Exerciţii de judecată istorică: Regele Mihai şi actul de la 23 august 1944

De aproape două săptămâni (8 noiembrie – 21 noiembrie), am purtat pe blogul istoricului George Damian o conversaţie prilejuită de descoperirea unei prezumtive stenograme a convorbirii dintre Regele Mihai şi Antoneşti din 23 august 1944. Exceptând primele comentarii (neincluse aici), dialogul pornit are, în cea mai mare parte, o mică legătură cu acest document – cu câteva excepţii (intervenţiile lui Nic, întrebările mele adresate domnului George Damian şi răspunsurile primite; cu Marian discutasem anterior despre acest document şi deja clarificasem chestiunea).

O public aici fără comentarii, cu o singură observaţie: este deosebit de lung, iar citirea lui poate dura între 30 de minute şi o oră (sunt totuşi 200 de comentarii). Cu toate acestea, înainte de a-l prelungi cu alte comentarii, aş ruga citirea sa integrală şi atentă. Vă mulţumesc anticipat! 

……………………..

EXERCIŢII DE JUDECATĂ ISTORICĂ

1. Madalin on 8 noiembrie 2013 at 12:09 said:

   Cat de penibil si bolsevic suna asta cu “fostul”. Oare avem un alt rege in prezent, ca sa fie Mihai fostul ? Sau unui profesor, cand iese la pensie, i se spune “fostul profesor” ?

Întoarcerea armelor – sumare comparaţii între Italia şi România

1)MARIAN: 

„[….] Sa luam Italia, ca are multe paralele. Si ea considerata de natura fascista, si la ei un rege marioneta, si la ei un prim-ministru aliat cu Hitler, si la italieni regele fusese facut maresal de catre primul ministru, si la ei regele l-a arestat pe prim-ministru, si chair si la ei regele a anuntat un armistitiu fara a înstiinta trupele. SI la ei trupele italiene care au aflat stirea de la “Stii de la Stirile ProTV” au fost capturate de inamic (adica de nemti).
Doar ca, desi având trupe invadatoare pe teritoriul propriu (ca si RO), atât regele cât si Badoglio au anuntat în comunicat ca vor continua razboiul alaturi de nemti, ca o chestiune de onoare. Armistitul a fost semnat abia pe 8 septembrie.
Diferenta a fost mica dar esentiala. În Italia au debarcat americanii, la noi rusii.

Mărăşeştii şi Mărăştii fruntaşilor generaţiei contemporane

DATA: 11/09/2011

SUBIECT: “Turtucaia învăţământului romănesc” şi Ruşinea Cedării Basarabiei

“Dragă domnule Răsvan Cristian,

Examenul de bacalaureat de anul acesta a fost un dezastru. 60% sau picat in vara şi 81% în toamnă. Asta îl indreptăţeşte pe academicianul Florin Constantiniu să compare bacalaureatul din România de anul acesta cu cea mai ruşinoasă înfrângere a României din Primul Război Mondial, Bătălia de la Turtucaia din 18/19-24 august 1916 [S.V.]. „Ţară de secăcturi […] căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari […]”, nota Octavian Goga la 17 noiembrie 1916 în jurnalul său, citat pe care academicianul îl foloseşte adesea, deoarece reflectă şi realitatea zilelor noastre. (Revista “ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE”, Anul III, Nr. 23/august 2011, p.3)

Despre cedarea Dobrogei de Sud

“Cred că a fost mai bine aşa, ca noi, românii, să ne întindem până la Dunăre şi nu mai încolo” (Mircea Mitroi, despre cedarea şi evacuarea Cadrilaterului în toamna anului 1940)

„În 1940, Tratatul de la Craiova (7 septembrie), prin care România retroceda Bulgariei Cadrilterul, a încheiat şirul amputărilor teritoriale, începute în iunie cu pierderea Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi continuat cu Dictatul de la Viena (30 august 1940). În fapt, însă, abandonarea Cadrilaterului fusese decisă înainte de arbitrajul lui Ribbentrop şi Ciano [1], în speranţa că, dând dovadă de receptivitate faţă de revendicarea bulgară, vom îmblânzi Germania şi Italia, câştigându-le bunăvoinţa în litigiul teritorial româno-ungar. Calcul greşit: „Bietul Cadrilater a fost o jertă mai mult – şi încă o jertfă inutilă – pe altarul Transilvaniei”, scrie Mihail Manolescu în memoriile sale („Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940”, ed. Valeriu Dinu, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1991, p.175).