Despre cedarea Dobrogei de Sud

“Cred că a fost mai bine aşa, ca noi, românii, să ne întindem până la Dunăre şi nu mai încolo” (Mircea Mitroi, despre cedarea şi evacuarea Cadrilaterului în toamna anului 1940)

„În 1940, Tratatul de la Craiova (7 septembrie), prin care România retroceda Bulgariei Cadrilterul, a încheiat şirul amputărilor teritoriale, începute în iunie cu pierderea Basarabiei, nordul Bucovinei şi Ţinutului Herţa şi continuat cu Dictatul de la Viena (30 august 1940). În fapt, însă, abandonarea Cadrilaterului fusese decisă înainte de arbitrajul lui Ribbentrop şi Ciano [1], în speranţa că, dând dovadă de receptivitate faţă de revendicarea bulgară, vom îmblânzi Germania şi Italia, câştigându-le bunăvoinţa în litigiul teritorial româno-ungar. Calcul greşit: „Bietul Cadrilater a fost o jertă mai mult – şi încă o jertfă inutilă – pe altarul Transilvaniei”, scrie Mihail Manolescu în memoriile sale („Dictatul de la Viena. Memorii, iulie-august 1940”, ed. Valeriu Dinu, Bucureşti, Ed. Enciclopedică, 1991, p.175).
 O cercetare solid documentată şi bine articulată este cea întreprinsă de Ion Crânguş şi Ion Giurcă, „Cedarea şi evacuarea Cadrilaterului în anul 1940” (Ed. Conphys, 2010, Râmnicul Vălcea, 410 p.). Întemeitaţi pe o bogată documentaţie inedită, autorii au urmărit cu exemplară minuţie împrejurările care au dus la abandonarea Cadrilaterului şi la acţiunile ede evacuare a populaţiei, autorităţilor, bunurilor materiale şi structurilor militare din acea zonă. O anexă de documente, grafice şi hărţi întregeşte fericit o expunere limpede, care are caracteristicile unui inteligent raport militar. Este o contribuţie de cea mai bună calitate.
În ce mă priveşt, m-am numărat printre cei care au considerat anexarea Cadrilaterului, în 1913, drept o eroare de maximă gravitate. Securitatea prin teritoriu – câtă era!? – nu compensa ostilitatea declanşată în opinia publică bulgară. Cred că Stoian Danev, reprezentantul Bulgariei la Conferinţa de la Londra, din 1913, avea perfectă dreptate când spunea că „acest scop (obţinerea unei garanţii şi unei siguranţe în viitor) va fi mai bine atins prin menţinerea intactă a prieteniei între cele două popoare, iar nicidecum printr-o rectificare de fruntarie (frontare, n.n.), a cărei modificare, mai ales, în împrejurăril de faţă, este de temut că va putea să altereze sinceritatea de astăzi a raporturilor lor” (p. 277).”
(„Evacuarea Cadrilatrului”, Carnet de istoric – Florin Constantiniu, Revista Istorie şi Civilizaţie, nr. 32/mai 2012).

Notă: [1] Joachim von Ribbentrop şi Galeazzo Ciano au fost miniştrii de externe a Germaniei, respectiv, Italiei.

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Istorie si Civilizatie

Un răspuns la „Despre cedarea Dobrogei de Sud

  1. Pingback: Recapitulare (10) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s