Forţele progresiste care nu aduc progres

„Din moment ce rolul sindicatelor pare să fie esenţial pentru progresul social din ultimul secol, să vedem totuşi care au fost influenţele reale ale acestora asupra societăţii. […]

Primele «progrese» au apărut cu mult înaintea perioadei de înflorire a sindicatelor şi a apariţiei primelor partide comuniste, ba chiar înaintea primilor teoreticieni ai «problemelor sociale».

Astfel, François Guizot, ministrul liberal al lui Ludovic-Filip, a fost cel care, în 1841, a propus votarea legii pentru limitarea duratei de muncă a copiilor în uzine.

Jean-Baptiste-Say este cel care a propus pentru prima dată, în 1803, obligativitatea şcolară – împotriva căreia s-au ridicat protestele stângii, în frunte cu Jules Guesde, pentru care învăţământul obligatoriu era doar o încercare de a le oferi exploatatorilor capitalişti o mână de lucru mai rentabilă.

Dezbaterea “Politică, economie, libertate” (Bogdan Călinescu), 19 februarie – înregistrare

Dezbaterea „Politică, economie, libertate” (Bogdan Călinescu), 19 februarie, Librăria Humanitas Cişmigiu, ora 19:00

Când statul reglementează relaţiile între oameni

Recenta măsură de interzicere a autostopului, cu o amendă nesimţit de mare în cazul practicării lui, mi se pare o formă de reglementare a relaţiilor între oameni de către stat care limitează o libertate de bun simţ:

«Potrivit proiectului de OUG pentru modificarea articolului 55 din Legea 38/ 2013, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei „efectuarea de transport public de persoane cu autoturism de către persoanele fizice sau juridice fără respectarea prevederilor art. 7 (din Legea 38/2013)» 

Libertatea este bunul nostru cel mai de preţ

MOTTO: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi. Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.” – Apostolul Pavel (Epistola către Galateni a Sf. Ap. Pavel 5, 13-17)

Dragă Ionuţ, 

Cred că disputa noastră vine mai degrabă dintr-o problemă de formulări decât una de conţinut – adică dintr-o problemă de comunicare.

Problema clasei de mijloc

Dragă Ionuţ,

Am urmărit integral documentarul pe care mi l-ai recomandat „Capitalism: A Love Story” (Michael Moore). Urmărisem anterior diverse secvenţe ale sale la televizor, dar până acum nu l-am văzut „cap-coadă”. Uite care sunt observaţiile mele: Realizatorul documentarului şi cei intervievaţi înţeleg capitalismul în experienţa americană. De asemenea, nu se face disociere între sistemului economic (capitalismul) – după principiile pe care este construit – şi particularităţi ale sale (precum sistemul bancar) şi sistemul de fiscalizare – TAXE ŞI IMPOZITE.

A strânge cureaua partidului Moş Crăciun….

MOTTO: „Erik von Kuehnelt-Leddihn (1988) a explicat foarte clar şi convingător de ce partidele de dreapta (pe care le numeşte partide Strânge Cureaua) rareori au curajul să reverseze măsurile implementate de partidele de stânga (pe care le numeşte partide Moş Crăciun), indisciplinate economic. Iată un citat din articolul său din 1988: «[….] Partidele Moş Crăciun, cu cadouri pentru cei mulţi, în mod normal iau de la unii pentru a da altora [….] iar astfel (vor) câştiga popularitate. La urma urmei, nu tragi în Moş Crăciun. Ca urmare, în mod normal, aceste partide vor câştiga alegerile, iar politicienii care utilizează sloganurile lor vor fi eficienţi în strângerea de voturi. Partidele Strânge Cureaua, în cazul în care, în mod neaşteptat, câştigă puterea, în general acţionează cu mai multă înţelepciune, însă rareori au curajul să anuleze politicile partidelor Moş Crăciun. Masele votante […] şi-ar retrage imediat sprijinul [….]. Risipitorii sunt, desigur, mult mai populari decât zgârciţii. De fapt, partidele Moş Crăciun sunt rareori învinse cu adevărat, însă ele se înving singure din când în când, sprijinind candidaţi fără şanse ori provocând serioase tulburări politice sau dezastre economice.” (nota 12, „Jaful vs. Dreptul de a nu minţi”, Lucian Croitoru, Curtea Veche Publishing, 2012, Bucureşti, pp.44-45).