Grigore Vieru (1935-2009) despre cum se cucerește o femeie la Chișinău: „o rog să aibă grijă de mine, iar Ea mă drăgălește, după pofta inimii mele”.

Luceafărul ca martir al universului

„https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2013/03/25/luceafarul-ca-alegorie-a-geniului/ ->E atât de frumos ceea ce spui.Rezumatul surprinde esenţialul poveştii.Chiar îmi pare sincer rău pentru Hyperion.Nu poate rămâne cu persoana iubită din cauza naturii sale astrale.Tocmai sentimentul neputinţei de a iubi îl determină să ajungă veşnic nefericit,veşnic îngândurat.Se potriveşte cu http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/7/76/Ganditor-Hamangia.jpg ,doar că într-o formă rudimentară.Oamenii nu sunt capabili să aprecieze ceea ce se întinde dincolo de câmpul lor îngust de cunoaştere.E ca şi când ai întinde mâna ca să cuprinzi luna şi nu poţi să prinzi nici două stele.Durerea lui e totală tocmai pentru că e veşnică.Geniul e un blestem fatal.Natura fiinţei sale îi e fatală,ceea ce îtr-un fel îl face să-şi poarte nenorocirea în propriul eu.Poate doar nihilarea aproape completă şi renaşterea sub un chip uman iar aduce o fericire de scurtă durată,dar efervescentă.Deşi esenţa lucrurilor trăite la intensitate maximă nu persisită cât ne-am dori,ea e evanescentă.Toate se aranjează ca într-un puzzle.Totuşi,pentru Cătălina întâlnirea cu Luceafărul e o lecţie de maturizare.Alegerea Cătălinei ne arată că în viaţă mai trebuie să facem şi compromisuri.Am fost pusă în situaţia ei,tocmai din această cauză am ales tema aceasta.Strălucirea cunoaşterii sale se aseamănă cu căldura pe care lumănarea o răspândeşte într-o cameră întunecoasă.Sacrificiul de sine e scopul vieţii pe Pământ.Iubirea pentru umanitate se substituie celei pentru sufletul-pereche şi tocmai asta aduce un pic cu mesajul închinării vieţii pentru o cauză nobilă.Luceafărul e un fel de martir,dar nu unul creştin.Geniul său îl obligă moral să apere Universul,să păstreze echilibrul şi să încerce o înţelegere mai profundă a tainelor ce sălăşluiesc în om.”

– Alexandra Lupu

Qui tacet consentire videtur

Întâlnindu-se astăzi cu elevii Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr” la un eveniment organizat în cadrul proiectului «Treptele succesului», IOANA PÂRVULESCU (de curând laureată a Premiului European pentru Literatură – 2013) ne-a povestit următoarea situaţie din experienţa şcolară personală:

Fiind în clasa a IX-a, la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, a fost aleasă într-o zi pentru a servi liceului ca „elev de serviciu”. În această calitate, a fost trimisă să răspândească un anumit anunţ în fiecare clasă (cum se întâmplă şi acum). Astfel, a ajuns inclusiv la clasa la care preda în acel moment un anume profesor de matematică, despre care, chiar dacă pe atunci eleva Ioana Pârvulescu nu îl avea ca profesor, ştia de la colegii din respectiva clasă (cu care era prietenă) că era un profesor dur şi destul de temut de elevi.

Foamea de începuturi

Astăzi, am fost pentru prima oară la unul din târgurile internaţionale de carte organizate la Bucureşti, şi anume Gaudeamus. Poate este util de spus că elevii au intrare gratuită (deşi biletul nu este prea scump: 5 lei). Deşi îmi imaginam că va fi multă lume, nu îmi închipuiam că un spaţiu atât de mare (Romexpo) poate fi umplut de participanţii la un târg de carte; m-am înşelat… Sub acest aspect (al „spaţiului precar”, al agitaţiei şi zgomotului), trebuie să recunosc că prefer spaţiul mai liniştit al librăriilor (chiar dacă, la evenimentele mari, acestea sunt tot timpul pline).

Printr-un anumit concurs de împrejurări, am participat „integral” la un singur eveniment, la standul editurilor Polirom şi Cartea Românească, şi anume lansarea romanului „Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vişniec (Ed. Cartea Românească, 2013), în prezenţa criticilor Alex Ştefănescu şi Sebastian Vlad Popa – eveniment moderat de Claudia Fitoschi, despre care voi scrie în continuare:

O idee despre subiectul romanului este oferită în descrierea de pe coperta a IV-a a cărţii:

Revenirea jubiliară – 30 de ani de la apariţia „Jurnalului de la Păltiniş” (1983-2013)

Motto: „O astfel de carte istoriseşte o fabulă care, cu sau fără noi, merita să fie inventată.” (Constantin Noica)

Astăzi, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, orele 17:00-18:30, a fost lansată ediţia jubiliară (30 de ani) [*] a „Jurnalului de la Păltiniş”.

