Arhive pe categorii: Alexandra Lupu

Luceafărul ca martir al universului

https://tudorvisanmiu.wordpress.com/2013/03/25/luceafarul-ca-alegorie-a-geniului/ ->E atât de frumos ceea ce spui.Rezumatul surprinde esenţialul poveştii.Chiar îmi pare sincer rău pentru Hyperion.Nu poate rămâne cu persoana iubită din cauza naturii sale astrale.Tocmai sentimentul neputinţei de a iubi îl determină să ajungă veşnic nefericit,veşnic îngândurat.Se potriveşte cu http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/7/76/Ganditor-Hamangia.jpg ,doar că într-o formă rudimentară.Oamenii nu sunt capabili să aprecieze ceea ce se întinde dincolo de câmpul lor îngust de cunoaştere.E ca şi când ai întinde mâna ca să cuprinzi luna şi nu poţi să prinzi nici două stele.Durerea lui e totală tocmai pentru că e veşnică.Geniul e un blestem fatal.Natura fiinţei sale îi e fatală,ceea ce îtr-un fel îl face să-şi poarte nenorocirea în propriul eu.Poate doar nihilarea aproape completă şi renaşterea sub un chip uman iar aduce o fericire de scurtă durată,dar efervescentă.Deşi esenţa lucrurilor trăite la intensitate maximă nu persisită cât ne-am dori,ea e evanescentă.Toate se aranjează ca într-un puzzle.Totuşi,pentru Cătălina întâlnirea cu Luceafărul e o lecţie de maturizare.Alegerea Cătălinei ne arată că în viaţă mai trebuie să facem şi compromisuri.Am fost pusă în situaţia ei,tocmai din această cauză am ales tema aceasta.Strălucirea cunoaşterii sale se aseamănă cu căldura pe care lumănarea o răspândeşte într-o cameră întunecoasă.Sacrificiul de sine e scopul vieţii pe Pământ.Iubirea pentru umanitate se substituie celei pentru sufletul-pereche şi tocmai asta aduce un pic cu mesajul închinării vieţii pentru o cauză nobilă.Luceafărul e un fel de martir,dar nu unul creştin.Geniul său îl obligă moral să apere Universul,să păstreze echilibrul şi să încerce o înţelegere mai profundă a tainelor ce sălăşluiesc în om.”

Alexandra Lupu

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Alexandra Lupu, Arta Literaturii

„Luceafărul” – o interpretare alexandrină

„Iubirea reprezintă un ideal etern pe care îl trăim cu forţa vieţii,deci mi se pare normal ca un geniu să coboare din înalt şi să se îndrăgostească de o simplă muritoare în care regăseşte imaginea telurică a propriului sine.Căutăm în partener un suflet care să vibreze la unison cu aspiraţiile noastre.Ceea ce mi se pare cel mai trist lucru în toată povestea dintre titan şi tânără e că dragostea pe care i-a jurat-o lui Hyperion se dovedeşte efemeră,la fel ca existenţa ei.Mi se pare o dramă de propoţii cosmice dorinţa de a fi uman şi a rămâne închis în limitele unui spaţiu incomensurabil.Chiar citisem acum o lună versurile şi am avut un anume regret.Toată strădania Luceafărului se dovedeşte într-un final inutilă,tot zbuciumul său lăuntric prin care îşi încordează aripile ca să ajungă cât mai repede la Demiurg se risipeşte ca fumul focului aprins,dar ia forma resemnării acute.Mi-aş fi dorit să fi întâlnit un Lucifer autentic care să mă poarte “colo-n palate de mărgean”,să mă învăluie în misterul acvatic şi să mă împresoare sub nimbul unui prezent fără sfârşit.Fascinaţia faţă de această himeră nu se opreşte aici.Am o slăbiciune şi pentru Călin din poemul eponim “Călin,file de poveste”,chiar dacă gestul prin care îşi părăseşte iubita mi se pare egoist şi lipsit de sensibilitate.Putea să arate minimul bun-simţ şi să n-o lase însărcinată.A părăsit-o.E una dintre cele mai teribile fapte.Totuşi,nu acelaşi lucru putem să spunem despre Hyperion.Îl consider eroul absolut,icoana neatinsă a primei iubiri şi constelaţia ce străluceşte cu putere pe bolta imaginaţiei.Admir spiritul de sacrificiu,idealismul intenţiilor sale şi acord o deosebită atenţie faţă de chipul său ba când angelic,ba când demonic.Prefer ce-a de-a doua ipostază a întrupării sale.Un vis ce pluteşte deasupra mării singurătăţii.Şi acolo s-a aruncat meteoritul,sfera perfectă ca să prindă contur şi viaţă acolo unde lipseau.Era un dor nespus,o chemare înapoi la origine.Fiecare îşi proiectează în minte o imagine a perfecţiunii.Luceafărul,tocmai că e nemuritor,rămâne în posteritate şi priveşte de la înălţimi lumea pe care ar fi vrut s-o înţeleagă.”

Alexandra Lupu

Scrie un comentariu

Din categoria Alexandra Lupu