Armistițiul din 12 septembrie 1944. Guvernul Sănătescu primise condiţiie lui Antonescu

Istorie-pe-scurt (de altfel, un site interesant) a publicat, anul trecut (11.09.2014), un articol intitulat, tendenţios, Armistițiul din 12 septembrie 1944. Antonescu obținuse condiții mai bune.

Articolul, destul de lapidar şi lipsit de bibliografie, se referă astfel la „condiţile mai bune” ale guvernului Antonescu:

„În ședința Consiliului de Miniștri din 15 septembrie 1944 s-a discutat textul Convenției semnate la Moscova. Iuliu Maniu a apreciat că Antonescu obținuse de la sovietici condiții mai bune decât guvernul instaurat la 23 august.”

Afirmaţiile lui Iuliu Maniu din respectiva şedinţă sunt, în opinia mea, greşit interpretate. Le redau aici:

D-l Maniu: Domnilor, ţin de la început să constat că textul acestui armistiţiu nu corespunde cu acele conversaţiuni şi acele încheieri pe cari emisarii noştri din Cairo au convenit cu reprezentanţii Aliaţi. Lucrul acesta este foarte important. Eu mulţumesc Comisiunii pe care am trimes-o, pentru sârguinţele depuse pentru rezultatele obţinute, desigur cu mare trudă şi desigur după multe discuţiuni. Însă aceasta nu mă împiedică să constat că Aliaţii nu şi-au respectat înţelegerile de la Cairo. […] Condiţiunile pe care le-am stabilit noi atunci erau neasemuit mai favorabile decât cele de acum şi fiindcă eu am cutezat să recomand partidului şi Majestăţii Sale să facă acest armistiţiu, ne doare foarte mult la ce s-a ajuns. În tot cazul, ţin să constat că noi, aceia care am pregătit această acţiune şi care am discutat-o luni de zile, suntem vinovaţi pentru acest text de armistiţiu.Ceea ce am preconizat era cu totul altceva. […] Pe de altă parte, nu-i învinueisc pentru că au acceptat acest text de armistiţiu, fiindcă nu puteau face altceva. Erau într-o situaţie într-adevăr tragică: armistiţiul declarat, de Axă rupţi, Armata rusă în cooperare cu noi pentru dezrobirea Ardealului. […] 

buzesti

Grigore-Niculescu Buzeşti este şi mai dur decât Maniu:

„Chestiunea este dacă acest text (Convenţia de armistiţiu – n.m.) se datorează vreunei întârzieri din România. Nu se datorează, pentru bunul motiv că după 22 iunie, la 24 august, Uniunea Sovietică ne-a asigurat, în scris şi în mod formal, că va respecta toate cele 6 puncte din condiţiunile de armistiţiu. Nimeni nu este vinovat că condiţiunil de armistiţiu au fost înrăutăţite. Niciodată nu ni s-au nerecunoscut condiţiunile din aprilie. Niciodată nu ni s-a dat ultimatum, dacă nu facem ceva, le retrag. Aliaţii nu au retras condiţiunile. Aşa încât poziţiunea juridică cu care ne prezentat la Moscova nu era slăbită de faptul că nu am făcut nimic în aprilie şi mai. La 24 august Uniunea Sovietică ne declară că semnează armistiţiul, pe baza celor şase puncte. Va să zică, d-ta (lui Lucreţiu Pătrăşcanu – n.m.), când ai mers la Moscova, cunoşteai aceste chestiuni. Desigur că nu puteai face altceva şi nu dă răspunderea pe alţii. Răspunderea este a Aliaţilor, fiindcă nu şi-au ţinut cuvântul. Nu se poate concepe să fie cineva aşa vinovat decât Aliaţii. […]”

(v. Stenogramele Şedinţelor Consiliului de MIniştri. Guvernarea Constantin Sănătescu, Marcel-Dumitru Ciucă (ed.), Ed. Saeculum, 2011, VOL. I, pp.85-139)

Despre ce condiţii „mai bune” este vorba?

