Arhive lunare: Mai 2015

Regele Mihai despre vizita la Moscova din 2010: „Nu m-am simţit foarte liber.”

regele mihai medvededÎntr-un interviu acordat lui Bogdan Şerban Iancu, Majestatea Sa Regele Mihai I al României se referă la participarea la evenimentele de la Moscova din 9 mai 1945. Explică că invitaţia i s-a adresat nu ca fost şef de stat, ci drept ultimul Comandant de Mari Unităţi din timpul războiului rămas în viaţă. Admite că a fost o chestiune delicată şi, deşi „ruşii au fost extrem de corecţi” iar tot ceremonialul a fost surprinzător (i s-au adresat cu Majestatea Voastră), dar mărturişeşte: „Nu m-am simţit foarte liber”.

Ora Regelui, ediţia din 30 mai 2015, realizator Bogdan Şerban Iancu, minutele 14:00-18:00

Pe larg, am mai scris în:

Exerciţiu de înţelegere: de ce a fost Regele Mihai la Moscova

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Trei întrebări ale Regelui

Ora Regelui, ediţia din 30 mai 2015, realizator Bogdan Şerban Iancu

Regele Mihai ultimul interviuDESPRE VALORI

„E adevărat că în mocirla în care suntem noi de dinainte, nu numai acum, miroase urât de tot – şi, deodată, pe ici pe colo vezi câte o floare care iese. De ce să nu iei floarea asta s-o cultivi?” (21:30-22:00)

DESPRE MORALĂ

„Mulţi au spus […] că ce tot cer eu fel de fel de lucruri care sunt imposibile. Dar ce, e imposibil să fii moral, să te porţi ca un om? […] Asta e baza societăţii noastre.” (28:20-28:35)

DESPRE TRADIŢIE ŞI MODERNITATE

„… s-a schimbat mentalitatea omului. El spune că monarhia este o chestiune de trecut. Şi ce are a face? Cum mergeau lucrurile atunci? Trecut sau netrecut, mergeau… Acum totul e modern şi nu şi nu merge nimic.” (37:00-37:30)

Un comentariu

Din categoria Universale

Lascăr Zamfirescu şi-a apărat sora, Sanda Stolojan, în faţa Securităţii

sandaREZUMAT

În mai 2010, în presa română apăreau titluri precum: „Colegul Regelui, turnător la Securitate” sau „Sanda Stolojan, turnată de propriul frate”. Totul pornea de la o acuzaţie a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) din 2009. Prin sentinţa civilă nr. 4281 din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel a stabilit neîntemeierea acuzaţiei CNSAS, iar, prin decizia nr. 5309 din 10 noiembrie 2011, Înalta Curte a respins recursul CNSAS, obligând instituţia la plata cheltuielilor de judecată pentru familia Zamfirescu (2000 de lei). De atunci şi până astăzi, presa nu a dat nicio revenire.

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (22)

Joi, 29 mai 2015

Al nouălea argument din Seria a III-a, inaugurată în Septembrie 2014.

Invitat: Radu Vancu

Tema: „Cum a intrat poezia în lume. Epoca Pound”

Înregistrare – Privesc.eu

Fotografii – Facebook

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Trei vieţi pentru două palme

Duiliu_Zamfirescu_-_Foto03„Duiţă (Duiliu Zamfirescu) avea doi fii: Alexandru, zis «catafalc» – era tare solemn, tare fudul – şi Lascăr. Amândoi înalţi, frumoşi, sănătoşi. Cel mai simpatic era Lascăr. Era preferatul lui Duiliu.

Prin 1922 (23?), la o «serată de binefare» la Athénée Palace, tânărul Maican trecea de la o masă la alta cu o «puşculiţă». Colecta daruri. De la Lascăr Zamfirescu «pomana» a fost modestă, încât Maican a exclamat:

– Dn partea unui fiu de ministru, obolul este atât de meschin!

Lascăr i-a dat două palme…

Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Când CNSAS greseşte. Decizia finală în justiţie: Lascăr Duiliu Zamfirescu nu a colaborat cu Securitatea

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5309/2011

Dosar nr. 564/2/2010

Şedinţa publică de la 10 noiembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

  1. Circumstanţele cauzei
  2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4281 din 02 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul Z.L., ca neîntemeiată.

Analizând probele administrate în cauză şi dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, Curtea a apreciat că niciuna din cele două condiţii cumulative ce se cer a fi îndeplinite pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii nu este îndeplinită în speţă. Continuă lectura

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Destinul unui palatin: Lascăr Zamfirescu (Institutul Cultural Român, joi, 4 iunie, ora 18:30)

AfişVă invităm la lansarea volumului „Din viaţa lui Lascăr Zamfirescu şi a familiei sale” (Bucureşti, 2015). Evenimentul va avea loc joi, 4 iunie 2015, ora 18:30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38).

Dl. Lascăr Zamfirescu, care a aniversat 93 de ani la 23 mai a.c., a fost coleg al Majestăţii Sale Regelui Mihai în clasa palatină şi este nepotul lui Duiliu Zamfirescu. Prima parte a poveştii sale este cea a unei mari familii, a Zamfireştilor, care a creat literatură şi a reprezentat România peste hotare. A doua este cea a unui om care, după o adolescenţă petrecută în străinătate, se întoarce în ţara sa, ajungând în preajma viitorului Suveran. Frântura adusă de regimul comunist a suportat-o cu demnitate, dedicându-se marii sale pasiuni, ingineria.

Vor lua cuvântul co-autorul volumului, Tudor Vişan-Miu, doamna Marilena Rotaru şi doamna Florentina Ţone.

Cuvântările vor fi urmate de intervenţii şi întrebări din public.

Intrarea este liberă.

2 comentarii

Din categoria Universale