De la Organonul lui Aristotel la Noul Organon

De la Organonul lui Aristotel la Noul Organon

sau

O fundamentală schimbare de conştiinţă în două milenii

CAPTATIO BENEVOLENTIAE

Vă invit să vă imaginaţi un scaun. După aceea, uitaţi-vă, vă rog, la scaunul pe care staţi. Ce consideraţi că este mai real? Scaunul pe care staţi sau cel din mintea dumneavoastră?

Întrebarea poate părea absurdă, dar Platon, maestrul lui Aristotel, considera că ideea de scaun este adevărul, iar scaunul o copie palidă a acestei idei (teorie neîmpărtăşită, însă, de discipolul său).

Pentru Aristotel, logica este „instrumentul ştiinţei”. Marele filosof crede că „putem argumenta despre orice problemă propusă pornind de la propoziţii probabile”.

În acest fel, pentru Aristotel, lumea din jur capătă sens, la nivel personal, în interiorul minţii noastre. Bacon i-a reproşat, chiar, lui Aristotel, că a formulat în mod arbitrar principii „înainte de a fi consultat experienţa”, punând conţinutul minţii sale deasupra lumii exterioare.

În „Noul Organon”, publicat aproape două milenii după primul, Bacon a propus o metodă care s-a impus în ştiinţă: să ne folosim de experienţă pentru a extrage legi generale în modul cel mai responsabil. Altfel spus, să ne subordonăm mintea lumii în care trăim.

De aproape patru secole, ştiinţa a folosit metoda baconiană. Oarele noile descoperiri, mai ales cele din fizică, vor contura un al 3-lea „Organon”?

aristotel bacon

De la Organonul lui Aristotel (384-322 î.Hr.) la Noul Organon scris de Francis Bacon (redactat în 1606, publicat în 1620)

EXPUNERE

În prezenta expunere, voi încerca să arăt felul în care trecerea de la Organonul lui Aristotel (384-322 î.Hr.)[1] la Noul Organon scris de Francis Bacon (redactat în 1606, publicat în 1620)[2] a însemnat nu doar o schimbare de metodologie, a instrumentului cunoaşterii, ci a fost expresia unei schimbări de conştiinţă radicale, realizată pe parcursul a două milenii. Deoarece urmărirea acestui parcurs necesită nu doar o imensă erudiţie, dar şi o subtilitate filosofică de cea mai mare fineţe, mă voi limita în a încerca să observ comparativ tipul de conştiinţă exprimat de Aristotel (în care conţinutul gândirii era mai real decât cel al lumii exterioare) cu cel exprimat de Francis Bacon (în care conţinutul lumii exterioare reprezenta realitate, iar gândirea era o reflectare a ei).

Voi începe printr-o explicaţie terminologică: organon (Ὄργανον) înseamnă „instrument, unealtă”. Acesta este titlul pe care peripateticienii, adepţii lui Aristotel, l-au dat celor 6 tratate de logică ale maestrului lor, care compun lucrarea numită post-factum „Organonul”. Pentru peripateticieni, „instrumentul cunoaşterii” era logica. Francis Bacon propune un nou „instrument al cunoaşterii”, o logică bazată total pe experienţă. Altfel spus, pentru Bacon, „informaţia începe cu simţurile”[3].

De ce consider că a existat o „schimbare radicală de conştiinţă”? Este, dificil, într-adevăr, să ne referim la mentalul colectiv al lumii contemporane lui Aristotel sau Bacon. Putem vedea însă în „minţile strălucite” expresia unui anumit mod de gândire care avea sens într-un sistem de gândire manifestat într-un anumit moment istoric. Or, dacă Aristocles, zis „Platon” (427-347 î.Hr.), maestrul lui Aristotel, putea considera, la momentul său, că lumea exterioară (sensibilă) era doar o copie palidă a lumii ideilor, după Bacon, acest mod de gândire şi-a pierdut sensul.

Dacă Aristotel spune că „Scopul tratatului nostru este de a găsi o metodă, prin care putem argumenta despre orice problemă propusă,  pornind de la propoziţii probabile, şi prin care putem evita de a cădea în contradicţie, când trebuie să apărăm o argumentare.” (V. TOPICA, CARTEA I, cap. 1), Bacon ajunge până la a afirma că „Logica, de care se abuzează acum, serveşte mai mult să statornicească şi să fixeze erorile (care se ascund în noţiunile obişnuite) decât să cerceteze adevărul; de aceea ea este mai mult dăunătoare decât folositoare (s.m.)(XII.)[4].

