Arhive pe etichete: poezie

„Luceafărul” ca ‘alegorie a geniului’

„Luceafărul” este un poemn scris de poetul Mihai Eminescu, considerat o „culme” a creaţiei sale, fiind publicat în aprilie 1883 (ultimul an de activitate al poetului).

Povestea poemului este inspirată din basmul „Fata din grădina de aur” (cules în limba germană de Richard Kunisch) [*], iar mesajul alegoric, din viziunea filosofului Arthur Schopenhauer asupra omului de geniu (exprimată în „Lumea ca voinţă şi reprezentare”, 1818).

După cum mărturiseşte poetul într-o însemnare pe marginea manuscrisului, „înţelesul alegoric” pe care i l-a dat poveştii este că „dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui scapă de simpla uitare, pe de altă parte însă, pe pământ, nu e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit”.   

Continuă lectura

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Proiecte scolare

Am o poezie. Cine cunoaşte provenienţa ei?

Continuă lectura

12 comentarii

Din categoria Anotimpuri, Arta Literaturii

Eternitatea

 (24 mai 2012, Joia Înălţării)

 

“şi încă o dată

să-mi spun rugăciunea

mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne

că eşti

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Arta Literaturii, Cina cea de taina

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (1)

“Vorbeşte-ncet” este o creaţie lirică scrisă de poetul Mihai Eminescu, având structura unui sonet. Scrisă în anul 1876, poezia a fost publicată postum (după 1889).

Sonetul este o poezie cu formă fixă alcătuită din 14 versuri, grupate în două catrene şi două terţine, având rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic.

 

Tema poeziei este dragostea, abordată printr-un monolog adresat. Mărcile lingvistice ale acestui tip de discurs sunt formele verbale la persoana I (“să pot”, “să te privesc”, “n-aş cere”) şi persoana a II-a (“vorbeşte”, “arată”, “rămâi”), formele pronominale la persoana I (“îmi”, “mea”, “meu”) şi persoana a II-a (“tăi”, “tău”, “ta”, “tu”, “tine”), substantivele la cazul vocativ (“Idol scump şi dulcea mea lumină”).

Eul liric, prezentat în ipostaza unui îndrăgostit, se adresează elogiativ iubitei sale, exprimând sentimente profunde: iubire, admiraţie, emoţie. Femeia apare ca o fiinţă angelică, cuminte, blândă, iar bărbatul ca o persoană fidelă, tandră, idealistă. Sentimentul de dragoste care îi aproprie pe cei doi este perceput ca o nevoie absolută, şi totodată un lucru inefabil.

Continuă lectura

16 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

O pagină de literatură (1): Analiza poeziei “Lacul”, de Alexandra Lupu

Ante scriptum: Poezia “Lacul” este una dintre creaţiile lirice cel mai des amintite în cadrul sistemului de învăţământ, fiind studiată la începutul clasei a VIII-a, într-un an în care limba şi literatura română au o mare importanţă pentru elevi deoarece la sfârşitul anului se dă un examen decisiv pentru admiterea la liceu.    

Aflată în clasa a VIII-a, eleva Alexandra Lupu de la Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” din Iaşi, a fost în mod expres preocupată de însemnătatea acestei poezii eminesciene dedicate unui superb peisaj lacustru, rescriind de vreo două-trei ori o analiză întinsă pe vreo “3,5 – 4 pagini de caiet studenţesc”.

În luna ianuarie, pentru ca efortul depus să nu se piardă într-un cadru instituţional adesea nepăsător pentru munca elevilor, Alexandra mi-a propus să public analiza pe blogul meu, în mare parte din două motive: unul serios (cel anterior) şi unul amuzant (prenumele lui M.Eminescu coincide cu cel al fratelui meu geamăn).

Lipsa de concentraţie m-a făcut să sar peste comentariu însă, după ce l-am descoperit în luna februarie, l-am luat în considerare la începutul lunii martie şi, iată-ne aici, în faţă cu analiza de către o elevă ieşeancă a unei poezii superbe scrise de un poet botoşănean naţional

 

7.03.2012

 Analiza Poeziei “Lacul”

                de Alexandra Lupu 

Textul “Lacul”, scris de Mihai Eminescu, are ca teme centrale iubirea şi natura, ele fiind conturate din perspectiva directă şi subiectivă a eului liric cu ajutorul figurilor de stil şi imaginilor artistice (1).

Poezia, ce se delimitează, în funcţie de registrul verbal, în trei părţi, are drept prim cadru strofa întâi şi primele două versuri ale celei de-a doua strofe, în cadrul cărora frecvenţa verbelor la modul indicativ, timpul prezent (“încarcă”,”cutremură”, etc.) arată o acţiune ce se poate întâmpla doar într-un univers real.

În acest tablou natural predomină imagini artistice vizuale (“nuferi galbeni”,”cercuri albe”),  redate dintr-o perspectivă panoramică, în mijlocul cărora se află peisajul circular al lacului şi codrilor, înfăţişaţi sub forma unor cercuri concentrice simbolizând perfecţiunea şi infinitatea.

(restul urmează în curând)

 

Notă: (1) Alexandra ne atrage atenţia că această introducere este “un fel de “cliseu” cu care se incep de obicei aceste analizari ‘speciale’”

Un comentariu

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie