INTRO (0:00 – 0:14)

0) INTRODUCERE DE ROSANA OPREA (0:14 – 1:36)

1) CUTIA CU VECHITURI: INEDITUL DOCUMENTELOR ȘI FOTOGRAFIILOR; DESPRE COMUNITATEA VIRTUALǍ CARE EVOCǍ “VECHIUL BUCUREȘTI” (3:12 – 4:44)

2) GEORGE POTRA: ISTORIC (4:44 – 5:12); IUBITORUL BUCUREȘTIULUI, NǍSCUT LA SǍCUIEU; CUM A AJUNS LA BUCUREȘTI, 1911 (5:12 – 6:38); DESPRE CONCENTRAREA ȊN ARMATA AUSTRO-UNGARǍ  ȘI CǍDEREA ȊN PRIZONERIAT A LUI CRǍCIUN POTRA (6:38 – 7:12); LUPTA ACERBǍ A COPIILOR PENTRU SUPRAVIEƮUIRE ȊN BUCUREȘTIULUI DE SUB OCUPAŢIE GERMANǍ (7:12 – 8:20); ADOLESCENƮA ȘI TINEREƮEA TIMPURIE: JURNALUL, 1928 – 1931, ȘI ATRACƮIILE CAPITALEI (8:20 – 11:00); PORTRETE DE ANTICARI INTERBELICI (11:00 – 11:50); LUCRAREA NE-REEDITATǍ DIN 1990 (11:50 – 12:30); “ISTORICUL HANURILOR BUCUREȘTENE” (12:30 – 13:25; 14:00 – 14:25); “ISTORIA ƮIGANILOR DIN ROMȂNIA” (13:25 – 14:00);

1) PRIMA SINTEZǍ A BLOGULUI (14:25 – 14:55);

2) VEDERI, TǍIETURI DIN PUBLICAƮII, FOTOGRAFII CU PERSONALITǍƮI, DE LA FAIMOȘII COLEGI LA PANAIT ISTRATI (14:55 – 17:30) ȘI….

3) GEORGE G. POTRA: ….. TITIULESCU (17:30 – 18:20); ISTORIC, SPECIALIST ȊN RELAƮIILE DIPLOMATICE ȘI PERSONALITATEA LUI TITULESCU (18:20 – 19:20);

4) VICTOR POTRA: IMPRESII ASUPRA BUCUREȘTIULUI DESCRIS DE GEORGE POTRA (19:20 – 21:10), ȊN COMPARATƮIE CU PREZENTUL (21:10 – 24:20); “FABRICA DE LITERATURǍ” (24:20 – 25:50); GRǍDINA CIȘMIGIU ȘI CENTRUL VECHI (25:50 – 28:10); CASA TITULESCU (28:10 – 29:05); EXERCIƮIU DE IMAGINAƮIE: TRANSPUNEREA ȊNTR-O ALTǍ PERIOADǍ (29:05 – 30:50)

5) CONCLUZIE DE ROSANA OPREA (30:50 – 31:12)

6) EXTRO (31:12 – 31:27)

Cutia cu vechituri a lu' Potra

La invitația doamnei Rosana Oprea, realizatoarea emisiunii „Recunoaște Bucureștiul”, difuzată pe Money Channel, am evocat împreună cu dânsa personalitatea istoricului George Potra, bunicul meu, ne-am răsfățat amintindu-ne de Bucureștiul de altădată și am scotocit un pic prin Cutia cu vechituri a lu’ Potra, blogul pe care ne aflăm acum.

Ce a ieșit puteți viziona mai jos:

Vezi articolul original

“Savantul N. Iorga (a fost) unul dintre cei mai mari istorici ai omenirii (cu toate ocupaţiile lui multiple – literare, ştiinţifice şi politice), (caracterizat fiind de) statura lui uriaşă, barba-i neagră şi stufoasă ce-i acoperea o parte din piept, de nu ştiai niciodată de are sau nu cravată la gât, (…) pălăria cu boruri mari, neagră aproape în tot timpul anului, gri doar în cursul verii (şi) umbrela-i nelipsită pe care a părăsit-o abia prin anii 1930-1932. 