Deşi Aristotel a afirmat că Cunoaşterea demonstrativă rezultă din principii necesare” (IV. ANALITICA SECUNDĂ, CARTEA A II-A,  cap. 4), „fiindcă demonstraţia este un silogism cu  premise necesare” (loc.cit, cap. 6), gânditorul britanic îi reproşează precursorului său grec că „…a formulat principiile înainte de a fi consultat în mod regulat experienţa, iar, după ce le-a formulat în mod arbitrar (s.m.), el plimbă experienţa chinuită ca pe o captivă în jurul opiniilor sale” (LXIII.)[5], adică pune  conţinutul minţii sale înainte experienţei, pe care o subordonează acesteia. „Dacă noi lucruri particulare şi exemple erau descoperite şi invocate, care erau în opoziţie cu dogmele lor, ei sau le subordonau în mod subtil prin distincţii sau prin explicări ale regulilor lor, sau, în chip grosolan, scăpau de ele, socotindu-le excepţii” (CXXV.)[6].

Pentru Bacon, mintea este un instrument failibil: „… intelectul omenesc […], amestecând propria sa natură cu aceea a lucrurilor, răstălmăceşte şi desfigurează imaginea acestora (s.m.)(XLI.)[7]. Şi simţurile sunt imperfecte – „… impresiile simţurilor înseşi sunt vicioase; căci simţurile ne înşală şi ne amăgesc (s.m.)” (LXIX.)[8] – dar slăbiciunile lor pot fi înlărutate, iar amăgirile lor corectate[9].

Pe lângă „formulările arbitrare”, filosoful condamnă „inducţia vulgară” (întrebuinţată la vremea lui), care „se înalţă ca într-un zbor de la datele simţurilor şi de la faptele particulare la propoziţiile cele mai generale” (XIX.), metodă pe care – susţine el – au practicat-o anticii (CXXV.).

Comparând empiriştii cu furnicile care „se mulţumesc să strângă apoi să-şi consume proviziile” şi raţionaliştii dogmatici cu păianjenii care „urzesc pânze a căror materie este extrasă din propria lor substanţă”, Bacon a propus o „cale de mijloc”, metoda albinei, care „extrage materia primă din florile grădinilor şi ale câmpurilor; apoi, cu o artă care îi este proprie, o preface şi o digeră”. După Bacon, „adevărata ştiinţă” „prelucrează şi digeră” „materialul pe care îl extrage din istoria naturală şi din artele mecanice”, „apoi îl depune în intelect”, într-o „tranică şi strânsă alianţă dintre cele două facultăţi, experienţa şi raţiunea” (XCV.)[10].

Bacon argumentează că „trebuie să introducem o metodă cu totul deosebită, o ordine şi un proces pentru ducerea mai departe şi promovarea experienţei” (C.)[11]. Astfel, gânditorul englez propune o metodă „cu adevărat ştiinţifică” (care va fi aplicată de toată ştiinţa de după Bacon): aceasta „scoate propoziţiile din datele simţurilor şi din faptele particulare, ridicându-se continuu şi gradual, pentru a ajunge, în cele din urmă, la propoziţiile cele mai generale” (XIX.)[12].

În Cartea a II-a a lucrării sale, autorul „Noului Organon” exemplică chiar modul de utilizare a metodei sale de lucru. Bacon susţine că raţiunea şi gândirea ştiinţifică trebuie dublate şi permanent însoţite de experiment. Conform acestuia, baza oricărei lucrări este „istoria naturală şi experimentală”, a cărei date trebuie „înfăţişate în ordinea cuvenită”: „căci nu e vorba aici să imaginăm sau să născocim, ci să descoperim ceea ce natura face sau suportă” (X.)[13].