Aflăm din articolul sus-citat:

„Pe 12 aprilie 1944, la Stockholm, Alexandra Kollontai, ambasadoarea sovietică, prezenta condițiile unui armistițiu. Cele mai impotante puncte prevedeau: ruptura de germani și lupta împotriva acestora, revenirea la frontirea din iunie 1940, reparații de război, înapoierea prozonierilor, libertate de mișcare pentru Armata Roșie. Se considera ”hotărârea arbitrajului de la Viena ca injustă” și se promitea o ”acțiune comună cu România pentru a restitui României toată Transilvania sau cea mai mare parte a acesteia”. De la București sosesc niște amendamente. Partea sovietică este parțial de acord cu ele. De ce? Ne spune Alexandra Kollontai: ”Stalin, își dă seama că trebuie să se înțeleagă cu popoarele vecine făcându-le prietene, deci și pe România, dorind să o trateze cât mai blând și să o câștige, ajutând-o chiar”. Blândețea se va vedea în curând.”

Legat de condiţiile primite de guvernul Sănătescu la 24 august 1944, aceleaşi ca ale guvernului Antonescu, scrie şi diplomatul Camil Demetrescu:

„Există acele telegrame de răspuns cu, respectiv, următorul text: (1) Armistiţiul nu poate fi imediat semnat pentru că lipseşte unul dintre ambasadorii anglo-saxoni […] Va fi semnat de îndată ce va reveni în oraş; (2) Aliaţii acceptă să acorde şi noului guvern cele patru ameliorări de la Stockholm. […]1) Era acceptată cererea Mareşalului ca să nu întoarcă armele împotriva fostului aliat, cerându-i însă evacuarea teritoriului; 2) Se făgăduia o considerare înţelegătoare a problemei despăgubirilor apreciate la o sumă de circa 300 (trei sute) de milioane de dolari; 3) Se garanta neamestecul în afacerile interne şi respectul suveranităţii ţării; 4) Se accepta un departament neocupat de trupele aliate, unde să rezideze regele şi guvernul român.[…] Dar în ultimele zile ale lui august a sosit la Bucureşti comunicarea pentru noi surprinzătoare care a decepţionat şi a îngrijorat. Se cerea guvernului român să trimită la Moscova o delegaţie care să trateze acolo semnarea armistiţiului. Delegaţii de la Cairo urmând să fie transportaţi în capitala sovietică, prin Teheran, cu avionul. […] Acest nou curs al lucrurilor: întârzierea, schimbarea locului de semnare ca şi delegaţia cerută a guvernului au constituit o sursă de îngrijorare nouă, perceptibilă dar neformulată public.”

(Camil Demetrescu, Note – Relatări, Ed.Enciclopedică, Bucureşti, 2001, ediţie îngrijită de Nicolae C. Nicolaescu)

Autorul articolului (de altfel, anonim) conchide:

„După reușita loviturii de stat din 23 august, Kremlinul nu mai luat în seamă ofertele făcute lui Antonescu și s-a comportat ca față de un stat ce capitulase necondiționat. Prin conținutul și modul de aplicare, Conveția de armistițiu din 12 septembrie 1944 a avut importante consecințe asupra României pentru următorii 45 de ani.”

În această chestiune, îl citez pe profesorul Sorin Cristescu:

„… asta a fost o constantă a diplomaţiei ruseşti: orice prevedere limitativă nu se respectă! Şi la 1877, la 4 aprilie, au scris că garantează integritatea Principatelor. La 1917 au promis că vin cu trupe. Pactul Ribbentrop-Molotov, partea germană – dezinteresul pentru Basarabia, partea sovietică – interesul pentru Basarabia. Când e să ia Basarabia, „vrem şi Bucovina”. Hitler îl întreabă pe Ribbentrop: „Aţi discutat şi de Bucovina?”. „Nu”. Atunci le spune: „N-aveţi dreptul la Bucovina”. „Atunci ne mulţumim cu jumătate din Bucovina”. Deci asta este diplomaţia sovietică.”

(Sorin Cristescu, conferinţa „Corespondenţa Regelui Ferdinand”, Castelul Peleş, 23 august 2015, conf. transcript)

Şi-ar fi respectat într-adevăr ruşii promisiunile făcute mareşalului Ion Antonescu? Profesorul Cristescu consideră că nu.

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Universale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s