Vijelie în Europa

La lansarea, printre altele, a unei a II-a ediţii a cărţii Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare (Ed. Balacron, 2013), la Clubul Ţăranului (13 iunie a.c.), basarabeanul Vasile Şoimaru – comentând lipsa unui monument în memoria celor 150.000 de ostaşi români căzuţi la Cotul Donului (cea mai castrofală înfrângere a noastră din al doilea război mondial), pentru care s-au ridicat doar două cruci din lemn (a doua, în 2013) – a spus că „Dacă, Doamne, fereşte!, izbucneşte o vijelie în Europa, cine să mai lupte, ştiind că nici măcar o cruce n-o să le mai pună nimeni….”.

NATO a publicat ieri imagini cu tancurile ruseşti care ar fi intrat în Ucraina sau, în fine, în teritoriile separatiste (Doneţk, Luhansk – „separate” prin referendumul din 11 mai 2014). Au apărut chiar filmări cu 3 tancuri T-64 trecând graniţa prin oraşul Snizhne (joi, 12 iunie), în regiunea Doneţk:

Istoria unor bărbi ruseşti: Bine că Băsescu nu-i Petru cel Mare

Bărbile au fost şi încă sunt o mare mândrie pentru mulţi. Istoria bărbilor este una stufoasă, mai ales a celor ruseşti. În Rusia de demult se credea că barba îţi dă maturitate. Ţarul Ivan al IV-lea a fost unul groaznic, dar barba lui era uimitoare.
Însă a fost un ţar care s-a amuzat nespus pe seama “podoabelor faciale” ale supuşilor săi – în primul rând, i-a pus să o radă; pe unii i-a bărbierit cu forţa, dar dacă nu voiau nici în ruptul capului, plăteau o…. taxă pe barbă! Glumeţul care a introdus această taxă era un mustăcios pe nume Petru cel Mare, iar ruşii din timpul său şi-au apărat barba cu multă mândrie: nu numai că şi-au cam golit buzunarele, umplând visteria ţarului, dar au şi purtat o medalie care să ateste public că barba lor era…. ridicolă.