Există un gen de veşti pe care, primindu-le, ai prefera să nu fie adevărate. În acest fel am aflat-o pe cea a pierderii prinţului Mihai Dimitrie Sturdza, la 86 de ani. Anunţul a fost făcut de doamna Carmen Dobre, şefa biroului de presă al Academiei Române şi una din confidentele domniei sale.
Principele Mihai Dimitrie Sturdza (1934-2020)
Publicul românesc îl cunoaşte pe prinţul Sturdza ca istoric şi genealogist, unul dintre cei mai de seamă ai ţării noastre. Înainte de a-l descoperi în această calitate am avut bucuria de a-l cunoaşte personal, în anul 2015. Participase la un eveniment de aniversare a domnului Lascăr Zamfirescu, nepotul scriitorului Duiliu Zamfirescu şi coleg de Clasă Palatină al Regelui, la împlinirea vârstei de 93 de ani, găzduită de Casa Malaxa, sediul Institutului Cultural Român. Era un prieten al familiei Zamfirescu.
Peste câteva zile ne-am reîntâlnit la Biblioteca Academiei şi am vorbit mai mult. Mi-a mărturisit că a apreciat ţinuta mea (cu politeţea exemplară care l-a caracterizat întotdeauna, a făcut remarca galantă că „aş dori să vă văd mereu purtând papion”) şi a lansat mie şi amicului meu, cu care a colaborat mult în ultimii ani. invitaţia ca, la un moment dat, să ne reunim la un prânz la restaurantul de lângă Jockey Club. De atunci ne-am revăzut de multe ori la Academie.
Cred că cele mai frumoase momente le-am petrecut în prezenţa domniei sale la congresul de genealogie şi heraldică de la Iaşi, organizat de Institutul „Sever Zotta”, în anul 2016 şi 2018. Voi povesti despre primul. Ca moderator era exemplar (secţiunile sale respectau întotdeauna timpul alocat), iar discursul său era perfect. Puţini istorici îi asculţi cu atâta plăcere. Când mergeam la masă m-a invitat de mai multe ori să ne ţinem companie. Răspundea cu eleganţă întrebărilor mele, chiar când priveau oameni care nu-i simpatiza, şi cu aceeaşi politeţe îmi adresa altele. Într-una din zilele congresului am cumpărat volumul omagial care i s-a dedicat la 80 de ani. Astfel, când m-a întrebat dacă am volumul şi i-am răspuns că da, m-a impresionat cu câtă prietenie mi-a spus că ar fi vrut să mi-l dăruiască domnia sa dar, în schimb, că sunt invitatul său la o cofetărie. Avea şi un deosebit simţ al umorului, iar când ni s-a adus nota a luat-o (să facă cinste, nu ar fi conceput altfel) şi, simultând bosumflarea: „De ce o fi pus nota în dreptul dvs., nu s-a gândit că sunteţi cel tânăr şi că e datoria mea?”.
Ultima dată l-am întâlnit acum câteva luni, la Biblioteca Academiei. L-a surprins că purtam barbă. M-a întrebat ce temă am în cercetare şi – gestul care urmează îi era caracteristic – peste câteva momente în care, pe semne, a zăbovit un pic asupra ei, s-a ridicat de la locul dumnealui şi, venind spre mine, mi-a dat o idee legată de subiectul meu.
Cred că aşa mi-l voi aminti mereu. Lumea românească pierde un om cum rar va mai fi. Era un prinţ dar nu cerea nimănui să i se adreseze astfel.
Dumnezeu să-l odihnească!
__________
Principele Mihai Dimitrie Sturdza (1934-2020), născut la Bucureşti, era descendentul familiei care a dat doi domnitori ai Moldovei şi un prim-ministru al României, precum şi atâtea alte personalităţi. A copilărit la Iaşi până în 1944, când familia s-a refugiat la Bucureşti, unde a urmat cursurile Liceului „Dimitrie Cantemir”. A a fost arestat în 1952 pentru „atitudine duşmănoasă faţă de regimul de democraţie populară”, fiind închis la Jilava, Ghencea, Bicaz şi Oneşti. A fost eliberat în 1954. Deşi ar fi dorit sa studieze Istoria, datorită pasiunii sale pentru genealogie, condiţiile nefaste pentru acest domeniu din acele vremuri l-au reorientat spre Facultatea de Filologie, unde a studiat limba italiană. A absolvit în 1959 şi, după ce a lucrat un an ca învăţător în Teleorman în urma repartiţiei primite, a ajuns traducător de documentaţie tehnică la un institut de cercetare. Nu şi-a abandonat însă pasiunea pentru istorie, continuând cercetările în timpul liber. În 1964 a plexat în exil la Paris. Abia acolo a ajuns în postura la care valoarea îl îndreptăţea: la Departamentul de schimburi culturale cu străinătate al Ministerului de Externe al Franţei, în 1968-1985 (acolo a fost coleg cu Sanda Stolojan, nepoata lui Duiliu Zamfirescu; au fost interpreţi oficiali ai preşedinţelor Franţei, Charles de Gaulle şi Valéry Giscard d’Estaing, însoţindu-i în vizitele acestora în România). Apoi a fost redactor politic la Departamentul român de la Institutul de Cercetări al postului de radio Europa Liberă. A revenit în ţară în 1991. Cea mai cunoscută lucrare a, la care este coordonator şi autor principal, este Enciclopedia genealogică, istorică şi biografică a Familiilor boiereşti din Moldova şi Ţara Românească. Din anul 2004 până în prezent au apărut cinci volume masive, literele A-E, la editurile Simetria şi Corint.
Câteva date mai precise găsiţi pe site-ul Editurii Humanitas: https://humanitas.ro/autori/mihai-dimitrie-sturdza
Unul dintre cele mai valoroase interviuri cu domnia sa aparţine seriei „Poveşti cu blazon”.
Barthimeu – Un alt orizont
Misterele Dunării
tudorvisanmiu 