Arhive pe etichete: 1913

Importanţa istorică a cunoaşterii geografice

1) „Plecând din Paris spre a întreprinde un voiaj în Orient, lucru ce, precum știți, s-a făcut astăzi de modă, am ajuns bun sănătos la Viena; și de aici m-am îmbarcat pe un vas de vapor cu gând de a coborî Dunărea pân-în Marea Neagră, făr-a mă opri nicăieri. […]

Voi mărturisi însă că, cu cât mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. În toate părțile vedeam o altă lume, pe care nici o visasem. Din toate părțile auzeam răsunând pe podul vaporului cuvintele: valah, Valahia și, în neștiința mea vrednică de veacul de aur, nu înțelegeam ce însemnau acele enigme, pentru că eu eram încredințat că, de la granița nemțească și până în Marea Neagră, se întindea numai Turcia Europei. În sfârșit căpitanul, ce vorbea puțin franțuzește, îmi tălmăci că pământul ce se vedea de-a stânga noastră se numea Valahia și că era locuit de un neam de oameni cu totul străini de nația otomană!… Să vă spun mirarea mea la această descoperire e peste putință! Atâta numai voi mărturisi că, de aș fi avut atunci sub mână pe profesorul meu de geografie, l-aș fi aruncat în Dunăre! [….]

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Istorie si Civilizatie, Jurnal

Emil Racoviţă (145 de ani de la naştere) – a şasea personalitate românească omagiată de Google

"Logoul Google face referire la expediţia lui EMIL RACOVIŢĂ în Antarctica, în urma căreia savantul român a realizat un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi a altor păsări artice", în timpul expediţiei în Antartica din 1897-1899; este primul român care a ajuns pe continentul arctic.

„Logoul Google face referire la expediţia lui EMIL RACOVIŢĂ în Antarctica, în urma căreia savantul român a realizat un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi a altor păsări artice”, în timpul expediţiei în Antartica din 1897-1899; este primul român care a ajuns pe continentul arctic.

 

Înainte lui, următoarele personalităţi ale României au fost omagiate de către Google: 

  1. Constantin Brâncuşi (19 februarie 2011 – 135 de ani de la naştere)
  2. George Enescu (19 august 2011 – 130 de ani de la naştere
  3. Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 2012 – 160 de ani de la naştere, în anul împlinirii a 100 de ani de la moarte)
  4. Sergiu Celibidache (28 iunie 2012 – 100 de ani de la naştere)
  5. Maria Tănase (25 septembrie 2013 – 100 de ani de la naştere)

Un comentariu

Din categoria Pe cine omagiaza Google

Maria Tănase (100 de ani de la naştere) – a cincea personalitate românească omagiată de Google

Înainte ei, următoarele personalităţi ale României au fost omagiate de către Google: 

  • Constantin Brâncuşi (19 februarie 2011 – 135 de ani de la naştere)
  • George Enescu (19 august 2011 – 130 de ani de la naştere
  • Ion Luca Caragiale (30 ianuarie 2012 – 160 de ani de la naştere, în anul împlinirii a 100 de ani de la moarte)
  • Sergiu Celibidache (28 iunie 2012 – 100 de ani de la naştere)

Un comentariu

Din categoria Pe cine omagiaza Google

Despre cedarea Dobrogei de Sud

“Cred că a fost mai bine aşa, ca noi, românii, să ne întindem până la Dunăre şi nu mai încolo” (Mircea Mitroi, despre cedarea şi evacuarea Cadrilaterului în toamna anului 1940)

„În 1940, Tratatul de la Craiova (7 septembrie), prin care România retroceda Bulgariei Cadrilterul, a încheiat şirul amputărilor teritoriale, începute în iunie cu pierderea Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi continuat cu Dictatul de la Viena (30 august 1940). În fapt, însă, abandonarea Cadrilaterului fusese decisă înainte de arbitrajul lui Ribbentrop şi Ciano [1], în speranţa că, dând dovadă de receptivitate faţă de revendicarea bulgară, vom îmblânzi Germania şi Italia, câştigându-le bunăvoinţa în litigiul teritorial româno-ungar. Calcul greşit: „Bietul Cadrilater a fost o jertă mai mult – şi încă o jertfă inutilă – pe altarul Transilvaniei”, scrie Mihail Manolescu în memoriile sale („Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940”, ed. Valeriu Dinu, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1991, p.175). Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Istorie si Civilizatie