Vineri, 11 septembrie 2015, la invitaţia d-lui. Mircea Ignat, voi deschide seria de prezentări din a 2-a Sesiune de Comunicari Stiintifice a Tinerilor Olimpici desfăşurată în Sala de Consiliu a Institutului Naţional de C&D pentru Inginerie Electrică ICPE-CA (Splaiul Unirii nr. 313, sector 3, Bucureşti, Corp J, Etaj III).
Participanţii, inclusiv subsemnatul, facem parte din Centrul de Excelenţă pentru Iniţierea în Cercetarea Ştiinţifică a Tinerilor Olimpici (CEPICSTO), organizată de Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Inginerie Electrică (INCDIE) Institutul de Cercetări și Proiectări Electrotehnice (ICPE)-Cercetări Avansate (CA)
Anul trecut, joi, 11 septembrie 2014, am închis seria de prezentări din 1-a Sesiune, cu prezentarea „Spiru Haret şi reforma sistemului educaţional: model pentru contemporani”. Aici puteţi găsi LUCRAREA COMPLETĂ.
Înaintea apariţiei lucrării, public aici introducerea acesteia:
CAPTATIO BENEVOLENTIAE
Vă invit să vă imaginaţi un scaun. După aceea, uitaţi-vă, vă rog, la scaunul pe care staţi. Ce consideraţi că este mai real? Scaunul pe care staţi sau cel din mintea dumneavoastră?
Întrebarea poate părea absurdă, dar Platon, maestrul lui Aristotel, considera că ideea de scaun este adevărul, iar scaunul o copie palidă a acestei idei (teorie neîmpărtăşită, însă, de discipolul său).
Pentru Aristotel, logica este „instrumentul ştiinţei”. Marele filosof crede că „putem argumenta despre orice problemă propusă pornind de la propoziţii probabile”.
În acest fel, pentru Aristotel, lumea din jur capătă sens, la nivel personal, în interiorul minţii noastre. Bacon i-a reproşat, chiar, lui Aristotel, că a formulat în mod arbitrar principii „înainte de a fi consultat experienţa”, punând conţinutul minţii sale deasupra lumii exterioare.
În „Noul Organon”, publicat aproape două milenii după primul, Bacon a propus o metodă care s-a impus în ştiinţă: să ne folosim de experienţă pentru a extrage legi generale în modul cel mai responsabil. Altfel spus, să ne subordonăm mintea lumii în care trăim.
De aproape patru secole, ştiinţa a folosit metoda baconiană. Oarele noile descoperiri, mai ales cele din fizică, vor contura un al 3-lea „Organon”?
_____
TEXTUL PREZENTĂRII
De la Organonul lui Aristotel la Noul Organon
sau
O fundamentală schimbare de conştiinţă în două milenii
În prezenta expunere voi prezenta trecerea de la Organonul lui Aristotel la Noul Organon scris de Francis Bacon, Lord Cancelar al Angliei şi ceea ce consider a fi o fundamentală schimbare de conştiinţă în decursul a două milenii.
Organonul înseamnă instrument. Pentru Aristotel, logica este „instrumentul ştiinţei”. Marele filosof credea că „putem argumenta despre orice problemă propusă pornind de la propoziţii probabile”. Deşi nu a fost dezinteresat de observaţia empirică (din contră!), Aristotel a acordat prioritate rolului gândirii pure.
Bacon i-a reproşat lui Aristotel că a formulat în mod arbitrar principii „înainte de a fi consultat experienţa”. Considerând mintea un instrument failibil, întrucât intelectul amestecă propria sa natură cu aceea a lucrurilor, pentru Bacon, „informaţia începe cu simţurile”. Simţurile sunt imperfecte, dar – spune Bacon – slăbiciunile lor pot fi înlăturate, iar amăgirile lor corectate.
Filosoful englez îi reproşează predecesorul său din Atena că a formulat principii în mod arbitrar: „după ce le-a formulat în mod arbitrar (s.m.), el plimbă experienţa chinuită ca pe o captivă în jurul opiniilor sale”.
În fapt, Bacon îi acuză pe toţi predecesorii săi că au subordonat experienţa modului or de gândire: „Dacă noi lucruri particulare şi exemple erau descoperite şi invocate, care erau în opoziţie cu dogmele lor, ei sau le subordonau în mod subtil prin distincţii sau prin explicări ale regulilor lor, sau, în chip grosolan, scăpau de ele, socotindu-le excepţii.”
