Pe ce se bazează Republica noastră?

Coroana

Desen: Mihai Vişan-Miu

Primele mari republici moderne (Statele Unite ale Americii – între 1776 şi 1783 – şi Prima Republică Franceză – în 1792) s-au constituit sub acel principiu iluminist al „suveranităţii naţionale”, care afirma că „fiecare popor este liber să-şi aleagă singur forma de guvernământ”.

Cu toate acestea, în Constituţia pe care am înţeles să o realizăm după recăpătarea libertăţii (1990), s-a decis că: Dispoziţiile prezentei Constituţii privind [….] forma republicană de guvernământ [….] nu pot forma obiectul revizuirii” (art.152). Prin acest text, „reprezentanţii” noştri au decis că «nici pentru următorii 3500 de ani românii nu au dreptul sa schimbe forma republicană de guvernământ, indiferent cât de mult şi-ar dori (această schimbare)».

Deşi motivaţiile politice ale acestei prevederi le pot înţelege, îmi scapă altceva: baza filosofică pe care se întemeiază această Republică. Din moment ce nu „se revendică” din principiile iluministe (incluzând alegerea formei de guvernământ), atunci de unde vine ea? De unde vine acest republicanism atât de străin gândirii care – în fapt – le-a recreat în modernitate? De la…. Kremlin?….

Într-adevăr, e ironic că, în zilele noastre, monarhiştii care doresc schimbarea republicii revendică ceea ce republicanii care au dorit schimbarea monarhiei au revendicat acum două secole (libertatea de a alege forma de guvernământ), dar e de-a dreptul năucitor că, în opoziţia faţă de monarhie, republicanii au ajuns să nege principiul lor fondator (libertatea de a alege forma de guvernământ).

Desen: Mihai Vişan-Miu

Desen: Mihai Vişan-Miu

De aceea: 

Ne adunăm duminică, 10 noiembrie, orele 14, la Piaţa Charles de Gaulle şi vom porni în marş pe la Arcul de Triumf, Piaţeta Regelui, Piaţa Victoriei şi statuia marelui rege Carol I pentru a cere clasei politice să iniţieze modificarea articolului 152 din Constituţia României, spre a reda poporului român dreptul de a-şi alege liber forma de guvernământ. [….]

Cu acest prilej, aducem un omagiu şi Majestăţii Sale, Regelui Mihai I, cu ocazia zilei de naştere din 25 octombrie şi a zilei onomastice din 8 noiembrie şi ne amintim de cei 76 de martiri ai reprimării sângeroase la 8 noiembrie 1945 la Bucureşti ai primei mari manifestaţii anticomuniste din Europa de Est, ocupată de sovietici.

15 comentarii

Din categoria Atitudini, Istorie si Civilizatie, Jurnal, Monarhia salveaza Romania

15 răspunsuri la „Pe ce se bazează Republica noastră?

  1. Ioan Cadar

    Şi eu cred că Monarhia ar putea fi o soluţie, însă cum foştii securişti sunt tot la butoane, nu cred că se va schimba forma de guvernământ.
    România a fost cea mai puternică sub monarhia constituţională.

  2. Eu sunt totuşi optimist 🙂

  3. Reblogged this on Dan Ghenea and commented:
    Republica lor (a celor 1000 de moscoviti) se bazeaza pe minciuna, furt, crima. Republica „noastra” (a celor 20 de milioane de sclavi ai statului) este o republica a fricii, a rusinii si a ignorantei. Sa le-o lasam nepotilor celor 1000 si sa redevenim cetateni ai Regatului Romaniei, nu prizonieri ai republicii minciunii. Dati mai departe mesajul pentru marsul din 10 noiembrie.

  4. Pingback: Recapitulare (23) “Vrem cultură, nu cianură” | tudorvisanmiu

  5. Pingback: Marşul Regal din 10 noiembrie | tudorvisanmiu

  6. Monarhia n-a putut fi o solutie cand insasi ideea monarhica si institutia in sine erau o garantie. In cazul Romaniei, marea exceptie o constituie regele Carol I. Monarhia poate fi o solutie, dar cu un monarh autentic, cu o clasa politica responsabila si cu un popor recunoscator. Cel mai mare monarh roman a mai si stiut sa domneasca, ceilalti trei doar s-au lasat domniti, pentru a nu spune dominati.