Printr-un exemplu concret de cercetare, „Cazuri care se acordă în însuşirea caldului” (XI), alături de un „sumar al lipsurilor” (XII.) şi de „diferitele grade în care natura cercetată se înfăţişează” (XIII.), Bacon a încercat să arate „cât de săraci suntem în istoria naturală” (XIV.)[14]. „Exemplele de excludere sau de respingere a însuşirilor care nu ţin de forma căldurii” (XVIII.), adică ale „faptelor neconcludente”, alcătuiesc, în metoda lui Bacon, „fundamentele inducţiei adevărate” (XIX.)[15], căci inducţia „cu adevărat folositoare pentru invenţie şi pentru demonstraţia ştiinţelor sau artelor” nu se realizează doar prin simplă enumerare. Bacon consideră că nimeni nu a întrebuinţat acest mod corect de inducţie în afară, poate, de Platon (v. Cartea I, CV.)[16].

Aşa cum remarcă un alt autor, „Munca de filosof a lui Aristotel se deosebea clar de cea a lui Platon, întrucât el s-a arătat mult mai interesat de strângerea şi clasificarea datelor. În afară de aceasta, nu numai că a organizat şi a clasificat diferitele ramuri ale cunoaşterii ştiinţifice, dar a şi creat o nouă ştiinţă, logica, axată pe studierea formelor gândirii corecte.”[17]. Altfel, i se poate reproşa că, neverificând unele dintre speculaţiile sale, a comis erori grave: de pildă, afirmaţia sa, că la capre, la porci şi la oameni indivizii de sex feminin aveau mai puţini dinţi decât cei de sex masculin putea fi corectată foarte simplu – cum remarca ironic filosoful Bertrand Russell – „A fost căsătorit de două ori, dar nu i-a trecut niciodată prin gând să examineze dantura soţiilor sale pentru a-şi verifica ipoteza!”. Rusell consideră că Aristotel a comis greşeala de „a crede că ştie fără a şti” [18].

Am putea crede că a fost nevoie de două mii de ani pentru ca, de la Aristotel la Francis Bacon, să apară o nouă metodă care să reaşeze bazele ştiinţei. Voi relua ipoteza că, în fapt, schimbarea de metodologie poate fi explicată printr-o schimbare de conştiinţă fundamentală: în secolul când „ideea de scaun” putea fi considerată mai adevărată decât scaunul ca obiect, Aristotel nu a fost dezinteresat de observaţia empirică (din contră!), însă a acordat prioritate rolului gândirii pure. Cu temei, la începutul secolului al XVII-lea d.Hr., Francis Bacon a pus la îndoială această prioritate.

La vremea sa, Bacon afirma că „singura noastră nădejde stă într-o regenerare a ştiinţelor” (XCVII.)[19]. Într-adevăr, după „Noul Organon”, ştiinţa a mers pe „calea albinei”.

______________________________

[1] Am consultat traducerea românească a „Organonului” realizată de Mircea Florian (1888-1960). Primele 4 volume, apărute la Editura Ştiinţifică în perioada 1957-1963, au fost reluate în două tomuri la Editura Iri Bucureşti, 1997-1998, cu un studiu introductiv („Logica lui Aristotel”), introduceri pentru fiecare carte a „Organonului” şi note explicative de Mircea Florian.

[2] Titlu complet: Novum Organum Scientiarum. Am consultat originalul latin disponibil pe www.thelatinlibrary.com/bacon.html, precum şi traducerea românească realizată de Nicolae Petrescu (1885-1954) şi Mircea Florian (1888-1960), cu un studiu introductiv de Al. Posescu, publicată la (horrible dictu!) editura Academiei Republicii Populare Române în 1957.

[3] Cartea a II-a. XLIV. „Informatio enim incipit a sensu.”

[4] Cartea I. XII. „Logica, quae in usu est, ad errores (qui in notionibus vulgaribus fundantur) stabiliendos et figendos valet, potius quam ad inquisitionem veritatis; ut magis damnosa sit, quam utilis (s.m.).”

[5] Cartea I. LXIII. „Ille enim prius decreverat, neque experientiam ad constituenda decreta et axiomata rite consuluit; sed postquam pro arbitrio suo decrevisset (s.m.), experientiam ad sua placita tortam circumducit et captivam.”

[6] Cartea I. CXXV. „Tum demum si nova particularia et exempla mota essent et adducta quae placitis suis refragarentur, illa aut per distinctiones aut per regularum suarum explanationes in ordinem subtiliter redigebant, aut demum per exceptiones grosso modo summovebant: at rerum particularium non refragantium causas ad illa principia sua laboriose et pertinaciter accommodabant.”