Coperta 1 a ediţiei jubiliare – care reproduce coperta ediţiei originală din 1983 – prezintă doi tineri care merg pe drumul de la Păltiniş Pleşu şi Liiceanu . Coperta a 4-a prezintă un bătrân care merge singur: Noica. „Fiecare îşi continuă propriul drum”.

Au vorbit:

• Dan C. Mihăilescu, care a prezentat contextul apariţiei cărţii în 1983 (care reprezintă un mister);

„Noi n-am avut nici măcar o dictatură ca lumea. În România, comunismul a însemnat o combinaţie între I.V. Stalin şi I.L. Caragiale” – Andrei Pleşu, referitor la „nonconsecvenţa persecuţiei dictatoriale”

• Gabriel Liiceanu, care a spus povestea scrierii şi apariţiei cărţii în 1983 (moment la care el se afla în Germania federală); 

Oraşul poetului profet

“Între savant şi poet este o câmpie înverzită; dacă savantul o străbate, devine înţelept. Dacă poetul o străbate, devine profet.” – Khalil Gibran

„Fiecare dintre locuitorii oraşului ascunde în sine un poet. Poet este cel care se descoperă pe sine devenind un profet, adică o fiinţă care nu ne spune în cuvinte decât ceea ce noi înşine cunoaştem în gânduri.”

„Oraşul Poetului Profet”, piesă de teatru scrisă şi regizată de Mihai Lungeanu, după versuri semnate de Matei Vişniec -„Oraşul cu un singur locuitor”- şi Khalil Gibran -„Profetul (traducere Radu Cârneci)-.

7 noiembrie, ora 19:30, în Pasajul Universitate („Nicolae Bălcescu”).

(readus în atenţie azi, din 1 noiembrie a.c.)

Un dialog tandru cu Octavian Cheţan

MOTTO: „Mie mi se pare că nimeni dintre cei care s-au întâlnit cu imaginea lor pusă pe masa de disecţie a Securităţii n-ar trebui să tacă. Fiecare bucăţică din această experienţă satanică, oricât de măruntă ar fi ea, ar trebui adusă în conştiinţa celorlalţi, împreună cu cei care, pierzându-şi calitatea de «seamăn», au făcut-o cu putinţă.“ (Gabriel LIICEANU)

Dragă Răsvan,

Experienţa lui Gabriel Liiceanu cu „Dragul său turnător” nu cred că este, pe durata «dosarelor de urmărire informativă» (9 septembrie 1971 – 1976), prea spectaculoasă – faţă de alte dosare (de exemplu, cel al lui „Barthimeu” – care include o situaţie umană incredibilă – care, în treacăt fie spus, şi eu cred că ar merita o carte). Totuşi, mi se pare năucitoare atitudinea lui după 1989: cum a devenit acţionar la Humantas (1991) şi – după cum rezultă din discuţia sa cu Liiceanu în ianuarie 2013 – nu a regretat nimic din ce a făcut (considerând chiar că nu a înfăptuit nimic rău „nu am spus decât lucruri bune despre dumneavoastră”, p.30), ba chiar a ajuns să-i aprecieze pe cei care i-a turnat (pretinde că, în clasamentul său de filosofi preferaţi, primul era Noica, al treilea Andrei Pleşu, iar al doilea, chiar Gabriel Liiceanu, p.40).

Un trailer pentru o carte (!): „Dragul meu turnător” (Gabriel Liiceanu)

Humanitas ne-a obişnuit cu „book-trailere” (uneori destul de dinamice) pentru best-seller-uri; n-am văzut, totuşi (până acum) un trailer «filmat»: un pseudo-«scurt-metraj» (tip trailer) pentru o carte!

De aceea, semnalez această inovaţie:

Notă: Atmosfera „thriller” din trailer este foarte diferită de atmosfera „tandră” din carte, o serie de epistole adresate „dragului turnător”.  

(„Dragul meu turnător”, Gabriel Liiceanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013) 

Insuficienţă apologetică

MOTTO: „Existenţa lui Dumnezeu nu se poate dovedi şi e un păcat să cauţi s-o explici. Crezi numai…. şi afirmi” – Camil Petrescu, prin personajul Niculae Cibănoiu (în „Patul lui Procust”) [1]

Sinuciderea poetului George Demetru Ladima (personaj fictiv din „Patul lui Procust”, 1933) în 1/3 mai 1928 primeşte o explicaţie curioasă din partea prietenului său, Niculae Cibănoiu (fost teozofist, devenit creştin ortodox fervent) [2], în discuţia acestuia cu Fred Vasilescu: 

Conferinţa Şaguna, „Cultură şi destin” – invitat: Horia-Roman Patapievici (17 mai 2013)

„Primul eveniment din cadrul proiectului Conferinţele Saguna a avut loc în Sala Festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna”. Evenimentul este constituit de conferinţa «Cultură şi destin», susţinută de Horia-Roman Patapievici, scriitor şi fizician. Moderatorul întâlnirii este scriitoarea Ioana Pârvulescu.”

La începutul conferinţei, domnul Patapievici a făcut o „incursiune biografică”, arătând inclusiv «importanţa căderii» (propriul eşec de a intra la liceu).

CITATE APROXIMATIVE