…Cădea o ploaie măruntă, pătrunzătoare, rece, era creață. Trupele înaintau pe un teren desfundat de ape, noroiul era o grea piedică. Tunurile turcești băteau fără întrerupere. La poalele dealului în vârful căruia se afla Grivița, batalionul lui Brociner, comandat de căpitanul Valter Mărăcineanu, face un ultim popas înainte de atac.
Căpitanul adună ofițerii în subordine:
– Domnilor, vă prezint pe sublocotenentul Brociner din Compania I, primul ofițer evreu în armata noastră!
Apoi către Brociner:
– Onoarea ta, a familiei tale, onoarea întregului tău neam se află în mâinile tale. Lupta începe. Fii cel dintâi pe redută, și patria îți va fi recunoscătoare!
Brociner este profund emoționat:
– Domnule căpitan, îmi voi face datoria cu sfințenie! Voi fi mândru că am luptat alături de dumneavoastră!
Pe cal, în fruntea batalionului, cu sabia ridicată, căpitanul a dat semnalul:
– Pentru atac, pas gimnastic, înainte, copii!
Ostașii au pornit în iureș:
– Uraaa!
”Mergeau băieții la asaltul Griviței ca la paradă – povestește M. Brociner. Sub comanda căpitanul Valter Mărăcineanu, toți eram însuflețiti!”.
I-a întâmpinat o altă ploaie, mai năpraznică, de gloanțe și de șrapnele, ”o canonadă groaznică”. Cădeau soldații, sumedenie. Căpitanul era mereu în frunte, Brociner lângă el. Deodată, calul căpitanului se prăbuși, lovit de mai multe gloanțe. Valter Mărăcineanu continuă înaintarea pe jos, ostașii mereu mai puțini. Brociner fu lovit de un glonte în brațul drept. Și mai greu fu lovit căpitanul, totuși se avântă peste ultimul șanț și escaladă prima redută (încă nu se știa că exista și o a doua redută), făcându-și loc prin tufișurile țeșute cu sârmă ghimpată, pline de gropi de lup. Acolo s-a prăbușit, fără viață. Brociner, care îl seconda pe căpitan, îi luă locul, regrupă și îmbărbătă soldații mai departe și curând, așa cum primise ordinul, într-un asalt suprem, folosind fascii și scări pentru umplerea șanțurilor și escaladarea parapetului, ajunseră aproape de a doua redută, o dată cu batalionul maiorului Șonțu din regimentul 10 dorobanți. Acolo, pe terenul acoperit de morți și de răniți, sublocotenentul se prăbuși și el, lovit de încă un glonte în piciorul drept.
S-a tărât o vreme, ca să iasă de sub morții care îl acopereau; din pricina efortului, și-a pierdut cunoștința.
Grivița era în mâinile armatei române când Brociner a fost ridicat de brancardieri. Întâmplarea a făcut ca primele îngrijiri să le capete la ambulanța Înfrățirea Zion organizată de comunitățile israelite. L-a îngrijit însuși doctorul Cociu, șeful ambulanței. La lazaret a fost vizitat de colonelul Ipătescu [comandantul Diviziei a III-a, superiorul ierarhic al sublocotenentului Brociner – n.red.]; în numele domnitorului, i-a înmânat Ordinul Steaua Română în grad de cavaler. Citat prin Ordin de zi pe Armată, a mai primit Virtutea Militară de aur clasa I, iar din partea țarului Rusiei, Ordinul Sf. Stanilas cu spade. În spital a fost vizitat de primul ministru, Ion Brătianu:
«Domnule sublocotenent, frumoasă inaugurare a epoleţilor. Te felicit! Faci onoare neamului dumitale!»
(Marius Mircu, Evreii în războiul de independență a României, în De la Cilibi Moise la Paul Celan: antologie din operele scriitorilor evrei de limbă română, ediție și cuvânt introductiv de Ticu Goldstein, București, Editura Hasefer, 1996, pp. 462-475. Am reprodus un fragment de la pp. 469-471. Textul original, publicat în Alte șapte momente, Haifa, 1978, pp. 60-65, a doua din seria de trei broșuri care debutase cu Șapte momente din istoria evreilor din România)
Barthimeu – Un alt orizont
Misterele Dunării
tudorvisanmiu 