Arhive lunare: Ianuarie 2013

O confuzie de pe Wikipedia privind începuturile credinţei molocane

În articolul de pe Wikipedia rezervat molocanilor (cult despre care voi scrie mai târziu), apare următoarea informaţie:

During the reign of Ivan the Terrible (1547-1584 A.D.), Matvei Simyonich Dalmatov, the first martyr of the Russian Molokan faith, split with the Nestorian Church and began to evangelize his family, his master, and local village members in and around the city of Tambov. Dalmatov carried this sectarian belief into Moscow, where a group of Mordvins heard his message and embraced it. Dalmatov was later martyred by Orthodox priests in a monastery prison by wheeling.”

În mod dubios, sursa lipseşte.

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Atitudini

A vrea binele

„A vrea (cuiva) doar binele” este o sintagmă a cărui sens a fost cu uşurinţă deturnat de o maximă destul de răspândită: „Toţi îţi vor doar binele – nu-i lăsa să ţi-l ia!”.

Pentru că sunt persoane care chiar vor binele pentru apropiatul lor şi pentru ei, ar fi de dorit ca ei să nu mai exprime acest lucru prin verbul „a vrea”. De ce? Pentru că este o formulă prea categorică pentru ceva care este atât de subiectiv precum binele cuiva.

Continuă lectura

5 comentarii

Din categoria Gramatica ilustrata

Neadunarea memoriilor bunicilor nu presupune neapărat lipsa unui interes în acest sens, cât mai degrabă că acesta nu a fost (încă) trezit.

Servicii Memorialistice

Primele mele legături cu memorialistica s-au înrădăcinat în poveştiile pe care bunica maternă ni le spunea (mie şi fratelui meu geamăn) în copilărie.

Pe când aveam cinci sau şase ani, am avut (nu ştiu din ce motiv) iniţiativa de a construi un arbore genealogic al familiei. L-am început pe baza informaţiilor bunicii materne (începând cu părinţii ei), l-am dezvoltat cu alte date de la părinţi şi, când a venit vorba de a adăuga în arbore fraţii şi surorile bunicului matern (şase la număr), ori să o întreb şi pe bunica paternă privind rudele ei, m-am oprit. Acum, când mă gândesc câte aş fi putut afla despre părinţii bunicii din partea tatălui, regret că nu am continuat.

Interesul pentru genealogie nu mi-a revenit decât în vara anului 2010. Aveam 14 ani şi terminasem clasa a VII-a. Într-o discuţie cu mama mea [*], venise vorba despre străbunicul meu – tatăl bunicii materne…

Vezi articol original 684 de cuvinte mai mult

Un comentariu

Din categoria Universale

Istorie în Republica Cuvintelor

La editura Cartea Românească a apărut, în 2012, o carte de Matei Vişniec intitulată „Cabaretul Cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi”. Pe spatele cărţii, cartea este descrisă astfel:

„Din toate punctele de vedere, „Cabaretul cuvintelor” este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă.
Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întâlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cât de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitându-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv… (s.m.)” (restul descrierii, aici).

Dorind să dau curs acestui îndemn, contribui cu o singură o alegorie în stilul specific al volumului (dar nu şi al autorului, căci ar fi fost imposibil – n.m.), având drept personaj central substantivul feminim Istorie:

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Universale

„Sergiu Nicolaescu a plecat în culise”

Într-o postare cu titlul de mai sus, Roxana Iordache scrie: „Îmi pare foarte rău că Sergiu Nicolaescu a încetat din viaţa pământească”. Aceaşi părere de rău am simţit-o şi eu când, în această dimineaţă, am aflat acest lucru. Parafrazând, eu am crezut că o să depăşească momentul – doar, până ieri, starea anunţată era una normală! Dar uite că nu i s-au mai dat zile de dus!

