Misiunea lui Rudolf Hess: Răspunsul la un mister vechi de 70 de ani

Din articolul „Naziștii ar fi dorit o pace cu Anglia, cu condiția ca Londra să nu se opună invaziei URSS”:

Regimul nazist ar fi vrut să negocieze o pace cu Marea Britanie, cu condiția ca englezii să nu se opună unui atac german împotriva Uniunii Sovietice, scrie Daily Mail.
Faimoasa călătorie a lui Rudolf Hess în Anglia, din timpul Războiului, cu scopul de a semna o pace ordonată de Hitler a fost până acum considerată o misiune bizară, inițiativă exclusivă a lui Hess, al cărei scop era reconcilierea Occidentului cu Germania nazistă.

Datoria nulă

Publicând ieri un articol despre 23 august 1944 (cu referire la Neagu Djuvara), am primit un comentariu destul de ciudat, semnat „Cristi Vasilescu”, în care, indirect, afirmă că i-am trădat pe germani:

„[….] Momentul 23 august 1944 este unul in care ratiunea trebuie sa cedeze locul demnitatii nationale, numai ca se pare ca fermentul dizolvant a patruns in sferele cele mai inalte, dictand capitularea. Indiferent de consecinte, la 23 august 1944 romanii aveau datoria si obligatia sa crape alaturi de nemti. Prin cutitul infipt in spate Germaniei in cele 2 Razboaie Mondiale nu o sa ne mai recapatam niciodata locul pe care il meritam in lume.”

Nu sunt de acord cu nici una dintre cele 3 afirmaţii:

1) „Momentul 23 august 1944 este unul in care ratiunea trebuie sa cedeze locul demnitatii nationale [….]” -> Eu cred că demnitatea naţională era pătată de mult (de când am cedat Basarabia şi Bucovina de nord, în 1940, apoi de când ne-am aliat cu Germania nazistă), aşa încât, în 1944, n-aveam ce demnitate să apărăm: doar s-o recâştigăm.

2) „romanii aveau datoria si obligatia sa crape alaturi de nemti” -> Eu cred că alianţa cu Germania nazistă a fost o greşeală. Reichul era o epavă care se scufunda, iar căpitan era un nebun pe nume Hitler. Ce datorie aveam noi faţă de ei?

A abdica spre a-ţi face datoria

Discutam, la sfârşitul lunii trecute (iulie 2013), cu prietenul şi ruda mea, Răsvan, despre 23 august 1944.

Amândoi ne-am referit la Neagu Djuvara (care a împlinit de curând 97 de ani!), care a trăit acele evenimente „din lăuntrul lor” (el se consideră, cu excepţia Majestăţii Sale, Regelui MIhai I, „singurul supraviețuitor din grupul care a făcut 23 august”).

Redau, mai întâi, idei dintr-un interviu către RFI din 2011: 23 august ’44 a fost „o abdicare catastrofală, dar necesară”; “(am luat parte la ea, deci), nu pot să (o) condamn. Sunt de atunci atâtea comentarii împotrivă… ca și când s-ar fi putut face altceva decât un armistițiu în momentul acela! Sunt foarte multe voci de atunci care își închipuie că Antonescu ar fi putut să facă o pace mai bună, adică un armistițiu mai bun”. Totuşi, 23 august ’44 nu poate fi transformat „într-un act eroic”, care să fie „glorificat an de an” – cum au făcut chiar comuniştii! Nu cred că e ceva de aniversat, nici chiar pentru „simpatizanţii actului„. 

Următoarea trimitere a fost făcută de Răsvan (care mi-a recomandat această carte, iar eu am cumpărat-o în câteva zile) – din „Există istorie adevărată” (Neagu Djuvara, Humanitas, ed. a V-a, 2011). Acolo, istoricul aplică metoda „counterfactual conditions” asupra momentului cedării Basarabiei şi Bucovinei de nord (iunie 1940); închipuindu-i-şi ce s-ar fi întâmplat dacă atunci nu ar fi fost cedat teritoriul, ci s-ar fi optat pentru rezistenţă:

1 Mai – o zi cu semnificaţii oculte….

Anul trecut, la 1 mai 2012, m-am limitat, referitor la 1 mai, să demonstrez că o zi dedicată muncii sărbătorită prin absenţa muncii este un lucru contrar tuturor celorlaltor exemple de sărbători internaţionale. Astfel, propuneam, în încheiere, ca: 

„Ziua Internaţională a Muncii să fie redenumită (la nivel familiar) Ziua Odihnei şi (la nivel oficial) Ziua Internaţională a Refacerii şi Întăririi Forţelor Umane” 

Ei bine, nu ştiam, la momentul scrierii acelui articol, de semnificaţiile oculte pe care le avea acea dată. Le-am aflat tot atunci, spre seară, de pe blogul „Saccsiv”; am acceptat mai greu acele aspecte, dar, eventual, m-am convins că nu este la mijloc doar o simplă coincidenţă. Astfel, le enumăr şi aici, pentru a ne da seama de un lucru evident: nu numai numele Zilei Internaţionale a Muncii ar trebui schimbat, ci şi data sărbătoririi ei 🙂 (în glumă fie spus)

…………..

 Articolul „1 MAI, ziua celebrării Walpurgis, a înfiintarii ordinului iluminaţilor, a stângii şi internaţională a muncii” (30 aprilie 2011)

Democraţia ca „instituţe prevăzută să ne apare împotriva dictaturii” şi nu „formă de suveranitate populară”.

trăiește-ți viața altFEL

„Aţi putut, cred, săconstataţi faptul că democraţia pune probleme grave. […] Cele mai importante şi mai dificile sunt problemele morale. Una dintre acest probleme, care creează mereu confuzie şi care, în aparenţă, e o problemă morală pur verbală, e următorea: „democraţie” înseamnă „putere a poporului”, ceea ce îi face pe mulţi să creadă că acest termen are importanţă pentru teoria formelor statale definite astăzi […] ca „democraţii”.
Grecii au dat diferite nume diverselor forme de administraţie statală, deoarece astfel îşi propuneau să vadă care din posibilele forme de guvernământ ste bună sau rea, preferabilă sau nefavorabilă. Astfel au fost definite patru tipuri de orânduire, în funcţie de calităţile morale ale guvernanţilor. Această idee avea să fi apoi folosităde Platon şi sistematizată după cum urmează:

Vezi articolul original 890 de cuvinte mai mult

9 mai 1945: Nimic de sărbătorit

“[…] al doilea război mondial continuă să fie văzut prin ochelarii învingătorilor. [….] Strania alianţă dintre cele două mari democraţii occidentale – Marea Britanie şi S.U.A. – (cu) Uniunea Sovietică, strânsa colaborare dintre Churchill, Roosevelt şi Stalin pun sub semnul întrebării ataşamentul primilor doi faţă de principiile Cartei Atlanticului, în numele cărora susţineau că duc războiul. Vroiau, într-adevăr, Churhill şi Roosevelt ca popoarele să fie libere în a-şi decide soarta? Cum se împăca o astfel de afirmaţie cu alianţa care-i făcea partenerii unui regim – cel sovietic – la fel de odios ca şi cel nazist? [….]