(să ne întoarcem) Înapoi la Argument (5)

Notă: La ora 21:10, înregistrarea evenimentului – transmis „live” – avea 27.477 de vizionări [*]. UPDATE! Vineri(1.11.2013), la ora 17:00 s-au adunat 122.650 de vizionări! Depăşeşte cu mult vechiul record: al treilea eveniment (3) din seria „Înapoi la argument” (care, de joi până sâmbătă, atinsese 99.500 de afişări). UPDATE2! Luni (25.11.2013), la începutul săptămânii argumentului (6), se adunaseră 134.750 de vizionări!

Astăzi, 31 octombrie 2013, a reînceput seria dialogurilor „Înapoi la argument” la Librăria Humanitas Cişmigiu. Invitatul a fost Vladimir Tismăneanu, iar subiectul – cartea acestuia, „Diavolul în istorie. Comunism, fascism şi câteva lecţii ale secolului XX” (Humanitas, 2013) [1]. Invitatul iniţial a fost Gabriel Liiceanu; totuşi, dialogul cu domnia sa a fost „contramandat” pentru luna viitoare (28 noiembrie), probabil din aceleaşi motive pentru care dumnealui nu a putut fi prezent la lansarea propriei sale cărţi, „Dragul meu turnător” (29 octombrie).

Tema discuţiei de astăzi va fi reluată joi, 7 noiembrie, ora 19:00, când va avea loc lansarea oficială a cărţii (invitaţi: Horia-Roman Patapievici şi Lidia Bodea).

Un dialog tandru cu Octavian Cheţan

MOTTO: „Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă satanică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“ (Gabriel LIICEANU)

Dragă Răsvan,

Experienţa lui Gabriel Liiceanu cu „Dragul său turnător” nu cred că este, pe durata «dosarelor de urmărire informativă» (9 septembrie 1971 – 1976), prea spectaculoasă – faţă de alte dosare (de exemplu, cel al lui „Barthimeu” – care include o situaţie umană incredibilă – care, în treacăt fie spus, şi eu cred că ar merita o carte). Totuşi, mi se pare năucitoare atitudinea lui după 1989: cum a devenit acţionar la Humantas (1991) şi – după cum rezultă din discuţia sa cu Liiceanu în ianuarie 2013 – nu a regretat nimic din ce a făcut (considerând chiar că nu a înfăptuit nimic rău „nu am spus decât lucruri bune despre dumneavoastră”, p.30), ba chiar a ajuns să-i aprecieze pe cei care i-a turnat (pretinde că, în clasamentul său de filosofi preferaţi, primul era Noica, al treilea Andrei Pleşu, iar al doilea, chiar Gabriel Liiceanu, p.40).

Un trailer pentru o carte (!): „Dragul meu turnător” (Gabriel Liiceanu)

Humanitas ne-a obişnuit cu „book-trailere” (uneori destul de dinamice) pentru best-seller-uri; n-am văzut, totuşi (până acum) un trailer «filmat»: un pseudo-«scurt-metraj» (tip trailer) pentru o carte!

De aceea, semnalez această inovaţie:

Notă: Atmosfera „thriller” din trailer este foarte diferită de atmosfera „tandră” din carte, o serie de epistole adresate „dragului turnător”.  

(„Dragul meu turnător”, Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) 

Din muzeu

Pentru că totuşi nu-i politicos să stau cu şapca pe cap în faţa dumneavoastră, mi-o dau jos şi vă întâmpin cu o privire foarte…… expresivă 🙂

Foto: Andra Vişan-Miu

Notă: Fotografia a fost făcută la 21 octombrie a.c. (luni), la Muzeul Naţional al Ţăranului Român (sala Acvariu), la vernisajulexpoziţiei „Copacul cu răvaşe”.

Continuitate

De doi ani (din 2011), n-am mai scris încă un articol cu scopul de a-l omagia pe Regele Mihai (ceea ce mi se pare regretabil).

