Arhive pe etichete: istorie

10 Mai – Adevărata Zi Naţională a României (revizuit: 19 aprilie 2014)

Articol scris nu în calitatea mea de susţinător al monarhiei, ci de un patriot care doreşte să pună cinstirea trecutului în ordine (n.m.Vişan Miu Tudor)

I. Studiu sumar privind zilele naţionale de-a lungul şi de-a latul globului pământesc 

  1.  Zilele naţionale a statelor vechi – Evenimente cu o semnificaţie specială 

Zilele naţionale ale marilor puteri europene sunt de două tipuri: politice şi naţional-istorice. 

În prima categorie intră 2 iunie – ziua naţională a Italiei –Festa de la Repubblica, aniversare a transformării Regatului Italiei în Republică (1946) (schimbare a formei de guvernământ); şi 3 octombrie – ziua naţională a Germaniei – aniversare a reuniunii Germaniei de Vest cu cea de Est (1990) (reîntregire teritorială); Continuă lectura

Anunțuri

4 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie, Monarhia salveaza Romania

Istorie în Republica Cuvintelor

La editura Cartea Românească a apărut, în 2012, o carte de Matei Vişniec intitulată „Cabaretul Cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură pentru actorii debutanţi”. Pe spatele cărţii, cartea este descrisă astfel:

„Din toate punctele de vedere, „Cabaretul cuvintelor” este o carte deosebită, pentru că Matei Vişniec ne propune o călătorie subiectivă într-un dicţionar interior, într-o lume în care cuvintele nu depind de om. Consideraţi această carte un ghid de călătorie într-o Republică a cuvintelor unde acestea trăiesc independent de om, se amuză şi se joacă, se înfruntă şi se iubesc, se supără unele pe altele şi se revoltă.
Merită să deschideţi această carte şi dacă n-aţi întâlnit încă niciodată cuvinte vii, dacă nu le-aţi văzut cum arată fizic şi cât de mult seamănă cu dumneavoastră. Atenţie însă, dicţionarul Vişniec este neterminat, invitându-vă deci să continuaţi jocul şi să vă scrieţi, eventual, propriul dicţionar afectiv… (s.m.)” (restul descrierii, aici).

Dorind să dau curs acestui îndemn, contribui cu o singură o alegorie în stilul specific al volumului (dar nu şi al autorului, căci ar fi fost imposibil – n.m.), având drept personaj central substantivul feminim Istorie:

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Universale

75 de ani de la naşterea lui Vlad Georgescu (1937 – 2012)

PLAN BIOGRAFIC: Vlad Georgescu (n.20 octombrie 1937, Bucureşti – d.13 noiembrie 1988, München) a fost un istoric român, directorul secţiei române al postului de radio Europa Liberă (1983 – 1988).

Continuă lectura

Un comentariu

Din categoria Planul multidimensional a unor personalitati

A.D.Xenopol: Jubileul 165 între ieri şi astăzi

A.D.Xenopol, istoricul cu favoriţi

EVENIMENT: 165 de ani de la naşterea istoricului Alexandru Dimitrie Xenopol (1847 – 2012) 

PLAN TEORETIC: Autor al lucrării “Istoria Românilor din Dacia Traiană” (1888 – 1893), publicată în şase volume (4000 de pagini), prima sinteză a istoriei poporului român de la ramura geto-dacă a tracilor până la unirea moldo-valahă de la 1859. 

PLAN PRACTIC: Principalul combadant (1884) al Teoriei Imigraţioniste (1871) a lui Robert Roesler, conform căreia poporul român s-a format numai la sud de Dunăre, teorie marcată de considerente politice (demonstrarea întâietăţii poporului maghiar în Transilvania).

 

Întrebare: În ce zi a lunii martie s-a născut A.D.Xenopol: 23 martie (conform chiar spuselor acestuia în “Istoria ideilor mele”) sau 24 martie (conform altor surse, nedezvăluite)? 

Observaţii: (1) La 23 martie 1847 a izbucnit un mare incendiu la Bucureşti – ce nu a putut fi stins decât după două săptămâni (la 4 aprilie 1847) – în urma căruia a ars 20% din suprafaţa capitalei. Dezastrul ar fi putut prilejul creeri unei confuzii în actele de naştere a lui A.D. Xenopol, dacă domnia sa s-a născut la Bucureşti şi nu la Iaşi!

(2) La 23 martie 1847 se sărbătorea, după Calendarul Iulian, Paştele ortodox. S-ar fi putut ca sărbătorile pascale să fi dus la întârzierea declarării naşterii copilului de către familia Xenopol?

Un comentariu

Din categoria Planul multidimensional a unor personalitati

“Savantul N. Iorga (a fost) unul dintre cei mai mari istorici ai omenirii (cu toate ocupaţiile lui multiple – literare, ştiinţifice şi politice), (caracterizat fiind de) statura lui uriaşă, barba-i neagră şi stufoasă ce-i acoperea o parte din piept, de nu ştiai niciodată de are sau nu cravată la gât, (…) pălăria cu boruri mari, neagră aproape în tot timpul anului, gri doar în cursul verii (şi) umbrela-i nelipsită pe care a părăsit-o abia prin anii 1930-1932. 

(Diplomatul pensionar) Charles Adolphe Cantacuzino era un tip caracteristic al oraşului, o figură interesantă în acelaşi timp, rămas parcă din alte vremuri. După aspect, mers şi înfăţişare, părea că e un nobil de la Curtea «Regelui Soare» şi singurul lucru care-i lipsea, în afară de îmbrăcămintea epocii, era peruca. Era înalt, masiv [….] purta părul mare, oarecum în plete […] un guler înalt până la urechi [….] manşete mari, tari şi lungi [….] bastonul (terminat) cu o măciulie de aur masiv [….] pantaloni cu dungi verticale şi foarte strimţi […..] (şi) pantofi sau ghete din piele fină şi subţire (cu) un format foarte ascuţit la vârf. 

(Ziaristul) Anghel Pomescu, zis şi cunoscut mai mult sub numele de Gilly, era de statură potrivită, cu oarecare proeminenţă abdominală, pus la punct întotdeauna, îngrijit şi ras proaspăt în fiecare zi. (Avea) mintea vioaie şi (era) foarte volubil în vorbire. 

(Prinţul) Scarlat Callimachi, un strănepot al voievodului făuritor de pravilă, (era) de statură mai mult înaltă decât potrivită, slab şi uscat, niciodată (…) mai gras, (cu) nodul gâtului destul de proeminent, (care) vara (purta) haine relativ modeste (şi umbla) cu capul descoperit, iar iarna (era îmbrăcat) cu o haină scurtă de piele şi niciodată cu palton, având pe cap o căciulă miţoasă, mai mult de cioban decât de orăşean.”

Cutia cu vechituri a lu' Potra

George Potra despre anticarii din Bucureștiul interbelic, fragment din cartea ”Din Bucureștii de ieri” (1990)

Anticarii, în afară de clientela elevilor şi studenţilor, care era destul de numeroasă şi printre care eu mă bucuram de o situaţie privilegiată, fiind tratat ca matur şi oarecum cunoscător al atâtor cărţi şi chestiuni de care ceilalţi habar n-aveau, zic – în afară de aceştia – aveau pe preoţii şi învăţătorii satelor, în trecere prin Bucureşti, şi o clientelă selectă alcătuită din cele mai distinse personalităţi ale ţării. Politicieni, artişti, literaţi, profesori şi erudiţi, oameni de ştiinţă puteai vedea oricând prin faţa acestor dulapuri şi prăvălii de cărţi. Aici am avut posibilitatea să văd, în decurs de 30 ani, pe foarte mulţi şi chiar să cunosc o bună parte din ei, deoarece anticarii mă recomandau totdeauna atunci când mă găseam în preajma lor.

Vezi articol original 2.117 cuvinte mai mult

Un comentariu

Din categoria Bucurestii vechi

105 ani de la naşterea lui George Potra (1907 – 2012)

PLAN BIOGRAFIC: George Potra (n.11 martie 1907, Săcuieu, judeţul Cluj – d.19 decembrie 1990, Bucureşti) a fost un istoric şi publicist român.

