Marmura albastră

“Şi atunci, casa lui care va fi? Locuinţa unui om este locul căruia simte că-i aparţine cu adevărat.”

Aşa scrie Tudor în postarea sa de azi. Este îndrăgostit de spaţiul său, de cuibul copilăriei, de familia care îl ocroteşte… De ţara în care trăieşte, de Pămîntul pe care locuieşte. Cînd visează să călătorească pe alte planete, nu ştiu de ce dar gîndul îmi zboară la Saint-Exupery şi Micul său Prinţ, care avea o stea şi oricît de mică era, o iubea, pentru că era căminul lui, ţara lui, misterul lui…

Un dulap de ambalaje

O sticlă de bere… spartă;… o conservă de peşte…. cutii de biscuiţi… un borcan ciobit…. multe, multe pungi….. un bidon cu apă…. un cablu de 50 de metri…. mai multe becuri enigmatice… un televizor stricat!?! Cam asta am găsit anul trecut, pe 25 septembrie 2010, într-o sâmbătă, la “Let’s Do It, Romania!” (1) când eu, fratele geamăn, colegii mei de la 8C şi profesoara de matematică am mers, printre alţi 200.000 de voluntari, să curăţăm glia patriei noastre.

O fabrică, un pistol şi o pereche de pantofi

“Noi suntem eliberatori, nu hoţi!”. Aşa puteau zice toţi militarii români trimişi în 1944 pe Frontul de Apus să elibereze Europa de Vest de sub ocupaţia naziştilor. Printre aceştia, se afla şi bunicul meu, Mircea Mitroi, care îşi începuse astfel discursul pentru a-şi stăpânii ostaşii, dornici să jefuiască o fabrică de încălţăminte. Dar înainte să vă povestesc despre asta, să privim spre trecut… Al Doilea Război Mondial a început pe 1 septembrie 1939, odată cu invadarea Poloniei de către trupele germane şi, la 17 septembrie, de trupele sovietice. România a simţit zguduiala celei de a doua conflagraţii mondiale un an mai târziu, în 1940, după ce a fost constrânsă să-şi cedeze din teritorii: în iunie, Basarabia şi Bucovina de Nord către Rusia lui Stalin; în august, Nordul Transilvaniei către Ungaria lui Horthy; în septembrie, Cadrilaterul către Bulgaria ţarului Boris al III-lea.

Cravata bunicului meu

Când m-am dus pe 12 septembrie la festivitatea de început şi ni s-a spus de rezultatele excepţionale ale elevilor Colegiului Naţional “Gheorghe Lazăr” (1) la bacalaureatul de anul acesta, nu am putut să nu-mi amintesc de bunicul meu, Ion Vişan-Miu, a cărui cravată o purtam în acea zi.
Născut la 3 mai 1908 în comuna Coloneşti din judeţul Olt ca fiul al unor oameni simpli, Predilă şi Rada, Ion a făcut şcoala primală în satul său după care, de unul singur, neînsoţit de părinţi, a mers să facă liceul la Bucureşti. El a străbătut această distanţă, fireşte, nu pe jos, ci într-o locomotivă cu cărbune (nu cu carul cu boi). El a terminat Şcoala Comercială “Nicolae Kretzulescu” şi a ajuns un om înstărit, directorul unui birou vamal în capitala ţării.

Revizie tehnică

Simţul Spiritual

“Cum văd eu lumea, prin ochii mei?”. Aceasta este o întrebare la care am meditat un timp. Ce răspuns ar trebui să dau? Şi apoi, m-am gândit că alta era, de fapt, întrebarea: era vorba de percepţie, nu de văz, pentru că simţurile omului sunt numeroase. Noi ştiam că sunt cinci. Eu vă spun că-s mai multe de zece. Vă spun şi care sunt sau, cel puţin, care ar fi, în percepţia mea asupra lumii.

Despre cum să ajungi om, nu bou

Bunicii mele i-a fost greu la liceu: tatăl ei murise în 1942 şi au început să apară dificultăţile financiare. Timp de 8 ani, bunica mea s-a chinuit să ia bursă, şi pentru asta, trebuia ca fiecare medie a ei să fie mai MARE de 7. Nu i-au plăcut toate materiile, însă de nevoie, a învăţat. Niciodată nu a copiat, nu a încercat să ia note prin vreun alt mod decât cel corect: a învăţat.
Asta e diferenţa dintre vremurile de atunci şi cele de acum: elevii nu acordă destul timp educatiei, datorită tentaţiilor care apar, de la internet, jocuri video şi televizor până la “chiulit” în parc şi petreceri. Până la urmă, în anii ’40-’50 sau chiar ’60-’70, nu aveai ce să faci toata ziua în casa. Mi-a mărturisit şi mama că ea şi colegii ei abia AŞTEPTAU să înceapă şcoala, pe când acum este cea mai mare suferinţă a unui şcolar.

Mărăşeştii şi Mărăştii fruntaşilor generaţiei contemporane

DATA: 11/09/2011

SUBIECT: “Turtucaia învăţământului romănesc” şi Ruşinea Cedării Basarabiei

“Dragă domnule Răsvan Cristian,

Examenul de bacalaureat de anul acesta a fost un dezastru. 60% sau picat in vara şi 81% în toamnă. Asta îl indreptăţeşte pe academicianul Florin Constantiniu să compare bacalaureatul din România de anul acesta cu cea mai ruşinoasă înfrângere a României din Primul Război Mondial, Bătălia de la Turtucaia din 18/19-24 august 1916 [S.V.]. „Ţară de secăcturi […] căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari […]”, nota Octavian Goga la 17 noiembrie 1916 în jurnalul său, citat pe care academicianul îl foloseşte adesea, deoarece reflectă şi realitatea zilelor noastre. (Revista “ISTORIE ŞI CIVILIZAŢIE”, Anul III, Nr. 23/august 2011, p.3)

Gargara Anonimilor

10 septembrie 2011.

CONTEXT: 1) Răsvan a primit o scrisoare de la unchiul său, Adam Sezonov, care reliefa un adevăr trist: un om cult ca dânsul a fost luat peste picior de către necunoscători îndoctrinaţi ori cointeresaţi în a-i contrazice punctul de vedere, de cele mai multe ori cu argumente slabe (ori chiar fără ele) ori prin sofisme ad hominem. Dată fiind “gargara anonimilor” la care a fost supus, face următoarea somaţie: “Aşa după cum v-am spus, nu mai las comentarii venite din partea unor domni sau doamne ale căror identităţi nu le cunosc. Măcar de-un nume, o adresă cît de cît reală, eventual vîrsta şi, dacă nu cer prea mult, o vagă aluzie despre îndeletnicirile zilnice sau pasiuni mai mult sau mai puţin devoratoare.”.

Abordaj ideatic

Prin “idee” înţelegem, în general, orice produs abstract al activităţii mentale. Corespondenţa unei idei cu realitatea nu este întotdeauna valabilă, cu atât mai puţin aplicativitatea ei. Totuşi, atâta timp cât este inteligibilă, poate constitui obiectul reflecţiei altor semeni gânditori, în mod individual ori în grup.

În vremea vaselor din lemn, acţiunea abordării presupunea – în cazul navigatorilor – mai multe legături cu sfori, în vederea apropierii de ţărm (acostare) sau cheii portului, iar – în cazul militarilor flotei sau piraţilor – mai multe cârlige, în vederea lipirii de bordul unei alte nave (de regulă, inamice, cu scopul de a o ataca).