In Memoriam Alexandru Ector Rioșanu (1931-2020)

Familia Rioșanu s-a reîntregit în Veșnicie odată cu înălțarea la ceruri a domnului Alexandru Ector Rioșanu (1931-2020), ultimul moștenitor al Rioșenilor.


REPERE GENEALOGICE

Alexandru Ector Rioșanu era fiul lui Alexandru Rioșanu (19 februarie 1892, București-30 august 1941, Cernăuți), militar de carieră (arma cavaleriei), absolvent al Școlii de Cavalerie de la Saumur [1], subsecretar de stat pentru Poliție și Siguranță în Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) în primele guverne Antonescu (10 septembrie 1940-27 ianuarie 1941) și guvernator al Bucovinei (iulie-august 1941) [2].

Bunicul său patern era avocatul și senatorul Alexandru Rioșanu, membru al Partidului Conservator. Bunica, Zoe Rioșanu, era născută Porumbaru. O altă soră Porumbaru, Alexandra, s-a căsătorit cu deputatul Mihail Rioșanu, fratele senatorului, dar după moartea ei timpurie (în 1896) [3], îndoliatul văduv a urmat-o după câțiva ani (în 1906); acesta este cel pictat în pronaosul Bisericii Boteanu.

Rioșenii proveneau dintr-o familie oltenească („Râioșeni”) și aveau moșie la Izbiceni, „lângă vărsarea Oltului în Dunăre” [detalii la Mihai Sorin Rădulescu, vezi „Rioșenii din Oltenia„]. Primul strămoș amintit în studiile publicate este Ioan Rioşanu, stăpânul moşiei Râioasa (din 1865, Lunca) și stră-străbunicul celui evocat aici.

Străbunicul răposatului a fost paharnicul Atanasie (Tănase) Rioșanu, mort în 1874, consilier al lui Vodă Bibescu, căsătorit cu Zoe (Zinca) Isvoranu. Moștenitorul paharnicului, Mihail Rioșanu (doctor în drept la Sorbona) este cel care a construit Casa Rioșanu din București și Conacul Rioșanu din Florești [detalii la Emanuel Bădescu, „Casa Rioșanu, povestea unei familii”]. După moartea soției sale (1896), Mihail Rioșanu neavând copii, a renunțat la aceste proprietăți în favoarea fratelui său, senatorul Alexandru Rioșanu. Mama lor, Zoe Rioșanu (Zinca Isvoranu) a contribuit înaintea morții (în anul 1909) cu o donație însemnată pentru ridicarea actualei Biserici Boteanu, înălțată în anii 1908-1911 („cucoana Zinca Isvoranu” este menționată în pisania păstrată și astăzi). Donația a fost dedicată fiului ei, Mihai Rioșanu, care a fost pictat în pronaos [4]. Mai trebuie precizat că sora fraților Rioșanu, Aristia (botezată după mătușa sa, Aristia Isvoranu, soția lui Cezar Bolliac), a fost căsătorită cu Constantin (Costache) Boerescu (1836-1908); pe terenul ei de zestre, intrat în proprietatea familiei Boerescu, a fost înălțată clădirea viitorului restaurant Cina (actualul Trattoria Il Calcio-Ateneu) [5]. Casa Rioșanu a fost demolată în anii ’40, pe terenul ei ridicându-se clădirea care este actualul sediu al Ministerului de Interne al României [nicio plăcuță nu amintește aceste aspecte].


ASPECTE BIOGRAFICE

Alexandru Ector „Sandu” Rioșanu (1931-2020), născut în București, a fost după Al Doilea Război Mondial membru al Organizației de Elevi a PNL. Dinu Zamfirescu (atunci președinte al organizației colegiale a elevilor liberali) mi-a povestit că, în 1945, el scandaliza seniorii liberali prin faptul că venea la partid în pantaloni scurți…

În dosarul său de la C.N.S.A.S. probabil se găsesc mai multe informații (vom cerceta). El a urmat Universitatea Politehnică, apoi a fost actor și regizor.