Am găsit, în schimb, un asemenea text la un intelectual pe care îl apreciez în mod deosebit. Văzând că nu a fost publicat pe internet, îl transcriu aici:

Pe ce se bazează Republica noastră?

Desen: Mihai Vişan-Miu

Primele mari republici moderne (Statele Unite ale Americii – între 1776 şi 1783 – şi Prima Republică Franceză – în 1792) s-au constituit sub acel principiu iluminist al „suveranităţii naţionale”, care afirma că „fiecare popor este liber să-şi aleagă singur forma de guvernământ”.

Cu toate acestea, în Constituţia pe care am înţeles să o realizăm după recăpătarea libertăţii (1990), s-a decis că: „Dispoziţiile prezentei Constituţii privind [….] forma republicană de guvernământ [….] nu pot forma obiectul revizuirii” (art.152). Prin acest text, „reprezentanţii” noştri au decis că «nici pentru următorii 3500 de ani românii nu au dreptul sa schimbe forma republicană de guvernământ, indiferent cât de mult şi-ar dori (această schimbare)».

Deşi motivaţiile politice ale acestei prevederi le pot înţelege, îmi scapă altceva: baza filosofică pe care se întemeiază această Republică. Din moment ce nu „se revendică” din principiile iluministe (incluzând alegerea formei de guvernământ), atunci de unde vine ea? De unde vine acest republicanism atât de străin gândirii care – în fapt – le-a recreat în modernitate? De la…. Kremlin?….

Într-adevăr, e ironic că, în zilele noastre, monarhiştii care doresc schimbarea republicii revendică ceea ce republicanii care au dorit schimbarea monarhiei au revendicat acum două secole (libertatea de a alege forma de guvernământ), dar e de-a dreptul năucitor că, în opoziţia faţă de monarhie, republicanii au ajuns să nege principiul lor fondator (libertatea de a alege forma de guvernământ).

Desen: Mihai Vişan-Miu

De aceea: 

Ne adunăm duminică, 10 noiembrie, orele 14, la Piaţa Charles de Gaulle şi vom porni în marş pe la Arcul de Triumf, Piaţeta Regelui, Piaţa Victoriei şi statuia marelui rege Carol I pentru a cere clasei politice să iniţieze modificarea articolului 152 din Constituţia României, spre a reda poporului român dreptul de a-şi alege liber forma de guvernământ. [….]

Cu acest prilej, aducem un omagiu şi Majestăţii Sale, Regelui Mihai I, cu ocazia zilei de naştere din 25 octombrie şi a zilei onomastice din 8 noiembrie şi ne amintim de cei 76 de martiri ai reprimării sângeroase la 8 noiembrie 1945 la Bucureşti ai primei mari manifestaţii anticomuniste din Europa de Est, ocupată de sovietici.

Prezumtiva stenogramă (4) Întrebări pentru domnul Mircea Vâlcu-Mehedinţi

MOTTO: „Și eu, m-am asemuit, dintr-un anumit puct de vedere, cu Petre Țuțea care a spus: „Numai un tâmpit ca mine putea face 13 ani de pușcărie pentru un popor de idioți”. Așa am făcut și eu. Am studiat documente de Arhive, ca un idiot, că românii nostril sunt…români. Ei nu mai citesc cărți, nu se mai documentează, ci-i dau cu presupusul. Românul le știe pe toate, din naștere.” – Mircea Vâlcu-Mehedinti

Stimate domnule Mircea Vâlcu-Mehedinţi,

Vă mulţumesc, din partea tuturor, pentru că v-aţi găsit găsit timp să citiţi şi să răspundeţi comentariilor, în pofida lipsei de timp (dedicate cercetării).

Mai întâi, voiesc să mă prezint: mă numesc Tudor Vişan-Miu şi sunt un insignifiant (dar „băgăreţ”) elev la un liceu central din capitală. Până la 29 decembrie 2013, nu am vârsta necesară (18 ani) să studiez arhivele.

