Arhive pe etichete: dragoste

Tricolorul românesc şi virtuţile creştine

„Ziua Tricolorului” – 26 iunie

Roșu-i focul ce-mi străbate,
Inima-mi plină de dor
Pentru sânta libertate
Și al patriei amor.
Auriu ca mândrul soare
Fi-va’l nostru viitor
Pururea’n eternă floare
Și cu luci netrecător.
Iar albastrul e credința
Pentru țară ce-oi nutrim
Credincioși fără schimbare
Pân’ la moarte o să-i fim.

Ciprian Porumbescu, „Trei culori” (1853-1883), compus după 1870

„Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.”

Apostolul Pavel, 1 Corinteni 13:13

tricolor

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Jurnal

În căutarea unei temelii solide

Motto: „Între un fanatic altruist şi un fanatic terorist este o diferenţă de etică, nu de esenţă.” – Amos Oz

Scrisoare către Sorin-Nicolae Ştefan, autorul cărţii „Dansând cu Şiva”, ca răspuns la o scrisoare a sa:

Dragă Nic,

 
Deşi, după cum m-am definit, sunt un creştin fundamentalist, aşa cum am explicat într-o discuţie cu Dan Ghenea, „discuţia despre fundamente este complicată, şi pentru că există mai multe zidiri. Între fundamentul personal şi fundamentele celorlalţi, trebuie căutat un echilibru. Astfel se crează, cred, o TEMELIE SOLIDĂ. [Acest echilibru încă în caut]”http://danghenea.wordpress.com/2013/09/29/cuvinte-rupte-fundamentalism/

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Atitudini, Biblia in Cuvant si Spirit, Bunul simt, Dragostea pentru sophia, Iubirea Inefabila

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (2)

Poezia “Vorbeşte-ncet” are caracteristici comune cu alte creaţii lirice eminesciene, dar şi deosebiri.

Asemenea sonetului “Vorbeşte-ncet”, poezia “Lacul” creează o imagine aproape imaterială a iubitei şi asociază sentimentul de dragoste cu un cadru intim, izolat, care permite reveria, un peisaj lent. Totuşi, cele două poezii se deosebesc prin cadrul spaţio-temporal (inexistent în “Vorbeşte-ncet”) şi “soarta” sentimentelor de dragoste (în “Lacul” sunt nesatisfăcute, pe când în “Vorbeşte-ncet” dar nu primesc răspuns).

O poezia chiar mai asemănătoare cu “Vorbeşte-ncet” este “Atât de fragedă”, în care se regăseşte motivul angelităţii feminine, conturat prin figuri de stil: comparaţii (“te-asemeni/ Cu floarea albă de cireş”, “ca un înger dintre oameni/ În calea vieţii mele eşti”, “Pluteşti ca visul de uşor”), metafore (“Abia atingi covorul moale”, “Mătasea sună sun picior”), epitet cromatic (“floarea albă”). Cu toate acestea, ca şi în “Lacul”, în atât de fragedă” putem vorbi de o irealizare a imaginii (Ioana Emilia Petrescu), realizată prin sugestia perfecţiunii, himericului, inaccesibilităţi iubitei, neîmplinirii sentimentelor de dragoste.

Continuă lectura

11 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

Comentariul poeziei “Vorbeşte-ncet” (1)

“Vorbeşte-ncet” este o creaţie lirică scrisă de poetul Mihai Eminescu, având structura unui sonet. Scrisă în anul 1876, poezia a fost publicată postum (după 1889).

Sonetul este o poezie cu formă fixă alcătuită din 14 versuri, grupate în două catrene şi două terţine, având rimă îmbrăţişată, măsură de 11 silabe şi ritm iambic.

 

Tema poeziei este dragostea, abordată printr-un monolog adresat. Mărcile lingvistice ale acestui tip de discurs sunt formele verbale la persoana I (“să pot”, “să te privesc”, “n-aş cere”) şi persoana a II-a (“vorbeşte”, “arată”, “rămâi”), formele pronominale la persoana I (“îmi”, “mea”, “meu”) şi persoana a II-a (“tăi”, “tău”, “ta”, “tu”, “tine”), substantivele la cazul vocativ (“Idol scump şi dulcea mea lumină”).

