Arhive lunare: Mai 2012

Percepţia iubirii în “Vorbeşte-ncet”

Sentiment afectiv implicând puternice trăiri emoţionale, Iubirea – în sensul legăturii erotice dintre două fiinţe umane de sex opus – a constituit obiectul cercetării şi introspecţiei a unui număr imens de scriitori de-a lungul istoriei literaturii, majoritatea căutând (metaforic vorbind) să-i găsească “izvorul”, să-i parcurgă “cursul” şi să-i descopere “capătul”.

În creaţia lirică “Vorbeşte-ncet” având structura unui sonet (14 versuri grupate în două catrene şi două terţine cu rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic), poetul Mihai Eminescu se concentrează nu atât asupra sentimentului iubirii în general cât pe trăirea sentimentală particulară a unui ‘eu liric’ masculin faţă de o entitate feminină ideală.

Continuă lectura

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii

„Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: “Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în “Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie deconcertantă a Marelui Vizir de Rusciuc, dinaintea lui Langeron: “E ruşinos ca ruşii, care stăpânesc un sfert al globului, să se certe pentru o palmă de pământ, care nici nu le este folositoare”… Folositoare sau nu, prin Tratatul de pace ruso-turc de la 16/28 mai 1812, ruşii şi-au adjudecat Basarabia, iar o sută de ani mai târziu, sfidând orice lege a bunului simţ diplomatic, sărbătoreau, la Chişinău şi-n toate oraşele pământului furat, această anexare a unui teritoriu românesc.”

Notă: Numele de “Basarabia” provenea de la dinastia domnitorilor munteni care şi-a extins autoritatea la gurile Dunării (şi, cel puţin la mijlocul secolului al XV-lea, şi la Chilia), fiind folosit ulterior (începând cu secolul al XVI-lea) pentru a deosebi sud-estul spaţiului carpato-nistrean (ocupat de otomani) de teritoriul rămas sub autoritatea domnitorului Moldovei. Extensiunea de la un mic teritoriu din apropierea gurilor Dunării la alte circumscripţii, ajunse direct sub administraţia directă a turcilor şi tătarilor, a fost amplificată hiperbolic de Rusia ţaristă, care a extins numele de “Basarabia” asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, pentru a justifica în faţa Marilor Puteri “raptorul teritorial de la un popor care a susţinut armata imperială în lupta ei cu Poarta Otomană” (!), bazându-se şi pe croniciile poloneze şi altor creaţii narative de mai târziu, având la bază o confuzie! (“Enigma unui nume: Basarabia”, de Ion Chirtoagă, Revista “Historia”, nr.125/mai 2012, p.13)

Blogul lui Alexandrin MOISEEV

Dacă nu ar fi fost iminent un război al Rusiei cu Franţa lui Napoleon Bonaparte, negocierile de la Hanul lui Manuc, în 1812, ar fi continuat până când graniţa Principatului Moldovei s-ar fi oprit la Siret. Aşa afirmă cei mai mulţi dintre istoricii care au studiat perioada aceea de câteva luni, în care, cu 200 de ani în urmă, fără ca românii să aibă vreo vină, s-a hotărât tăierea trupului Moldovei în două şi despărţirea fraţilor de fraţi. Singura noastră vină a fost că eram la mijloc, între două imperii hrăpăreţe. Şi-atât.

Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: „Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în „Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie…

Vezi articol original 1.061 de cuvinte mai mult

3 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

Sfinte Sisoie!

Un om luat prin surprindere, pus în faţa unui fapt minunat ori terifiant sau doar copleşitor, exclamă “Sfinte Sisoie!”.  Dar cine-i acest “Sisoie”, or şti cititorii paginii web a calendarului creştin – ortodox şi prozei lui Topârceanu (“Minunile Sf. Sisoie în Rai”):

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Glosar teologic

Coincidenţa supremă

“’Orice coincidenţă’, îşi spuse Miss Marple, ‘trebuie întotdeauna remarcată. O poţi ignora oricum mai târziu, dacă se dovedeşte a fi doar o coincidenţă.” (Agatha Christie)

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Designul Inteligent

Welcome to Roxania

Foto: Observator cultural

A plecat pe neaşteptate, era în putere şi plină de proiecte, ca de obicei. Proiecte pe care le îndeplinea cu tenacitate şi graţie.

Irina Mavrodin era o doamnă cu har, o doamnă ca un dar nesfârşit pentru ceilalţi. Un dar nu doar cultural. Un izvor de bogăţie umană. O profesoară cu vocaţie misionară. Formatoare nu doar de literaţi eminenţi: ci şi de caractere. Un universitar cardinal. O iubitoare de oameni şi un patriot prin viaţă şi fapte.

Era în sine o pledoarie pentru România, România profundă, România eternă, România elitelor, în primul rând, morale.

O mare doamnă a culturii române (cei care au cunoscut-o în tinereţe spun că era şi o frumuseţe care îţi tăia respiraţia, augustă ca o sculptură elină). O scriitoare a cărei grandoare rămâne să fie consacrată postum pentru marele public. Din păcate.

Mă gândesc cu tristeţe că imensa majoritate a românilor habar n-au…

Vezi articol original 519 cuvinte mai mult

2 comentarii

Din categoria Universale

În căutarea timpului pierdut

Irina Mavrodin (n. 12 iunie 1929, Oradea, judeţul Bihor – d.21/22 mai 2012, Bucureşti). 

Fiica profesorului de limba franceză Anastase Mavrodin și a Mariei, născută Popescu, medic. Avea un frate şi o soră, Mioara, – traducătoare -, căsătorită cu scriitorul Pan Izverna, mama lingvistei Irina Diana Izverna – Tarabac. A crescut într-un mediu francofon şi francofil.

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Arta Literaturii

Amintiri din Cutia de Carton

“Cutia de carton” este una de bomboane de ciocolată Ofelia, în care bunicii materni îşi ţineau fotografiile de familie (câte le-au mai parvenit, supravieţuind regimului comunist şi…. celor patru mutări ale domiciliului).

“Amintirile” nu sunt scoase din cutia menţionată mai sus ci una mai efemeră (prin durata limită), aceea părticică din creier (subconştientul?) care stochează toate întâmplările de viaţă ce-au fost trăite, auzite ori citite de către purtătorul minţii.

Pe lângă cartonul de bomboane (‘depozitul de fotografii’) şi componenta de memorie a maşinuţei encefalice (un fel de Random Access Memory cu care “rulăm” viaţa), “cutia” este şi dosarul de faţă, cel alb pe un fond maro-roşcat, în care voi încerca să adun cât mai mult din ambele (fotografii + memorii).

În cea mai mare parte, amintirile vor fi despre cele patru neamuri (Vişan-Miu, Laslo, Mitroi, Covaliov) din a căror unire (împletire genetică prin reproducere, nu fuziune nominală ori personală a…

Vezi articol original 69 de cuvinte mai mult

Un comentariu

Din categoria Universale