A intreprins o activitate publicistică de interes istoric (istoricul unor oraşe, târguri, hanuri, mânăstiri, biserici; începuturile învăţământului din Principate; percepţiile călătorilor străini prin ţările româneşti şi ale călătorilor români prin Europa), ştiinţific (istoria medicinei româneşti), cultural (începuturile filateliei şi fotografiei româneşti; biografii şi bibliografii a unor personalităţi politice şi culturale de referinţă – Gh.Lazăr, I.H.Rădulescu, P.Poenaru, et cetera; portrete şi evocări ale unor dascăli şi anticari) şi documentar (constituirea, organizarea şi dezvoltarea arhivelor publice şi particulare).

 

PLAN FAMILIAL: George Potra este:

 1) nepotul lui Toader Potra şi a Anei 

2) fiul lui Crăciun Potra (n.1880 – d.1966) şi a Mariei, născută Moca (? – d. 11 martie 1928);

3) fratele lui Ioan Potra (n.6 noiembrie 1908) şi a Anişoarei (n.c.1909-1910) (1)

4) nepotul de frate a lui Ilie Potra şi Gavrilă Potra

5) soţul Anei I. Rauca (c.18 iunie 1937);

6) tatăl Vioricăi Potra (n.1 iulie 1938) şi a lui Gheorghe Potra (n.9 februarie 1940); 

7) bunicul lui Victor Potra  

 

PLAN MEMORIALISTIC: În anul 1914, Crăciun Potra a fost mobilizat în armata austro-ungară, a fost luat prizonier în al doilea an de război şi a fost deţinut în Rusia timp de 4 ani (1915 – 1919). Pentru familia Potra, a urmat o perioadă de mizerie cruntă, datorată lipsei unui venit stabil şi lipsurilor cauzate de primul război mondial.

La 7 ani, George Potra a devenit unicul întreţinător al familiei, renunţând la şcoală pentru a întreprinde diverse meserii (lustragiu, ucenic, vânzător de ziare, angajat într-un cazinou) sau, în lipsa unei slujbe, a se ‘îndetelnici’ cu furtul de alimente din depozitele germane, în contextul ocupaţiei Bucureştiului, expunându-se unui mare risc cu şanse de moarte prin împuşcare ridicate (2/10).  

În anul 1919, Crăciun Potra s-a întors din prizonierat, situaţia financiară a familiei s-a remediat treptat iar George Potra şi-a reluat studiile la Liceul “Matei Basarab” din Bucureşti.

 

PLAN FOTOGRAFIC: Colecţia de fotografii vechi a lui George Potra îl înfăţişează pe acesta în diverse locuri din Bucureştiul belic şi interbelic (Casa Rioşeanu, Piaţa Amzei, Sfântu Gheorghe, Lahovary, Strada Câmpineanu, Bulevardul Brătianu, Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, la statuia Regelui Carol I), la evenimente speciale (funerariile lui Panait Istrati), precum şi în localităţi transilvănene (în excursie la Tuşnad, 1924) sau în sala de clasă a liceului “Matei Basarab” (1927, cu profesorul D.S.Panaitescu (Perpesiccius); 1926, cu Constantin Noica). 

 

PLAN CULTURAL: În jurnalul lui George Potra se pot găsi colinde ardelene (‘Corinda fechii’, ‘Corinda ţigănească’), în articolele sale sunt amintite mari personalităţi (Avram Iancu, ‘erou al redeşteptării naţionale’, 1942), iar în cărţile sale apar memorii cu personaje interesante (‘Portrete de anticari’: Scarlat Callimachi, Ghizela Popper, Marcu Pollack, Iuliu Pach, Weismann, Pohl).

 

PLAN BIBLIOGRAFIC:

MONOGRAFII: Mînăstirea Cobia (1938), Hanurile bucureştene (1943), Contribuţii la istoricul oraşelor Ploieşti şi Târgşor [1632–1857] (1969);

Din Bucureştii de altădată (1941, 1942, 1981), Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti: vol. I [1594–1821], vol. II [1821–1848], vol. III [1634–1800] (1961, 1975, 1982),

Bucureştii văzuţi de călători străini (secolele XVI–XIX) (1992), Istoricul hanurilor bucureştene (1985), Din Bucureştii de ieri (vol. I–II) (1990);

 

LUCRĂRI ISTORICE: Călători români în ţări străine (1939), Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România (1939); Voievodul (1973);

 

LUCRĂRI CULTURALE: Petrache Poenaru, ctitor al învăţământului în ţara noastră [1799–1875] (1963); I. Heliade-Rădulescu. Scrisori şi acte (1972);

 

DOCUMENTARE: Tezaurul documentar al judeţului Dâmboviţa (1418–1800) (1972);

Notă: (1) Sora mai mică, Ana Potra (n.1915), nu a trăit decât 11 luni. Fratele mai mic, Vasile Potra (n.1 ianuarie? 1914 – d.1915), nu a supraviețuit sărăciei crunte din perioada interbelică.