[7] Cartea I. XLI. „Estque intellectus humanus […], qui suam naturam naturae rerum immiscet, eamque distorquet et inficit (s.m.)”.

[8] Cartea I. LXIX. „Impressiones sensus ipsius vitiosae sunt; sensus enim et destituit et fallit (s.m.).”

[9] Cartea I. LXIX. „At destitutionibus substitutiones, fallaciis rectificationes debentur (s.m.).”

[10] Cartea I. XCV. „Qui tractaverunt scientias aut empirici aut dogmatici fuerunt. Empirici, formicae more, congerunt tantum, et utuntur: rationales, aranearum more, telas ex se conficiunt: apis vero ratio media est, quae materiam ex floribus horti et agri elicit; sed tamen eam propria facultate vertit et digerit (s.m.). Neque absimile philosophiae verum opificium est; quod nec mentis viribus tantum aut praecipue nititur, neque ex historia naturali et mechanicis experimentis praebitam materiam, in memoria integram, sed in intellectu mutatam et subactam, reponit (s.m.). Itaque ex harum facultatum (experimentalis scilicet et rationalis) arctiore et sanctiore foedere (quod adhuc factum non est) bene sperandum est..”

[11] Cartea I. C. „sed etiam methodus plane alia et ordo et processus continuande et provehendae Experientiae introducenda.”

[12] Cartea I. XIX. „Altera a sensu et particularibus advolat ad axiomata maxime generalia, atque ex iis principiis eorumque immota veritate judicat et invenit axiomata media; atque haec via in usu est. Altera a sensu et particularibus excitat axiomata, ascendendo continenter et gradatim, ut ultimo loco perveniatur ad maxime generalia; quae via vera est, sed intentata.”

[13] Cartea a II-a. X. „Primo enim paranda est historia naturalis et experimentalis, sufficiens et bona; quod fundamentum rei est: neque enim fingendum, aut excogitandum, sed inveniendum, quid natura faciat aut ferat (s.m.). Historia vero naturalis et experimentalis tam varia est et sparsa, ut intellectum confundat et disgreget, nisi sistatur et compareat ordine idoneo (s.m.).”

[14] Cartea a II-a. XIV. Quam inopes simus historiae quivis facile advertet, cum in tabulis superioribus (s.m.), praeterquam quod loco historiae probatae et instantiarum certarum nonnunquam traditiones et relationes inseramus (semper tamen adjecta dubiae fidei et auctoritatis nota), saepenumero etiam hisce verbis, fiat experimentum, vel inquiratur ulterius, uti cogamur.”

[15] Cartea a II-a. XIX. „… in exclusiva jacta sunt fundamenta inductionis verae.”

[16] Cartea I. CV. „At inductio, quae ad inventionem et demonstrationem scientiarum et artium erit utilis, naturam separare debet, per rejectiones et exclusiones debitas (s.m.); ac deinde, post negativas tot quot sufficiunt, super affirmativas concludere; quod adhuc factum non est, nec tentatum certe, nisi tantummodo a Platone, qui ad excutiendas definitiones et ideas hac certe forma inductionis aliquatenus utitur.”

[17] Pedro González Calero, Filosofia pentru bufoni, Ed. Nemira, 2008, trad. Mihai Gruia Novac, pp.72-73

[18] Bertrand Russell, „Aristotle could have avoided the mistake of thinking that women have fewer teeth than men, by the simple device of asking Mrs. Aristotle to keep her mouth open while he counted. He did not do so because he thought he knew. Thinking that you know when in fact you don’t is a fatal mistake, to which we are all prone. I believe myself that hedgehogs eat black beetles, because I have been told that they do; but if I were writing a book on the habits of hedgehogs, I should not commit myself until I had seen one enjoying this unappetizing diet. Aristotle, however, was less cautious. Ancient and medieval authors knew all about unicorns and salamanders; not one of them thought it necessary to avoid dogmatic statements about thembecause he had never seen one of them.” (cf. The Basic Writings of Bertrand Russell, 1903-1959, Book by Lester E. Denonn, Robert E. Egner, Bertrand Russell; Simon and Schuster, 1961, Chapter 7. An Outline of Intellectual Rubbish)

[19] Cartea I. XCVII. „Sed interim (quod jam diximus) non est spes nisi in regeneratione scientiarum (s.m.).”

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s