Arhive pe etichete: Basarabia

O incapacitate de traducere: un dezavantaj lingvistic cu consecinţe istorice

„Procesul unirii a fost acelaşi în toate noile provincii (pentru simplificare numesc procesul din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş numai cu numele primei provincii), trecându-se rapid de la discuţii şi proclamaţie la o declaraţie instituţională, fie de unire condiţionată, fie de unire necondiţionată. Cel mai lung proces este cel al Basarabiei, de un an, probabil şi pentru că el se afla în afara scenariului convenit în 1916. În Bucovina, procesul este, dimpotrivă, foarte scurt, motiv pentru care istoricii i-au dat puţină atenţie, intervenţia românească fiind aproape uitată. 

În nici una dintre provincii, însă, România nu provoacă agitaţiile naţionaliste: activiştii locali au doar relaţii individuale la Iaşi, nu sunt «agenţii» acestuia şi obţin ajutor militar numai in extremis. Trupele României nu fac decât să împiedice bolşevicii să ia puterea. O politică, după denumirea de mult mai târziu, de containment a bolşevismului la Chişinău, Cernăuţi, ca şi la Budapesta; ţara noastră este una dintre puţinele din zonă neatinse de bolşevism, un factor, deci, de stabilitate zonală.

Continuă lectura

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Gramatica ilustrata, Istorie si Civilizatie

În dialog cu Ştefan Paraschiv (4) Actul de la 23 august 1944 – evenimentul (II)

PLANUL LUI ANTONESCU

„Realitatea este că finlandezilor nu le-a folosit la nimic faptul că s-au oprit pe vechea graniţă. În 1944, când sovieticii revin în ofensivă, ei nu se opresc pe graniţa stabilită în armistiţiul din 15 martie 1940, ci merg mai departe pentru a ocupa întreaga Finlandă. Intră în istmul Karelia cu ţinta Helsinki, şi un singur lucru i-a oprit: bătălia de la Tali Ihantala (1-9 iulie 1944), mult dincolo de linia de armistiţiu din 1940.

Continuă lectura

43 comentarii

Din categoria Atitudini, În dialog cu Ştefan Paraschiv

A abdica spre a-ţi face datoria

Discutam, la sfârşitul lunii trecute (iulie 2013), cu prietenul şi ruda mea, Răsvan, despre 23 august 1944.

Amândoi ne-am referit la Neagu Djuvara (care a împlinit de curând 97 de ani!), care a trăit acele evenimente „din lăuntrul lor” (el se consideră, cu excepţia Majestăţii Sale, Regelui MIhai I, „singurul supraviețuitor din grupul care a făcut 23 august”).

Redau, mai întâi, idei dintr-un interviu către RFI din 2011: 23 august ’44 a fost „o abdicare catastrofală, dar necesar㔓(am luat parte la ea, deci), nu pot să (o) condamn. Sunt de atunci atâtea comentarii împotrivă… ca și când s-ar fi putut face altceva decât un armistițiu în momentul acela! Sunt foarte multe voci de atunci care își închipuie că Antonescu ar fi putut să facă o pace mai bună, adică un armistițiu mai bun”. Totuşi, 23 august ’44 nu poate fi transformat „într-un act eroic”, care să fie „glorificat an de an” – cum au făcut chiar comuniştii! Nu cred că e ceva de aniversat, nici chiar pentru „simpatizanţii actului„. 

Următoarea trimitere a fost făcută de Răsvan (care mi-a recomandat această carte, iar eu am cumpărat-o în câteva zile) – din „Există istorie adevărată” (Neagu Djuvara, Humanitas, ed. a V-a, 2011). Acolo, istoricul aplică metoda „counterfactual conditions” asupra momentului cedării Basarabiei şi Bucovinei de nord (iunie 1940); închipuindu-i-şi ce s-ar fi întâmplat dacă atunci nu ar fi fost cedat teritoriul, ci s-ar fi optat pentru rezistenţă:

Continuă lectura

12 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie, Omul Joi

„Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: “Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în “Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie deconcertantă a Marelui Vizir de Rusciuc, dinaintea lui Langeron: “E ruşinos ca ruşii, care stăpânesc un sfert al globului, să se certe pentru o palmă de pământ, care nici nu le este folositoare”… Folositoare sau nu, prin Tratatul de pace ruso-turc de la 16/28 mai 1812, ruşii şi-au adjudecat Basarabia, iar o sută de ani mai târziu, sfidând orice lege a bunului simţ diplomatic, sărbătoreau, la Chişinău şi-n toate oraşele pământului furat, această anexare a unui teritoriu românesc.”

Notă: Numele de “Basarabia” provenea de la dinastia domnitorilor munteni care şi-a extins autoritatea la gurile Dunării (şi, cel puţin la mijlocul secolului al XV-lea, şi la Chilia), fiind folosit ulterior (începând cu secolul al XVI-lea) pentru a deosebi sud-estul spaţiului carpato-nistrean (ocupat de otomani) de teritoriul rămas sub autoritatea domnitorului Moldovei. Extensiunea de la un mic teritoriu din apropierea gurilor Dunării la alte circumscripţii, ajunse direct sub administraţia directă a turcilor şi tătarilor, a fost amplificată hiperbolic de Rusia ţaristă, care a extins numele de “Basarabia” asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, pentru a justifica în faţa Marilor Puteri “raptorul teritorial de la un popor care a susţinut armata imperială în lupta ei cu Poarta Otomană” (!), bazându-se şi pe croniciile poloneze şi altor creaţii narative de mai târziu, având la bază o confuzie! (“Enigma unui nume: Basarabia”, de Ion Chirtoagă, Revista “Historia”, nr.125/mai 2012, p.13)

Blogul lui Alexandrin MOISEEV

Dacă nu ar fi fost iminent un război al Rusiei cu Franţa lui Napoleon Bonaparte, negocierile de la Hanul lui Manuc, în 1812, ar fi continuat până când graniţa Principatului Moldovei s-ar fi oprit la Siret. Aşa afirmă cei mai mulţi dintre istoricii care au studiat perioada aceea de câteva luni, în care, cu 200 de ani în urmă, fără ca românii să aibă vreo vină, s-a hotărât tăierea trupului Moldovei în două şi despărţirea fraţilor de fraţi. Singura noastră vină a fost că eram la mijloc, între două imperii hrăpăreţe. Şi-atât.

Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: „Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în „Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie…

Vezi articol original 1.061 de cuvinte mai mult

3 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

200 de ani de la anexarea teritoriului nistro – prutean de către Imperiul Rusiei

Ce pot să spun?

„Basarabia” = pământ romănesc,

între ocupaţii (1812, 1940, 1944) şi “recuperări” (1918, 1941, ?).

3 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie