Gargara Anonimilor

10 septembrie 2011.

CONTEXT: 1) Răsvan a primit o scrisoare de la unchiul său, Adam Sezonov, care reliefa un adevăr trist: un om cult ca dânsul a fost luat peste picior de către necunoscători îndoctrinaţi ori cointeresaţi în a-i contrazice punctul de vedere, de cele mai multe ori cu argumente slabe (ori chiar fără ele) ori prin sofisme ad hominem. Dată fiind “gargara anonimilor” la care a fost supus, face următoarea somaţie: “Aşa după cum v-am spus, nu mai las comentarii venite din partea unor domni sau doamne ale căror identităţi nu le cunosc. Măcar de-un nume, o adresă cît de cît reală, eventual vîrsta şi, dacă nu cer prea mult, o vagă aluzie despre îndeletnicirile zilnice sau pasiuni mai mult sau mai puţin devoratoare.”.

1) Subsemnatul descoperise seria “Feisbuc retro” pe blogul Vindecătoru’. După ce trimisem vreo 3-4 comentarii la articolul “Moara fără noroc” (probabil ajunse în spam, lucru de care nu eram conştient, crezând că pot publica numai un singur comentariu succesiv), intervenţia doamnei Andreea (la 30 august 2011, pe care nu o văzusem decât în aceea zi) mi-a permis, în contextul în care în cea de a doua jumătate a verii studiasem temeinic aproape exhaustiv sursele documentare valabile pe Internet privind familia Sezonov şi neamurile împletite cu ea, să-i cer lui Răsvan o confirmare a titlului cărţii scrise de vărul bunicului său (“Cronica Familiei Sezonov (1880 – 1980)”, Emanuel Sezonov) şi să-i aduc în vedere o altă carte scrisă despre numerosul său neam baptist, răspândit pe cuprinsul pământului (“Soarta Familei lui Adam Sezonov din Brăila”, Victoria Zielinska, n. Sezonov).

Eram entuziasmat, atât în anticipaţia răspunsului ce aş fi avut să-l primesc de la prima rudă a mea descoperită pe internet (pentru Răsvan, era un lucru normal să fie contactat câte-o rudă din nu-ştiu-ce-colţ-al-planetei). După o încercare eşuată de a-mi ocupa timpul downloadând (şi, implicit, jucând) versiunea demo a jocului Heroes of Might and Magic V (Slavă Domnului pentru nereuşita tehnică!), m-am hotărât să mai citesc articole pe blogul lui Răsvan. Am revenit asupra voluminosului text “Sfârşit de capitol”, descoperind clar dezamăgirea seamănului meu (pe care, anterior, nu o înţelesesem):

“Cînd am început să scriu acest blog,  am promis să o fac cu totală tranparenţă şi, mai ales, să-mi menţin neatinsă independenţa din toate punctele de vedere,  să  nu mă las cumpărat. De aceea, nu mi-e ruşine să vin, după aproape trei ani, şi să vă spun: mi-e o mare scîrbă de ce văd!”

.

Vrând să-l îmbunez pe omul pe care îl apreciam şi văzând cerinţele lui din partea comentatorilor (nume, vârstă, adresă, îndeletniciri zilnice, pasiuni), am dat următorul comentariu, lansându-mă în prima intervenţie care nu era referitoare (numai) la familie, ci şi la blog şi la persoana mea.

V.M.T.: Ei, domnule Răsvan Cristian, mare este “minunea” internetului, din care poţi să afli într-un minut ceea ce bunicii noştri aflau în ore întregi, răsfoind cărţi şi enciclopedii. Însă, din păcate, internetul aduce şi astfel de persoane “răuvoitoare”, care îl folosesc fie pentru a manipula, fie pentru a dezinforma, fie doar pentru a insulta… fara motiv, profitând de faptul că rămân “anonimi”.

Blogul dvs. este o mină de cultură, veche de 3 ani (de fapt, la acea vreme, aproape 4 – n.n.), plin de articole pe care, bineînţeles, nu aş fi avut cand să le citesc, din moment ce încep să umblu pe el doar din august 2011. Îmi pare rau că vă confruntaţi cu perspectiva “sumbră” de a închide blogul în care “vă simţiţi în largul” dvs., de care nu sunt interesat numai pentru că scrieţi de Sezonovii cu care, printr-un complex de circumstanţe, sunt rudă prin alianţă, dar şi pentru că foloseşte internetul în scopul lui “sănatos”.

Ei, şi cum mi-am permis sa scriu deja 4 postari (comentarii – n.n.) pe blogul dvs. fără să mă “identific”, o să o fac acum: numele meu este Vişan-Miu Tudor, locuiesc în Bucureşti şi sunt creştin. Sunt încă în “floare tinereţii”: sunt născut pe 29 decembrie, am 15 ani, deabia am intrat la liceu. Ocupaţii? Una dintre ele este să scriu despre orice membru sau cunoscut al vreunui membru al familiei mele. De ce fac asta? Nu ştiu, dar îmi place: asta contează. Orice altceva a-ţi mai dori să ştiţi, sunt dispus să vă spun. Până la urma, sinceritatea de care aţi dat dovada, povestind despre familia dvs. şi despre dvs. (referire la deconspirările de pe Pătrăţosu – n.n.), este numai de admirat, şi ar fi nedrept ca, eu, ştiind toate aceste lucruri, să rămân un “anonim”. Vă urez o zi frumoasă, şi sper că veţi continua să scrieţi pe blog! Cu sinceritate, Vişan-Miu Tudor.

 

Mia: Răsvan, uite de ce merita sa continui.

(acest comentariu mi-a ridicat sprâncenele)

 

S.R.C.: Dragă Mia, am văzut cu Tudor. Copiii sunt cu sufletul curat, ce pot să mai spun… Cît despre blog, am început să-l mai chivernisesc din mers.  Despre ciclul ăsta nou (Gargara anonimilor – n.n.), vreau să-l fac cît mai distractiv. Am deja o parte a doua şi cred că vor fi zeci… Cît despre Daniel Brânzei, are el destui care-l rod la imagine şi aceia nu se numesc nici Mia, nici Răsvan.

“Sunt încă în “floare tinereţii”…”: Dragă Tudor, eu sunt în floarea bătrîneţii.  Îţi doresc ca Domnul să fie cu tine şi tu să-L cunoşti acum, pentru că alt prieten care să te iubească aşa cum te iubeşte El n-ai să găseşti şi altă familie mai apropiată decît cea a bisericii vii nu vei avea. Trăim vremuri cumplite şi pentru generaţiile care vin e din ce în ce mai greu în România. O să mai avem vreme de stat la taclale, dar ce ţi-am spus acum stă la baza tuturor lucrurilor şi a relaţiilor.

 

V.M.T.: Ei, domnule Rasvan Cristian, postările ocazionale (comentarii – n.n.) a unor utilizatori “prieteni” cu acest blog, precum Mia sau Cristian Ionescu (pe atunci, cu privire la relaţia cu pastorul, aveam în vedere numai discuţia amicală de la postul “Likele” – n.n.), nu sunt singurul motiv pentru care ar trebui să continuaţi să scrieţi. Nu a trecut nici o lună de când am descoperit acest blog, şi îmi pare rău că vă gasesc dezamăgit de faptul că “Vindecătoru” a fost asaltat de “gargara anonimilor”, cauzată de indivizi porniţi într-o misiune de “sabotare” a tot ceea ce ei nu ar putea sa clădească: de la o “mină de cultură” ca a dvs. până la forumuri în care se discută subiecte “inteligente” sau site-uri de socializare.

Fireşte, eu sunt un băiat naiv, care nu are experienţa de viaţă a dvs. (referire la şuturile în fund, pe care eu, deşi le primisem pentru disciplina instituţională, nu le simţisem pe pielea mea şi prin contrazicerile absurde ale unor detractori ai adevărului în timpul unui expozeu argumentat al meu [1] – n.n.). Şi totuşi, chiar dacă nu cunosc “viaţa reală”, pot şi eu să afirm ca blogul dvs. este un lucru BENEFIC pentru cei care ar vrea să ştie mai mult despre personalităţi precum Benjamin Franklin sau despre oameni precum bunicul dvs., Pavel Sezonov. De aceea, v-aş ruga să continuaţi să scrieţi pe blog. Nu pentru minec CI PENTRU DVS.