  7. 1. „Monarhia n-a putut fi o solutie cand insasi ideea monarhica si institutia in sine erau o garantie”. As zice ca dumnevoastra, dar m-ar trage de maneca Alecsandri, Kogalniceanu, I.C. Bratianu, C.A. Rosetti (republican convins, de altfel), I.I.C. Bratianu si mi-ar spune ca monarhia constitutionala a fost o buna solutie pentru unirea definitiva a Principatelor, pentru independenta (nu va faceti iluzii, niste principi autohtoni nu ar fi impiedicat, ba poate ar fi si cerut anexarea la Rusia si Austria in 1878!), pentru modernizare, pentru unirea cea mare (fara Ferdinand la Iasi in 1918 nu s-ar fi unit Basarabia, iar fara vizita la Paris a Reginei Maria in 1919 Timisoara si poate si Aradul ar fi astazi in alte tari).
    2. In monarhia romana exista o singura mare exceptie, Carol Caraiman (alias Carol al II-lea). Ceilalti trei regi au fost regi care si-au facut datoria: Carol a condus armata care a adus independenta, Ferdinand a fost cel care a stat pana la capat alaturi de armata sa de tarani care a facut reintregirea, iar Mihai I ne-a lasat o tara mai mare decat cea pe care a primit-o el de la susnumitul Carol Caraiman si cu mult mai mare decat cea pe care ar fi lasat-o in urma megalomania lui Antonescu. Ca sa nu mai vorbim de seria exceptionala de regine pe care le-a avut Romania!
    3. Regele Mihai a fost numit, intr-un cadru solemn, la Londra, anul trecut „one of the greatest kings that ever lived” – „unul dintre cei mai mari regi care au trait vreodata”. Daca nici lorzii englezi nu stiu sa recunoasca un rege adevarat, nu stiu cine ar putea s-o faca!
    4. Sa inteleg ca republica e o solutie mai buna pentru un popor nerecunoscator si o clasa politica iresponsabila?

  8. Cred ca am fost cat se poate de explicit. Daca doriti sa va convingeti ce cred eu despre fosta sa majestate, inca in viata, va sugerez un interviu: temerari in lumea unui mare om de film. Omagiu lui Sergiu Nicolaescu. Se gaseste pe blogulmaresaluluicrai si vine ca efect al publicarii studiului: Pana la Capat/Contributii ale lui Sergiu Nicolaescu la Cinematografia Nationala.
    Cat despre megalomania lui Antonescu: IMI PLACE. Imi plac oamenii care sfideaza moartea. Antonescu este singurul care a inteles ca razboiul este singurul medicament pentru rusi. Nu sufar lasii si tradatorii, care atarna ca un balast in economia vietii noastre. Sa vedem in ce fel vor fi capabili sa administreze tara aia mai mare, pe care a lasat-o „dobitocul regal”, cum il numea Pamfil Seicaru.

  9. Dragă domnule Ghenea,
    În pofida intervenţiei dumneavoastră salutare, aţi văzut ce răspuns vă dă domnul Cristian Vasilescu: „IMI PLACE megalomania lui Antonescu”. Dumnealui este probabil susţinătorul unui regim autoritar, de tipul dictaturii antonesciene sau unei ipotetice conduceri neolegionare. Celor care preferă ordinea în locul libertăţii ce poţi să le spui decât „să trăiţi!” 🙂

  10. Pana una alta am vazut cum au administrat tara pe care ne-a lasat-o Majestatea Sa comunistii si securistii. Daca va plac, va doresc sa aveti parte de ei in continuare.
    Iar sursele domnului Sergiu Nicolaescu sunt „scrierile” Securitatii (a spus-o chiar domnia sa).

  11. Pamfil Seicaru nu este o sursa a Securitatii. Sa nu uitam ca pe comunisti si NKVD-isti fosta sa majestate i-a introdus, prin eminentele lui cenusii, in palat (Bodnaras, Patrascanu). Nu poate fi bagat constient dusmanul in casa, dand vina neputincios pe consecinte de care se face vinovat tocmai dusmanul. Adica cel adus intentionat. O sa avem parte in continuare de comunisti si securisti, pentru ca in institutiile din care proveneau au existat si nuclee de extractie nationalista, iar nationalismul nu e al lor. Cu totii l-am primit mostenire de la Mihail Eminescu. Si fiecare dintre ele vor sti sa adapteze exigentele si aspiratiile marelui poet national momentului prezent. Aproape fara sa-si dea seama. Romania profunda este alaturi de cine a aparat-o pe timp de restristi, si, mai ales, stie cine a reprezentat-o cinstit si curajos, chiar si-n fata mortii. Iar fostul nostru rege nu se regaseste printre acestia. Vin vremurile prezise de Radu Gyr:

    Ne vom intoarce intr-o zi
    Si cei de azi, cu pasii grei,
    Nu vor vedea, nu vor simti,
    Cand vom patrunde incet in ei.

    Dar, daca va fi sa nu fie asa, atunci ne raman vorbele aceluiasi mare, Sergiu Nicolaescu, citandu-l pe un alt mare contemporan al nostru, profesorul Florin Constantiniu: ferice de cei ce mor astazi.
    Cred ca nu mai e nimic de adaugat si e bine sa incheiem un capitol de discutii, pe care oricum Raza Sa si Geniul Mortii o sa-l incheie, regele, ca fiecare pamantean ajuns la senectute, pregatindu-se pentru marea sa trecere.
    Va vrea insa ca, la marea lui trecere, sa ramana impacat cu noi dupa tot raul pe care l-a facut acestei natii: tradand-o, predand-o inamicului si, in cele din urma, parasind-o ? Nu cred.

  12. Pingback: Majoratul | tudorvisanmiu

  13. Pingback: Marşul Regal din 5 aprilie | tudorvisanmiu

  14. Pingback: Marşul Regal din 5 aprilie, Bucureşti, Piaţa Victoriei, ora 16:30 | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s