Mărăşeştii şi Mărăştii fruntaşilor generaţiei contemporane

DATA: 11/09/2011

SUBIECT: “Turtucaia învăţământului romănesc” şi Ruşinea Cedării Basarabiei

“Dragă domnule Răsvan Cristian,

Examenul de bacalaureat de anul acesta a fost un dezastru. 60% sau picat in vara şi 81% în toamnă. Asta îl indreptăţeşte pe academicianul Florin Constantiniu să compare bacalaureatul din România de anul acesta cu cea mai ruşinoasă înfrângere a României din Primul Război Mondial, Bătălia de la Turtucaia din 18/19-24 august 1916 [S.V.]. Ţară de secăcturi […] căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari […]”, nota Octavian Goga la 17 noiembrie 1916 în jurnalul său, citat pe care academicianul îl foloseşte adesea, deoarece reflectă şi realitatea zilelor noastre. (Revista “ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE”, Anul III, Nr. 23/august 2011, p.3)

Şi totuşi, printre (a)cei 40% care au luat bacalaureatul, cum v-am mai spus, am văzut tineri care aveau o cultură şi ştiau spre ce vor să se îndrepte în viaţă. De la liceul meu, „Jean Monnet”, unde, din păcate, elevii nu prea vin ca să înveţe carte, nu vă pot da exemple, deşi aici a fost o eleva care a luat nota 10 la bac. Nu, nu v-o dau exemplu pe ea pentru că un tânăr nu-l cunoşti punându-i întrebări cu microfonul în faţă: îl inviţi în studioul tău de ştiri şi porţi o conversaţie cu el. Nu ştiu ce emisiune de ştriri am urmărit (rectificare: Antena 3, emisiunea moderată de Mihai Gândea, n.n.), însă am văzut un tânăr fermecător (nu ştiu care era numele lui), pe care prezentatorul l-a întrebat dacă el ar fi trecut Prutul, cum, de altfel, a făcut mareşalul Antonescu şi cum ar fi făcut (chipurile) domnul preşedinte. Tânărul a răspuns: „Eu nu treceam Prutul, însă nu cedam Basarabia!”. Va vine sa credeti?

În cadrul aceleaşi reviste de cultura citate mai sus, într-un articol foarte interesant despre cedarea Basarabiei, autorul, Constantin Corneanu, şustine că „o rezistenţă militară, chiar şi pe linia Prutului sau a Siretului, ar fi avut consecinţe geopolitice nebănuite pentru cursul istoriei acestor pâmănturi şi chiar a Europei Centrale şi de Est. Rezistenţa militară ar fi făcut din România o a doua Finlanda, şi ar fi redat poporului şi armatei sale onoarea şi demnitatea înjosite şi terfelite în ruşinoasa retragere din iunie 1940. […] În pofida deciziilor politice din perioada 26-28 iunie 1940, merită să nu se uite faptul că, totuşi, Armata Română a dorit să lupte, s-a pregătit de luptă însă a fost împiedicată de o decizie extrem de nefericită şi controversată„.

Însuşi Carol al II-lea a spus: „Consider că se face o foarte mare greşeală de a ceda fără nici o rezistenţă aproape un sfert de ţară, dar mă văd copleşit de avizul marii majorităţi a acelora cărora le-am cerut sfatul” (Consiliul de Coroană). Orice ar spune regele Carol al II-lea, el este vinovatul: a instaurat o dictatură regală, s-a înconjurat de oameni slabi care îi ziceau „Se va face, maiestate” (replica lui Gherghe Tătărescu, când îi cerea regele ceva imposibil), iar cenzura a impedicat populaţia să afle măcar de ultimatumul Uniunii Sovietice. La Alba Iulia, 1 decembrie 1940, Ion Antonescu a spus: „[…] Graniţele s-au prăbuşit rând pe rând, fără să încercăm să le apăram […] A fost pedepsită o naţiune, care va fi eternă, pentru păcatele unei generaţii, care este trecătoare”. (Revista “ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE”, Anul III, Nr. 23/august 2011, p.36, „Executat Nistrul? Complet Nistrul”)

Totuşi, cedarea Basarabiei nu se compară cu cedarea Transilvaniei de Nord sau a Cadrilaterului, care s-au făcut în baza unui dictat (de la Viena), respectiv tratat (la Craiova), pe care România le-a semnat. Basarabia, deşi a fost cedată în urma unui tratat (Pactul Hitler-Stalin), acesta nu fusese semnat de România, iar Basarabia nu a fost cedată unui aliat, cum erau Ungaria şi Bulgaria, membrii ai Axei. România a facut greşeli impardonabile în timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, pe care nu am timp să le enumar în acest e-mail, însă vă spun doar una: cei trei „actori” principali, Iuliu Maniu şi opoziţia, regele Mihai şi anturajul său, şi Ion Antonescu şi susţinătorii sai, NU AU COLABORAT; primul şi ultimul dintre aceştia nu au văzut dincolo de orgoliile lor, deşi aveau un interes comun, iar acest lucru a costat România foarte scump. Cel din mijloc, regele, era prea tânăr pentru orgolii. (În familie, am discutat foarte mult despre al Doilea Război Mondial, despre care o sa mai vorbim cu altă ocazie).

