Comentarii asupra şi deasupra cărţii „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste” (Andrei Pleşu)

Parabolele_lui_IisusAnte scriptum: În aprecierea mea asupra volumului din titlu, am încercat să reunesc cât mai multe alte alte comentarii. Întrucât articolul meu iniţial a devenit neîncăpător, pe lângă faptul că este prea în urmă pe acest blog pentru a mai fi „cercetat” în privinţa unor adăugiri ulterioare, încep aici o listă de recenzii din spaţiul virtual a „cărţii anului 2012” – din care veţi citi cele mai atractive sau chiar pe toate. Voi adăuga aici orice alte recenzii îmi vor fi indicate de către comentatori – chiar şi fără a exista o sursă on-line (ex: articol apărut într-o revistă).

Deşi „cea mai aşteptată carte a anului”, poate vi s-ar putea părea că sunt cam puţine recenzii. Vă rog să, ţineţi, totuşi, cont de faptul că volumul s-a lansat la 8 noiembrie 2012, iar preţul său este destul de încărcat (aproape 45 de lei).

(expunere în ordine cronologică):

1) „O carte care nu începe nicăieri”, Răsvan Cristian Stoica, „Vindecătoru'” (15 noiembrie 2012)

2) „Rara avis”, „Ink4thought” (15 noiembrie 2012): „Luaţi-vă volumul ăsta până îl mai găsiţi în librării”.

3) „Una dintre cele mai bune cărţi de exegeza (”limitată”`la câmpul anunţat în titlu), scrisă în limba română”, Mihai Miron, „Comentarii, recenzii” (15 noiembrie 2012)

4) „Diferite forme de opacitate faţă de mesajul hristic şi treptele receptivităţii acestuia”, Adrian Ioan Buhai, „Fabrica de ucenici” (19 noiembrie 2012)

5) „Cum se face că ȋmi place cartea „Parabolele lui Iisus” ȋnainte de a o citi”, Dionis Bodiu, „Frică şi cutremur” (21 noiembrie 2012)

6) „O carte care face bine”, Dan-Liviu Boeriu, „Cu cărţile pe faţă” (23 noiembrie 2012)

7) „Omiliile lui Pleşu. Credinţa ca atenţie”, Mihnea Măruţă, „Adevărul” (16 decembrie 2012): „O carte de o asemenea frumuseţe grea n-a mai apărut de la „Jurnalul fericirii” încoace”.

8) „Cuplare la actualitatea Bibliei”, Vişan-Miu Tudor (16 decembrie 2012)

9) „Cea mai aşteptată carte a lui Andrei Pleşu din ultimii 5-6 ani”, Dan C. Mihăiilescu, „Omul care aduce cartea” (19 decembrie 2012)

10) „Lecturi de apocalipsă: Andrei Pleşu – Parabolele lui Iisus”, Contele de Saint Germain (25 decembrie 2012): „un dar de păstrat, chiar de luat pe insulă”

11) „Din afara înăuntrul întrebării”, Anamaria Blanaru, „BookMag – Oameni mari despre cărţi bune” (27 decembrie 2012):”nu este o carte uşoară, chiar dacă interpretarea parabolelor este ea însăşi o poveste repovestită, ci e un volum care te ţine în interogaţie la fiecare pagină”

12) „Dinspre Marele Cod, spre Marele Timp”, Teodor Baconschi; articol apărut în Revista 22 (4 ianuarie 2013)

13) „O carte pe care nu o recomand celor care caută răspunsuri, ci celor care caută întrebări”, Dan Ghenea (20 ianuarie 2013)

14) „Parabolele lui Pleșu”, Vasile Tomoiagă, „Clubul evanghelic” (2 februarie 2013)

15) „Pilda talanţilor – o investiţie (riscantă) a lui Andrei Pleşu”, Dionis Bodiu, „Frică şi cutremur” (14 februarie 2013): „Cred că Parabolele lui Iisus este una din cărţile care va modela multe perspective ȋn spaţiul cultural romȃnesc, chiar şi ȋn cel teologic.”

16) Dialogul „Înapoi la Argument” – despre „Parabolele lui Iisus” (VIDEO), Horia-Roman Patapievici în dialog cu Andrei Pleşu (28 februarie 2013);

17) „Note de lectură pe marginea „Parabolelor” lui Andrei Pleșu (I)”, Emanuel Conţac, „Methoughts, mefeats and medefeats” (3 martie 2013).

18) „Note de lectură pe marginea „Parabolelor” lui Andrei Pleșu (II)”, acelaşi (4 martie 2013).

19) „Note de lectură pe marginea „Parabolelor” lui Andrei Pleșu (III)”, acelaşi (10 martie 2013).

20)  „O carte foarte bună, o carte care te ajută să înţelegi lucruri adânci”, Cartea din Metrou (22 martie 2013): „Nu este chiar o carte de citit în metrou. Ai nevoie de linişte şi de concentrare”.

21) „Farmecul regăsit al parabolei”, Anca Manolescu (2 aprilie 2013)„Cartea lui Andrei Pleşu […] ne arată că parabolele ţin de cunoaştere.”

22) „Un volum autonom”, Valentin Ceauşescu (17 iulie 2013): „Pleșu știe să sintetizeze și să simplifice limbajul […]. Într-un fel, și el ne vorbește în parabole.

23)„Andrei Pleşu ne vorbeşte”, Vicuslusorum (19 aprilie 2013): o apreciere a autorului, o apreciere a cărţii („o lucrare doctă și inteligentă”); o critică a cărţii („cartea este plictisitoare și banală în multe locuri”), o critică a autorului.

