Capra calcă piatra. Piatra crapă-n patru.

Nu am mai verificat articolele scrise de Marcel Căpraru pe Contributors.ro de la începutul anului 2013. După briliantul „Nimeni nu s-a născut adult. Despre invatamantul obligatoriu” (15 iulie 2012), mai citisem doar „Dreptul la normalitate” (19 iulie 2012).

Vizionând astăzi un material de pe blogul Cristinei Micşa, „Educaţie nu înseamnă şcolarizare” (23 aprilie 2013), mi-am adus aminte de dl. Căpraru şi „metodele alternative” de educaţie pe care le susţine (Montessori) şi m-am gândit să verific dacă domnia sa a mai scris ceva.

Am găsit 4 (patru) texte, şi mi-au plăcut toate – în cea mai mare parte a conţinutului lor 🙂

„Primul meu articol pe contributors.ro, Nimeni nu s-a născut adult,  a ajuns, într-o jumătate de an, la 40.000 de vizualizări (s.m.). Constat după numărul de vizualizări și comentarii ale articolelor  despre educație că oamenii sunt interesaţi de educaţia copiilor lor şi simt că ceva e în neregulă (s.m.). Concluzia ar fi că toată lumea solicită și așteaptă o reformă a educației. Neînțelegerile apar când se pune întrebarea: CUM? Ei, bine, orice soluție propusă se poate realiza doar dacă anumite condiții sunt îndeplinite. Altfel se va revizui, dar nu se va schimba nimic!” (într-un articol: aici)

„Luceafărul” ca ‘alegorie a geniului’

„Luceafărul” este un poemn scris de poetul Mihai Eminescu, considerat o „culme” a creaţiei sale, fiind publicat în aprilie 1883 (ultimul an de activitate al poetului).

Povestea poemului este inspirată din basmul „Fata din grădina de aur” (cules în limba germană de Richard Kunisch) [*], iar mesajul alegoric, din viziunea filosofului Arthur Schopenhauer asupra omului de geniu (exprimată în „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, 1818).

După cum mărturiseşte poetul într-o însemnare pe marginea manuscrisului, „înţelesul alegoric” pe care i l-a dat poveştii este că „dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit”.   

Percepţia iubirii în “Vorbeşte-ncet”

Sentiment afectiv implicând puternice trăiri emoţionale, Iubirea – în sensul legăturii erotice dintre două fiinţe umane de sex opus – a constituit obiectul cercetării şi introspecţiei a unui număr imens de scriitori de-a lungul istoriei literaturii, majoritatea căutând (metaforic vorbind) să-i găsească “izvorul”, să-i parcurgă “cursul” şi să-i descopere “capătul”.

În creaţia lirică “Vorbeşte-ncet” având structura unui sonet (14 versuri grupate în două catrene şi două terţine cu rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic), poetul Mihai Eminescu se concentrează nu atât asupra sentimentului iubirii în general cât pe trăirea sentimentală particulară a unui ‘eu liric’ masculin faţă de o entitate feminină ideală.

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (2)

Poezia “Vorbeşte-ncet” are caracteristici comune cu alte creaţii lirice eminesciene, dar şi deosebiri.

Asemenea sonetului “Vorbeşte-ncet”, poezia “Lacul” creează o imagine aproape imaterială a iubitei şi asociază sentimentul de dragoste cu un cadru intim, izolat, care permite reveria, un peisaj lent. Totuşi, cele două poezii se deosebesc prin cadrul spaţio-temporal (inexistent în “Vorbeşte-ncet”) şi “soarta” sentimentelor de dragoste (în “Lacul” sunt nesatisfăcute, pe când în “Vorbeşte-ncet” dar nu primesc răspuns).

O poezia chiar mai asemănătoare cu “Vorbeşte-ncet” este “Atât de fragedă”, în care se regăseşte motivul angelităţii feminine, conturat prin figuri de stil: comparaţii (“te-asemeni/ Cu floarea albă de cireş”, “ca un înger dintre oameni/ În calea vieţii mele eşti”, “Pluteşti ca visul de uşor”), metafore (“Abia atingi covorul moale”, “Mătasea sună sun picior”), epitet cromatic (“floarea albă”). Cu toate acestea, ca şi în “Lacul”, în atât de fragedă” putem vorbi de o irealizare a imaginii (Ioana Emilia Petrescu), realizată prin sugestia perfecţiunii, himericului, inaccesibilităţi iubitei, neîmplinirii sentimentelor de dragoste.