 

Ideea principală este ca există tineri care cunosc istoria ţării lor. Unul dintre aceştia se numeste Mihnea, şef de promotie la „Jean Monnet” de acum doi ani, dintr-o clasă paralela cu sora mea, care este acum în anul II la Facultate. Mihnea este un tănăr pe care tatal meu îl admiră foarte mult. Este aproape un erudit, care este, sau va ajunge, ceea ce se numeşte un „om de cultură”. Şi pe el l-au interesat bunicii lui: ne-a povestit ca unul dintre ei a fost inchis într-un lagăr în Uniunea Sovietică mulţi ani, însă după a ce a fost eliberat, a trait o viaţă normală, fără să fie afectat de acest lucru. Aşa a fost şi bunicul meu, Mircea Mitroi: a fost rănit la picior de o schijă în Munţii Tatra, a muncit 6 ani la Canalul Dunăre-Marea Neagră, însă acum are 94 de ani, şi este aşa de sănătos, că nu m-aş mira dacă ar trece peste sută.

 

Revenind la discuţia noastră, cred cu tărie că GENERATIA NOASTRĂ are încă speranţă. Nu sunt toţi tineri care nu pot (nu voiesc) să înveţe pentru ca să ia examenul de bacalaureat şi recurg la un FURT (pentru că copiatul asta e: un furt!). Exemple, pot să vă mai dau, dar acest mail este deja prea lung. Oricum, mâine începem şcoala, şi o vă spun ce cred despre noii mei colegi, de la C.N. „Gheorhge Lazăr”. Toti sunt copii care au luat la exam peste 9,50, şi sper sa gasesc în ei ceea ce nu am văzut la aproape nimeni la „Jean Monnet”: dorinţa de a CUNOAŞTE. [….] Cu sinceritate, Vişan-Miu Tudor.”

 

Între timp, dintr-un comentariu despre familie (cu o adăugire ulterioară), a apărut articolul “Vişan-Miu Tudor sau Despre cum să ajungi om, nu bou”.

Cerândumi-se a alege o zi din săptămână pentru a scrie o postare (alta decât cea de luni, dedicată lui Barthimeu, medic în Statele Unite). Subiectul propus a fost a descrie “(cum) vezi lumea prin ochii tăi, cu mintea ta” (chiar dacă susţinută cu lecturi). Colaborarea, cu acordul meu, se putea permanentiza.

Răspunsul meu:

1) “Bineînţeles că sunt de acord. Câţi oameni nu au scris cărţi despre familia lor şi le-au publicat, pentru a împărtăşii lumii memoria înaintaşilor lor, sau au scris articole despre fenomene precum dezastrul de la bacalaureat?” (adică subiectele abordate de mine erau comune, o chestiune generală accesibilă oricărui scriitor);

2) “La o anumita zi din săptămână, încă mă mai gândesc. Înclin spre marţi, joi sau sâmbătă, deoarece miercuri, vineri şi duminică sunt zilele mele „creative”, de scris „poveşti beletristice” (despre acestea discutăm mai târziu). Adesea, aleg calea de mijloc, deci aş alege JOI, însă o să mă orientez şi ţinând cont de programul şcolar”.

3) Încheierea: “[….] Despre bunicii din partea tatălui vă spun altădată. Cât despre colaborare, nu ştiu dacă ar exista ceva pe lumea asta care să mă faca mai fericit. Articolul, (scuzaţi virgula…) o să încep să-l pregătesc. Sper ca această colaborare a noastră să fie de durată (şi a fost). Mă bucur foarte mult că v-am cunoscut! Domnul să te aibă în paza pe tine şi pe familia ta (am folosit propumele personal întrucât am considerat că în faţa Domnului, nu există “dumneavoastră”)

 

Aspectele stabilite (“Trebuie să-ţi mai spun câteva chestii”):

1) “Una din cele mai importante reprezintă riscul de a te contamina, de a deveni dependent de blog. Trebuie să-l tratezi cu detaşare, să nu-ţi răpeasca prea mult timp de la învăţătură şi de la „atelierul” tău creativ. Vei vedea ca sunt mulţi oameni care vor dori să te acapareze în discuţii, unii poate te vor jigni – deşi voi avea eu grijă de categoria aceea – … în sfârşit, trebuie să te previn ca au fost oameni cu multă experienţă care au căzut pradă acestei noi forme de pseudo-halucinaţie numită blogosferă. Dacă reuşeşti să fii echilibrat, totul va fi o plăcere, atât  pentru tine şi pentru ceilalţi”.

