Capra calcă piatra. Piatra crapă-n patru.

Nu am mai verificat articolele scrise de Marcel Căpraru pe Contributors.ro de la începutul anului 2013. După briliantul „Nimeni nu s-a născut adult. Despre invatamantul obligatoriu” (15 iulie 2012), mai citisem doar „Dreptul la normalitate” (19 iulie 2012).

Vizionând astăzi un material de pe blogul Cristinei Micşa, „Educaţie nu înseamnă şcolarizare” (23 aprilie 2013), mi-am adus aminte de dl. Căpraru şi „metodele alternative” de educaţie pe care le susţine (Montessori) şi m-am gândit să verific dacă domnia sa a mai scris ceva.

Am găsit 4 (patru) texte, şi mi-au plăcut toate – în cea mai mare parte a conţinutului lor 🙂

„Primul meu articol pe contributors.ro, Nimeni nu s-a născut adult,  a ajuns, într-o jumătate de an, la 40.000 de vizualizări (s.m.). Constat după numărul de vizualizări și comentarii ale articolelor  despre educație că oamenii sunt interesaţi de educaţia copiilor lor şi simt că ceva e în neregulă (s.m.). Concluzia ar fi că toată lumea solicită și așteaptă o reformă a educației. Neînțelegerile apar când se pune întrebarea: CUM? Ei, bine, orice soluție propusă se poate realiza doar dacă anumite condiții sunt îndeplinite. Altfel se va revizui, dar nu se va schimba nimic!” (într-un articol: aici)

1) Dan Puric Calgon (5 ianuarie 2013)

2) De ce au reușit finlandezii să reformeze educația? Răspuns Adrianei Gorga (11 ianuarie 2013):

„Eu aș trage concluzia că finlandezii au realizat că nu cu copiii aveau ei probleme, ci cu adulţii (s.m.). La fel e și la noi: până când nu ne vom reforma noi, adulţii, nicio șansă să se schimbe ceva în şcoală.” (comentariu: aici)

3) Nimeni nu s-a născut adult. Prima condiție pentru o reformă a educației (28 februarie 2013): „….este să iubim copiii.”

4) Nimeni nu s-a născut adult. Problema fundamentală a educației: „…. e una socială”

„Contrar a ceea ce cred adulţii, copiii nu se joacă, ei au o muncă de făcut: să construiască un adult. Şi o fac cu ceea ce găsesc la îndemână. Iar dacă materialul e fals şi mai întâmpină şi obstacole, îl construiesc strâmb. Şi cum nu prea avem ocazia să vedem un adult ”drept”, ne credem normali.”

„…. e necesar să construim un mediu special pregătit, dotat cu materiale speciale care să ajute copiii în procesul lor de autodezvoltare, într-o atmosferă de dragoste, în care să lăsăm spiritele copiilor libere să lucreze după programa lor interioară, fără să întrerupem. [….] în acest fel se va produce un fenomen de normalizare prin faptul că energiile psihice vor fi lăsate să lucreze în armonie şi să construiască o personalitate integrată.  […..] Acest mediu special pregătit, fără bănci, fără catedră, fără manuale, fără note, fără recompense şi pedepse, în care lucrează un adult special instruit pentru a fi asistentul ”profesorului interior” şi a-l urma pas cu pas, e ceea ce ar trebui să fie şcoala.”

…….

P.S.: „Defensiva profesorului” continuă. Mai jos, împotriva unui soi de ateism militant:

