„Spiru Haret şi reforma sistemului educaţional: model pentru contemporani”

Mâine, joi, între orele 10:00-14:00, voi susţine prezentarea „Spiru Haret şi reforma sistemului educaţional: model pentru contemporani”, în cadrul primei sesiuni de comunicări a Centrului de Excelenţă pentru Iniţierea în Cercetarea Ştiinţifică a Tinerilor Olimpici, organizată de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (INCDIE) Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice (ICPE)-Cercetări Avansate (CA). 

Organizatorul sesiunii este dl. Dr.Ing. Mircea Ignat, din cadrul INCDIE ICPE-CA.

Înaintea apariţiei textului prezentării, public un rezumat al acesteia:

 

Spiru Haret şi reforma sistemului educaţional:

Model pentru contemporani

 – REZUMAT –

„Sistemul şcolar al unei ţări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuinţelor, aspiraţiunilor şi caracterului naţional al poporului care o locuieşte. Reforma şcolară care se urmăreşte de câţiva ani are de obiect principal realizarea acestui deziderat.” – SPIRU HARET

 

Reforma întreprinsă în veacul trecut de matematicianul Spiru C. Haret (n.15 feb. 1851 – d.17 dec. 1912), ca ministru al învăţământului (1897…1910), este astăzi des amintită ca o acţiune exemplară, într-un domeniu în care, în timpuri mai apropiate, o atât de necesară reformă întârzie să se producă.

Dintr-o familie cu origini armene, Haret, înscris în galeria personalităţilor neromâne care au avut mari merite naţionale (ex: mitropolitul georgian Antim Ivireanul sau regele prusac Carol I al României), absolvent al Colegiului Naţional „Sf. Sava” şi Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii Bucureşti, şi-a început „eminentul parcurs” prin plecarea la Paris cu o bursă sprijinită de minsitrul învăţământului Titu Maiorescu şi susţinerea, în 1878, la Universitatea Sorbona, a unei teze de doctorat pe un subiect de astronomie. Deşi ar fi putut să rămână a profesor în străinătate, Haret a preferat să se întoarcă în patrie, slujind învăţământul universitar românesc. La scurt timp a fost ales, pentru meritele sale ştiinţifice, membru corespondent al Academiei Române (ulterior, titular), şi, datorită prestigiului său, a obţinut poziţii de vârf în conducerea învăţământului românesc (ex: inspector general, secretar general). Eminentul său parcurs îşi atinge apogeul în perioada 1897-1910, când i s-au încredinţat 3 mandate ca Ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910). Deşi mandatele sale au coincis guvernărilor liberale (D.A. Sturdza, Ion I.C. Brătianu), „el nu a fost un politician” – deşi membru al Partidului Naţional Liberal, „ci, mai degrabă un tehnocrat a cărui sobrietate, precizie şi capacitate organizatorică a folosit influenţei partidului liberal din acea perioadă” (Mircea Maliţa)[1].  

Reforma lui Haret poate fi văzută ca o „acţiune paşoptistă”, în sensul în care s-a inspirat pe experienţa „din afară” şi s-a înfăptuit prin întoarcerea „înapoi” pentru schimbarea situaţiei „de acasă”. „El a intuit, la fel cum au gândit Cuza, Kogălniceanu, Maiorescu şi Eminescu, că o societate predominant agrară şi ţărănească trebuie modernizată din interiorul ei de către instituţii adecvate (s.m.). Una dintre aceste instituţii este şcoala, concepută de Haret ca mijloc funda­mental în mediul ţărănesc” (Constantin Schifirneţ, 2012)[2]. Situaţia învăţământului nu era legată numai de instrucţia cetăţenilor, ci şi de mai larga problemă a situaţiei naţionale şi a statului: „cum arată astăzi şcoala va rămâne ţara” (Spiru Haret, 1895). Viziunea sa despre rolul „învăţământului unei ţări” era că „(acesta) este chemat să îndeplinească un întreit scop. În prima linie, el trebuie să formeze buni cetăţeni. În a doua linie, el trebuie să procure tuturor tinerilor fondul de cunoştinţe care este indispensabil oricărui om în viaţă […]. În fine, el mai trebuie să formeze contingente pentru toate carierele […] Învăţământul, ca să fie desăvârşit, trebuie să se îngrijească nu numai a cultiva spiritul, înavuţindu-l cu cunoştinţe multe, dar a cultiva şi inima, a forma caracterul […]”[3].

Necesitatea unei reforme asupra învăţământului decurgea din faptul că legea în vigoare asupra instrucţiunii, datând din vremea domnitorului A.I. Cuza (1864) – prima care făcuse obligatorie şi gratuită şcoala primară -, devenise inactuală sau nu era aplicată integral. Având la bază o îndelungată preocupare şi o experienţă în domeniu încă din 1881, reforma lui Haret a a fost inspirată şi din alte proiecte anterioare (la unele dintre care a contribuit) – selecţionând şi valorificând cele mai bune părţi ale acestora, într-o sinteză inteligentă. Legile date de el au fost, în primul mandat,: legea învăţământului secundar şi superior (1898), legea învăţământului profesional (1899) şi, în al doilea mandat, legea învăţământului privat (3 dec. 1904). Reformele sale au atins toate treptele de învăţământ: preşcolar, primar, secundar, universitar, profesional, privat, pedagogic.