Mama lui era Sonia Rioșanu (Economos). În însemnările sale, Constantin Argetoianu indică că ea s-a căsătorit cu ofițerul de cavalerie Alexandru Rioșanu în anii ’20. Pe lângă „Sandu”, soții Rioșanu au mai avut două fiice. Surorile sale au fost Ecaterina „Catinca” Rioșanu, doctor în filologie germană, și Ioana Rioșanu (1927-1967), care și-a pierdut viața într-un tragic accident de mașină.

Înrudiți prin familia Porumbaru (bunica lui paternă era Zoe Porumbaru), „Sandu” Rioșanu a ajuns un apropiat al familiei istoricului Vlad Georgescu (1937-1988), care pe linie maternă era nepotul lui Emanoil Porumbaru (1845-1921), ministru de Externe în guvernul Brătianu (4 ianuarie 1914 – 8 decembrie 1916) și Președinte al Senatului României (9 decembrie 1916-aprilie 1918).

După moartea lui Vlad Georgescu (noiembrie 1988), Rioșanu (în familie i se spunea „Rio”) a preluat grija bunăstării văduvei și orfanului rămas. Văduva este arhitecta Mary Georgescu, n. Schulz-Strassnitzki (strănepoată a arhitectului de la Peleș, Johannes Schulz, 1845-1920), iar fiul lor este istoricul Tudor Georgescu (n. 1979).

După 1989, Alexandru Rioșanu a recuperat prioritățile familiei („curtea, conacul şi o mare parte din moşia şi pădurea lui Grigore Rioşanu”). Urmând modelul unchiului său, Grigore Rioșanu (1865-1954), s-a dedicat unor acțiuni de filantropie.

Alexandru Rioşanu s-a implicat activ în rezolvarea multor probleme ale obştii. A donat Grădiniţei cu Program Normal 2.000 de metri pătraţi şi a sponsorizat cu 100.000 lei lucrările pentru apă curentă, grup sanitar şi canalizare la această instituţie. A donat şcolii 1.000 de metri pătraţi pentru sala de sport, a sponsorizat şi însoţit elevii câştigători ai diferitelor concursuri în excursii în nordul Moldovei, Maramureş, Delta Dunării, litoralul românesc al Mării Negre. A sponsorizat editarea monografiei comunei, a cumpărat scaunele pentru Centrul Cultural «Tudor Gheorghe» şi a donat terenul şi clădirea pentru dispensarul uman. În plus, Alexandru Rioşanu sponsorizează în fiecare an, de Crăciun, cadourile pentru cei mai mici locuitori ai comunei şi a asigurat fondul de premiere pentru concursurile celor mici”, sublinia profesorul Rudolph Kuttesch într-un interviu din 2012 (Simona Chirici, Familia Rioşanu, o familie a cărei meserie de bază a fost filantropia, 28 februarie 2012).

Alexandru Ector Rioșanu a fost membru al Jockey Club-ului Român.


O NOTĂ PERSONALĂ

În ce mă privește, vă pot spune că unchiul meu a fost coleg la Arhitectură cu Mary Georgescu. Astfel, fiind un apropiat al familiei ei, a preluat prietenia cu Rioșanu. În 1998, el a fost nașul de botez al vărului meu primar. L-am cunoscut prin anii 2000, el era ca un maestru de ceremonii pentru aniversările finului său – vărul nostru.

Astăzi, locurile de veci ale Rioșenilor sunt la Biserica Boteanu. „Rio” a considerat să înstrăineze cavoul familiei de la Bellu, pentru a nu pasa grija întreținerii și păstrării sale cuiva din afara familiei, el fiind ultimul moștenitor (abia prin mătușile sale, căsătorite Peretz, Cantemir și Djuvara, avea mai mulți veri). Astfel, osemintele Rioșenilor (prezența lor la Bellu este consemnată de Gheorghe Bezviconi în Necropola Capitalei, 1968, p. 237) au fost aduse în curtea Bisericii Boteanu-Ienii. O plăcuță în memoria lor urmează să fie instalată în cadrul lucrărilor efectuate în prezent.

Alexandru Ector Rioșanu a fost un om al României Vechi, rămas devotat tradițiilor și memoriei istorice a Familiei sale. Operele sale filantropice stau dovadă a preocupării sale de a face bine. 

Închei spunând:

Dumnezeu să-l odihnească!