Eul liric, prezentat în ipostaza unui îndrăgostit, se adresează elogiativ iubitei sale, exprimând sentimente profunde: iubire, admiraţie, emoţie. Femeia apare ca o fiinţă angelică, cuminte, blândă, iar bărbatul ca o persoană fidelă, tandră, idealistă. Sentimentul de dragoste care îi aproprie pe cei doi este perceput ca o nevoie absolută, şi totodată un lucru inefabil.

Continuă lectura

16 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

O pagină de literatură (2): Analiza poeziei “Lacul”, de Alexandra Lupu

Articolul hotărât “-l” din substantivul comun ”lacul” sugerează unicitatea şi singuralitatea lui, el devenind prin intermediul acestui procedeu artistic centrul universului.

Inversiunea “lacul codrilor albastrii” semnifică iluzia unor codrii fantastici peste care iradiază în mod feeric culoarea albastră.

Epitetele cromatice “nuferi galbeni” şi “cercuri albe” colorează elementele cadrului spaţial (aştrii), iar lacul cel albastru preia rolul bolţii cereşti, ceea ce înseamnă că toate acestea sunt oglindirea universului cosmic.

În partea a doua a poeziei se dezvăluie scenariul erotic (1) dintre eul liric şi persoana îndrăgită de el (2), în cadru delimitându-se frecvenţa verbelor la modul conjunctiv, timp prezent (“să cadă”, ”să sărim”, “să scap”, “să plutim”, etc.), întrebuinţate la un mod ce arată o acţiune posibilă deoarece tabloul e unul imaginar şi de basm.

Peisajul al doilea conţine ultimele două versuri ale strofei a doua şi cuprinde strofa a treia, unde pronumele personale ”eu” (sinele) (3), ”el” (lacul) (4) şi “ea” (fiinţa îndrăgită) se contopesc în pronumele personal la numărul plural “noi” (5), motivul simbolizând mitul etern al androginului (6). Astfel, unirea dintre cadrul natural şi universul nemăsurat se completează cu cea a cuplului de îndrăgostiţi şi lacul cel albastru (7).

În imaginea dinamică “ea din trestii să răsară”, eternul feminin e reprezentat ca o zeitate lacustră (acvatică*) (8), dar mai ales ca o entitate imaterială, fiindcă, în viziunea romantică a eului liric, iubirea e înţeleasă în mod spiritual (9).

Secvenţa “unduioasa apă sune” prezintă un joc de cuvinte, realizat prin cuprinderea cuvântului “duios” în adjectivul “unduioasa”, imaginea artistică auditivă sugerând o sonoritate placută şi armonioasă.

Partea a treia, unde frecvenţa verbelor la modul indicativ, timpul prezent (“nu vine”, “suspin”, “sufăr”, etc.) descrie o acţiune concretă şi reala, se regăseşte în partea a patra şi ultima strofă a poemului.

Melancolia provocată de spulberarea visului e redată în imaginea reluata a intâiului cadru natural, însă sub o formă diferită de cea a primului tablou.

Dacă, în primul peisaj, eul liric era copleşit de gingăşia nuferilor de pe lac (“nuferi galbeni îl încarcă”, în a patra strofă,  autorul îi prezintă ca o frumuseţe convenţională şi rece (“încărcat cu flori de nufăr”).

 

Notă: (1) Alexandra ne atrage atenţia “să nu se gândească careva la prostii”: “erotic =  privitor la dragoste, de dragoste, propriu dragostei” (DEX).

(2) Luaţi aminte că nu trebuie să vă gândiţi în mod automat la Veronica Micle ca “marea dragoste” a lui Eminescu. Alexandra precizează: ”nu avem dovezi că se referea la ea”.

(3) “Eu” este o marcă a eului liric, “subtilitate a naibii de grea dacă nu lucrezi în acest domeniu deoarece sintagma nu reprezintă autorul, ci partea artistică şi visătoare a fiecarui omuleţ ce citeste acest poem minunat şi simplu” (Alexandra). Mai pe înţelesul tuturor: Nu Eminescu e cu barca pe lac, ci sinele său lăuntric, însoţit de al tău!