Din amatorism (sunt pasionat, într-un fel, de istorie), mi-am permis să-mi „dau cu părerea” asupra documentului. Concluziile mele (amatoriste) le-am publicat aici. De mai mult timp am aflat (de la domnul George Damian) că ele nu mai sunt valabile, pentru că sursa documentului nu este „Time” (pe care l-am pus la îndoială; notă: în acel articol nu apare Mihai Antonescu!), ci Arhivele Naţionale. 

Nu mi-am corectat, totuşi, teoriile, aşteptând articolul domnului Damian din „Magazin istoric” (prin noiembrie). Vă mulţumesc că aţi venit cu clarificări înainte de acest moment!

Autorul (Alexa Popovici) în „Istoria baptiştilor…..” (2)

Cronica familiei Sezonov

Partea întâi – aici

„Îl glorific pe Domnul că a planificat să mă nasc în America, să cresc în România, şi la vremea potrivită să pot pleca spre America, loc în care am avut prilejul binecuvântat să scriu în tihnă studii şi lucrări pentru poporul Lui răscumpărat din România. Refugiul meu şi al familiei mele au fost semnele distinctive ale Providenţei” – Alexa Popovici, 1994, Chicago [0]

Bibliografia pe scurt – aici

„În anul 1940 s-a căsătorit cu Daria Sezonov din Brăila şi au fost binecuvântaţi cu trei copii: Valentin, Veronica-Monica şi Laurian.”

PREDICATORUL DIN FIRITEAZ

În continuare, tatăl lui Alexa Popovici, Sima Popovici, a continuat să predice în comuna Firiteaz. El este inclus în „lista predicatorilor aflaţi în viaţă în 1944” , „în Banat” [1], precum şi în „lista predicatorilor pionieri” din Banat (unde lucra împreună cu fiul său, Petre Popovici).

Vezi articolul original 5.337 de cuvinte mai mult

Misiunea lui Rudolf Hess: Răspunsul la un mister vechi de 70 de ani

Din articolul „Naziștii ar fi dorit o pace cu Anglia, cu condiția ca Londra să nu se opună invaziei URSS”:

Regimul nazist ar fi vrut să negocieze o pace cu Marea Britanie, cu condiția ca englezii să nu se opună unui atac german împotriva Uniunii Sovietice, scrie Daily Mail.
Faimoasa călătorie a lui Rudolf Hess în Anglia, din timpul Războiului, cu scopul de a semna o pace ordonată de Hitler a fost până acum considerată o misiune bizară, inițiativă exclusivă a lui Hess, al cărei scop era reconcilierea Occidentului cu Germania nazistă.

Autorul (Alexa Popovici) în „Istoria baptiştilor…..” (1)

Cronica familiei Sezonov

„Viaţa noastră este un simplu pelerinaj, fiindcă ne mutăm dintr-un loc în altul, exact cum spunea un poet credincios: «Pe pământ noi n-avem casă, ca străini călătorim». Exact aceasta este povestea vieţii mele.” – Alexa Popovici, 15 ianuarie 1980

Bibliografia pe scurt – aici

Părinţii săi sunt Sima şi Zana Popovici [0]. 

1. ÎN HARRISBURG, PENSYLVANIA

Sima Popovici s-a „născut la 5 iulie 1877” şi a fost „botezat în Harrisburg (Pensylvania), America, în 1913, de predicatorul Pavel Chinezu” [1].

În perioada cât a locuit cu familia în Statele Unite ale Americii, tatăl său (Sima Popovici) a făcut parte din comitetul care a condus Biserica Baptistă din Harrisburg, statul Pensylvania (împreună cu Paul Chinez şi Mitru I. Stanca), fondată în anul 1911 de „câţiva emigranţi care se adunau la o biserică americană” (români cu care „s-au afiliat şi câţiva credincioşi maghiari şi germani”; „serviciile însă se ţineau în limba română…

Vezi articolul original 4.279 de cuvinte mai mult