Printre măsurile luate:

* a prelungit învăţământul secundar de la 7 la 8 ani, împărţindu-l în două cicluri (gimnaziu, liceu) şi trei secţii (reală, modernă, clasică); a sprijinit dezvoltarea învăţământului în mediul rural; a dezvoltat caracterul practic al învăţământului; a sprijinit activităţile extraşcolare şi a susţinut educaţia fizică în şcoli (ex: concursurile de oină de 10 mai) [Spiru Haret poate fi considerat organizatorul gimnasticii şcolare]; a înfiinţat cantinele şcolare şi internatele; a introdus facilităţi de transport pentru elevii care locuiau la distanțe mari de școală; a înlocuit bacalaureatul cu un examen general de absolvire a liceului, mult mai practic şi aplicat (nu teoretic şi general).

* a îmbunătăţit pregătirea pedagogică a profesorilor, prin înfiinţarea seminariilor pedagogice de pe lângă fiecare universitate; a înfiinţat „Biblioteca pedagogică” (1903).

* a reorganizat învăţământul universitar: a construit noi facultăţi, a introdus examenul la sfârşitul fiecărui an universitar, a înfiinţat senatul universitar.

* a legiferat învăţământul preşcolar (grădiniţe); în timpul mandatului său a fost înfiinţate peste 168 de grădiniţe.

* a reorganizat şi susţinut învăţământul tehnic-profesional, sub argumentul că „nu ar fi just să atribuim progresul societăţilor umane exclusiv inteligenţei; acesta este rezultatul a trei factori care au acţionat împreună: mâna, limbajul şi inteligenţa”, iar „ocupaţiile manuale sunt tot atât de nobile ca şi cele curat intelectuale”, încât „este contra intereselor ţării, ca toţi copiii care au terminat cursul primar să nu poată îmbrăţişa alte cariere decât carierele liberale” (Spiru Haret, 1899).

 

La recensământul din 1899, procentul ştiutorilor de carte era de 22% din populaţia ţării. După ministeriatul lui Spiru Haret, recensământul din 1912 a recenzat aprox. 40% de ştiutori de carte (1.986.982 de locuitori dintr-o populaţie de 5.047.342). Practic, în 13 ani, populaţia alfabetizată a României aproape se dublase.

În pofida imenselor sale merite, Spiru Haret – „ctitor al învăţământului nostru modern” (Constantin Schifirneţ) – este prezent mai mult în conştiinţa publică prin instituţiile care îi poartă numele decât prin personalitatea sa istorică. Deşi poate insuficient prezent în memoria românească ca reformator al învăţământului (şi prea puţin folosit de legiuitori ca model de inspiraţie), Spiru Haret de bucură de o importantă apreciere internaţională, pentru opera sa ştiinţifică: în 1976, Uniunea Internaţională a Astronomilor a dat numele lui Haret unui crater de pe faţa invizibilă a Lunii („Aitken”), cu un diametru de 29 de km. Este printre foarte puţinii pământeni a căror nume este purtat de un crater lunar…

_____________

[1] Maliţa, M., Spiru Haret, a Romanian Forerunner of Mathematical Modelling in the Social Sciences, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1974.

[2] Constantin Schifirneţ: Spiru Haret, „un reformator al societăţii româneşti”, „Adevărul”, 12 mai 2011. 

[3] Spiru Haret Haret, Raport asupra activităţii Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, Bucureşti, 1903, p. 5, 11.

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Universale

11 răspunsuri la „„Spiru Haret şi reforma sistemului educaţional: model pentru contemporani”

  1. Un model perfect de sistem educational prusac. Stii care a fost scopul acestui model, nu?

  2. Da, de înregimentare (eufemistic spus). O spune şi Haret: scopul învăţământului este să creeze „buni cetăţeni”. Pentru un liberal, sună criminal 🙂 Dar decât analfabeţi (preponderenţi în acele vremuri)…

  3. Prefer analfabet decit indoctrinat. Sa iei copiii de la parinti si sa-i duci prin internate? De ce? Ca e mult mai usor sa-i indoctrinezi departe de stilul de gindire al parintilor. Si inca e vazut tare bine 😦