(Diplomatul pensionar) Charles Adolphe Cantacuzino era un tip caracteristic al oraşului, o figură interesantă în acelaşi timp, rămas parcă din alte vremuri. După aspect, mers şi înfăţişare, părea că e un nobil de la Curtea «Regelui Soare» şi singurul lucru care-i lipsea, în afară de îmbrăcămintea epocii, era peruca. Era înalt, masiv [….] purta părul mare, oarecum în plete […] un guler înalt până la urechi [….] manşete mari, tari şi lungi [….] bastonul (terminat) cu o măciulie de aur masiv [….] pantaloni cu dungi verticale şi foarte strimţi […..] (şi) pantofi sau ghete din piele fină şi subţire (cu) un format foarte ascuţit la vârf. 

(Ziaristul) Anghel Pomescu, zis şi cunoscut mai mult sub numele de Gilly, era de statură potrivită, cu oarecare proeminenţă abdominală, pus la punct întotdeauna, îngrijit şi ras proaspăt în fiecare zi. (Avea) mintea vioaie şi (era) foarte volubil în vorbire. 

(Prinţul) Scarlat Callimachi, un strănepot al voievodului făuritor de pravilă, (era) de statură mai mult înaltă decât potrivită, slab şi uscat, niciodată (…) mai gras, (cu) nodul gâtului destul de proeminent, (care) vara (purta) haine relativ modeste (şi umbla) cu capul descoperit, iar iarna (era îmbrăcat) cu o haină scurtă de piele şi niciodată cu palton, având pe cap o căciulă miţoasă, mai mult de cioban decât de orăşean.”

Cutia cu vechituri a lu' Potra

George Potra despre anticarii din Bucureștiul interbelic, fragment din cartea ”Din Bucureștii de ieri” (1990)

Anticarii, în afară de clientela elevilor şi studenţilor, care era destul de numeroasă şi printre care eu mă bucuram de o situaţie privilegiată, fiind tratat ca matur şi oarecum cunoscător al atâtor cărţi şi chestiuni de care ceilalţi habar n-aveau, zic – în afară de aceştia – aveau pe preoţii şi învăţătorii satelor, în trecere prin Bucureşti, şi o clientelă selectă alcătuită din cele mai distinse personalităţi ale ţării. Politicieni, artişti, literaţi, profesori şi erudiţi, oameni de ştiinţă puteai vedea oricând prin faţa acestor dulapuri şi prăvălii de cărţi. Aici am avut posibilitatea să văd, în decurs de 30 ani, pe foarte mulţi şi chiar să cunosc o bună parte din ei, deoarece anticarii mă recomandau totdeauna atunci când mă găseam în preajma lor.

Vezi articolul original 2.117 cuvinte mai mult

 Întâlnirea dintre Meşterul Manole şi Domnul Ministru: Titulescu elucidând ‘adevărul’ artei lui Brâncuşi

(din amintirile lui Vintilă Russu-Şirianu) 

“(1926, discuţie cu Goga): La un moment, Titulescu vorbeşte, cu plăcere, despre succesele europene ale lui Enescu, Gogu Georgescu, Traian Grozăvescu. Le descrie cu mândrie răsunetul. Goga, clipind: – Bun, bun! Dar pe Brâncuşi îl uiţi?

 – Deloc. Acela mă macină, mă sâcâie rău, Goga!

 – Ce spui? V-aţi certat?

 – Da’ de unde! Dar mi-a pus o problemă dificilă. Mi-a creat un complex…

 – Perfect. Asta înseamnă că te-a impresionat puternic. N-ai greşit. Va fi cel mai mare sculptor al vremii. E imens!

 – Ţi-e uşor să vorbeşti cu darul tău excepţional în aprecierea operelor plastice… Eu îl am foarte puţin. Dar nu pot suferi nimic obscur în mine. Ei, pe Brâncuşi n-am reuşit să-l descifrez. Cinstit o spun. Simt că este ceva neobişnuit de mare în sculptura lui, dar nu am ajuns să-i înţeleg limbajul. Pricepi cât de stupid poate fi un lucru cam ca acesta: citeşti cu admiraţie o carte celebră şi ţi-e imposibil să-i povesteşti subiectul!… Aşa sunt eu cu Brâncuşi. Şi în faţa unei lumi occidentale care îl ridică în slavă, eu, dublul lui compatriot (amândoi sunt români şi olteni – n.n.V.M.T.), fac pe papagalul! Este inadmisibil. Va trebui să rezolv problema asta: să învăţ vocabularul creaţiei lui, să ştiu ce vrea, să înţeleg drumul pe care a mers, să pot vorbi despre el cu propriile mele cuvinte!