5 comentarii

Din categoria Bucurestii vechi, Planul multidimensional a unor personalitati

Povestea Roşiei Montane

A existat cândva în judeţul Alba, Munţii Apuseni, o comună numită Roşia Montană….  în componenţa ei, intra un sat, tot montan şi la fel de roşu – asta pentru că stătea în Valea Roşie, prin el trecea râul Roşia, iar acest râu era bogat în minerale, în special fier, care fier înroseşte tot. Toţi ar da să aibă un rău din care să bea… dar problema cu acest râu era că avea şi prea mult zinc, şi prea mult fier, şi prea mult arsenic, deci treaba era roşie de tot şi nu puteai bea din apa aceea…..   

La Roşia Montană existau şi zăcăminte de aur, care aur e foarte auriu, strălucitor şi valoros, deşi, noi oamenii, nu prea ştiam ce să facem cu el… îl topeam şi-l făceam lingou, bijutirie, statuie, uneori coroană, sau poleiam pereţii cu el. De ce? Ei bine, n-am nici o idee, dar aşa făceam pe atunci. În fine, chestia cu acel aur era că e foarte timid şi stătea ascuns în stâncă, iar oamenii lacomi trebuiau să sape ca să dea de el. Acest lucru dura ore bune, de fapt, ani, şi nu unu, doi, ci zeci, sute.  Pentru miner, nu era problemă – dădea cu târnăcopul în piatră o ziulică întreagă, scotea grăunţe de auraş şi se ducea la culcare – însă acel miner avea un şef care noaptea nu prea izbutea să doarmă. Se găndea tot timpul cum să scoată aurul mai repede din piatră.   

Într-o zi, a auzit şeful de la un intim de o substanţă numită “cianură”, care putea să topească piatra în câteva minute dar să lase aurul intact. Exploatarea cu cianuri era o metodă rapidă şi eficientă. Şeful ar fi aplicat-o imediat, dacă zăcământul i-ar fi aparţinut în totalitate, însă poticnirea venea din faptul că nu avea nici contract cu Mama Natură sau Tatăl Timp, nici cu Baba Dochia sau Meşterul Manole, nici măcar cu Coana Alba şi Împăratul Traian: el luase Alburnus Maior în arendă şi, pe deasupra, era şi străin, adică venea din străinătate, şi nu putea face tot ce voia în ţara unde venise. 

Şi-atunci, ce să facă? Prima piedică îi era legea, căci nu avea aprobare de la Înţeleptul Politichiu. Şi-atunci, căci aşa se făcea pe vremea aceea, şi-a luat un avocat să-l reprezinte, adică un cunoscător al legislaţiei. Dar cum constituţia era cam şubredă pe vremea aceea, adică se schimba cam de la fiecare mandat – căci politichii nu erau pentru totdeauna – şeful s-a gândit să grăbească lucrurile cu o mică remuneraţie. Am uitat să-ţi spun că, în acele timpuri, politichii nu puteau să-şi după la îndeplinire sarcinile dacă nu primeau şi o sumă de bani în schimb, pe căi neconstituţionale. Populaţia de pe atunci numea această practică “dare de mită”. Şi-acum, poate o să ma întrebi: “Dar ce, erau câini?”. Eu îţi voi răspunde: “Nu, nu erau câini, ci o specie pe cale de dispariţie, dar nu a lor, ci a banilor”. Dar ideea că, până la urmă, cu un ban, cu doi, cu o mie, poate chiar mai mult, şeful a reuşit să primească toate aprobările de la politichii, iar avocatul a rămas şomer. În general, mai toţi afaceriştii multimilionari sau multimiliardari fără un trecut murdar renunţau la serviciile avocaţiilor lor după ce aflau că în inimile politichiilor, legea nu-i din piatră…. 