  4. Dragă Cristina, pentru mulţi fii de ţărani, studiile erau şansa (singura) de a ieşi din viaţa pe câmp şi a ajunge la oraş. În atmosfera agitată din urbele noastre, cea de la ţară cred că pare idilic 🙂 Pentru băieţii şi fetele care munceau pe câmp, luxul aparent al oraşelor părea cea măreţ 😀
    Un alt aspect este că experienţa „din străinătate” a lui Spiru Haret a fost una franceză. Dar, e adevărat, modelul franceza cam fost inspirat din cel prusac. Haret-ul francezilor a fost Jules Ferry, ministru al instrucţiunii publice între 1880-1881, autorul organizării non-clericale a educaţiei publice.
    Un alt aspect este că Haret nu a „sufocat” învăţământul privat: e adevărat, a făcut obligatorii studiile primare, dar nu neapărat cele de la stat. Până la comunişti, în 1947, au existat pensioane, precum şi posibilitatea de a studia cu instructori privaţi (cum mulţi membrii ai familiei regale a României au făcut, până la prinţul Mihai). Ghici cine a făcut învăţământul obligatoriu pentru toţi 🙂
    Sistemul făcut de Haret avea un caracter mult mai practic. A încurajat şi învăţământul profesional (meserii), de care acum ducem mare lipsă… Dintr-o perspectivă liberală, admit, e îndoctrinare ce a făcut el, dar, faţă de sistemul actual românesc (şi nu numai) – atât de teoretic -, a fost un băiat simpatic 🙂

  5. Pentru mine, problema recunoscuta este pe jumatate rezolvata. Astazi inca nu se intelege raul facut de obligativitatea frecventarii scolilor, chiar daca nu de stat. El a fost cel care a decis cit de practic sau cit de tehnic sa fie o programa scolara. El a decis ce inseamna un profesor capabil. Cu ce autoritate? De ce a crezut el ca toata lumea trebuie sa se supuna standardelor lui? Intr-un fel, el a pregatit calea comunistilor de a prelua invatamintul cu totul. Oamenii erau deja obisnuiti sa li se spuna ce sa faca si ce sa invete.

    Intr-un fel l-a copiat pe Lincoln, care a spus ca „The philosophy of the classroom in this generation will be the philosophy of politics, government and life in the next.”

  6. Da, Cristina, el a făcut toate acestea. Admit, ideea obligativităţii frecventării şcolii n-a fost cea mai liberală idee (deşi din zona „capitaliştilor” a venit, iar la început socialiştii s-au opus, cel puţin în Franţa 🙂 ), deşi, cel puţin în ţările române, cred că a contribuit la ridicarea nivelului ţării noastre – eram un popor de ţărani, sub influenţă otomană, pentru care studiile au însemnat „vehicolul” spre occident (Franţa, Germania) – la acel moment, într-adevăr, ţările nu neapărat cele mai liberale, dar altminteri mai dezvoltate… Aşa se gândea în vremea acea…
    Însă istoria e istorie, nu? Important este să luăm învăţăminte din ea, să alegem ce-i bun şi să folosim pentru prezent. Cred că anumite idei a lui Haret ar rezolva anumite probleme din învăţământul românesc actual – care, bineînţeles, după standarde liberale, ar trebui desfiinţat 🙂 Dar cred că acest lucru nu s-ar putea face imediat: cum zici şi tu, oamenii sunt prea obişnuiţi cu ideea studiilor obligatorii. O asemenea reformă s-ar face încet şi în mulţi, mulţi ani…
    Pentru asta, ne-ar trebui un ministru sau o ministră cel puţin la fel de hotărâtă şi bine-gânditoare ca tine 😀 Un fel de Margaret Thatcher a educaţiei…

  7. Eu cred ca nu vom putea stii niciodata cit de mult s-ar fi ridicat nivelul tarii noastre daca NU se implementa ce a propus Haret. Daca eram mai educati? Daca rasturnam guvernul comunist mult mai devreme? De aceea eu nu cred ca putem fi siguri ca daca nu era Haret era mai rau. Daca era mai bine?

  8. Dragă Cristina, foarte mulţi fii de ţărani au urmat studii şi au ajuns oameni de toată isprava. Haret a înfiinţat peste 1200 de şcoli în sate – proces continuat de succesori. Prin studii s-au „înălţat” oameni din familii de săteni, născuţi în provincie, ca Constantin Brâncuşi, Mihai Şora, Octavian Paler (sunt sute de exemple româneşti care pot fi date)… Nu cred că am fi avut cum să fim mai educaţi – cine să facă educaţia în sate? Fără şcoli, doar preoţii s-ar fi putut ocupa de ea (or, oricât de culţi, preoţii n-aveau cunoştinţe vaste în domenii diverse)… Comunismul nu l-am răsturnat noi, românii, în 1989: mai întâi, au căzut toate dictaturile din jur. Dacă ei s-ar fi bazat în vreun fel pe ce a fost înainte, de ce au exterminat majoritatea intelectualilor, i-au corupt pe „cei slabi”, au schimbat atât de drastic toată societatea şi învăţământul? Apoi,, nu cred că spun o noutate dacă afirm că n-a fost o revoluţie, ci o „loviluţie” (o lovitură de stat care a confiscat o mişcare populară de revoltă)… E, admit, o perspectivă destul de întristătoare: noi n-am fi dat jos comunismul „prin noi înşine”….
    Oricum, nu cred că ar fi fost mai bine, gândindu-mă doar la românii din sate care au ajuns în oraşe şi au făcut atât de mult…

  9. Pingback: „De la Organonul lui Aristotel la Noul Organon” | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s