ONESTITATEA este calitatea pe care, probabil, o apreciaţi cel mai mult. De aceea, fiind la a cincea postare (comentariu – n.n.), permiţându-mi să vă scriu astfel de lucruri şi să vă spun vorbe îmbunătoare, cred că ar trebui să vă spun mai multe despre mine (prin mine înţelegând moştenirea genealogică ce o purtam – n.n.):

M-am născut la Bucureşti, pe 29 decembrie 1995. Părinţii mei sunt amândoi oameni cu o inimă de aur şi o vasta cultură.  

Mama mea, născuta la Tulcea, este fiica lui Mircea Mitroi şi a Mariei, născuta Covaliov. Tatăl mamel mele a fost şi el, pentru un timp, un “duşman al poporului”, fiind închis 6 ani la Poarta Albă, acuzat de o deturnare de fonduri (de care, fireşte, nu era vinovat) la moara comercială unde lucra. De fapt, el se certase cu un lipovean ce va ajunge (ajunse – n.n.) să ocupe o funcţie importantă, şi care a vrut sa “i-o plătească”. El a fost acuzat la 17 ani de închisoare, şi ar fi stat închis aproape 2 (două! – n.n.) decenii dacă nu era amnistia din 1964 a lui Gheorghiu-Dej. El, născut pe 29 decembrie 1916, are astăzi 94 de ani, şi este sanatos tun.

Străbunica mea, Evdochia Pavlov (n. 1 martie, 1886 -> de fapt, 1894, n.n.), era fiica unor negustori, Ana şi Andrei, de la Odesa. Ea a avut 5 surori, Anastasia, Ana, Maria, Daria şi Pasa (Paraschiva – n.n.), si un frate, Simion, pe care l-a iubit enorm. Ea şi intreaga ei familie vor fugi din Rusia în timpul Revoluţiei din 1917, si se vor muta la Tulcea (informaţie eronată: Pavlovii nu erau emigranţi politici, ci religioşi, şi nu la 1917, ci înainte de naşterea străbunicii mele, în 1894). Evdochia s-a căsatorit cu sublocotenentul Vasile Covaliov (n. 1 ianuarie 1888 -> de fapt, 15 august 1897, conform actului său de naştere), născut la Izmail, singur la părinţi (pe “papa” a lui – Mihail, n.n. – nu l-a cunoscut, doar pe mama, Maria).

Unchiul meu, Dudu Mitroi, a fugit din România în 1987, şi a ajuns în Australia. Nu l-am cunoscut niciodată, însă ştiu că este fericit cu familia sa. Asta contează. Acum că v-am spus CEVA şi de părinţi, si de unchi, şi de bunici (doar materni – n.n.), şi de străbunici (doar materni – n.n.), si de stra-strabunici (doar materni – n.n.) (vorbisem aproape numai despre partea maternă a familiei întrucât considerasem că eram legat de Răsvan prin rudele ruseşti mai degrabă decât cele maghiare ori bulgare din partea tatălui – n.n.), sper că am ieşit cu totul din “anonimat”.

Îmi pare rău pentru această foarte lunga postare (comentariu – n.n.) şi sper că nu v-am pierdut timpul. Vă urez o seară frumoasa, sper să vă fi imbunat în vreun fel, Vişan-Miu Tudor

 

Rodica Botan: Tudor…de aşa un băiat cred că parinţii tăi sint mândrii. Am citit şi am zâmbit . Aproape îmi pierdusem total speranţa pentru generaţiile viitoare. Dar mai sunt şi copiii frumosi şi tu eşti unul dintre ei…Blessings

 

V.M.T.: Ei, doamna Botan, să nu vă pierdeţi speranţa pentru noi (şi întru noi – n.n.). Într-adevar, se poate spune că “noua generaţie” citeşte prea puţin, umbla pe internet prea mult, şi nu ca să se instruiască, ci… ei, nu dau exemple (de activităţi virtuale – n.n.). Însă, in acelaşi timp, tatăl meu a intâlnit tineri încântători, care doresc SĂ FACĂ, SĂ AJUNGĂ CINEVA în viaţă. Când a fost dezastrul de la bacalaureat, au adus la ştiri nu numai “veşti proaste”, ci au invitat tineri frumoşi, care aveau o cultură şi stiau spre ce vor sa se indrepte în viaţă. De aceea, sunt optimist privind viitorul.