(4) Întrebare pentru cititori (de la Alexandra): “Numai mie mi se pare că lacul e o divinitate acvatică ce e adulată ca un fel de dumnezeu?” (Precizare: “e doar o părere”)

(5) Sinele, lacul şi persoana îndrăgită: “tustrei -> ce triadă!” (Alexandra)

(6) “Mitul androginului” este unul greco-păgân, conform căruia bărbatul şi femeia erau la început uniţi într-un singur om, însă, invidios pe unitatea androginului, Zeus i-a despărţit, condamnând fiecare din ei la o eternă căutare a perechii pierdute. 

(7) Precizare pentru languroşi: “eu (marcă a eului liric a Alexandrei) mă gândesc acum la ceva urât, dar nu doresc să stric acest moment în care sufletelele sensibile visează umed chestii siropoase”.

(8) Observaţie personală: Deşi, într-adevăr, autorul poeziei ne lasă cu impresia “ei” ca o fiinţă supranaturală, cum spunea şi profesoara de română (Adina Puhache): “Cine ştie, poate eul liric chiar se aştepta la o femeie obişnuită să iasă din trestii şi să-i sară în barcă”.  

(9) Pentru cei ce n-au înţeles: în cazul de faţă (al iubirii înţelese în mod spiritual), este vorba de o “dragoste de aia cu trăiri intense în forul interior”(Alexandra).

3 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Comentarii de poezie

Valoarea Inteligenţei în Dragoste

Ante scriptum: “Care este valoarea Inteligenţei în Dragoste?” Luni întregi m-am chinuit să dau răspuns la această întrebare. Acest articol l-am rescris de trei ori, însă, de fiecare dată, nu mi-am găsit cuvintele. Este foarte greu să vorbeşti despre dragoste cu inteligenţă, dar amite să vorbeşti despre dragoste cu inteligenţă cântărind în acelaşi timp şi valoarea inteligenţei în ea. Până la urmă, dragostea este un sentiment inefabil, pe care nu-l poţi descrie în cuvinte. Şi-atunci, ce era să fac? “O imagine valorează cât 1000 de cuvinte”, se spune….

Priviţi aceşti doi oameni, bunicii mei. Au trăit împreună 58 de ani, minus câteva zile. Despărţirea lor a fost grea, foarte grea, dar nu pentru cel plecat, ci pentru cea rămasă în urmă.

De ce s-au iubit aceşti oameni? De ce?

Ce a fost mai puternică – dragostea sau inteligenţa? E vorba de un instinct sau de conştiinţă?

Când tot ce poate fi legat de amintirea soţului ei este pentru bunica mea valoros, nepreţuit, credeţi că acest lucru este datorat unui sentiment, nu unei judecăţi?

De ce văduva îşi plânge soţul? Din cauza unei suferinţe, unei dureri, sau unei gândiri, unor gânduri?

Iubirea, sentimentul de afecţiune dintre doi iubiţi, de ce se transformă în dragoste pentru tot ce a fost s-au poate fi legat de el, inclusiv fiinţe?

Există o raţiune? Există? Inteligenţă? Dar cine să ştie!….. ştiţi voi Cine.

 

Credinţa, de pildă, oare ce este? Produs al unui simţ, unei simţiri, sau a cunoaşterii, a cunoştiinţelor?

Nu am o concluzie. Astfel de dileme nu pot fi analizate cu mintea.

Dragostea, de fapt, nu o putem defini decât aproximativ.

Iubirea, şi mai puternică, nu o putem nici manifesta cum am dori.

Ce este ea?

Cum zice un romancier a cărui citat vă va emoţiona, stimulând fie dragostea, fie inteligenţa, fie amândouă cu aceeaşi intensitate: “Ce este iubirea? Nici cel mai învăţat om nu ar putea să explice asta celui ce nu o simte, iar cine cunoaşte răspunsul, nu are nevoie de cuvinte” (Jókai Mór)

Un comentariu

Din categoria Iubirea Inefabila