euNuke spune: Un articol ce curge strălucitor in minţile cititorului şi sfârşeşte insă lamentabil împingîndu-ne înapoi in bezna metafizicii, acolo unde responsabilităţile se recontopesc, diluează şi pasează Stăpânului imaginar al Lumii. Din concepţia dumneavoastră asupra creaţiei rezultă că un părinte nu îşi va iubi şi ocroti copilul pentru că este al lui, căci nu este al lui şi nu el l-a adus pe lume, ci pentru că trebuie să respecte proprietatea Supremului care a decis să-i încredinţeze omului chiar şi împotriva voinţei sale un bun dotat cu spiritualitate dinamică şi mecanisme de autoconstrucţie fragile. Deci dragostea părintelui nu va reprezenta decât o altă faţetă a Fricii şi Obedienţei faţă de o divinitate de tip sugestie colectivă. Dacă Dumnezeu ar fi prezent in minţile oamenilor sub acelaşi veşmânt moral sau axiologic, poate nu ar fi fost o problemă, insă raportul ce se stabileşte in realitatea pământeană între chiriaşul-fără-voie şi creatura încredinţată denotă cu totul altceva, anume o lipsă totală de înţelegere şi acceptare a prezumatelor condiţii contractuale stabilite de Dumnezeu. Realitatea instituţională curentă transformă pateticul îndemn creaţionist într-o chemare la supunere faţă de o autoritate laică: “Sa nu uitati niciodata: copiii pe care ii veti avea nu sint ai vostri! Sint, cu totii, fiii Statului. Exact ca si voi. Nu le sinteti superiori cu nimic. Statul doar vi-i da in grija temporar, pina cind vor putea sa isi vada singuri de viata.” Se pare că milioanele de buni creştini nu au avut niciun scrupul in a se dezice de propria divinitate şi in a transfera autoritatea, responsabilitatea educării şi paza copiiilor unor instituţii străine de orice dumnezeu. Statul este dumnezeul actual al creştinilor, şi Statul este cel care ‘protejează’ copiii, inclusiv sau mai ales faţă de abuzurile părinţilor. Care părinţi sunt doar gazde. Care părinţi sunt mituiţi de Stat ca să coacă in continuare Fii ai Statului in cuptoarele materne [mamele nu sunt mame, ci uzine eroine in munca de făurire a poporului ales]. Dumnezeu i-a uitat se pare pe copiii creştinilor şi i-a abandonat in braţele ‘Satanei’. Desigur, creştini cu numele, că dacă erau cu adevărat creştini îşi creşteau singuri pruncii, şi se luptau cu îndârjire pentru a apăra Fiii Domnului de ingerinţele şi atacurile agenţiilor satanei etatiste. Dacă Dumnezeu le-ar fi lăsat lor in grijă copiii Săi, atunci cum de au ajuns cu toţii in lagărele concentraţionare ale Statului? Cum de acceptă părinţii creştini ca Fiii dumnezeului lor să fie ţinuţi ca robi in aceste lagăre şi să muncească in interesul Organelor fără să primească nicio răsplată pentru strădania lor? Munca asta a lor, impusă de Organele ce i-au cules cu arcanul din familiile lor mituite, nu este plătită cu un sfanţ şi in plus le aduce mari daune fizice şi spirituale. Cum şi când să se descopere şi să se construiască aceste vietăţi dacă timp de cel puţin 10 ani se află pe plantaţiile statului sclavagist unde robotesc de dimineaţa până seara cum niciun om adult nu o face? Despre copiii părinţilor atei sau agnostici ce să mai zic. Conform tezei creaţioniste copiii ajunşi in paza lor sunt un accident al naturii şi, picînd in laba ateilor se află intr-un pericol permanent de a fi urîţi, schingiuiţi şi chiar distruşi, prin urmare n-ar fi o surpriză să aflăm că nişte Birocraţi divini vor hotărî nu numai ce să intre in minţile pruncilor ci şi să-i răpească pentru a-i reda lui Dumnezeu, adică in sânul unei familii de buni habotnici acreditată cu puteri parentale de către acelaşi stat satanic pe care, datorită persistenţei ORBIUS, creştinii îl percep ca fiind o unealtă a Domnului. Aşa să NU vă ajute Ăl de sus!

Marcel Capraru

marcel capraru spune: D-le euNuke, În primul rând, citatul pe care-l preluați și vă înfuriați pe el, nu-mi aparține. E preluat, așa cum spun și în articol, dintr-un comentariu. L-am folosit pentru a ilustra pe scurt un enunț al meu, acela că adulții nu fac copii. Nici eu nu știu dacă sunt făcuți de D-zeu sau nu.( De altfel, ați văzut că eu mă refer la legi ale naturii, nedescoperite, sau nerecunoscute încă).
Dacă aveți copii, puteți spune public cum i-ați făcut? Cum le-ați făcut mâinile, năsucul, ochișorii, etc. și în ce ordine: aleatorie, după un plan comun cu soția, după o programă școlară? Pentru că asta înseamnă să faci – concret – copii. Celălalt fel, nu înseamnă că faci copii ci că faci sex. Fie că îl fac niște idioți sau niște genii, procesul e același. Ceea ce urmează, ne spune știința embriologiei, se bazează pe legi naturale (sau divine, ca să nu supăr pe alții!). Poate lumea învață ceva din experiența dvs. de a face copii. Și de a-i considera proprietatea dvs. ( Atenție, eu n-am susținut niciodată că sunt proprietatea statului, ba din contra! – revedeți articolul meu din 15 iulie 2012)
Dacă dvs. aveți ceva împotriva lui D-zeu, mergeți și luptați-vă cu el.
Nu văd de ce asta trebuie să fie un motiv de mânie. În etică, Mânia e un viciu, în psihologie, e o deviație, în religie e un păcat. Alegeți dvs. descrierea potrivită a stării proprii!


