Foamea de începuturi

Astăzi, am fost pentru prima oară la unul din târgurile internaţionale de carte organizate la Bucureşti, şi anume Gaudeamus. Poate este util de spus că elevii au intrare gratuită (deşi biletul nu este prea scump: 5 lei). Deşi îmi imaginam că va fi multă lume, nu îmi închipuiam că un spaţiu atât de mare (Romexpo) poate fi umplut de participanţii la un târg de carte; m-am înşelat… Sub acest aspect (al „spaţiului precar”, al agitaţiei şi zgomotului), trebuie să recunosc că prefer spaţiul mai liniştit al librăriilor (chiar dacă, la evenimentele mari, acestea sunt tot timpul pline).

negustorul-de-inceputuri-de-romanPrintr-un anumit concurs de împrejurări, am participat „integral” la un singur eveniment, la standul editurilor Polirom şi Cartea Românească, şi anume lansarea romanului „Negustorul de începuturi de roman” de Matei Vişniec (Ed. Cartea Românească, 2013), în prezenţa criticilor Alex Ştefănescu şi Sebastian Vlad Popa – eveniment moderat de Claudia Fitoschi, despre care voi scrie în continuare:

O idee despre subiectul romanului este oferită în descrierea de pe coperta a IV-a a cărţii:

„Să nu fiți uimiți dacă într-o bună zi librăriile nu vor mai vinde romane, ci computere concepute să scrie romane, în funcție de fantasmele dumneavoastră secrete.
Absolut nimeni nu va mai fi interesat de cărțile altuia, ne vom citi propriile noastre romane, comandate dispozitivelor personale de scris autoficțiune.
Toți vom fi scriitori. Talentul nu va mai fi un privilegiu. Iar cei mai vanitoși sau mai frustrați dintre noi vor încerca, poate, să angajeze câte o fiinta umana căreia să-i ceară să citească romanele scrise în numele nostru de către softuri sofisticate.
Acești „cititori de profesie” – ei înșiși scriitori, la rândul lor – vor fi atât de rari, încât vor cere să fie plătiți foarte scump, iar uneori, chiar cu prețul vieții. [….]”

Evenimentul a început cu o prezentare a invitaţilor făcută de Claudia Fitoschi, care l-a numit pe Alex Ştefănescu „critic literar”, iar pe Sebastian Vlad Popa „critic de teatru” (când a luat cuvântul, domnia sa a dorit, drept „critic” al acestui roman, să se numească „critic literar”).

„Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societății de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. Nimic ontologic sau metafizic în goana sa după începuturi, ci doar o fugă de responsabilitate, o evitare a implicării în profunzime, o plăcere de a surfa pe suprafața vieții.
Societatea apasă butonul fast-forward din ce în ce mai des, refuzând să înfrunte dificultățile inițierii treptate.  Facem copii, dar nu mai avem răbdare să-i educăm. Cumpăram lucruri de care ne plictisim imediat. Declanșăm revoluții, dar nu mai avem energia de a construi societăți juste și trainice pe ruinele emoțiilor initiale…
Oare ce ne lipsește în această lume ca să fim atât de dispuși sa luăm totul de la început, iar și iar, cu un fel de veșnică speranță că secvența următoare va fi mai bună, eventual mai distractivă, mai excitantă? [….]?”

(de pe coperta a IV-a)

  • Sebastian Vlad Popa, primul care a luat cuvântul, a precizat (reluând cu insistenţă) că romanul nu trebuie considerat unul „ficţional”, ci o „reducţie esenţializată a realităţii” – a unei realităţi „dependente de iluzia începutului”. Într-o iscusită comparaţie, domnia sa a observat că, dacă în Biblie cel care a întrupat lumea este Cuvântul – care a fost „la început”, în romanul lui Vişniec, cuvântul este cel care consumă lumea – fiind „sfârşitul ei”. Între aceste imagini antagonice, domnul Sebastian Vlad Popa aşează piesa „Richard al III-lea”, în care toată realitatea se încearcă exprimată în cuvinte.
  • Alex Ştefănescu, foarte jovial, a vorbit mai puţin despre carte ci mai mult despre autor (care, de fiecare dată când se întoarce din Franţa, vine „ca un învingător”) şi alte subiecte (ex: autorii „nerealizaţi” care pleacă în străinătate, nu au succes şi revin în spaţiul românesc, unde se limitează să ocupe un loc modest; despre actriţele franţuzoaice cu care, ca dramaturg, Matei Vişniec interacţionează etc.).
  • Despre tema romanului („foamea de începuturi”), domnul Ştefănescu a dat mai multe exemple – unul dintre ele fiind o realizare a piesei „Othello”, mai exact a scenei în care Desdemona trebuia să fie sugrumată, la un teatru american; în locul unei ştrangulări, Desdemona era apucată de picior, zdrobită de pereţi şi împuşcată, sărind sânge în jur. După terminarea piesei, domnul Ştefănescu a avut ocazia să-l întrebe pe regizor de ce a fost scena respectivă realizată astfel; acesta răspuns: pentru că americanii nu mai sunt sensibili decât la scene brutale şi sângeroase (o ştrangulare fiind mai degrabă „duioasă”).
  • În calitatea sa de critic literar, Alex Ştefănescu a mărturisit că pentru unele romane citeşte uneori doar începuturile – şi anume pentru romanele proaste, a căror final este predictibil (în comparaţie cu romanele geniale, a căror final este neprevăzut). A dat ca exemplu telenovelele, povestind un episod savuros, în care, o vecină a sa fiind foarte supărată pentru că pierduse un episod din serialul pe care îl urmărea, s-a oferit să i-l povestească; „Dar dvs. urmăriţi acest serial?”. „Da, sigur, fiecare episod, îmi iau notiţe. Dar, ca să ştiu unde aţi rămas, trebuie să-mi povestiţi episodul anterior”; ea i-a povestit, apoi el – care, de fapt, nu urmărea serialul – a inventat o continuare; ziua următoare, vecina i-a spus: „Ce bine mi-aţi povestit, exact aşa s-a întâmplat” 🙂 În cazul de faţă, romanul lui Matei Vişniec este unul care merită citit până la final. 
  • Spre final, a citit multiplele definiţii pe care Matei Vişniec le dă începuturilor (folosind foarte frumos limba română):

„(un) strigăt inconştient care provoacă o avalanşă” (p.5)

„o scânteie care declanşează o reacţie în lanţ” (p.5)

„un embrion doldora de posibilităţi”, „un spermatozoid norocos” (p.5)

„strigătul unui matelot care scrutează oceanul din nacela catargului şi la un moment dat anunţă că la orizont se vede pămîntul” (p.6)

  • La final, a vorbit Matei Vişniec, recunoscând că, ajuns în Franţa, şi-a pus problema dacă să scrie numai în franceză (asemenea lui Emil Cioran) sau să continue să vorbească limba română; a optat pentru a doua variantă, iar astăzi găseşte o mare bucurie în a scrie în limba română şi a veni în ţară.

După eveniment, am avut prilejul să iau un autograf:

„Pentru Tudor, urându-i mii de începuturi durabile (semnătura) 23.11.2013″

Anunțuri

2 comentarii

Din categoria Arta Literaturii, Jurnal, Parabola Orbilor

2 răspunsuri la „Foamea de începuturi

  1. Pingback: Începuturi de roman vândute în România | tudorvisanmiu

  2. Pingback: Recapitulare (24) Oraşul poetului profet | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s