Continuitate

De doi ani (din 2011), n-am mai scris încă un articol cu scopul de a-l omagia pe Regele Mihai (ceea ce mi se pare regretabil).

Am găsit, în schimb, un asemenea text la un intelectual pe care îl apreciez în mod deosebit. Văzând că nu a fost publicat pe internet, îl transcriu aici:

„Această virtute cardinală a sufletului viu – continuitatea – pretinde o facultate a inteligenţei nu mai puţin importantă, care este atenţia la unic. Ca Şef al Statului ar fi fost pentru noi un suveran al continuităţii şi al atenţiei! Ne amintim că actele pe care i le reproşează azi fie urmaşii celor care l-au detronat, fie nostalgicii lui Antonescu ori ai legionarilor sunt, pertinent, consecinţele acestei vocaţii pentru continuitate. Mihai I a fost un rege constituţional într-o epocă revoluţionară; un om politic cu insticte legaliste într-un timp în care preţuite şi eficiente erau numai loviturile de forţă şi gangsterismul politic. A fost crescut să fie un nou Carol I: strict, abnegat, modest, providenţial prin tenacitate, calm şi scrupulozitate constituţională. Soarta a vrut ca acest rege menit să ne salveze prin continuitate să întrupeze o tragedie a rupturii şi a loviturii de forţă: făptura discretă şi demnă a acestui suveran alungat reprezintă ceea ce România ar fi putut să devină, dacă timpul ar mai fi avut răbdare cu destinul ei şi nu ar fi irosit-o. Dumnezeu ni l-a lăsat în viaţă şi după prăbuşirea sângeroasă a regimului care i-a smuls tronul: părea să fi rămas acolo, la Versoix, pentru ca românii să înţeleagă, măcar câţiva dintre ei, ceea ce România ar fi putut să fie. Regele nostru a fost poarta prin care nu am avut îndrăzneala şi socitinţa să păşim după 1989, deşi era atât de limpede că fusese pusă acolo doar pentru noi, numai să o fi dorit.”

(Horia-Roman Patapievici, „Despre viaţă, destin şi nostalgie”) [*]

Pe lângă numeroasele apologii pentru continuitate („Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre.”, „Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.”, „Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie.”), văd încheierea discursului Majestăţii Sale din Parlamentul României, în 2011 – la împlinirea a 90 de ani („Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Așa să ne ajute Dumnezeu!”) o supremă expresie a continuităţii.

___________________

Notă: [*] Textul citat („Despre viaţă, destin şi nostalgie”) reprezintă Cuvântul înainte scris pentru cartea d-lui. Andrei Săvulescu, Regele Mihai: automobilist, mecanic, pilot profesionist, Editura Humanitas, Bucureşti, 1996.

În publicaţii tipărite, textul a apărut şi în revista „22”, Anul VII, nr. 48 (354), 27 noiembrie-3 decembrie 1996, şi în suplimentul „22 plus”, nr. 40, 27 noiembrie 1996, p.IV.

A fost apoi inclus în ediţia a II-a (1997) a volumului Politice (Humantas, Bucureşti, 1996) – conform prefeţei la a doua ediţie („Am adăugat vechiului sumar un număr de douăsprezece texte […..] „Despre viaţă, destin şi nostalgie” pune în rama istorie şi a neizbăvirilor noastre interioare figura exemplară a regelui Mihai I, care rămâne un izolat şi după ieşirea României din labirint”). 

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Monarhia salveaza Romania

2 răspunsuri la „Continuitate

  1. Pingback: Recapitulare (23) “Vrem cultură, nu cianură” | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s