Cât despre ce mi-aţi spus, domnule Răsvan Cristian, nu pot decat sa va dau dreptate. M-am născut creştin, şi tot creştin voi muri, cu credinţa în Dumnezeu şi Mântuitorul (eroarea teologică de a nu mă referi la Dumnezeul Triun – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt – s-a datorat unei incertitudini pe care o aveam în acea vreme în privinţa Trinităţii – n.n.). Trăim vremuri grele, da, şi nu numai în Romania: avem de a face cu o pespectivă sumbră a lumii de mâine, încălzită cu patru grade până în 2100 (la acea vreme, tocmai citisem “Sfârşitul petrolului”, de Paul Roberts). Şi totusi, să ne ajute bunul Dumnezeu, şi o să o rezolvam şi pe asta…. Vă urez o zi frumoasă, şi vă mulţumesc pentru vorbele îmbunătoare!

S.R.C.: “M-am născut creştin, şi tot creştin voi muri, cu credinţa în Dumnezeu şi Mântuitorul.”

Dragă Tudor, nu naşterea, din prima parte a frazei, ci credinţa din cea de a doua parte a ei te face creştin. Slavă Domnului!

Am fost impresionat de postarea ta despre familie. Voi posta şi fotografii cu bătrînii Sezonovi despre care scrie în cartea menţionată de tine.

Despre generaţii şi schimb de generaţii poţi să-mi scrii pe mail ce crezi tu despre generaţia ta, aia din clasa ta, din liceul în care ai intrat şi facem postare din ea. Ce ţi-a plăcut la elevii aceia care au luat BACUL? am văzut vreo două emisiuni la Antena 3 cu cei care au luat note foarte mari. Era o fată care fusese olimpică la limba germană, altul olimpic la informatică…

mailul meu este: rasvan.cristian@gmail.com

Cu drag şi salutări întregii tale familii.

 

SFÂRŞIT DE ZI: Eram entuziasmat de răspunsul domnului Răsvan Cristian. Adevărat, ezitasem în materie de credinţă (cunoscând faptul că dumnealui provenea dintr-o numeroasă familie baptistă şi era creştin practicant, bun cunoscător al bibliei, ezitam în a-mi prezenta apartenenţa la cultul ortodox, de care nu eram, la aceea dată, mândru nu din motive de crez dar datorită unei prejudecăţi generale de pasivitate a comunităţii ortodoxe din România în comparaţie cu cea romano-catolică), însă stabilisem o regulă de viaţă (Biserica vie era familia cea mai apropiată, lucru pe care, în sinea mea, îl ştiam).

Răsvan mă invitase să scriu despre un subiect pe care îl urmărisem şi analizasem de ceva vreme (am urmărit aceeaşi emisiune ca dumnealui de la Antena 3, moderată de domnul Gădea – n.n.). Fiind târziu, nu am mai dat un răspuns, însă, noaptea, în patul de culcare, am pregătit deja e-mailul pe care aveam să-l trimit. Menţionez că, până la invitaţia de colaborare ce aveam s-o primesc, nu spusesem nimănui din familie despre intervenţia mea din acea zi (anunţasem că descoperisem un nepot al Sezonovilor bunicii şi că intrasem în contact, însă comentariile publicate în acea zi au reprezentat prima mea intervenţie nominală într-un spaţiu public).

 

Mâine, despre inceputul colaborării (nu redau întreaga corespenţă, din motive ce se subînţeleg).

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Jurnal, Moara lui Sezonov

3 răspunsuri la „Gargara Anonimilor

  1. Pingback: Recapitulare (10) | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Statistica lunară (21) “Happy Anniversary” | tudorvisanmiu

  3. Pingback: un tn[r ]n expansiune | Dialog cu Mine Insumi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s