducătorul puţin cam mult prea neadevărat, un Ponta mai mult decât puţin non diplomat şi un Crin prea puţin inspirat, de mult expirat. Ultimii doi  s-au băgat în lapte ca musca, iar primul s-a băgat sub pământ de Ziua Unirii, ca mai apoi să renunţe la înţeleapta tăcere, să deschidă gura şi să ne bage pe noi în pământ, de ruşine….

  

Însă Alexandru (Ioan Cuza), Mihail şi Vasile nu au lipsit chiar de tot….

De Ziua Unirii, Cuza la nostru a fost un ofiţer din Armata Română, locotenent Gheorghe Alexandru, dacă nu un conducător atunci un militar structurat după modelul paşoptistului: Nu a ieşit în stradă cerând pâine şi pământ sau bani, ci pentru principii, şi chiar dacă şi-a pus în pericol funcţia, situaţia fianciară şi libertatea, şi-a eliberat sufletul şi conştiinţa iar, chiar civil, sărac sau închis, el va fi “cel mai liber dintre români”.

Diplomat a fost, după opinia mea, stimabilul Geoană de ieri. Deşi mesajul său ar fi putut fi atribuit lipsei de diplomaţie, a identificat cele trei lucruri care trebuie făcute: 1) Guvernul să-şi dea demisia; 2) Opoziţia să ajungă la guvernare; 3) Între aceste două etape, Opoziţia trebuie să propună miniştrii alternativi cât şi soluţii pentru rezolvarea actualei situaţii politice şi economice. 

Iar inspiraţi au fost autorii de lozincă, scurtele poezioare politice care rezumă un mesaj foarte adevărat. Pe lângă versuri a fost un mesaj la fel de valabil: “Pentru a ‘dezamorsa bomba’, actuala guvernare trebuie să-şi dea demisia, iar la putere trebuie să ajungă opoziţia, însă noi – protestatarii din Piaţa Universităţii şi din restul ţării – nu vom pleca din stradă. Acum 22 de ani, am făcut greşeala de a renunţa la revoluţie după ce ne-am obţinut privilegiile, iar când ne-am trezit din visul că totul se rezolvase, deja era prea târziu.  Acum, nu vom abandona ceea ce am început!

 

De ziua Unirii, dragi românaşi, sunteţi invitaţi la horă.

Prin “horă” înţelegeţi ce doriţi dvs.

Dar până acolo, dansaţi un altfel de horă….

2 comentarii

Din categoria PoliticOS si NepoliticOASE