Importanţa istorică a cunoaşterii geografice

1) „Plecând din Paris spre a întreprinde un voiaj în Orient, lucru ce, precum știți, s-a făcut astăzi de modă, am ajuns bun sănătos la Viena; și de aici m-am îmbarcat pe un vas de vapor cu gând de a coborî Dunărea pân-în Marea Neagră, făr-a mă opri nicăieri. […]

Voi mărturisi însă că, cu cât mă depărtam de centrul Europei și mă apropiam de țările d-voastră, curiozitatea mea creștea. În toate părțile vedeam o altă lume, pe care nici o visasem. Din toate părțile auzeam răsunând pe podul vaporului cuvintele: valah, Valahia și, în neștiința mea vrednică de veacul de aur, nu înțelegeam ce însemnau acele enigme, pentru că eu eram încredințat că, de la granița nemțească și până în Marea Neagră, se întindea numai Turcia Europei. În sfârșit căpitanul, ce vorbea puțin franțuzește, îmi tălmăci că pământul ce se vedea de-a stânga noastră se numea Valahia și că era locuit de un neam de oameni cu totul străini de nația otomană!… Să vă spun mirarea mea la această descoperire e peste putință! Atâta numai voi mărturisi că, de aș fi avut atunci sub mână pe profesorul meu de geografie, l-aș fi aruncat în Dunăre! [….]

Din ceasul acela mă simții cuprins de un dor nemărginit de știință și hotărâi a studia cu de-amănuntul această țară necunoscută mie și acel neam de oameni atât de nou pentru mine. [….] Din vreme în vreme însă zăream câte o ființă rătăcită pe acele câmpii fără margini sau câte o adunătură de bordeie coperite cu stuh; dar nu puteam înțelege de departe dacă acea ființă era om și dacă acele locuințe primitive formau un sat. Îmi închipuiam deci Valahia ca un soi de pustiu vânturat de cârduri de fiare sălbatice și de oameni pribegi ca în sânul Africii… Râdeți, domnilor? dar bun e Dumnezeu! m-oi întâlni eu vreodată cu profesorul meu de geografie!”

(„Balta Albă”, 1847, Vasile Alecsandri); s.m.

Când am citit ieri următorul paragraf din noul număr al revistei „Historia”, referitor la participarea României în al doilea război balcanic (1913), mi-am amintit pasajul de mai sus. Pentru o asemenea neştiinţă, călătorul din Paris şi-ar fi aruncat profesorul de geografie în Dunăre; n-ar fi trebuit şi românii noştri să facă la fel?

„În ţară erau demonstraţii pentru sprijinirea mobilizării, în care se scandau lozinci împotriva Imperiului Austro-Ungar. Mulţi soldaţi plecau la război convinşi că prin Bulgaria vor ajunge în Transilvania şi îi vor elibera pe românii de acolo. Probabil că această confuzie se datora slabelor cunoştinţe de geografie după învăţământul elementar obligatoriu, dar şi identificării de către opinia publică mai puţin informată a aromânilor din Balcani cu românii din Transilvania. […]”

(„Iluzia succesului diplomativ şi militar al României”, Marius Diaconescu – revista „Historia”, nr. 143 / noiembrie 2013, p.17) s.m.

historia 142

Revista „Historia”: centenarul izbucnirii celui de la al doilea război balcanic (1913-2013)

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Istorie si Civilizatie, Jurnal

Un răspuns la „Importanţa istorică a cunoaşterii geografice

  1. Pingback: Recapitulare (24) Oraşul poetului profet | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s