 

(1928, la masă cu Brâncuşi) Brusc, zâmbetul lui Titulescu a stat, glasul sună măsurat, serios.

 – „Meştere Manole“, îi spune lui Brâncuşi, am să-ţi fac o mare rugare.

 Brâncuşi, cu ochiul lui de drac: – S-auzim!

 – Doresc să-mi dai o lecţie.

 – De diplomaţie?…

 – Nu. De „Brâncuşi“!

 – Hei, lasă ghicitorile diplomatice, ministrule! Vino la chestie.

Atunci, „elevul“ Titulescu […] îi explică lui Brâncuşi simplu, clar, „perplexitatea“ lui în faţa „misterului Brâncuşi“.[….]

– Ştii, încheie Titulescu, când eşti obligat să frecventezi atâta lume ca mine, este penibil să faci pe papagalul…

  – Înţeleg, nu ştii cum să vorbeşti despre mine.

 – Exact. Şi vreau să ştiu. Vreau să învăţ să ştiu. Şi te rog să mă ajuţi. Suntem doar români şi olteni amândoi, nu?

– Da… olteni şi rumâni suntem. Amândoi…

 

– Ei, şi ce vrei să ştii?

 – Tot.

 – Tot?! Cam lungă poftă ai…

 – Să zicem, un tot… limitat, concede Titulescu. Uite, Brâncuşi, eu nu concep că poate exista un adevăr autentic care să nu poată fi expus clar şi înţeles limpede de orice minte normală. Nu?

 – Fireşte.

 – Ei bine, există un „adevăr Brâncuşi“. Eu nu spun mister. Adevăr! Acest adevăr vreau să-l cunosc. [….] Câte formulări, supoziţii, afirmări n-am citit şi n-am auzit! Nu m-au lămurit. Ce eşti: avangardist, dadaist, cubist, sur-realist, baroc abstracţionist? Ce este arta dumitale nouă? Cum ai ajuns la acest fel de a sculpta? Ce vrei să comunici lumii?… Astea vreau să le ştiu. De la dumneata, meştere Manole. [….]

– apăi, n-am să te las corigent la „materia Brâncuşi“… Vezi, în general, când e vorba în artă de ceva nou, lumea vrea să fie ceva senzaţional, şi caută mereu sofisticări, termeni afectaţi. Eu nu sunt nici sur-realist, nici cubist, nici baroc, nici altceva de soiul ăsta. Eu, cu noul meu, vin din ceva foarte vechi…[….] Orice lucru, fiinţă sau nefiinţă, are un suflet. Acest suflet al subiectului trebuie să-l redau, căci sufletul va fi mereu viu sau, dacă vrei, ideea subiectului. […] De la gândul acela, ajungi în chip firesc la concluzia că nu amănuntul creează opera, ci ceea ce este esenţial.

– Da. E limpede şi simplu…ca silogistică. Dar, spune-mi, dacă nu te plictisesc abuziv, cum se traduce practic concluzia artistică atât de clară?

 – Tot simplu. Cum să-ţi spun? Ai ceva talent la desen?

 – Deloc. Zero!

 – Atunci, uite, tot cu logica (râde), la asta mi se pare că ai ceva talent… Ai văzut vreuna din „păsările“ mele?

 – Văzut? Cred că vreo oră am contemplat două din ele…

 – Ei, la multă lume au plăcut. Mai mult: au fost înţelese intenţiile mele. Direct, intuitiv. Ce-am făcut, practic? Am aruncat deoparte aripile şi ciocul, ghearele şi creasta, ochii şi picioarele…

 – De n-a mai rămas nimic din pasăre!…

 – Nimic din banal. Dar toată esenţa păsării, ideea, sufletul ei: câteva linii, în anumit unghi, şi curbe, care redau vertiginoasa avântare în văzduh. Ideea de pasăre: zborul!