Concluzia sa este fermă: „Logica, de care se abuzează acum, serveşte mai mult să statornicească şi să fixeze erorile […] decât să cerceteze adevărul; de aceea ea este mai mult dăunătoare decât folositoare.”
Comparând empiriştii cu furnicile care „se mulţumesc să strângă apoi să-şi consume proviziile” şi raţionaliştii dogmatici cu păianjenii care „urzesc pânze a căror materie este extrasă din propria lor substanţă”, Bacon a propus o „cale de mijloc”, metoda albinei, care „extrage materia primă din florile grădinilor şi ale câmpurilor; apoi, cu o artă care îi este proprie, o preface şi o digeră”.
După Bacon, „adevărata ştiinţă” „prelucrează şi digeră” „materialul pe care îl extrage din istoria naturală şi din artele mecanice”, „apoi îl depune în intelect”, într-o „tranică şi strânsă alianţă dintre cele două facultăţi, experienţa şi raţiunea”.
Bacon argumentează că „trebuie să introducem o metodă cu totul deosebită, o ordine şi un proces pentru ducerea mai departe şi promovarea experienţei”. Metoda baconiană, preluată ulterior de toţi oamenii de ştiinţă, „scoate propoziţiile din datele simţurilor şi din faptele particulare, ridicându-se continuu şi gradual, pentru a ajunge, în cele din urmă, la propoziţiile cele mai generale”.
În Cartea a II-a a lucrării sale, autorul „Noului Organon” exemplică chiar modul de utilizare a metodei sale de lucru. Bacon susţine că raţiunea şi gândirea ştiinţifică trebuie dublate şi permanent însoţite de experiment.
Conform acestuia, baza oricărei lucrări este „istoria naturală şi experimentală”, a cărei date trebuie „înfăţişate în ordinea cuvenită”: „căci nu e vorba aici să imaginăm sau să născocim, ci să descoperim ceea ce natura face sau suportă”.
Printr-un exemplu concret de cercetare, Bacon a încercat să arate precaritatea „istoriei naturale” din timpul său. Pentru acesta, „exemplele de excludere sau de respingere a faptelor neconcludente” alcătuiesc „fundamentele inducţiei adevărate”. Bacon consideră că nimeni nu a întrebuinţat acest mod corect de inducţie în afară, poate, de Platon.
Aşa cum remarcă un alt autor, „Munca de filosof a lui Aristotel se deosebea clar de cea a lui Platon, întrucât el s-a arătat mult mai interesat de strângerea şi clasificarea datelor”. Totuşi, i se poate reproşa că, neverificând unele dintre speculaţiile sale, a comis erori grave.
De pildă, a afirmat, că la capre, la porci şi la oameni, indivizii de sex feminin aveau mai puţini dinţi decât cei de sex masculin. Aşa cum remarca ironic filosoful Bertrand Russell, informaţia putea fi corectată simplu: „A fost căsătorit de două ori, dar nu i-a trecut niciodată prin gând să examineze dantura soţiilor sale pentru a-şi verifica ipoteza!”. Lăsând gluma la o parte, Rusell consideră că Aristotel a comis greşeala de „a crede că ştie fără a şti”.
Am putea crede că a fost nevoie de două mii de ani pentru ca, de la Aristotel la Francis Bacon, să apară o nouă metodă care să reaşeze bazele ştiinţei.
Ipoteza mea este că, în acest timp, s-a produs o schimbare fundamentală de conştiinţă: în epoca lui Aristotel, maestrul său, Platon, putea să afirme că lucrurile înconjurătoare sunt doar o copie palidă a ideilor. Altfel spus, ideea de scaun era mai adevărată decât scaunul. După Bacon, puţini au mai afirmat altceva decât că ideea este o copie palidă a lucrului.
Aristotel acorda prioritate minţii. Bacon a pus la îndoială această prioritate.
La vremea sa, Bacon afirma că „singura noastră nădejde stă într-o regenerare a ştiinţelor” (XCVII.).
Într-adevăr, după „Noul Organon”, ştiinţa a mers pe „calea albinei”, folosind metoda baconiană. Oarele noile descoperiri, mai ales cele din fizică, vor contura un al 3-lea „Organon”?
Barthimeu – Un alt orizont
Misterele Dunării
tudorvisanmiu 