euNuke spune: Domnule Căpraru, din momentul in care aţi utilizat un citat fără să vă poziţionaţi critic faţă de autor vă însuşiţi ideile acestuia. In cazul dumneavoastră este mai mult decât evident că vibraţi pe cuvintele anonimului credincios, pentru că aşa afirmaţi in mod expres: “Prefer să o ilustrez cu un extras din comentariul la articolul trecut al lui T. St.” Şi apoi, oricum enunţaţi şi in cuvintele dumneavoastră teza creaţionistă, plasînd intr-o opoziţie infamă adepţii unor concepţii opuse:“prejudecata adulților că ei fac copii, considerându-se drept creatorii copiilor.” De aici rezultă clar că cei ce gândesc că pruncii sunt rezultatul strădaniei lor şi nu pronia unui dumnezeu sunt, in viziunea dumneavoastră, victimele unor prejudecăţi societale sistemice. Apoi vă luaţi de semantică. Vă irită expresia “a face copii” şi pentru asta -pentru combaterea ei- născociţi o explicaţie materialistă a facerii care ar trebui să se oglindească perfect in limbajul uman. Numai că limba nu este matematică şi nici nu poate fi elucidată ca o simplă ecuaţie. Păi, dacă oamenii nu fac copii pentru că nu le-au meşterit efectiv năsucul şi degeţelele cu atât mai mult Dumnezeu nu este nici el creatorul lor că nu l-a zărit nimeni cioplind organele mamiferelor. Nu ştiu dacă simţiţi absurdul criticii de ordin lingvistic. Să ilustrăm. Este ca şi când aţi pretinde potenţialilor părinţi ca, in virtutea corectitudinii creaţioniste, să nu îşi mai propună şi nici să nu se mai exprime intre ei in sensul facerii ca manoperă consensuală a doi adulţi. Nici termenii de creaţie, procreare sau zămislire nu-s corecţi, că deh, oamenii fac sex, nu copii. Dar, mă întreb cum anume fac sex, cum de este posibil ca omul să facă sex, din moment ce nici un individ nu a reuşit să modeleze şi să dea viaţă unui penis pornind de pildă de la un boţ de argilă. Deci, in logica dumneavoastră rigidă, oamenii nu fac nici măcar sex, ci îşi ating reciproc organele sexuale cu oarecare regularitate in vederea satisfacerii unor instincte sau porniri strict individuale. Iar activitatea sexuală nu are nicio legătură cu copiii. Aceştia sosesc exclusiv prin voia unui dumnezeu. Sincer, sunt uimit că oamenii au descoperit că se pot opune voinţei divine cu ajutorul unui cauciucŞi nu, nu am nimic împotriva divinităţii şi întrupărilor sale in minţile oamenilor. Atâta timp cât noţiunea de dumnezeu nu este instrumentalizată politic nici nu mă vâr in vreo polemică religioasă. Eu nu mă pot lupta cu ceva ce nu există, deci îndemnul dumneavoastră este reflexul unui deranj pe care preferaţi să-l puneţi pe seama unor sentimente ignobile ce ar motiva pasămite reacţia interlocutorului. Serios: doar asta aţi descoperit in replica mea? Mânia şi furie? Dacă vreun puşti mai iscoditor, aflat in temă cu concepţia dumneavoastră creaţionistă, v-ar pune întrebarea: “şi dacă Dumnezeu nu există, atunci de unde vin copiii?” tot aşa aţi reacţiona…l-aţi trimite să se războiască cu dumnezeii altora? ba…l-aţi şi muştrului oleacă că v-a tulburat liniştea cu ‘impertinenţele lui caraghioase’ şi cu ‘revolta furioasă şi puerilă împotriva ordinii divine’?

Marcel Capraru

marcel capraru spune:
Din vorbă-n vorbă, așa cum se întâmplă la orice frizerie, se ajunse și la chestiunea existenței Divinității.
– D-le, zice frizerul către clientul credincios, eu nu cred că există Dumnezeu. Păi, dacă ar exista, ar lăsa el atâta suferință, atâtea boli, atâta mizerie, atâta răutate, atâta lăcomie, atâta ură! Nu, nu există Dumnezeu.
Clientul plăti și ieși în stradă. La colț dădu peste un boschetar lățos, cu părul încâlcit, murdar, cu barba năclăită, soioasă… Îi ceru să vină cu el până în fața frizeriei.
Apoi intră și-i zise frizerului: 

– D-le, eu cred că nu există frizeri.
– Cum așa? Că de-abia te-am tuns?!
– Păi, dacă ar exista frizeri, ar mai fi oameni cu părul vâlvoi ca al celui din fața ușii? întrebă clientul arătând spre boschetar.

(sursa comentarii: aici)

Anunțuri

Un comentariu

Din categoria Atitudini, Jurnal, Scoala de (C)atena

Un răspuns la „Capra calcă piatra. Piatra crapă-n patru.

  1. Pingback: Recapitulare (17) „Învăţământul ar fi performant, dar ne încurcă elevii” | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s