______________________________

Notă: [1] Maria Georgescu, Cavaleriști Români la Saumur, București, Editura Militară, 2015 – Destine: «Instructori de elită și călăreți de legendă»: ALEXANDRU RIOȘEANU, pp. 221-224. Nu este menționată printre decorații diploma de Cavaler al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze, reprodusă de istoricul Filip-Lucian Iorga în Impactul Primului Război Mondial asupra descendenților boierimii române, București,
Editura Muzeului Literaturii Române, p. 102.

[2] Pavel Moraru, Alexandru Rioșanu (1892-1941), un colonel la datorie, în „Revista Militară”, nr. 2 (12)/2014, pp. 146-155.

[3] „Epoca”, seria II, anul II, nr. 326 de marți, 10 decembrie 1896, anunț privind decesul Alexandrinei Rioșanu, născută Porumbaru, în ziua de 8 decembrie 1896. A fost înmormântată la Bellu.

[4] La intrarea în biserică, fresca din dreapta îl înfățișeasă pe Majestatea Sa Regele Carol I al României (ctitoria datând din timpul domniei sale și, conform tradiției vremii, avându-l drept Ctitor Regal), iar cea din stânga pe mitropolitul-primat Atanasie Mironescu. Mihail Rioșanu este înfățișat în tabloul votiv chiar deasupra bisericii.

[5] Emanoil Hagi-Moscu, O veche stradă din Bucureşti: Uliţa Clemenţei, în București. Amintirile unui oraș: „Alături (lângă casa Cesianu) [Palatul Cesianu-Racoviță, actualul sediu al Artmark – n.red.], alt mare teren, cu ieşire pe strada Franklin, în faţa Ateneului. Acest teren, proprietatea lui Tănase Rioşanu bătrânul, a fost dat de zestre fiicei sale Aristia, întâia soţie a lui Costică Boerescu, avocat cu vază (frate cu Vasile Boerescu, jurist renumit, acela care, deputat în Camera electivă, în noaptea premergătoare alegerii domnului în 1859, a ţinut la Hotel Concordia un discurs înflăcărat de pe urma căruia a ieşit unanimitatea voturilor pentru Cuza). Pe acel teren, Constantin Boerescu a construit frumoasa clădire, încă în picioare, căreia i s-a adăugat mai târziu o aripă, unde a fost Clubul agricol şi mai apoi Restaurantul Cina, fiinţând şi astăzi.” (apud Muzeul „Theodor Aman”, Pe terasa Boerescu, ulei pe lemn, 1878)

2 comentarii

Din categoria Istorii recuperate, Universale

2 răspunsuri la „In Memoriam Alexandru Ector Rioșanu (1931-2020)

  1. Dumnezeu să-l odihnească!!!
    Am avut onoarea sa-l cunosc puțin, mult prea puțin. A fost cu adevărat un om deosebit, un munte de cultură și bun simt pur, venit dintr-o educație aleasă și o viață trăită frumos.
    În ciuda diferenței de vârstă insista că el este Rio, nu D-l Riosanu, nu altceva. A fost o placere sa vorbim de fiecare dată.
    S-a stins un om al României vechi, acea Românie din cărți și din tradiții. Cu mare regret am citit articolul, desi de aproximativ un an am pierdut orice legătură cu..Rio.
    Dumnezeu să-l odihnească!

  2. O persoana

    Da, si eu l-am cunoscut. Din pacate, am mai cunoscut si un alt aspect al lui, care nu prea facea casa buna cu laudele de pe aici. Adica cerea insistent si cu eleganta( ca la vorbe si la prevalat de istoria familiei se pricepea) bani de la persoane pe care nu le cunostea, gen vanzatorul de bilete avion, apoi nu ii mai dadea inapoia. Si vorbim de niste mii de euro, „tocati” asa, cu rafinament, „demn” de numele purtat si „muntele de cultura si bun simt” ….Dumitrascu Raclis , ce mai. Ca tot vorbim de cultura,nu?!
    Pe scurt, un personaj care se facea de ras , sub pretextul numelui. Poate era vorba de dementa senila, insa nu cred, pentru ca banii stia sa ii ceara foarte clar si la obiect, iar minciunile despre cand ii da inapoi, erau elaborate. Si astazi are bilete de avion platite din buzunarul altora. Si bani impumutati si nereturnati. Halal filantrop !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s