Deci, de prima piedică, şeful trecuse. Acum era în conformitate cu legea. Însă, vezi tu, pe atunci, populaţia ţării noastre nu avea deloc încredere nici în legi, nici în clasa politică. Întâi, s-au revoltat ecologiştii, apoi academicienii, apoi economiştii, apoi reprezentanţi ai mai tuturor claselor sociale. De ce? Păi, exploatarea cu cianuri nu era o treabă frumoasă – construiai un bazin de dimensiuni enorme, cu care să împrejmuieşti zăcămintele aurifere, turnai cianuri, se topea stânca şi adunai aurul – dar consecinţele erau îngrozitoare:

– În primul rând, era argumentul ecologic: în urma acestei practici rămânea în inima ţării un bazin imens plin cu cianuri, care cianuri sunt foarte toxice şi nu se evaporă niciodată. Apoi, dacă se fisura acel bazin, impactul asupra mediului ar fi fost catastrofal.

– În al doilea rând, era argumentul economic: deşi s-ar fi obţinut rezerve foarte mari de aur pentru România, cea mai mare parte din câştiguri o lua corporaţia şefului, care era străină, iar după ce termina exploatarea ne lăsa de izbelişte. Apoi, această tehnică de cianurizare nu corespundea normelor de exploatare durabilă, adică dacă ar fi fost pentru o vreme create mii de locuri de muncă – care nu se prea găseau în România de atunci – exploatarea s-ar fi terminat în decursul a 10 ani dar, după aceea, ar fi rămas şomeri şi cei veniţi la muncă, şi cei care munciseră înaintea lor;

– în al treilea rând, era argumentul istoric şi cultural: exploatarea ar fi dus la distrugerea sitului arheologic vechi de 2000 de ani, moştenit de la strămoşii noştri romani;

– în al patrulea rând, era argumentul antropologic: exploatoarea ar fi necesitat strămutarea populaţiei locale, demolarea clădirilor, bisericilor şi mutarea cimitirelor de la Roşia Montană. Pentru că nu putea face strămutarea cu sila, compania a încercat să momească localnicii cu avantaje sociale şi financiare, însă unii dintre ei nu au cedat în faţa acestora, nevrând a abandona pământul părintesc, a renunţa la moştenirea culturală a zonei şi a tulbura locul de veci al înaintaşilor lor;

– în al cincilea rând, era argumentul politic: exploatând cu cianuri un zăcămint aurifer dintr-o zonă cu o vechime de două milenii din mijlocul unei ţări membre a Uniunii Europene şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, stat aderent la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, s-ar fi creat un precedent nedorit, contrar atâtor pacte şi tratate pentru protecţia mediului;

– iar în al şaselea dar nu în ultimul rând, era argumentul moral: oameniilor nu li se părea corect ca, pentru îmbogăţirea lor personală, o întreprindere străină să exploateze resursele minerale a unui stat iar conducătorii acelui stat, din aceleaşi considerente economice, să le permită să faceăacest lucru, în ciuda cunoaşterii a tuturor celor cinci argumente anterioare, precum şi multe altele de altă natură……

 

“Incredibil! Şi cum s-a terminat toată povestea?”, îmi spui.

Iar eu. tac….

 

Răspunde-mi tu: Cum se va termina povestea exploatării cu cianuri a bazinului minier de la Roşia Montană?

Dacă acest “proiect” trece, spune-mi: Ce le vei spune celor care te întreabă ce ai făcut TU pentru a-l împiedica?

Dar, şi mai important, dacă barajul ce ar conţine cianurile se fisurează, CE VEI FACE CÂND ROMĂNIA VA FI AUTOAREA UNEIA DINTRE CELE MAI MARI CATASTROFE ECOLOGICE DIN ISTORIA CONTINENTULUI?

 

Răspunsul nu mi-l vei da mie, nici ecologistului, nici economistului, nici istoricului, nici intelectualului, nici geografului, nici geologului, nici politicianului, nici judecătorului, ci părinţilor, fraţilor, surorilor, copiilor tăi, dar, până la ei, ţie însuţi.

Găseşte un răspuns chibzuit la cele trei întrebări de mai sus, până nu e prea târziu în ţara ta, în oraşul tău, pe strada ta, în casa ta….        

3 comentarii

Din categoria Casa pierduta