„Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: “Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în “Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie deconcertantă a Marelui Vizir de Rusciuc, dinaintea lui Langeron: “E ruşinos ca ruşii, care stăpânesc un sfert al globului, să se certe pentru o palmă de pământ, care nici nu le este folositoare”… Folositoare sau nu, prin Tratatul de pace ruso-turc de la 16/28 mai 1812, ruşii şi-au adjudecat Basarabia, iar o sută de ani mai târziu, sfidând orice lege a bunului simţ diplomatic, sărbătoreau, la Chişinău şi-n toate oraşele pământului furat, această anexare a unui teritoriu românesc.”

Notă: Numele de “Basarabia” provenea de la dinastia domnitorilor munteni care şi-a extins autoritatea la gurile Dunării (şi, cel puţin la mijlocul secolului al XV-lea, şi la Chilia), fiind folosit ulterior (începând cu secolul al XVI-lea) pentru a deosebi sud-estul spaţiului carpato-nistrean (ocupat de otomani) de teritoriul rămas sub autoritatea domnitorului Moldovei. Extensiunea de la un mic teritoriu din apropierea gurilor Dunării la alte circumscripţii, ajunse direct sub administraţia directă a turcilor şi tătarilor, a fost amplificată hiperbolic de Rusia ţaristă, care a extins numele de “Basarabia” asupra întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru, pentru a justifica în faţa Marilor Puteri “raptorul teritorial de la un popor care a susţinut armata imperială în lupta ei cu Poarta Otomană” (!), bazându-se şi pe croniciile poloneze şi altor creaţii narative de mai târziu, având la bază o confuzie! (“Enigma unui nume: Basarabia”, de Ion Chirtoagă, Revista “Historia”, nr.125/mai 2012, p.13)

Blogul lui Alexandrin MOISEEV

Dacă nu ar fi fost iminent un război al Rusiei cu Franţa lui Napoleon Bonaparte, negocierile de la Hanul lui Manuc, în 1812, ar fi continuat până când graniţa Principatului Moldovei s-ar fi oprit la Siret. Aşa afirmă cei mai mulţi dintre istoricii care au studiat perioada aceea de câteva luni, în care, cu 200 de ani în urmă, fără ca românii să aibă vreo vină, s-a hotărât tăierea trupului Moldovei în două şi despărţirea fraţilor de fraţi. Singura noastră vină a fost că eram la mijloc, între două imperii hrăpăreţe. Şi-atât.

Generalul Kutuzov, cel care a condus negocierile din partea Imperiului ţarist, se spune că ar fi declarat, în acele zile: „Nu voi lăsa românilor decât ochi ca să plângă!”. Nici chiar turcii nu înţelegeau ura cu care acţionau ruşii… Nicolae Iorga transcrie, în „Basarabia noastră” (lucrare tipărită la 100 de ani de la evenimente, în 1912), o declaraţie…

Vezi articol original 1.061 de cuvinte mai mult

Anunțuri

3 comentarii

Din categoria Istorie si Civilizatie

3 răspunsuri la „

  1. blogideologic

    Mulţumesc pentru vizita pe blogul meu. Şi dumneavoastră, văd, sînteţi un patriot român. Începusem, acum vreun an, să mă documentez despre generalul Langeron, şi alţi francezi care au slujit Rusia. Voi plasa, dacă mai exist, un articol pe blogul meu. Cu sincere urări de bine,
    Titus Filipaş

  2. „Şi dumneavoastră […] sînteţi un patriot român” -> Precizarea aceasta a fost esentiala. Si Langeron era patriot, dar nu francez ci rus!
    Numai bine.

  3. Pingback: Recapitulare (6) Se lasă o răceală ca din vârf de munte | tudorvisanmiu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s