Vă invit să citiţi continuarea articolului scris de Roxana Iordache, care ar putea fi considerat un contra-panegiric – dar, în fapt, este doar o completare cu unele aspecte care nu s-au spus la televizor -, întrucât „Sergiu Nicolaescu a fost o personalitate remarcabilă, fără discuţie, dar e stupid să-l mistificăm elogios, aşa cum o comit televiziunile – ca de obicei, la noi, înclinate către kitsch şi lipsite de măsură”.

Articolul se încheie astfel: „Cert e că Sergiu Nicolaescu a evoluat, atât artistic, cât şi politic, n-a rămas, ca alţii, blocat în proiect.  Caramitru are o vorbă: revoluţia mea a eşuat, revoluţia lui Sergiu Nicolaescu a reuşit. Dumnezeu să-l ierte!”.

…………………………….

P.S.: Îi mulţumesc lui Tomis the Cat care, fiind foarte perspicace, a observat că din titlul iniţial lipsea o literă („c”-ul din numele de familie a „profesionistului”); eroarea a fost posibilă pentru că, în loc să dau copy-paste la titlul articolului citat, l-am tastat personal cu un „c” în lipsă.

7 comentarii

Din categoria Planul multidimensional a unor personalitati

Trecut-a un an de când stejarul s-a rupt….

ANTE SCRIPTUM: Cu toţii pierdem o persoană dragă, la un moment dat în viaţa noastră. Aşa a lăsat Domnul, să se naştem, să creştem, să îmbătrânim şi, după ce am trăit o viaţă, să murim…. sau mai bine zis, să trăim în continuare, într-un loc în care timpul nu mai contează.

Însă în timp ce la cer se înalţă cel ce cu o zi înainte era pe pământ, rudele îl plâng, nu pentru el, ci pentru ei, pentru că el nu mai este cu ei. 

Să-ţi pierzi un părinte, un bunic, un străbunic, un strămoş, este ca şi cum ţi-ai pierde o rădăcină. Unii sunt ca brazii, alţi ca stejarii; unii ca salcâmii, alţii ca teii; unii ca fagii, alţii ca plopii; unii ca molizii, alţi ca pinii…..

Bunicul meu a fost cu siguranţă un stejar. Era înalt în trup şi în valori, drept pe dinafară şi pe dinăuntru, dintr-un lemn rezistent, dur, cu o scoarţă pe care era adânc brăzdată o conduită morală ireroşabilă iar, în vârf, se remnifica o coroană mare de iubire cu care îşi acoperea familia.

Trecut-a un an de când stejarul s-a rupt….. cine să ne mai sprijine, să ne îmbărbăteze, să ne dea speranţă că bătrâneţea nu este chiar o haină atât de grea pe cât se zice? 

Când pierzi un copac din pădurea inimii tale, în locul lui poţi să plantezi numai un bob de credinţă, aşteptând ca dintr-o sămânţă să se nască un alt copăcel pe care să-l vezi cum creşte, pe care să-l sprijini, să-l iubeşti şi să-l înveţi să treacă prin codrul imens al vieţii iubind…. pe aproapele său, viaţa în sine, pe Domnul şi Fiul Său.  

  

Mai jos, este un text. Nu unul despre moarte, unul despre viaţă, însă despre aceea viaţă spre care treci numai rupându-te de o alta. 

Sper să găsiţi în această scriere un sprijin, mai mult sau mai muţin, dar oricum, un sprijin.

Continuă lectura

2 comentarii

Din categoria Memorialistica

Cum este corect: Dute sau Du-te?

Când i se pune o astfel de întrebare, o tendinţă a vorbitorului comun de limbă română este să se gândească la forma cea mai des întâlnită a unei anumite înjurători (dute-n…..) şi să răspundă astfel: „Dute se scrie legat”.
Atunci, respectivul poate fi întrebat: «De la ce verb provine „dute”?».
Răspunsul cel mai firesc este: «De la „a duce”».
Şi atunci, poate urma o explicaţie destul de surprinzătoare: Continuă lectura

6 comentarii

Din categoria Gramatica ilustrata