2) “Să nu te surprinda că sunt zile, cum e duminica, de exemplu, în care cititorii sunt mai puţini şi mai zgârciţi în comentarii, dar recuperează luni şi marţi. Nu trebuie să te simţi obligat să raspunzi tuturor celor care ţi se vor adresa, pentru că îţi va lua timp şi te vor slei pentru lucruri mai importante”.

3) “DESPRE GRAFICĂ. Dacă vrei să trimiţiimagini pentru a fi ataşate postărilor tale din viitor, va trebui să alegi formatul acceptat de WordPress, adică cel mai comun dintre ele, JPEG. Dacă sunt fotografii personale, nu e nicio problemă: le ataşezi mailului, ca fişier separat şi eu le adaptez, ca mărime, textului tau”

4) “Pentru ziua aleasă din timpul săptămânii, poţi scrie de la una la trei postări diferite, pe care le voi face sa apară pe rând. Dacă una e, să spunem, mai amplă, celaltă poate fi mică, miniaturală”.

5) “E bine ca acea zi „a ta” sa poarte NUMAI pecetea personalităţii tale, nu a mea sau a blogului pe care scrii acum”.

6) “Ai toata libertatea sa spui ce vrei, eu nu cenzurez textele”. 

7) “După ce vei deveni mai cunoscut, păstrând ziua aleasă aici, vei putea să faci un blog al tău şi numai al tău, de creaţie, preluând din cititorii care se vor obişnui cu tine pe blogul meu şi invitându-i la tine în restul zilelor în care nu vei posta aici”.

8) “Încă o data te previn: lumea blogurilor e toxică şi dă dependenţă.

Noi spunem, dar numai Domnul ne va conduce în tot ceea ce vom face, aşa încât să ne rugăm Lui să ne sprijine în faptele bune ce ni le-am propus.

Cu mare drag, ţie si familiei, Răsvan Cristian Stoica

 

Regulile stabilite mai sus au fost cele de care am ţinut şi încă ţin cont în activitatea mea blogosferică.

M-am gândit că primele două reguli le voi putea respecta, întrucât “de Internet nu am fost şi, sper, nu voi fi niciodată dependent. Il folosesc, în cea mai mare parte a timpului, doar pentru a mă informa, şi cateodata, pentru a-mi împărtăşi „beletristica” unor cunoscuţi, sau pentru a comunica cu rudele mele din Australia. De scris, am timp o viaţă intreaga să tot scriu. Fireste, o să vă urmez sfatul şi o sa fiu prudent”.

 

Convertirea în format JPEG nu reprezenta o problemă (acest lucru se poate realiza prin paint, via “save as type”). Nu simţeam nevoia de a-mi deschise un blog al meu (şi nu credeam că acest lucru se va fi întâmplat prea curând). Nici beletristica ce-o scrisesem nu ardeam s-o public (decât peste, cel puţin, un an). Proiectul care m-a captat anul respectiv a fost sintetizarea “poveştilor” celor patru bunici ai mei, ai surorilor străbunicii şi al fraţilor bunicului (care, la acea vreme, însumau aproape 100 de capitole). Astfel, mâ gândeam că “de scris, am ce să scriu”.

În privinţa învătământului, mi-am luat angajamentul de a evita (re)abordarea subiectulului (căci, în opinia mea, “criticasem sistemul şi şcolarii din această ţară suficient”, şi nu vroiam să par “nici îngâmfat, dar nici nepăsător nu am vrut să fiu”), cu excepţia (poate) a impresiei mele despre Colegiul “Gheorghe Lazăr” (în rest, intenţionam să scriu despre educaţia bunicilor din parta tatălui, Ion Vişan şi Eliza, născută Laslo; mai aveam în vedere “visul neîmplinit” al bunicii Maria de a nu fi intrat la facultate pentru a deveni cântăreaţă, situaţie care nu s-a concretizat într-un articol ci doar prin – deja existentul – capitol memorialistic).

 

Era seară iar eu eram entuziasmat (doar mâine era prima zi de şcoală). Simţeam că tocmai mi se îmbunase existenţa. Eram mult mai uşor de îmbucurat….. Acum, privesc cu nostalgie la ceva ce mi se pare că am mai pierdut, şi anume entuziasmul de a contribui la schimbarea lumii (scopul măreţ nu s-a schimbat cât am căpătat eu o perspectivă mai realistă).

Închei cu urarea Vindecătorului: “O seară, o zi şi o viaţă cu binecuvântare vă doresc la toţi. Răsvan”.

 

P.S.: În perioda de toamnă ce va urma, cu voia Vindecătorului, voi republica articolele scrise în intervalul septembrie – noiembrie 2011, cu mai multe modificări şi adăugiri.

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Jurnal, Omul Joi

3 răspunsuri la „Mărăşeştii şi Mărăştii fruntaşilor generaţiei contemporane

  1. Pingback: Recapitulare (10) | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Statistica lunară (21) “Happy Anniversary” | tudorvisanmiu

  3. Pingback: un tn[r ]n expansiune | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s