24) „Interpretarea ca poveste”, Dan Batovici (20 august 2013): „este în multe feluri mai mult o carte pentru cititorul interesat de literatura lui Pleșu, decît una pentru cititorul interesat de domeniul Noului Testament (și nu numai din cauza reușitei autorului în a fi produs o carte care nu este în nici un fel o contribuție academică). În fine, volumul este o contribuție în omiletică și catehetică și banuiesc că ar putea fi folosit cu folos în astfel de contexte.”

25) „A pune în slujba adevărului frumusețea. Secretul persuasiunii Parabolelor lui Iisus”, Mihai Neamţu (23 august 2013): „un apel la simplitate și înțelepciune.”

___________________________

Notă: De remarcat, ca o curiozitate numerologică, că numărul total de capitole a cărţii: 9 – prima carte + 4 – a doua parte, este egal cu 13.

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Arta Literaturii

4 răspunsuri la „Comentarii asupra şi deasupra cărţii „Parabolele lui Iisus – Adevărul ca poveste” (Andrei Pleşu)

  1. Pingback: Recapitulare (14) Pildele lui Hristos | tudorvisanmiu

  2. Un fariseu nu poate fi niciodata esenian ! Pe Plesu sa-l citeasca snobii si saducheul Manolescu !

  3. Am redat acest comentariu numai pentru că include un termen a cărui utilizare este foarte dubioasă în acest context:
    ESENIÁN, -Ă adj., s. m. f. (membru) care aparține unei secte religioase, la vechii evrei, care condamna sacrificiile, caracterizată prin comuniunea bunurilor, ascetism, pacifism și practicarea divinației
    Sau, mai pe lung:
    ESENIÁN, -Ă, eseniéni, -e, s. m. si f., adj. Membru al unui grup religios ebraic autonom din antichitate (sec. II î.Chr – II d.Chr). Esenienii erau considerați o sectă a iudaismului a cărei doctrină, asociată cu o viață ascetică în comun, precede întrucâtva creștinismul; scrierile esenienilor, descoperite în peșterile de la Qumran (lângă Marea Moartă) în 1947, sunt considerate apocrife biblice. Comunitățile eseniene se caracterizau prin: renunțarea la proprietatea privată si la comerțul particular; respectarea strictă a Sabatului si a preceptelor igienice (ceea ce impunea spălarea frecventă în apă rece și purtarea de haine albe); cultivarea muncii fizice obligatorii pentru toți membrii comunității; efectuarea în comun a lucrărilor necesare; condamnarea războaielor, sclaviei si a inegalităților sociale; interdicția de a blestema și de a jura (în afara jurământului pentru admiterea în sectă) și de a sacrifica animale. Membrii sectei proveneau de obicei din rândurile copiilor adoptați de către sectă. Esenienii îsi duceau viața prin excelență colectivă pe litoralul nord-vestic al Mării Moarte. În cadrul comunității a apărut, ca mesager al lui Dumnezeu, un personaj mesianic, Învățătorul dreptății sau Învățătorul credinței (traducerea ebraicului more kașședeq e incertă), având anumite coincidențe biografice cu Isus Christos. După Documentul din Damasc, Dumnezeu trimite un învățător pentru încheierea unui nou legământ; la „sfârșitul zilelor” acesta va muri, revenind ca Mesia, ridicat din casa lui Aaron. Textele de la Qumran (cele 40 000 de fragmente găsite în 11 peșteri de depozitare compun parțial 600 de cărți) cuprind manuscrise biblice (textul masoretic al Vechiului Testament, anterior celui canonic), apocrife (Cartea Jubileelor, Spusele lui Moise ș.a.), scrieri ale comunității (statutul esenienilor, Cele două coloane despre educația tineretului, textul escatologic Regulamentul binecuvântărilor, opera apocaliptică Războiul fiilor luminii împotriva fiilor întunericului, Documentul din Damasc ș.a.). Războiul fiilor luminii e cel mai interesant ca operă mitografică; scrierea are caracter dualist: războiul între „fiii luminii” (identificați euhemerist de unii comentatori cu membrii comunității eseniene) și „fiii întunericului” este predestinat, inevitabil, și se va desfăsura în plan cosmic, implicând omenirea, pe îngeri și pe Satana; deși finalul – victoria luminii – se știe, sunt necesare pregătiri militare și morale îndelungate; războiul va dura 40 de ani (cât și traversarea deșertului spre Țara Făgăduinței); fiii luminii vor birui de 3 ori și tot de 3 ori ceilalți, decisivă fiind bătălia a șaptea (atunci „în mâinile săracilor vei da tu pe vrăjmașii țărilor toate, în mâinile celor încovoiați în pulbere, ca să umilească cele mai puternice popoare și să răsplătească pe nelegiuiți […] săvârșind dreapta judecată a adevărului tău asupra tuturor fiilor omului” – XI, 13-14). De esenieni s-au interesat unii autori antici (Filon din Alexandria, C. Plinius Secundus în Istoria naturală – V, 17, § 73, Josephus Flavius în Antichități iudaice XVIII, 1, § 18, Hieronymus), ca și unii teologi moderni (K.Fr. Barth, K.H. Venturini); alții (H. Del-Medico) socoteau că e un mit din secolul II, interpolat. [Adaptare după Dicționarul de mitologie generală de Victor Kernbach, editura Albatros, București 1983] (< fr. essénien, lat. esseni, gr. essenoi, probabil din ebr. țenum, „cei modești” sau hașșaim, „cei tăcuți”; aram. hasēn) [etim. și TLF]

  4. Pingback: Recapitulare (15, 16) Două luni într-o singură numărare | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s