– Înţeleg, meştere Manole, spune. De la Aristotel şi Boetius  până la Lalande, nimeni n-ar putea nega perfecţia silogisticii dumitale. Dar de ce acea extremă, acea nucleară condensare în sculpturile dumitale, condensare în care cuprinzi totul?

– [….] De ce? Pentru că eu am căutat, şi caut, şi voi căuta mereu, forma-cheie care să fie adevărul esenţialului. „Cocoşul“ meu nu e cocoş. „Pasărea“ mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Caut, iubesc naturalul, frumosul primar, direct, nemijlocit. Etern! Vreau să înalţ totul dincolo de pământ. Vreau ca pasărea mea să umple tot văzduhul, să exprime marea eliberare…

  – Deci, tinzi spre un fel de spiritualizare a materiei…

  – Nu „un fel“. De-a dreptul! Da, vreau să descopăr spiritul materiei, să aflu sufletul lucrurilor. Vreau ca materia să trăiască potrivit legilor ei. Ştie ea mai bine ca noi, care e adevărul…

– E parcă un mesaj transmis prin necuvântător. O tindere spre universal.

 – Ei! Eşti un „elev“ poznaş, domnule ministru! Ai citit lecţia înainte… vrei să ne uimeşti!

 – Nu, meştere. Sunt desăvârşit de sincer. Nu glumeam. Mă bucuram…

 – D’apăi, crezi că eu glumesc? Nu. Şi eu mă bucur… Da. Asta am căutat: drum spre universal. De aceea, necuvântătoarele mele nu se află în nicio carte de zoologie. Şi tot astfel, fiinţele cioplite de mine, chiar dacă unele au nume, eu nu le pot atribui nicio stare civilă… Am căutat tot esenţa, caracterul profund. […] Dacă am putut smulge materiei adevărul ei, spiritul, şi să-l cuprind în acea idee-cheie, exprimată în lemn, în marmoră ori bronz am aflat şi calea spre cugetul şi sensibilitatea aceluia care contemplă sculpturile mele. Şi el va adăuga, din propriul lui spirit, frământat, trezit spre frumos, o mulţime de impresii, de sugerări creatoare. Şi va colabora, se va înfrăţi cu mine în acele clipe. Îmi va îmbogăţi creaţia…

– Da. Minunat, meştere Manole!

– Îmi spui „Manole“. Dar acela şi-a îngropat în piatră iubita. A lucrat cu durerea cea cumplită. Eu lucrez cu bucurie, ministrule!…” (V.Russu-Şirianu, “Brâncuşi-Titulescu”, ‘Gazeta Literară’, nr.41/12.10.1967)

Cutia cu vechituri a lu' Potra

În memoriile sale, Vintilă Russu-Şirianu povestește de întâlnirea dintre doi giganți ai spiritului românesc: Brâncuşi și Titulescu.

„Constantin Brâncuşi, Nicolae Titulescu.
Ce „olteni“! În fermecata lor cobiliţă au purtat aur românesc care a bătut toate valutele, peste tot globul pământesc.
Am avut norocul să asist la o întâlnire a lor, pe care aş putea-o numi istorică.

Vezi articolul original 2.948 de cuvinte mai mult

105 ani de la naşterea lui George Potra (1907 – 2012)

PLAN BIOGRAFIC: George Potra (n.11 martie 1907, Săcuieu, judeţul Cluj – d.19 decembrie 1990, Bucureşti) a fost un istoric şi publicist român.

A intreprins o activitate publicistică de interes istoric (istoricul unor oraşe, târguri, hanuri, mânăstiri, biserici; începuturile învăţământului din Principate; percepţiile călătorilor străini prin ţările româneşti şi ale călătorilor români prin Europa), ştiinţific (istoria medicinei româneşti), cultural (începuturile filateliei şi fotografiei româneşti; biografii şi bibliografii a unor personalităţi politice şi culturale de referinţă – Gh.Lazăr, I.H.Rădulescu, P.Poenaru, et cetera; portrete şi evocări ale unor dascăli şi anticari) şi documentar (constituirea, organizarea şi dezvoltarea arhivelor publice şi particulare).

