Arhive lunare: ianuarie 2018

30 ianuarie 1933: Inaugurarea Clasei Palatine, la Bucureşti. Prima lecţie a fost de zoologie

2015-04-15 10.17.33

30 ianaurie 1933: La Palatul Regal din Bucureşti, în prezenţa Majestăţii Sale, o slujbă religioasă precede cea dintâi oră de clasă liceală a Marelui Voevod de Alba Iulia. Începea liceul cu patru colegi: Tănase Mărgelatu, Mircea Ionniţiu, Stefan Popescu, Dan Cernovodeanu.

Acum 85 de ani, la 30 ianuarie 1933, avea loc, la Bucureşti, inaugurarea Clasei Palatine a Principelui Moştenitor Mihai, Mare Voievod de Alba Iulia, în prezenţa Regelui Carol al II-lea şi a ministrului instrucţiunii publice, Dimitrie Gusti.

Reproduc mai jos Proces verbal Nr.5 din anul şcolar 1932-1933 (A.N.I.C., fond 2903, dosar 1020. Condica de Procese-verbale a Colegiului Naţional „Sf. Sava”, f. 7):

Continuă lectura

Reclame

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Guvernul „meu” sau de ce cred că se apropie sfârşitul „republicii”

Îndemn: Instituţiile nu trebuie confundate cu persoanele.

Am scris acest articol la momentul investirii guvernului Dacian Cioloş. Am amânat publicarea lui până la momentul la care am considerat că situaţia politică va ajunge la un moment care va confirma, în fapt, necesitatea schimbării organizării instituţionale a statului român. În public astăzi, miercuri, 17 ianuarie 2018, când domnul preşedinte Klaus Iohannis a desemnat al 3-lea prim-ministru propus de majoritatea parlamentară rezultată în urma alegerilor din 11 decembrie 2016, după ce ceilalţi doi au fost dărâmaţi de propriul lor partid, PSD (moţiune de cenzură+demisie forţată). Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Atitudini