O fi fost Alexandru Tzigara-Samurcaş un fiu nelegitim al Regelui Carol I?

Îi mulţumesc Domnului Virgil Ştefan Niţulescu, actualul director al MNŢR, primului istoric cu care am discutat despre acest subiect, în august 2013, care mi-a explicat de ce pe site-ul Muzeului Naţional al Ţăranului Român: «Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri» – «Toată lumea spune că Samurcaș era fiul lui Carol și că, din cauza asta, a fost favorizat de familia regală (deşi, evident, se pot găsi şi alte explicaţii – n.VŞN). Sigur că nu puteam să scriem așa ceva pe site»:

Am citit prima oară afirmaţia că istoricul de artă Alexandru Tzigara-Samurcaș (n. 23 martie 1872 [SV] / 4 aprilie [SN], Bucureşti – d. 1 aprilie 1952, București) – «ctitor» al „Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială”, redenumit în 1915 „Muzeul de artă națională Carol I” (al cărui director a fost din 1906 până în 1948) – ar fi fost fiul nelegitim al Regelui Carol I în cartea istoricului Lucian Boia, «”Germanofilii”», prin august anul trecut (2013):

Reclame

Exerciţii de judecată istorică: Regele Mihai şi actul de la 23 august 1944

De aproape două săptămâni (8 noiembrie – 21 noiembrie), am purtat pe blogul istoricului George Damian o conversaţie prilejuită de descoperirea unei prezumtive stenograme a convorbirii dintre Regele Mihai şi Antoneşti din 23 august 1944. Exceptând primele comentarii (neincluse aici), dialogul pornit are, în cea mai mare parte, o mică legătură cu acest document – cu câteva excepţii (intervenţiile lui Nic, întrebările mele adresate domnului George Damian şi răspunsurile primite; cu Marian discutasem anterior despre acest document şi deja clarificasem chestiunea).

O public aici fără comentarii, cu o singură observaţie: este deosebit de lung, iar citirea lui poate dura între 30 de minute şi o oră (sunt totuşi 200 de comentarii). Cu toate acestea, înainte de a-l prelungi cu alte comentarii, aş ruga citirea sa integrală şi atentă. Vă mulţumesc anticipat! 

……………………..

EXERCIŢII DE JUDECATĂ ISTORICĂ

1. Madalin on 8 noiembrie 2013 at 12:09 said:

   Cat de penibil si bolsevic suna asta cu “fostul”. Oare avem un alt rege in prezent, ca sa fie Mihai fostul ? Sau unui profesor, cand iese la pensie, i se spune “fostul profesor” ?

10 Mai – Adevărata Zi Naţională a României (revizuit: 19 aprilie 2014)

Articol scris nu în calitatea mea de susţinător al monarhiei, ci de un patriot care doreşte să pună cinstirea trecutului în ordine (n.m.Vişan Miu Tudor)

I. Studiu sumar privind zilele naţionale de-a lungul şi de-a latul globului pământesc 

1.  Zilele naţionale a statelor vechi – Evenimente cu o semnificaţie specială 

Zilele naţionale ale marilor puteri europene sunt de două tipuri: politice şi naţional-istorice. 

În prima categorie intră 2 iunie – ziua naţională a Italiei –Festa de la Repubblica, aniversare a transformării Regatului Italiei în Republică (1946) (schimbare a formei de guvernământ); şi 3 octombrie – ziua naţională a Germaniei – aniversare a reuniunii Germaniei de Vest cu cea de Est (1990) (reîntregire teritorială);

Un tânăr onorând un mare Rege (25 octombrie 2011)

LUMEA, MUZICA ŞI ANUL REGELUI:

UN TABLOU ÎNTREGIT AL MAJESTĂŢII SALE

NIHIL SINE DEO.

NIMIC FĂRĂ DUMNEZEU.

Anul acesta, pe 25 octombrie, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a împlinit 90 de ani. Aceasta este o vârstă onorabilă şi nu sunt mulţi acei oameni cei care ajung la ea. Majestatea Sa a fost binecuvântat de Domnul cu o viaţă lungă. Când m-am gândit la acest lucru, am dorit să-i urez Regelui Mihai “bucurie şi satisfacţie pentru o viaţă împlinită şi echilibrată”. Şi totuşi, nu am putut să nu adaug “[….] cu tot tragismul ei”. De fiecare dată când îl văd pe Majestatea Sa simt, în adâncul sufletului meu, o părere de rău. De ce îmi pare rău? NU pentru că Regele Mihai nu şi-a putut împlini destinul (acela de a fi Rege). NU pentru că timp de 44 de ani (1948 – 1992) Majestatea Sa nu s-a putut reîntoarce pe pământul patriei sale, hoinărind prin Europa ca un rege fără de ţară. NICI MĂCAR pentru că un om care şi-a iubit ţara precum Regele Mihai este acum jignit de cei pentru care interesele naţionale sunt pe locul doi. Fireşte, REGRET toate aceste lucruri, dar cel mai rău îmi pare că poporul român nu vede în Maiestatea Sa ceea ce ar trebui să vadă: un exemplu de demnitate şi hotărâre, de cumpătare şi curaj, de statornicie şi iubire, un om de stat adevărat.