 

PLAN FAMILIAL: George Potra este:

 1) nepotul lui Toader Potra şi a Anei 

2) fiul lui Crăciun Potra (n.1880 – d.1966) şi a Mariei, născută Moca (? – d. 11 martie 1928);

3) fratele lui Ioan Potra (n.6 noiembrie 1908) şi a Anişoarei (n.c.1909-1910) (1)

4) nepotul de frate a lui Ilie Potra şi Gavrilă Potra

5) soţul Anei I. Rauca (c.18 iunie 1937);

6) tatăl Vioricăi Potra (n.1 iulie 1938) şi a lui Gheorghe Potra (n.9 februarie 1940); 

7) bunicul lui Victor Potra  

 

PLAN MEMORIALISTIC: În anul 1914, Crăciun Potra a fost mobilizat în armata austro-ungară, a fost luat prizonier în al doilea an de război şi a fost deţinut în Rusia timp de 4 ani (1915 – 1919). Pentru familia Potra, a urmat o perioadă de mizerie cruntă, datorată lipsei unui venit stabil şi lipsurilor cauzate de primul război mondial.

La 7 ani, George Potra a devenit unicul întreţinător al familiei, renunţând la şcoală pentru a întreprinde diverse meserii (lustragiu, ucenic, vânzător de ziare, angajat într-un cazinou) sau, în lipsa unei slujbe, a se ‘îndetelnici’ cu furtul de alimente din depozitele germane, în contextul ocupaţiei Bucureştiului, expunându-se unui mare risc cu şanse de moarte prin împuşcare ridicate (2/10).  

În anul 1919, Crăciun Potra s-a întors din prizonierat, situaţia financiară a familiei s-a remediat treptat iar George Potra şi-a reluat studiile la Liceul “Matei Basarab” din Bucureşti.

 

PLAN FOTOGRAFIC: Colecţia de fotografii vechi a lui George Potra îl înfăţişează pe acesta în diverse locuri din Bucureştiul belic şi interbelic (Casa Rioşeanu, Piaţa Amzei, Sfântu Gheorghe, Lahovary, Strada Câmpineanu, Bulevardul Brătianu, Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, la statuia Regelui Carol I), la evenimente speciale (funerariile lui Panait Istrati), precum şi în localităţi transilvănene (în excursie la Tuşnad, 1924) sau în sala de clasă a liceului “Matei Basarab” (1927, cu profesorul D.S.Panaitescu (Perpesiccius); 1926, cu Constantin Noica). 

 

PLAN CULTURAL: În jurnalul lui George Potra se pot găsi colinde ardelene (‘Corinda fechii’, ‘Corinda ţigănească’), în articolele sale sunt amintite mari personalităţi (Avram Iancu, ‘erou al redeşteptării naţionale’, 1942), iar în cărţile sale apar memorii cu personaje interesante (‘Portrete de anticari’: Scarlat Callimachi, Ghizela Popper, Marcu Pollack, Iuliu Pach, Weismann, Pohl).

 

PLAN BIBLIOGRAFIC:

MONOGRAFII: Mînăstirea Cobia (1938), Hanurile bucureştene (1943), Contribuţii la istoricul oraşelor Ploieşti şi Târgşor [1632–1857] (1969);

Din Bucureştii de altădată (1941, 1942, 1981), Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti: vol. I [1594–1821], vol. II [1821–1848], vol. III [1634–1800] (1961, 1975, 1982),

Bucureştii văzuţi de călători străini (secolele XVI–XIX) (1992), Istoricul hanurilor bucureştene (1985), Din Bucureştii de ieri (vol. I–II) (1990);

 

LUCRĂRI ISTORICE: Călători români în ţări străine (1939), Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România (1939); Voievodul (1973);

 

LUCRĂRI CULTURALE: Petrache Poenaru, ctitor al învăţământului în ţara noastră [1799–1875] (1963); I. Heliade-Rădulescu. Scrisori şi acte (1972);

 

DOCUMENTARE: Tezaurul documentar al judeţului Dâmboviţa (1418–1800) (1972);

Notă: (1) Sora mai mică, Ana Potra (n.1915), nu a trăit decât 11 luni. Fratele mai mic, Vasile Potra (n.1 ianuarie? 1914 – d.1915), nu a supraviețuit sărăciei crunte din perioada interbelică.