Despre cum să ajungi om, nu bou

Bunicii mele i-a fost greu la liceu: tatăl ei murise în 1942 şi au început să apară dificultăţile financiare. Timp de 8 ani, bunica mea s-a chinuit să ia bursă, şi pentru asta, trebuia ca fiecare medie a ei să fie mai MARE de 7. Nu i-au plăcut toate materiile, însă de nevoie, a învăţat. Niciodată nu a copiat, nu a încercat să ia note prin vreun alt mod decât cel corect: a învăţat.
Asta e diferenţa dintre vremurile de atunci şi cele de acum: elevii nu acordă destul timp educatiei, datorită tentaţiilor care apar, de la internet, jocuri video şi televizor până la “chiulit” în parc şi petreceri. Până la urmă, în anii ’40-’50 sau chiar ’60-’70, nu aveai ce să faci toata ziua în casa. Mi-a mărturisit şi mama că ea şi colegii ei abia AŞTEPTAU să înceapă şcoala, pe când acum este cea mai mare suferinţă a unui şcolar.
Bunicul meu, Mircea Mitroi, născut în judeţul Teleorman, străbătea 3 kilometri pe jos ca să ajungă la şcoala din comuna vecină, pentru ca să ajungă, dar iertaţi-mi expresia, şi el “om”, nu “bou” [1]. Dacă bunicul meu a mers 3 kilometri la şcoala din comuna Ologi timp de 4 ani, tot el a străbătut 13 kilometri spre liceul din Turnu Măgurele timp de 8 ani (fireşte, în carul cu boi; şi nu mă refer la alternativa devenirii unui om, ci la animalul care trebuie să tragă căruţa stăpânului – de la asta şi vine expresia).
Bunicul meu a făcut cele mai multe studii din toţi cei 4 fraţi ai săi: Ispas, cel mai mare, era pus la treabă; Marin, al doilea, muncea şi el pe pământul părinţilor săi, dar a putut merge în tinereţea sa ca poştaş la Alexandria; Ionel, al treilea, a lucrat chiar ca tipograf la Bucureşti; cel mai mic, Ilie, sărmanul, n-a apucat să-şi croiască drumul în viaţă căci a murit tânăr pe front.
Ideea este aceasta: educaţia este singura “poartă” a omului simplu spre o altfel de viaţă: viaţa unui orăşean. Şi ca dovadă, Ispas şi Marin au continuat să muncească pământul, pe când Ionel a fost administrator la stadionul “Farul” din Constanţa, iar bunicul meu contabil-şef la o moară comercială din Tulcea.

(articol republicat de pe Vindecătoru’ – 11 septembrie 2011, duminică)

Notă: [1] După cum subliniază Daniel, „Fiecare trage la o căruță în zilele vieții sale! Boul în sine este un animal puternic și curat. Iar când te mai gândești că numele boului vine de la un mare trib celt, atunci apare necesitatea distincției dintre numele boului și făptura boului! [….] Când lucri pământul ca boul nu privești înapoi pe ogorul arat, ca leneșul care-și face o jitie din perii ălora cei mai bătrâni sau din bucuria de a mai fi mers încă puțin din întinderea toată„. Totuşi – îl citez pe Răsvan – „boul este o metaforă, a omului care din lipsă de carte, trebuie să tragă un car de stăpîni după el, pe uliţa nefericirii naţionale„, sau – îl citez pe Marcel Căpraru – „termenul ‘bou’ este folosit nu în sens jignitor la adresa cuiva (cu sensul echivalent de a-l face prost, incult, needucat – n.n.), ci ca “expresie a servituții și a stării și nevoii psihologice de dependență și obediență”.

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Omul Joi

2 răspunsuri la „Despre cum să ajungi om, nu bou

  1. Pingback: Recapitulare (10) | tudorvisanmiu

  2. Pingback: un tn[r ]n expansiune | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s