Datoria nulă

Publicând ieri un articol despre 23 august 1944 (cu referire la Neagu Djuvara), am primit un comentariu destul de ciudat, semnat „Cristi Vasilescu”, în care, indirect, afirmă că i-am trădat pe germani:

„[….] Momentul 23 august 1944 este unul in care ratiunea trebuie sa cedeze locul demnitatii nationale, numai ca se pare ca fermentul dizolvant a patruns in sferele cele mai inalte, dictand capitularea. Indiferent de consecinte, la 23 august 1944 romanii aveau datoria si obligatia sa crape alaturi de nemti. Prin cutitul infipt in spate Germaniei in cele 2 Razboaie Mondiale nu o sa ne mai recapatam niciodata locul pe care il meritam in lume.”

Nu sunt de acord cu nici una dintre cele 3 afirmaţii:

1) „Momentul 23 august 1944 este unul in care ratiunea trebuie sa cedeze locul demnitatii nationale [….]” -> Eu cred că demnitatea naţională era pătată de mult (de când am cedat Basarabia şi Bucovina de nord, în 1940, apoi de când ne-am aliat cu Germania nazistă), aşa încât, în 1944, n-aveam ce demnitate să apărăm: doar s-o recâştigăm.

2) „romanii aveau datoria si obligatia sa crape alaturi de nemti” -> Eu cred că alianţa cu Germania nazistă a fost o greşeală. Reichul era o epavă care se scufunda, iar căpitan era un nebun pe nume Hitler. Ce datorie aveam noi faţă de ei?

S-au, cum spunea Adrian Cioroianu ieri, la Realitatea Tv (emisiunea moderată de Rareş Bogdan): cum să fie trădare din partea României, dacă chiar proprii germani au încercat asasinarea lui Hitler (Operaţiunea Valkyria din 20 iulie 1944)? Sau, cum spunea Ion M. Ioniţă la acceaşi emisiune: cu cine eram aliaţi? Cu Germania care extermina sute de mii de evrei, care ciopârţise teritorial Cehoslovacia şi Polonia, care invadase Franţa şi atâtea alte state. La asta eram noi parte? 

3) în fine, lamentarea din urmă (că “nu o sa ne mai recapatam niciodata locul pe care il meritam in lume”), îi recomand stimabilului domn să se liniştească, raţionând (în detrimentul „demnităţii”) că nu de la 23 august ni se trag belelele de-acum…

P.S.: Actul de la 23 august n-a fost nici „trădare”, nici „lovitură de stat”. Aşa cum scrie Dan Ghenea: „Regele nu dă lovituri de stat; nu revendică prin forţă ceea ce îi aparţine de drept: suveranitatea”. Apoi, un argument legal: din moment ce Antonescu a fost numit prim-ministru prin decret regal (dat de Carol al II-lea), era dreptul Regelui Mihai de a-l destitui (tot prin decret regal).

………

Interviul din 23 august 1994 dat de Regele Mihai, realizat de Marilena Rotaru, difuzat în premieră ieri la TVR1, poate fi urmărit AICI.

Despre prezumtiva înregistrare a convorbirii dintre Rege şi Antoneşti din 23 august ’44, publicată de revista „Art-Emis”, preluată în presă înaintea demonstrării autenticităţii ei (aparent, numai istoricul George Damian îşi pună această problemă), posibil – mai încolo. 

Anunțuri

11 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

11 răspunsuri la „Datoria nulă

  1. Sunt convins ca „prezumtiva inregistrare” e o facatura. Iar stilul e demn de niste agenti SRI de mana a saptea, care isi inchipuie ca trebuie sa existe in orice epoca „inregistrari ambientale” si „transcrieri” pe care sa le scurgi in presa la momentul oportun. Nu am cum sa cred ca stilul expus in „transcriere” e stilul regelui meu.

  2. Sunt de acord cu dvs.
    Vă voi împărtăşi pe mail şi o informaţie care este de natură să confirme acest lucru.

  3. Pingback: Prezumtiva stenogramă a convorbirii dintre Regele Mihai şi Antoneşti, din 23 august 1944 | tudorvisanmiu

  4. Pingback: Recapitulare (21) “Nimeni nu ştie că e scriitor. Ceilalţi sunt cei care îi spun” | tudorvisanmiu

  5. Marele om de presa, Pamfil Seicaru, preciza: de cand cretinii in frunte cu dobitocul regal au facut capitularea „en russe compagne”, occidentul a gasit tot timpul scuze pentru tot brigandajul rusesc.
    Regele este suveran in tara lui, dar cu o singura conditie: nu poate lua decizii de unul singur, pentru ca d-aia are prim ministru. Fara incuviintarea lui, actele regelui – scrise/nescrise, dar necontrasemnate/neaprobate – au valoare egala cu zero. Asta nu inseamna ca nu le poate lua. El se gaseste in postura singurului nebun tolerat oficial in tara lui si fara a putea fi tras la raspundere. L-a tras cineva la raspundere pentru 23 august 1944 ?
    Nu nemtii reprezentau un pericol la 23 august 1944, pentru ca pericolul mortal al civilizatiei se afla la rasarit, iar noi eram aliati cu nemtii contra lui.
    Asa cum preciza generalul Ion Gheorghe, Romania putea deveni salvatorul Europei.
    Iar conducator al statului era maresalul Ion Antonescu, singurul care nu si-a pierdut nervii in acele imprejurari.

  6. … belelele Romaniei ni se trag de cand pe tron a fost readus alta lichea: regele Carol II. Se poate spune ca ceea ce a inceput tatal a terminat fiul. Dar a terminat de tot. Si azi suportam consecintele.

  7. Într-adevăr, sunt de acord că, la 23 august 1944, armata germană îşi epuizase din forţe, dar încă reprezinta un pericol. Dvs. admiteţi că „pericolul mortal al civilizaţiei” era armata sovietică. Ori, credeţi că armata română aliată cu armata germană (epuizată) ar fi putut rezista împotriva sovieticilor? Puteam să devenim „salvatorul Europei”, luptând împotriva URSS (dar şi rezistând împotriva americanilor şi britanicilor)? Putem afirma aşa ceva doar împlinind proverbul: „După război, mulţi viteji se-arată!”.
    Apoi, faceţi o afirmaţie curioasă: fără încuvinţarea prim-ministrului, deciziile Regelui ar fi nule. Sunteţi sigur că, legal, un decret regal nu are valoare legislativă fără semnătura primului-ministru? Dar dacă Regele îl destituie pe acel prim-ministru (numit, totuşi, prin decret regal)?
    În fine, CINE aţi vrea să-l „tragă la răspundere” pe Rege, venit în ţară după 1997? Moştenitorii sistemului politic comunist?

  8. Comentariul în care dvs., practic, susţineţi că Majestatea Sa ar trebui să se auto-execute pentru „Înaltă Trădare” este nebunesc, aşa că l-am şters (V.M.T.).

  9. Si mai e ceva. Toti cei care au patronat respectivul act, au intrat in razboi, nu cu gandul de a invinge sau a muri pentru tara lor, ci de a face intr-un fel sau altul sa moara altii ca sa se salveze ei. Nu e vorba de „oboseala de razboi” (apud Florin Constantiniu), la care se referea generalul Hansen, de o delasare, de o incapacitate de a continua lupta, ci de viermele tradarii, incuibat in fiinta lor. Numai ca istoria – o alta tarfa, in acceptiunea lui Titus Popovici – nu i-a iertat nici pe unii dintre ei. Cand inamicul se apropie de tara ta, pe timp de razboi, n-o stergi englezeste.

  10. Foarte bine. Dai dovada de bun simt. E bine sa incheiem discutia. Ai nevoie sa te maturizezi si sa capeti barbatie si curaj. Exercitiile beletristice e bine sa le continui, dar cu altcineva. In istorie, marile figuri le reprezinta nu dezertorii si nici tradatorii. Iuda a avut taria sa-si dea singur pedeapsa.
    Cauta-ti modele si aliati printre oameni de cuvant si de caracter. Ii vei gasi foarte greu. Te sfatuiesc sa citesti comentariul d-lui profesor Ion Bulei despre discursul regelui din Parlament.
    Salut

  11. Pingback: În dialog cu Ştefan Paraschiv (3) Actul de la 23 august 1944 – contextul (I) | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s